527 matches
-
acuzațiile. Evident, formula predilectă a atacului disimulat este ironia, dublu ipostaziată în text: sintagmatică (litota, antifraza, asteismul, diasirmul, charientismul), mizând pe figuri ale economiei lingvistice și pe forța lor de sugestie, și paradigmatică (alegoria, parabola, hiperbola, enigma)305, relevând abilitatea polemistului de a selecta, din tropologia polemică, figurile cel mai adecvate pentru a stimula latura imaginativă a receptorului. În discursul antiiorghist, disimularea argheziană este, de cele mai multe ori, sursa unui umor de o intensitate variabilă: de la surâsul persiflant sau malițios, la caraghioslâcul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atacul ad personam să degenereze în insultă trivială. Faptul că adversarul a atașat textului său o fotografie "de june", și nu una recentă, "ca dansatoarele la pensie, solicitate să acorde un autograf pentru o pastă de dinți", i se pare polemistului amendabil prin tentativa de mistificare a realității. Intenția vexatorie e deturnată însă de aluzia anecdotică: "Să nu zică evreii că ar fi un om eventual urât și să poată spune Rașela: Așa un bărbat am visat"". Aici, uzul exclusiv al
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
păstrând intenția polemică, dar atenuându-i manifestarea. Dacă enunțarea se menține, de la prima până la ultima frază, în registrul comicului subversiv, înscriind textul în categoria largă a pamfletului ironic, în alte cazuri, cum e, spre exemplu, "Neamul românesc și Facla jidovească", polemistul alternează registrele și trece de la limbajul referențial și tonul neutru, din incipit, la "dubla enunțare", fie prin falsul acord, fie prin diversele forme ale ironiei, pentru a aborda, apoi, o tonalitate grav-acuzatoare, afină, pe palierul afectivității retorice, cu rechizitoriul lui
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
scoaterea lui din lectura pasivă. Acest răspuns, "rămas la stadiul de lacună în discurs"312, are funcție probantă, pentru că presupune o evidență care nu are nevoie de demonstrație. În finalul articolului, reintrarea în regimul "dublei enunțări" scoate la iveală disponibilitatea polemistului de a trece de la un registru la altul, prin conversia tonului din grav-acuzator în cel comic-zeflemitor, uzând de antifrază și diasirm. Iată o încheiere edulcorantă, care amendează, subtil, exprimarea tautologică a adversarului: "Eu gust în nota domnului Iorga și o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cele mai multe din gazetăria sa), publicat în 1937 și intitulat, neutru și asugestiv, "Rezultate"313, nu dinamica deplasării intradiscursive atrage atenția, ci tensiunea in crescendo a discursului, care demarează echilibrat, printr-un incipit cu caracter teoretic, generalist și aparent impersonal. Intrarea polemistului în rol se face simțită, în planul de suprafață al enunțului, odată cu introducerea pluralului persoanei întâi, iar în planul profund, odată cu implicarea sa afectivă generatoare de expresivitate: "Toată ziua, de vreo douzeci de ani mai ales, avem de-a face
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tonul minor al convingerii și credințele reduse la oportunitate și acces. Suntem foarte departe de făgăduielile făcute culturii de prezența în munca de creație a unor individualități de dimensiunile lui Kogălniceanu, Eminescu, Caragiale și alții". Pe un segment destul de însemnat, polemistul împrumută, cameleonic, sonoritatea vorbitorului de tribună, mizând pe forța asertivă a unei expuneri sentențioase. Aici, degetul întins acuzator ne arată o altă față a polemistului, aceea, nedisimulată și gravă, a moralistului și a criticului sceptic într-o lume a căror
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unor individualități de dimensiunile lui Kogălniceanu, Eminescu, Caragiale și alții". Pe un segment destul de însemnat, polemistul împrumută, cameleonic, sonoritatea vorbitorului de tribună, mizând pe forța asertivă a unei expuneri sentențioase. Aici, degetul întins acuzator ne arată o altă față a polemistului, aceea, nedisimulată și gravă, a moralistului și a criticului sceptic într-o lume a căror valori s-au inversat; tonul ironic și/sau satiric au fost abandonate, în favoarea retoricii de tribună, care exploatează forța de persuasiune a anaforei: "N-avem
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Sentimentul național cu care paradăm începe cu o bună gramatică națională. Dar n-avem nici atât: o istorie bună a neamului românesc, atât de tumultos interpretat pe dinafară și în abstract, citită de fiecare, precisă, concisă, limpede". De data aceasta, percepția polemistului nu mai este deformatoare, simțurile sale "nepervertite" îl ancorează în realitatea imediată, determinându-l să-și exprime frustrarea în termeni fără echivoc. Aici, negația polemică rezidă în enunțuri constative, sub forma reproșului aluziv, în care inexprimatul ar putea fi astfel
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
însă climaxul are un efect garantat, pentru că punctul culminant atins la final conferă discursului nota de spectacularitate în lipsa cărei ar fi rămas la stadiul lui peroratio: convingător, dar neartistic. Dacă incipitul și cuprinsul articolului sunt marcate de echilibru, iar prezența polemistului se face simțită în limitele cadrului polemic (fără excese), în final, Arghezi nu se dezminte. Tonul incendiar, vehement, acuzator rupe barierele unui virtual acord polemic, plasând discursul în zona autonomă a pamfletului, în care "asasinatul simbolic" (M. Angenot) nu e
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
încercat de cîteva ori asociația cu câte un nucleu de scriitori: s-a lepădat de toți, îndată ce și-a dat seama că nu lucrează cu cârdul de slugi, ci cu niște tovarăși respectuoși însă demni". Menținându-se în limitele referențialității, polemistul face, din prezentarea multiplei culpe a adversarului, pretextul atacului necenzurat prin instalarea în spațiul ficțional, unde discursul hiperbolic amplifică tensiunea expunerii pregătind finalul: "Domnul Iorga suferă de un ciocoism profund dezagreabil, iritat de o permanentă secreție de venin coroziv, și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pentru o plecare nouă către o lumină mai mare a condeielor închegate-n întuneric." Ultimul pasaj e învestit cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și, evident, distribuirea complementară a rolurilor: adversarul în relație de subordonare față de polemist, iar lectorul, în calitate de spectator. Prin adresarea directă, uzând de singularul persoanei a II-a, polemistul își reconsideră adversarul, pe de o parte, atribuindu-i un statut de egalitate în dispută, iar, pe de altă parte, sugerându-i, prin accentul prescriptiv
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pasaj e învestit cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și, evident, distribuirea complementară a rolurilor: adversarul în relație de subordonare față de polemist, iar lectorul, în calitate de spectator. Prin adresarea directă, uzând de singularul persoanei a II-a, polemistul își reconsideră adversarul, pe de o parte, atribuindu-i un statut de egalitate în dispută, iar, pe de altă parte, sugerându-i, prin accentul prescriptiv al enunțului, modul dezirabil de acțiune. În loc de concluzii Avem convingerea că a vorbi, astăzi, de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tipuri de text, Editura Minerva, București, 1984, pp. 70-72. 169 Ilie Guțan, Ars poetica, pp. 5-6. 170 Tudor Arghezi, "Pamfletul", în Ars poetica, p. 59. 171 Tudor Arghezi, în "Literatura în spectacol", în Ars poetica, p. 78. 172 Tudor Arghezi, "Polemistul", Scrieri 41, p. 148. 173 "O figură care pune în mod obligatoriu în discuție referentul mesajului" cf. Grupul μ, op. cit., pp. 165-170. 174 Tudor Arghezi, Ars poetica, p. 62. 175 Emilia Parpală, op. cit., p. 37. 176 Tudor Arghezi, "Permis și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
iertării, în Macarale la marginea orașului și în alte pagini), rostirea, alta decât cea ținând de "realismul" străzii, e mai puțin personalizată. În totul, frazarea eruptivă din tinerețe, comportă, o dată cu Aventuri lirice, o tonalitate grațios-gânditoare. Că, încrezător în fenomenul românesc, polemistul se înscrie printre prestigioșii creatori de frumos-spiritualizat, e de domeniul evidenței. Cu aproape patru decenii în urmă, el vorbea despre europenismul nostru: "Să nu uităm (...) că pe veșmintele, de gală sau de lucru ale acestei distinse (deși nu tocmai puritane
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe neașteptate la Brașov și este înmormântat la Sibiu. Pedagog prin vocație, B.-D. s-a preocupat de timpuriu de problemele educației și învățământului, începând să publice articole și studii despre manuale, despre organizarea școlară încă din 1897. Temperament de polemist, a intrat în gazetăria cotidiană. La „Tribuna” și „Gazeta Bucovinei” își expune, în 1893-1894, mai ales opiniile în probleme de istorie a românilor. Împreună cu Aurel C. Popovici, la București, participă la redactarea cotidianului politic și cultural „România jună” (1899-1900). Este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285788_a_287117]
-
Tot acum candidează, pe listele unei grupări averescane, pentru Camera Deputaților, dar fără succes. Ultimii ani de viață îi sunt marcați dramatic de o boală degenerativă. Printre contemporani, dar și în posteritate, S. s-a impus ca un erudit și polemist de marcă, original până la excentricitate și bizarerie, elaborând proiecte și ipoteze grandioase și donquijotești, asemeni lui B. P. Hasdeu, cu care a și fost comparat tipologic. Cu o conștiință de sine megalomană - în fond, dacă e privită de la distanță, simpatică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
Și în acest caz, literatura viitorului imediat va fi clasicismul burghez [...], în care, firește, eticul ocupă locul de cinste.” Prin același grund teoretic se explică și campania antisămănătoristă începută la „Curentul nou” și în declanșarea căreia S. are meritul priorității. Polemistul atacă direcția sămănătoristă ca fiind ruralistă, paseistă și imorală, deci opusă valorilor burgheze, liberalismului. Literatura promovată de această direcție „idealizează pe față beția, adulterul, promiscuitatea sexuală, vagabondarea, haiducia, brigandajul, impulsiunea bestială, crima chiar, și, mai presus de toate, instinctul războinic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
valorilor burgheze, liberalismului. Literatura promovată de această direcție „idealizează pe față beția, adulterul, promiscuitatea sexuală, vagabondarea, haiducia, brigandajul, impulsiunea bestială, crima chiar, și, mai presus de toate, instinctul războinic ca cea mai înaltă virtute a omului”. Acuzațiile sunt ilustrate de polemist îndeosebi cu proza lui C. Sandu-Aldea și Mihail Sadoveanu. Povestirile de început ale lui Sadoveanu sunt catalogate, într-un articol din 1905 care va deveni celebru, Morala domnului Sadoveanu, în funcție de păcatele lor capitale, care ar fi „beția”, „adulterul”, „omorul”, „prostituția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
mai reușită a studiului, unde proza de război este anexată literaturii de tip expresionist - și realismul rural. În altă monografie, Vladimir Streinu, demersul interpretativ vizează tot exhaustivitatea. V. e atent la prezentarea aspectelor activității criticului (comentator de poezie, proză, critică, polemist, istoric literar etc.), oferă un minuțios inventar descriptiv al aproape tuturor articolelor și volumelor. Comentariul devine pe alocuri redundant, ca în paginile despre publicistică, unde se reiau informații din capitolul dedicat polemistului. În afară de documentarea minuțioasă asupra operei, dar și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290456_a_291785]
-
aspectelor activității criticului (comentator de poezie, proză, critică, polemist, istoric literar etc.), oferă un minuțios inventar descriptiv al aproape tuturor articolelor și volumelor. Comentariul devine pe alocuri redundant, ca în paginile despre publicistică, unde se reiau informații din capitolul dedicat polemistului. În afară de documentarea minuțioasă asupra operei, dar și de ordin biografic, unde sunt consemnate elemente eludate anterior, cum ar fi tinerețea dedicată politicii ca membru al Partidului Național Țărănesc sau episodul detenției, meritul monografiei constă în scoaterea în evidență a profilului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290456_a_291785]
-
iama", a înțeles că se va îmbunătăți și soarta lui. O mulțime de negustori români supuși străini (sudiți) s-au lepădat de protecția străină. Iar despre învinuirile aduse lui Cuza la detronare, Petre Rășcanu, în monografia sa, pe un ton polemist, nota acuzând: „...Simple afirmațiuni și nimic mai mult! S-a pus mâna pe întreaga corespondență a fostului Domnitor. Toți românii, cărora le sângera inima la ideea că Marele Domn a fost un trădător, așteptau să se publice dovezile trădării. Ei
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
și l-au imaginat ca fiind pus în mișcare în spatele tronului conducătorilor catolici ai Franței. Discourses against Machiavelli au fost influențe nu doar în Anglia, unde au fost publicate în traducere, ci și, în mod surprinzător, în Europa catolică; un polemist iezuit important, Antonio Possevino, a scris un atac major la adresa lui Machiavelli care a fost bazat în întregime pe cartea calvinistului Gentillet (care era nerecunoscuta), fără vreo lectură directă a lui Machiavelli. Dar chiar în Geneva calvinista existau persoane care erau
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
a aflat la sfîrșitul unui ciclu istoric, acela al creștinismului african, și că a apărat o cauză care în Occident a produs o gravă schismă. în realitate, a fost o personalitate de prim ordin, atît ca teolog cît și ca polemist... De fapt, el ne apare ca ultimul mare teolog al epocii patristice și pare emblematic faptul că și el a fost fiul acelei Africi care dăduse creștinătății primul mare teolog, Tertulian, și pe cel mai mare, Augustin.” Bibliografie. Ediție: CChr
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
combate cu severitate influența creștinilor asupra vieții, culturii și religiei imperiului, considerînd-o periculoasă și degradantă. Religiozitatea lui Iulian este profund marcată de neoplatonism, însă atitudinea sa critică față de creștinism depinde, așa cum s-a demonstrat, de tradiția polemică antiiudaică și de polemiștii anticreștini precedenții, în primul rînd de Discursul adevărat al lui Celsus (despre care cf. vol. I, pp. 321-323) și de Porfiriu din Tyr; însă Iulian, totodată, se poate referi la experiența precedentelor decenii, cînd s-au instaurat și consolidat raporturi
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deosebește de calcedonieni pare să fie în bună măsură o chestiune legată de formule, născută din oroarea lui față de ceea ce i se părea o poziție nestoriană sau potențial nestoriană. De fapt, așa cum se vede din scrierile sale și ale celorlalți polemiști din epocă, fiecare grupare își declara fidelitatea față de moștenirea lăsată de Chiril al Alexandriei, a cărui perspectivă fundamentală pare, de altfel, mai apropiată de cea a monofiziților, fiind axată pe centralitatea absolută a Logosului divin. Oricum, în prima jumătate a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]