3,259 matches
-
lui M. Eminescu din manualul de limba paleoslavă a lui A. Leskien (1983), "Cronica universală" a lui Mihail Moxa (1989), "„Letopisețul de când s-a început Țara Moldovei” - Letopisețul lui Ștefan cel Mare" (2005). Personalitate cu vocație enciclopedică, spirit critic și polemic, M. se afirmă nu doar ca un eminent slavist, lingvist, ci și ca românist și istoric literar. Autoritatea sa științifică s-a manifestat în dezbaterea unor probleme majore ale culturii noastre: formarea limbii și a poporului român, vechimea și dinamica
Gheorghe Mihăilă () [Corola-website/Science/307204_a_308533]
-
de „stupoare și tristețe” în tabăra revizionistă. Totuși, și alte reacții au tins să arate că „verdictul împăciuitor” dat de judecători este înțeles și acceptat de populație. Republicanii doreau pacea socială înainte de toate, să dea pagina acestei îndelungate afaceri extrem de polemice. Manifestațiile au fost foarte puțin numeroase în provincie, în Paris agitația persistând puțin. Și în lumea militară, s-a instalat o calmare a spiritelor. Doi dintre cei șapte judecători votaseră pentru achitare. Ei au refuzat să se supună ordinului militar
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
Johann Wolfgang Goethe, Friedrich Schiller și John Milton. Poeziile originale ale lui Jungmann sunt puține, dar includ două sonete din perioada Renașterii timpurii și poemul epic scurt „Oldřich o Božena”. În următorii ani, el a publicat o serie de texte polemice, în special "Discuții în limba cehă". În 1820 a publicat "Slovesnost" ("Poetica"), care este primul manual ceh de teorie literară. Acestei cărți i-a urmat în 1825 volumul "Istoria literaturii cehe", care prezintă pentru prima oară în limba cehă istoria
Josef Jungmann () [Corola-website/Science/335999_a_337328]
-
președinte al Parlamentului din Paris și principalul originator al "camerei de foc" ("chambre ardente"), care, fiind în acea vreme (1551) abate la St. Victor, lângă Paris, dorea să dobândească faimă ca învingător al ereziei prin publicarea unui număr de scrieri polemice. Mai serioase au fost alte două controverse în care a fost implicat Beza la acea vreme. Prima se leagă de doctrina predestinării și controversa lui Calvin cu Jerome Hermes Bolsec. A doua se referă la arderea pe rug a lui
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
În 1559, a întreprins o altă călătorie în interesul hughenoților, de această dată la Heidelberg; cam în același timp a trebuit să-l apere pe Calvin împotriva lui Joachim Westphal și Tileman Hesshusen în Hamburg. Mai importantă decât această activitate polemică a fost propria confesiune de credință a lui Beza. A fost la origine pregătită pentru tatăl său ca justificare a acțiunilor sale și a fost publicată în formă revizuită pentru a promova cunoștințele evanghelice în rândul compatrioților lui Beza. A
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
lui Cristos și sacramente, și a publicat câteva lucrări împotriva lui Westphal, Hesshusen, Selnecker, Johannes Brenz și Jakob Andrea. Aceasta l-a făcut urât, mai ales după 1571, tuturor luteranilor care aderau la luteranism în opoziție cu Melanchthon. Ultimul conflict polemic important al lui Beza cu luteranii exclusiviști a fost la Colocviul de la Mumpelgart, 14-27 martie 1586, la care a fost invitat de contele luteran Frederic de Württemberg, la dorința nobililor francezi care se refugiaseră la Mumpelgart. Intenționata uniune care era
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
lesne de constatat dâra lăsată de fiecare curent, modă sau etapă istorică în concepțiile exegeților, deoarece „fiecare generație își extrage înțelesurile după propria-i experiență de viață și de moarte”, după cum scria Petru Ursache referindu-se la comentatorii Mioriței. Seria polemică e inaugurată încă în 1854 de către francezul Jules Michelet, un apropiat al pașoptiștilor și unioniștilor români refugiați la Paris care, se știe, a realizat prima traducere într-o limbă străină a Mioriței. Acesta remarcă și acuză, totodată, o prea ușoară
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
bocetul oilor (“ Oile tăte-or zbiera”, “ Oile tăte m-or plînge”). Formula e reluată în ultimele versuri: “Oile cele bălăi / Mândru m-or cânta pe văi; / Oile cele cornute / Mândru m-or cânta pe munte”. Secvența nu a generat niciodată discuții polemice, toată lumea fiind de acord că “bocetul oilor poate fi interpretat ca o substituție a bocetelor obișnuite” , a “lamentațiilor rituale”, strict necesare dintr-o perspectivă a tradiției: “Se știe foarte bine că «bocirea» mortului de către mamă sau de către «surorelele din sat
Motivul măicuței bătrâne în „Miorița” () [Corola-website/Science/314215_a_315544]
-
de sănătate a lui Kuntze să înrăutățit rapid și, prin urmare, a murit numai ceva mai mult de un an după congres în casa sa la Sân Remo, astfel nemaiavând posibilitatea de revizie. Kuntze a fost descris ca un „reformator polemic de nomenclatura" și "petrelul furtunos al nomenclaturii", iar controversele care l-au înconjurat cauzate contemporanilor săi deghiza vederea corectă a lucrării sale. Trebuie recunoscut faptul, că el a obligat pe botaniști să abordeze și să rezolve multe probleme fără răspuns
Otto Kuntze () [Corola-website/Science/336357_a_337686]
-
cu publicațiile anilor 1870 - 1910, dincolo de constatarea unui interes care s-a prelungit până la capătul existenței sale, Caragiale a înnobilat genul publicistic. În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică "Moftul român", subintitulată polemic "„Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”". Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialești, "Moftul român" s-a dovedit și un organ literar
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
Ibn al-Jawzi a atacat și a susținut persecuțiile împotriva celor despre care considera că se abăteau de la normele stricte ale islamului conservator. A fost un critic al sufismului și al teologilor care practicau șiismul. Atitudinea sa i-a adus numerose polemici. Puterea sa în cadrul societății din Bagdad s-a datorat în principal relațiilor sale bune cu califii și consilierii acestora. Arestarea vechiului său prieten, Ibn Yunus, în 1194 a marcat finalul carierei sale și sfârșitul legăturilor cu cercurile guvernamentale. În același
Ibn al-Jawzi () [Corola-website/Science/331933_a_333262]
-
să fi publicat măcar un vers. Eminescu însă nu avea bani nici pentru o fotografie cerută de Negruzzi la Iași spre a-i pune chipul în tabloul cu portretele junimiștilor. Pe data de 12 august, într-un articol de tip polemic, ia apărarea manualului de logică al lui Maiorescu, sub titlul "Observații critice", în "Curierul de Iași". În anul 1878 va avea o activitate ziaristică intensă. Abia dacă participă la ședințele săptămânale de la Maiorescu și de la Mite Kremnitz. Venirea lui Rossi
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
de Secul, făcută după ediția Heldelberg din anul 1563. Lucrarea este importantă deoarece a dat naștere unei reacții din partea Bisericii Ortodoxe din Țara Românească și Moldova, care a dus la redactarea de către Mitropolitul Varlaam al Modovei (Varlaam Moțoc) a lucrării polemice "Răspuns împotriva Catihismușului calvinesc", care a fost tipărită la Mănăstirea Dealu, în anul 1642. Informații sumare despre această tipăritură sunt date de Mitropolitul Varlaam al Modovei în broșura "Răspuns împotriva Catihismușului calvinesc". Otveatnic, cartea ace să chiamâ Catehizmusu, carea cu
Catihismul calvinic () [Corola-website/Science/333116_a_334445]
-
(n. 12 iulie 1533, Mantova - d. 26 februarie 1611, Ferrara) a fost un preot iezuit italian, teolog, autor spiritual și polemic. Este cunoscut mai cu seamă pentru misiunile diplomatice întreprinse ca legat pontifical în țări din Scandinavia și Europa de Răsărit. A fost mediator între regele Ștefan Báthory și țarul Ivan cel Groaznic în anul 1582. După finalizarea studiilor secundare la
Antonio Possevino () [Corola-website/Science/335788_a_337117]
-
Călugăr din Muntele Athos iar apoi Arhiepiscop de Tesalonic, a fost canonizat la nouă ani de la moartea sa. Moastele Sfântului se păstrează la Tesalonic. A rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei, datorită implicării sale polemice împotriva lui Varlaam Calabrezul pentru a apăra Isihasmul (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm și liniște). Datorită acestei implicări, Isihasmul mai poartă numele de Palamism. Doctrina elaborată de el are o valoare de sinteză pentru teologia Răsăriteană dar și implicații
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
Comisia Mixtă și în toamna anului 1881, cu ocazia mesajului regal la deschiderea lucrărilor Parlamentului a afirmat că nu va consimți ca „navigația de la Porțile de Fier la Galați să rămână sub acțiunea preponderentă a unei singure puteri”. Din cauza formei polemice a acestei afirmații, Austro-Ungaria a suspendat relațiile diplomatice cu România. În discursul de răspuns la mesajul tronului, I.C. Brătianu a încercat să justifice afirmațiile provocatoare spunând că au fost greșit înțelese. Deoarece Austria nu a fost mulțumită de răspuns, guvernul
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. În "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), criticul Călin Căliman considera că "Ochi de urs" este "„un film polemic, o replică la modalitatea «descriptivă», evidentă în mai toate peliculele inspirate din opera ilustrului prozator moldovean. Ochi de urs este o încercare, nu lipsită de reușite (portretistice, psihologice, de atmosferă), de a pătrunde în universul mitic al pădurii românești”". Stere
Ochi de urs (film) () [Corola-website/Science/327700_a_329029]
-
D Lestine iterare cultura română. Polemice”. primeia, deoarece comentariile sunt Ea a apărut în 2009, la Editura pentru toți cei interesați din aria latină „România în lume” (director executiv - a Europei, din Franța și din Italia, din Gheorghe Dragomir, care a inițiat Portugalia. De aici, formularea
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_46]
-
ar putea fi autentice. Albright a lăsat în urmă o moștenire de cercetare istorică critică și informată, susținută de cadre de profesori și cercetători bine educați și bine plasați atât în SUA cat și în Israel. Acești cercetători au respins polemica anti-autenticitate istorică a Bibliei a teologiei liberale. Într-adevăr, creștinii liberali contemporani continuă să nege interpretările de autenticitate istorică a Bibliei. Mulți dintre ei preferă să interpreteze miracolele lui Isus drept metafore narative care redau puterea lui Dumnezeu. Nu toți
Creștinism liberal () [Corola-website/Science/333306_a_334635]
-
o arhitectură nouă, simplă, fără ornamentații. O abordare utilitaristă a utilizării întregului plan a completat conceptul său artistic. Primele comenzi ale lui Loos au constat în amenajarea interioară a magazinelor și cafenelelor din Viena. Loos a scris mai multe lucrări polemice. În "Spoken into the Void", publicată în 1900, el a atacat Secesiunea Vieneză, într-un moment când mișcarea se afla la apogeu. În eseurile sale, Loos a folosit lozinci provocatoare și este de remarcat pentru eseul/manifest intitulat "Ornament and
Adolf Loos () [Corola-website/Science/336226_a_337555]
-
împotriva isihaștilor era condusă de Varlaam, un călugăr venit din Calabria; acest spirit neliniștit venise la Constantinopol pentru a se măsura cu luminații științei bizantine, logica sa raționalistă impregnată de Aristotel nu găsise nici un ecou în rândul populației bizantine. Ardoarea polemică a calabrezului era îndreptată contra misticismului călugărilor athoniți, care-i apărea ca rezultatul celei mai grosolane superstiții. Dar el va avea de-a face cu un mare teolog, Grigore Palamas, apărătorul misticii isihaste. Începra o controversă aprinsă: problema metodelor ascetice
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
o măsură pentru care îți rămân recunoscător. Nu pot să spun însă că nu am și obiecții. Și le notific, pentru a fi cu conștiința împăcată. In primul rând, cred că este regretabil că nu ți-ai găsit un stil polemic personal, în frecventele luări de poziție cu caracter incriminant, pe care le iei în paginile referitoare la ideologia „gândiristă". Desigur, punctele de vedere ale lui Nichifor Crainic sunt adesea contestabile, dar refutarea lor cerea un alt limbaj critic decât acel
Însemnări despre epistolograful Dinu Pillat by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6031_a_7356]
-
polemica autorilor, istoria religioasă (viețile sfinților), inexactitatea istorică. Articolele referitoare la subiecte sensibile care ar putea, de exemplu, să aducă prejudicii naționalismului britanic cum ar fi Primul Imperiu Francez sunt cosiderate în zilele noastre de mare influență. Unele articole sunt polemice, cum ar fi descrierea evenimentului “Baia de sânge” de la Stockholm unde autorul este părtinitor cu una din tabere în detrimentul celeilalte. Articolele referitoare la nobili sunt adeseori hagiografii cum ar fi cazul lui Umberto I al Italiei care este o propagandă
Encyclopædia Britannica 1911 () [Corola-website/Science/301006_a_302335]
-
Universitatea din Edinburgh pentru a urma medicina dar ulterior își manifestă atracția către științele naturii. La propunerea lui William A.F. Browne, persoană cu vederi radicale, Darwin aderă la societatea "Plinian Society". Pentru prima dată, viitorul savant intră în lupta polemică dintre știință și religie. De asemenea, Darwin asistă la prelegerile profesorului Robert Edmund Grant despre concepția evoluționistă a lui Lamarck (denumită ulterior "lamarckism"). Darwin este surprins de aceste idei deși le mai întâlnise și în lucrările bunicului său, Erasmus. Până
Concepția despre religie a lui Charles Darwin () [Corola-website/Science/314698_a_316027]
-
dadaiste alternează cu cele ale noii orientări, ce avea să se numească apoi suprarealism. Sunt două mișcări apropiate, având scriitori comuni, dar alianța nu va dura. În 1922 se produce ruptura și, după doi ani de frământări, căutări și tensiuni polemice, se constituie "grupul suprarealist" (André Breton, Louis Aragon, Phillipe Soupault, Paul Éluard, Bernard Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, deși unii cercetători autorizați (recent M.Sanouillet) consideră că suprarealismul nu a fost altceva decât forma franceză a dadaismului, André Breton, dimpotrivă
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]