740 matches
-
mă ierte cititorul dacă, odată ce discuția a luat-o pe această cale, nu mai intru critic în miezul cărții, analizând-o literar. Ea se află în afara literaturii, fiind altceva, repet, decât o carte (sau o carte unică). Nu că aș polemiza împotriva literaturii. Dimpotrivă, o consider o mare invenție și o mare îndeletnicire a omului. Iar Penna, la rândul său, este un mare literat. Dar prefer să-mi las în suspans analiza privitoare la emoția pe care această carte mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
perfect ontologică. Probabil este dificil de definit, mai ales în privința „comportamentului” (deoarece aici intervine, conștient sau inconștient, o judecată morală). Poate Cancrini și echipa sa nu au îndrăznit niciodată să-și pună o problemă atât de mare. Însă ei au polemizat - extremismul, fie el și non-verbal, fiind la modă - împotriva „terapiilor sistemului”: aici ei trebuiau să se simtă obligați a face în așa fel încât condamnării unor asemenea terapii să-i urmeze măcar ipoteza unei terapii alternative. Ceea ce face statul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
zilele acestea un articol al unui pretins antifascist: al directorului adjunct al ziarului La Stampa, Casalegno. Într-un articol de-al său, scris recurgând la cele mai rele locuri comune „jurnalistice”, învechite chiar și pentru ironia lui Dostoievski în 1869, polemizează la adresa mea, a lui Moravia, a lui Parise și a lui Pannella pentru o dezbatere de-a noastră cu privire la filmul Fascista de Nico Naldini (la masa rotundă organizată de Panorama era și Riccardo Lombardi 1: dar Lombardi este un politician
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
biologice, dar și a unor deosebiri fundamentale, date de existența conștiinței sociale. De aceea, a combătut pe Malthus și, de la noi, pe A. C. Cuza, care, după el, nu acordau atenția meritată factorului uman în evoluția socială. Adversar al socialismului, a polemizat cu C. Dobrogeanu-Gherea, folosind argumente împrumutate uneori din lucrările lui E. Dühring. În extrem de numeroasele sale articole politice, pe care de cele mai multe ori nici nu le semna, a răspândit opiniile maioresciene despre „forma fără fond”. Afirmând că între păturile culte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288185_a_289514]
-
atunci poate cameră asta, orașul asta, natura, trebuie să aleg"59 descoperă personajul din Greață. Pentru Sábato, tocmai conștiința că trebuie să alegi între Dumnezeu și Neant suscita noi întrebări: "Ce ne face să luptăm, să scriem, să pictăm, să polemizam, pe noi, cei care nu credem în Dumnezeu, dacă chiar trebuie să alegem între Dumnezeu și Neant, între sensul vieții noastre și absurdul? Asta înseamnă că suntem fără s-o știm credincioși în Dumnezeu cei care scriem sau construim poduri
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
supuse analizei precum Isprăvile hazlii ale lui Francion, aparținându-i lui Charles Sorel, ori Romanul comic al aceluiași Paul Scarron, deja amintit, în fine, în operele considerate la granița modernității, precum Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha sau Gargantua și Pantagruel. Polemizând fie cu trecutul, fie căutând să-și devanseze adversarii, creatorii lumilor ficționale ajung să promoveze tipuri artistice ce vor fi regândite, remodelate cu aceeași frecvență numerică abia peste câteva sute de ani, în arealul postmodern. Cele două perioade par să
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
integral) unor vorbe de duh rostite de acele personalități ale Antichității "consemnate de tradiția facețioasă, de la Democrit și Epicur la Cicero și Lucian"208. Nu e mai puțin adevărat că acest tip de preluare deghizează și o dorința de a polemiza direct cu prezentul, de a-l critica/ satiriza. Faceția și majora ei influență în epocă arată cum "vorba de spirit începe deja, pe ici, pe colo, să devină o armă sub influența retoricii antice și a epistolografiei [s.n.]", după expresia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
prin lumea întreagă, călare și cu armele-n mâini, în căutare de aventuri, făcând toate isprăvile pe care citise el că le făceau cavalerii rătăcitori"232), ci și trimiterile explicite la operele parodiate. Din discuțiile pe care Don Quijote le întreține, polemizând cu preotul și bărbierul satului, cele două mari autorități citate în materie de lectură (confirmând ipotezele lui Bahtin privind bazele folclorice ale parodiei literare), reiese că demonetizarea va viza prezențe legendare din acele romances viejos (cântece bătrânești) spaniole, inspirate, la
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mică gonește vântul mare, iar băutura lungă trăsnetele-alungă") sau fragmente ce realizează intertextualitatea, cum este cel din Epistolele lui Horațiu, Fecundi calices quem non fecere disertum 259. De fapt, este ușor de observat cum, de fiecare dată când intenționează să polemizeze parodic, naratorul (sau unul din personajele delegate de el) intervine în text printr-un "Scrie la carte" sau adresându-se cititorilor cu îndemnul "Citiți" ori injurios... După ce s-a ospătat bine cu o porție zdravănă de "șaisprezece banițe, două ciubere
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
postmoderni, care îl banalizează, îl minimalizează, reducându-l la cotidian. Pentru Dino Buzzati din nuvelele de tinerețe, semnificativ cuprinse sub titlul de Călătorie prin infernul secolului, infernul începe prin coborârea într-o gaură de metrou unde personajul-narator e nevoit să polemizeze "cu toți dracii", în timp ce pentru Ernesto Sábato, cel din Tunelul, iadul, antic-tragic, e echivalentul fiecărei zile care trebuie să fie trăită cu povara uciderii ființei iubite ("N-a existat decât o ființă care înțelegea pictura mea. Picturile pe care le
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
seama de faptul că aceste "aventuri" pe care Robinson-ul lui Tournier este pus să le înfăptuiască doar pentru a le putea comenta imediat în log- book-ul său nu reprezintă nimic altceva decât prilejul care i se oferă romancierului pentru a polemiza cu filozofia existențialistă și a supune conștiinței cititorilor săi o dezbatere ancorată în trecutul apropiat asupra singurătății omului modern, intuim că specia romanului de aventuri este fără drept de apel surclasată de discursul romanului filozofic, de înaltă ținută în tradiția
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nu cochetează cu această latură tezistă, ci o dezvoltă dând curs unei influențe exercitate de pregătirea proprie. Includerea într-un roman scris la persoana a treia a unui jurnal al cărui autor (același cu protagonistul istoriei) comentează, discută și chiar polemizează cu narațiunea principală poate fi privită și ca o parodie la adresa metaromanului, a cărui linie se deschide în literatura franceză a secolului XX prin Gide. Asupra acestui aspect aduce lămuriri suplimentare maniera de structurare a celor două romane. Romanul lui
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
o creație de sine stătătoare. Asemănările formale, dublate însă de diferențe de fond pot într-adevăr să conducă la apariția acelor opere care își surclasează, pe termen nedefinit, modelul. Așa este, de pildă, Don Quijote, roman ce se bazează pe și polemizează cu artificialitatea codului de comportament cavaleresc și al romanelor care l-au colportat. Fără a-și mai restricționa zona de interes la imitarea/ ironizarea/ satirizarea anumitor modele, în secolul XX parodia reflectă modul în care se ajunge la construirea noilor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în postmodernism, sarcina de a parodia anumite percepții (clasică, romantică, realistă etc.) asupra narațiunii ca atare și de a transgresa subiectul romanesc, pregătindu-și cititorii pentru nivelurile de profunzime ale operei literare. De formație filologi, mulți dintre autorii de metaromane polemizează cu funcțiile reprezentării literare, producând, după expresia lui Marcel Pop-Corniș, "contracomentarii" la poetica tradițională a romanului. Mulțumită teoriilor recente, dar și generoaselor exemple puse la dispoziție de literatura de pretutindeni și de oriunde, parodia a căpătat, în actualitate, o greutate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
exercițiu de gândire critică nu numai pentru situația dramatică a statului, ci și pentru criza filosofică a valorilor și a politicului, substanța vieții civice ateniene. Aristotel își dezvoltă teoria pe suportul asigurat de maestrul său, fără a conteni totuși să polemizeze cu el. Mutația principală pe care o propune viziunea sa este de natură antropologică: natura umană este responsabilă pentru întreaga viață în societate. Instituțiile sunt revăzute conceptual, dar și pragmatic prin teoria noului stat, cel al lui Alexandru Macedon, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
lui Rebreanu nu sunt concepuți pe “temeiul unor scheme programatice, din acelea care umbresc obiectivitatea scrierilor despre țărani, cum sunt cele ale lui Zola, Maupassant, în care se simte totusi ostentația «realistă», se simte «școala», intenția prea vădită de a polemiza cu idilismul literaturii pastorale, tip Georges Sand,dorința prea bătătoare la ochi de a-i înfățișa pe țărani așa cum sunt ei‟‟. Rebreanu este prin Ion și Răscoala superior acestei literaturi.Avusese și el de înfruntat “imaginea falsă, idilică”, propusă de
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
scrisoare inedită a lui T. Maiorescu, și un articol despre manuscrisele lui Eminescu, iar Victor Morariu mai multe articole despre traducerea operei eminesciene. Gh. Bogdan-Duică publică studii despre exegeza operei poetului, disociindu-se de interpretările lui Tudor Vianu, cu care polemizează în mai multe numere din 1931 și 1932 (Tudor Vianu, „Poesia lui Eminescu”, Muzicalitatea lui Schiller și Eminescu). O poziție polemică în privința exegezei eminesciene, de data aceasta împotriva lui G. Călinescu, adoptă și I. E. Torouțiu (G. Călinescu, „Viața și opera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285929_a_287258]
-
prozatori ai postmodernismului românesc, creează asemenea personaje care își sunt măsură și punct de reper. Publicat în 1984, Zmeura de câmpie este romanul unor destine distopice, „deturnate“ de la cursul firesc al creșterii și împlinirii, al afirmării identității și sensului existențial. Polemizând cu toate convențiile bildungsromanelor, Mircea Nedelciu deconstruiește parcursul stereotip al eroilor din romanele formării, propunând cititorului trei personaje care ilustrează o tipologie a marginalului: dislocatul sau „neidentificatul“, cum îl califică scriitorul însuși. Cei trei protagoniști se numesc Zare Popescu, Radu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
la abandonarea comunismului în 1973, noul secretar general, Enrico Berlinguer, îi propune Democrației Creștine un „compromis istoric” Voindu-se responsabil, PCI își nuanțează poziția în privința Europei*, se angajează în eurocomunism, recunoaște virtuțile democrației*, acceptă NATO, se apropie de social-democrație* și polemizează cu PCUS, dar fără să se rupă de acesta. încearcă, cu moderație, să accepte mișcările venite dinspre societatea civilă*, care busculează conformismul tradițional. în 1975, triumfă la alegerile administrative, ajungând astfel să administreze un mare număr de orașe și regiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
următor; s-a dus la Roma, unde a trăit foarte izolat, vizitând totuși mănăstiri de călugări și de maici; aici a reînceput să scrie, dar subiectele sunt de-acum total diferite de cele din seninele dialoguri filosofice; a început să polemizeze în scris cu coreligionarii săi dinainte, cu maniheienii, scriind tratatul Moravurile Bisericii catolice (De moribus Ecclesiae catholicae), care este adevărata mamă a tuturor creștinilor și cuprinde atât Vechiul, cât și Noul Testament; a urmat dialogul despre Moravurile maniheienilor (De moribus Manichaeorum
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu coreligionarii săi dinainte, cu maniheienii, scriind tratatul Moravurile Bisericii catolice (De moribus Ecclesiae catholicae), care este adevărata mamă a tuturor creștinilor și cuprinde atât Vechiul, cât și Noul Testament; a urmat dialogul despre Moravurile maniheienilor (De moribus Manichaeorum), în care polemizează cu ereticii care, în trufia lor, considerându-se puri și aleși, disprețuiesc comportamentul creștinilor; a început să discute iarăși din punct de vedere filosofic problema imaterialității sufletului în Mărimea sufletului (De quantitate animae), un dialog cu prietenul său Evodius. Bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
legătură de prietenie cu Aureliu, episcopul Cartaginei, pe care l-a determinat să citească opera lui Octatus din Milevi, Augustin a acționat încă de la conciliul din 392 astfel încât să fie luate anumite măsuri împotriva donatiștilor și a încercat apoi să polemizeze cu schismaticii mai concret, din punctul său de vedere, opunând literaturii populare a donatiștilor, compusă din imnuri și cântări, un Psalm contra donatiștilor (Psalmus contra partem Donati), scris în 393. E vorba de o parafrază sau un rezumat al operei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la Milano. O inteligentă istorie a filosofiei este materia cărților următoare: ea se încheie cu paginile în care Augustin acordă o atenție particulară platonismului subliniindu-i meritele, chiar în cazul unor gânditori care au combătut creștinismul, cum e Porfiriu. El polemizează însă și cu platonicienii, cum sunt Porfiriu și Apuleius, a căror amintire era foarte vie în Africa, pentru a arăta ce le-a lipsit ca să ajungă să înțeleagă noua religie. Urmează, începând cu cartea a unsprezecea, expunerea privind cetatea din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la bun sfârșit cu aceeași energie și hotărâre cu care îi învinsese pe manihei și pe donatiști, obținând până la urmă condamnarea oficială a pelagianismului. Oricum, această condamnare nu a marcat și stingerea ereziei și el a trebuit să continue să polemizeze cu pelagienii până la sfârșitul vieții sale: moartea a întrerupt scrierea ultimei sale opere care era îndreptată tocmai împotriva lor; înainte de 430, în fiecare an, se poate spune, Augustin a publicat o scriere în care îi combătea pe acești eretici. De
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Limoges, unde a rămas din 485 până prin 507, anul morții sale. Bibliografie. Texte: CSEL 21, 1891 (A. Engelbrecht); CChr. Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 9. Claudian Mamertus În chestiunea materialității sufletului, așa cum am văzut mai sus, Claudian Mamertus a polemizat cu Fausto di Riez. Născut probabil la Lyon, a fost multă vreme presbiter în orașul învecinat, Vienne, unde fratele său era episcop, și este amintit cu cuvinte de laudă de Sidonius Apolinarie. În ce privește opera care l-a făcut cunoscut, Condiția
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]