10,542 matches
-
în fața mea, sprijinit pe un pupitru fără ocupant și începea să-mi citească. Era interesat să-mi vadă reacțiile și să converseze, dându-mi uneori sfaturi în legătură cu cărțile pe care mi le alegeam de la bibliotecă. Lucru ciudat, nu mi-a pomenit niciodată de Lovinescu. Se mulțumea să aibă în persoana mea un auditor, deși nu aveam decât treisprezece ani, și să poarte un dialog. La rândul meu, îmi făcea plăcere să-l ascult, măgulit că-mi acorda o atenție specială și
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
vedere ceea ce ține să sublinieze criticul). Era în duminica lui 7 ianuarie 1940, așadar foarte la început de an, într-o zi de Bobotează, fapt care pentru Lovinescu nu conta. Despre biblioteca lui Lovinescu și soarta ei nefericită s-a pomenit adesea, în frunte cu cele scrise de Ileana Vrancea și publicate în România literară. Nimeni însă dintre cei care au cunoscut această bibliotecă așa cum arăta ea în apartamentul imobilului din Bulevardul Elisabeta nr. 95 nu s-a oprit la aspectul
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
îmi satisfăcea dorința, sau mi le dăruia din inițiativă proprie; așa încât am fost bucuros să capăt unul în primele zile ale prezentării mele la cenaclu: Istoria literaturii române contemporane, volum apărut în 1937). Totuși, în ciuda modestei posturi de care am pomenit, Lovinescu mi-a dăruit în câteva rânduri cărți ale sale sau despre el, nu întotdeauna ușor de procurat. Cordialitatea pe care mi-o manifesta, interesul pe care mi-l arăta încurajându-mi conversația, mă umpleau de fericire în acele vremuri
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
evoca în deplină liniște - și fără note de subsol - realități uneori mai puțin familiare cititorului contemporan. Desigur, această nobilă nepăsare devine, în anumite contexte politice, subversivă. În anii de progresivă sărăcire alimentară ai regimului comunist, o carte de bucate veche - pomenind de icre moi, sparanghel, nisetru - era un document antistatal și de propagandă burgheză; în perioada de maximă lipsă, deveniseră explozive chiar rețetele care evocau (cu inconștientă nostalgie) kilogramele de carne, smîntîna și untul. În prezent șochează mai ales contrastul dintre
Tehnici și ambiguități culinare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12796_a_14121]
-
fost întotdeauna frică cînd sînt într-o mașină și conduce altul. Mie îmi placea să conduc eu, dar de îndată ce eram alături de cel care conducea, totdeauna aveam impresia că nu conduce la fel ca mine. - În cartea de care am mai pomenit, povestiți despre mîncare, mese oficiale, sînteți gourmand sau gourmet ? - Eu zic că nici una, nici alta. Gourmand în nici un caz, fiindcă mănînc întotdeauna relativ puțin, și gourmet, ar însemna că sînt un om care știe foarte bine să aprecieze...Și mărturisesc
Acasă la NEAGU DJUVARA by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/12760_a_14085]
-
postumă lui Grigore Cugler, solicitând introducerea firească a operei lui într-o istorie a avangardismului românesc. Pentru sinteza lui Ov. S. Crohmălniceanu despre literatura interbelică Grigore Cugler nu există, în studiul lui Ion Pop despre avangarda românească Grigore Cugler e pomenit o singură dată în treacăt, în antologia lui Marin Mincu consacrată avangardei, extrem de generoasă și cuprinzătoare, Grigore Cugler nu figurează. Singurul care îi acordă importanța cuvenită e Sașa Pană în Antologia literaturii române de avangardă (1969), apărută pe când scriitorul român
Al doilea Urmuz by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12778_a_14103]
-
le-a văduvit de vitalitatea spumoasă necesară. Abia în ultimul act, odată cu izbucnirea unui frenetic french-cancan, ritmul spectacolului s-a înviorat, sala a reacționat și totul s-a terminat într-o explozie de veselie, dar cam târziu. Și pentru că am pomenit de french-cancan, trebuie menționate excelentele prestații ale baletului (coregrafia lui Mihai Babușka) și ca întotdeauna ale corului, pregătit de maestrul Stelian Olariu. Relația dintre fosă și scenă nu a mers însă tot atât de neted: decalaje, imprecizii în atac au arătat că
Văduva putea fi mai veselă by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/12816_a_14141]
-
literar sau existențial ? - Tot spun că n-am avut nici un model. Ba da, am avut ! Kafka mi-a fost model, de la o anumită vârstă încolo. Are el o nuvelă, Vizuina, în care e vorba despre o cârtiță pe care o pomenesc mereu. O cârtiță care își sapă în pământ un tunel, casa ei. Dar, la un moment dat, înăuntrul casei își construiește o altă casă, mai mică, în care să-și depoziteze alimentele; și tot așa, își construiește alte case în interiorul
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
ăn conținutul semantic sau ăn funcția comunicativă. E normal deci ca dicționarele să ănregistreze relativ puține interjecții. Scrisul standard utilizează un număr limitat; cel deschis spre oralitate e ănsă mult mai permisiv și ăi furnizează lingvistului un material interesant. Am pomenit altă dată de interjecțiile și onomatopeele benzilor desenate; am mai vorbit despre interjecțiile de adresare (mă, măi, bă, fă, bre etc.), a căror mulțime și specializare sociolingvistică e o trăsătură specifică românei. Mă opresc acum asupra cătorva exemple jurnalistice din
Interjecții by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12876_a_14201]
-
cu zi ", "grădinile suspendate din debaraua sufletului blazat ". Două sunt liniile de forță ale poemelor adunate în volumul în discuție: prima o constituie poemele-manifest, metatextuale, în care repune în drepturi sensul "politicos " al poeziei, cuvânt "pe care dicționarele-l mai pomenesc din conformism și vocație inerțială ", cele mai multe de găsit în ciclurile Poezia în pijama roz, Lecțiile deschise ale profesorului de limba franceză A.M., Hebdomadarul profesorului A.M., Lecția de engleză, Tomografia și Budila-Expres; cea de-a doua direcție o reprezintă poezia biografistă
După douăzeci de ani by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/12883_a_14208]
-
două decenii de comunism, internaționaliste, ce-i drept, dar primind lumina numai și numai de la răsărit (vorba, suspectată de unii tot ca masonică, a lui M. Sadoveanu) și condamnînd sincronismul ca pe un servilism rușinos față de imperialiști; ba ne-am pomenit, în următoarele două decenii, că protocroniștii în cap cu E. Papu s-au supărat și ei pe Lovinescu, acuzîndu-l că n-a văzut că românii au fost, sînt și vor fi mereu primii, descoperind înaintea tuturor mașina cu vapori și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12296_a_13621]
-
criticilor, care sînt, de facto, (auto)biografiile lor, scrieri ce, regretabil, apar subestimate de "codurile instituționalizate" ale profesiei de critic, istoric, teoretician literar, coduri tiranice care tind să reducă la neant ființa auctorială, "omul concret" din spatele textului. Astfel autorii se pomenesc neluați în seamă în identitatea lor ireductibilă, puși în paranteză, anonimizați. Un obiectiv al cercetării luminate s-ar cuveni să devină restituția personalității, factor activ, imprevizibil, în natural impact cu cel al impersonalizării, pasiv, codificabil: "Istoria criticii românești poate fi
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]
-
dintre "comanda socială" și "comanda vocației" s-a frânt, a urmat în biografia dumneavoastră lirică o lungă perioadă de tăcere și "anemiere a sângelui estetic". Cum a fost posibilă "repatrierea" cuvintelor în proverbiala dumneavoastră spontaneitate de altădată? N. C.: Am pomenit - și nu o dată - de consecințele nefaste ale încrederii mele oarbe în "lumea nouă" și de supunerea la poruncile celor de sus de a scrie "pentru popor". Anii de scris forțat si convențional mi-au anemiat sângele estetic și, ceea ce e
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
Cassian? N. C.: Mai întâi, nu cred că Memoria ca zestre se poate defini ca "un document al haosului tinereții", dacă n-ar fi decât pentru faptul că, încă din volumul întâi, comentariile depășesc mult timpul extraselor din jurnalul originar, nemaipomenind de volumul al II-lea, care cuprinde perioada dintre 1954-1985, deci în care tinerețea e treptat continuată și depășită de o nedorită, dar inevitabilă maturitate. Cât despre volumul al III-lea (și ultimul) din Memoria ca zestre, acesta descrie și
Nina Cassian: "Nu m-am despărțit nici o clipă de cultura mea" by Carmina Popescu () [Corola-journal/Journalistic/12285_a_13610]
-
și mai evidente o dată cu publicarea Marginaliilor și glosselor (...) Și, firesc, între aceste intenții aceleia de a delecta îi este acordată o atenție aparte. Atâta grijă pentru cititor nu poate fi, la urma urmelor, decât întru totul lăudabilă (și, fiindcă tot pomeneam mai devreme de Calvino, să nu uităm că și autorul Baronului din copaci punea la loc de cinste amuzamentul, ba chiar îl considera o chestiune cât se poate de serioasă: "Aceasta este morala mea: cineva a cumpărat o carte, a
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
manualele, afișele propagandistice și compunerile îmbibate de idei fasciste, pe de alta valorile imaginației și ale libertății, benzile desenate și Pinocchio, inofensivele cutii de lapte, cu bunicuța cumsecade făcând reclamă la nelipsita Cacao Talmone, cu atlasele, dicționarele și enciclopediile ce pomenesc de ținuturi îndepărtate (tip Nuovissimo Melzi, din 1905), ca să nu mai vorbim de almanahuri, timbre sau plăci de patefon. Pe scurt, o lume al cărei farmec ambiguu poate fi încifrat într-un sunet cu rezonanțe cabalistice: amarcord. Câteva reproșuri (în loc de
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
lui domină tot ceea ce încă ni se pare insolit în desfășurările dramelor de azi. Este meritul autoarei de a fi oferit o analiză care să ni-l apropie pe ciudatul autor al teatrului cruzimii, ignorat cu cât e mai des pomenit în necunoștință de cauză. Mulțumiri speciale doamnei Ileana Littera pentru fluiditatea, adecvarea și inteligența textului în limba română.
O Utopie by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12360_a_13685]
-
prozatorul Cristian Teodorescu a fost nevoit să plece de la conducerea săptămânalului "Cultura". Mare păcat. În doar câteva luni, reușise să creeze o revistă consistentă și independentă, departe de eternele aranjamente de culise și cumetrii din lumea culturală românească. Sau te pomenești că admirabilul comandant a fost împins să abandoneze corabia tocmai din acest motiv?!
Să nu ne iluzionăm by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12367_a_13692]
-
numai colegilor,ci și propriilor scăderi: înclinația spre poză, blazarea, infatuarea și estetismul primejdios, toate roade ale prisosului de imaginație și ale atmosferei de acasă. Asemenea însușiri s-au manifestat și în relațiile cu profesorii. Numele lor, extrem de rare, sunt pomenite cu ocazii destul de neplăcute. Jignit de tupeul elevului indolent, profesorul de desen îl pedepsește cu asprime. Ciepliński, în schimb, cel de polonă, se arată înțelegător cu bravada juvenilă a discipolului care-și îngăduie să aprecieze disprețuitor pe unul dintre cei
Centenar Witold Gombrowicz – "Un nebun răzvrătit" by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12363_a_13688]
-
inovând cu formula părților bune ale părților rele - și vice versa. Altfel vor arăta, atunci, variațiile pe tema regimului de dinainte de decembrie '89, vom înțelege mai bine, mai adânc scăderi pe care invitatul nu-și mai pierde vremea să le pomenească și reușite pe care le numește și deoarece i se datorează în exclusivitate, anume în zone ce se află în zilele noastre în acută suferință. Pe scurt, părțile bune ale părților rele și părțile rele ale celor bune simetric dispuse
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
Iova, de Orbitor sau de Norbert Elias. Asta spun cei naivi, care cred că pot sta departe de referințe, de sistem. Cei care au (mai) dat cu nasul de proză își dau seama că nu există scăpare: dacă nu-i pomenești pe Baudrillard și pe Radu Cosașu n-ai făcut nimic! Obrazul subțire... Revenim la fotografie. E plină de semne. De indicii care te ghidează prin carte. De exemplu, căciula lui Sorin. Are o poveste separată de la care-l reconstitui, în
Autoficțiune cu paralele inegale by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12400_a_13725]
-
pe când lăsa să cadă asupra ei câțiva stropi de ploaie grei ce o dezechilibrară - da' un'-te grăbești așa, surioară!?" - Mă mărit," mă duc să mă mărit, îi răspunse ea țipând, mirată ca și cum altcineva ar fi grăit în locul ei, - te pomenești, povestitorul?" Niciodată nu mai zburase atât de departe. într-un lan de grâu binișor răsărit alerga în salturi leneșe o căprioară însoțită de puiul ei neastâmpărat. Pe malul unui iaz zări o fată numai în zdrențe păzind un cârd de
Prințesa urgisită (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12451_a_13776]
-
Asta o făcu să sară deodată pe o floare de romaniță orbitor bătută de soare și care se clătină sub ea un timp - un timp de gărgăriță - de tăria aterizării. Nu trecură nici zece secunde, - secunde de gărgăriță - când se pomeni cu o surată ce se lăsă pe o romaniță de alături, recomandându-se cuviincios: Amfilofia," pe mine mă cheamă Amfilofia! Venea de la piață. Cumpărase nițeluș nectar, câteva oușoare de furnici - și-un aparat t.v. japonez, cât un bob de
Prințesa urgisită (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12451_a_13776]
-
Constantin Țoiu Încă două texte de care Rânzei face mult caz, câteodată însușindu-și-le de-a dreptul, fără a mai pomeni de proprietarul lor. Le reproduc întocmai spre a risipi confuzia întreținută de buclucașul scriptor, uitând adesea ce-i aparține, dacă îi aparține ceva. Uno, descrierea personajului, punând ghilimetele de rigoare: "Un june cu anteriu de șamalgea morico cu fermană de
Crochiuri de epocă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12491_a_13816]
-
să fie atît de dramatic și să rivalizeze atît de simplu cu eul artiștilor mei favoriți, scriitorii, sau chiar cu eul scriitorilor mei favoriți. P.S. La precedenta mea "alegere a săptămînii", Omul care aduce cartea, compusă pe "căldură mare", am pomenit de emisiunea Un livre par jour de pe TV5. Un lapsus calami m-a făcut să-l transform pe Olivier Barrot în Olivier Mongin. Mea culpa!
500 de autoportrete by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12497_a_13822]