521 matches
-
li se înfățișează cu căciula întinsă și cei care stau mai bine ca noi. Exact pe această replică ieșeam din oraș când ne-a oprit un autostopist, tot pentru Bucuerști. Un tânăr din cale afară de timid, cu niște haine cam ponosite, tuns boxer. Avea ochi vioi, degete subțiri și lungi ca de pianist, motiv petru care l-am considerat un tip melancolic și meditativ. Pe drum discuția se leagă destul de ușor pentru că avea o fire prietenoasă și nu știu cum a venit vorba
ACTELE VĂ ROG! de ION UNTARU în ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370304_a_371633]
-
mereu marfarele duc pe șine cărbuni și iluzii hăt, până departe se-aud cu scrâșnetul lor metalic,sacadat, monoton Merii înfloresc, tată, nu vine nimeni, doar vântul primăverii mai tulbură zăvorul Noaptea e stranie, umblă furiș toată singurătatea din perdelele ponosite, flutură ca o mână la capătul unui drum și vocea ta, de departe, tace a oboseală, trudește-a tăcere De ce nu ești viu măcar cât spaimele mele Tată, părul tău alb ca sâmburii de migdal, mâinile, mâinile ca narcisele ți-
PARCĂ PLOUĂ MEREU... de CAMELIA RADULIAN în ediţia nr. 1588 din 07 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/369583_a_370912]
-
auzi un glas cald și molcom, venit de undeva din spatele uraganului dezlănțuit. ‒ Am înțeles, to’a’șu’ colonel, se execută executantul și se așeză pe un scaun, lângă soba din birou, ștergându-și chelia transpirată cu un batistoi cadrilat și ponosit. Colonelul Stancu Vasile, se apropie de mine, întinzându-mi o batistă albă, chitită dreptunghiular și... parfumată, după cum aveam să aflu ceva mai târziu. ‒ Ține! Păstreaz-o și șterge-te de sânge!... Să știi că, dacă ții apăsat, ți se va opri
„REVOLUȚIA” MEA- (UN ROMAN MAI ALTFEL, MAI PUȚIN ROMANȚAT) de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2047 din 08 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/353395_a_354724]
-
nopții amintirea încrestată într-o palmă de nisip pescărușii țipă la sfârșit de august când timpul mângâie fără răsunet și nisipul galben se suprapune în straturi ca brațele prefăcute în niște valuri lampioane strălucind în noapte ca nasturii pe haine ponosite frunzele se îmbuibă în clipe mărunte măturate din viață cu indiferență petale cățărate pe ramuri sfârșesc în apă picăturile de ploaie stagnează în suspensie nu s-ar desprinde de florile în corchine când cercuri concentrice dizolvă ființa iar umbra ajunge
SĂRUTAŢI DE PLOAIE, NE DESPRINDEM PE RÂND de SUZANA DEAC în ediţia nr. 320 din 16 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357035_a_358364]
-
o poștă”. Era cea mai frumoasă poveste de dragoste a unei fete. O fată, o fetișcană, o domnișoară în care încă n-au înmugurit simțurile femeii, îndrăgostită pe veci de alesul inimii ei. “Însă domnul van Schonhoewen, în căftănelul său ponosit, continuă, de bună seamă, să străbată cuprinsuri troienite de zăpadă.” Dar Miatlev murise și ea, Lavinia, îl îngropase. Cel puțin așa se zvonea. Totul e un zvon, numai miresmele pădurii sînt concrete. Estera se plimba prin pădurea de pe deal. Aduna
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 29-31 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358407_a_359736]
-
cărămidărie. Pământul negru că smoala și lutos cum este huma, Îl frământau în picioare și-i dădeau formă cu mâna. Erau doar câțiva țărani,care prelucrau în lut. Munca-n cărămidărie,nu era ceva plăcut. Parcă văd bărăci din lemn,ponosite și murdare, În care țineau galeți,unelte,scule,tipare. De cum se zvânta pământul primăvară după ploi, Începeau țăranii lucrul,transformându-l în noroi. Adăugau apă, huma,proporția n-o mai știu, L’amestecau în picioare,până se făcea târziu. Zorile
CARAMIDARIA de ADRIANA PAPUC în ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/359087_a_360416]
-
de sector a poliției. Se luminase deja de ziuă. Ștefania pășea ezitând pe o străduță necunoscută, căutând din ochi un indiciu care ar fi putut să o ajute să gasească adresa. Un bătrânel cu o voce firavă, îi arătă clădirea ponosită a secției. I se părea că traversează un labirint. În sfârșit, cineva care se recomandase a fi căpitan, după ce își înăbuși un căscat - era doar așa de dimineață - îi oferi un loc pe un scaun și după ce ascultă ceea ce avea
FILMUL NOPŢII ÎNCĂ NESFÂRŞITE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 747 din 16 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359375_a_360704]
-
cu frunze.. neputința de-a trece mai departe. Umbre, sclipiri de lumină, se amestecă în mintea ta. „Te pot ajuta?” o voce se aude șoptit.. Ai tresărit..n-ai auzit când s-a apropiat de tine. Spiritul copilului în haine ponosite îți mângâie fruntea compătimitor. „Nu știu drumul spre ieșire” îi răspunzi pierdut. „Doar tu cunoști calea. Caută în inima ta ... vei ști. Voi fi acolo, să te întâmpin!” Îți continui călătoria ... Viața, o luptă continuă cu tine, cu cei din
HOINAR... de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 353 din 19 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359455_a_360784]
-
lui Iisus Hristos, reprezentată de un preot de la țară, fiind provocată, face „mișto”, cu tact și inteligență, de epoca de „aur” a comunismului, reprezentată de un tovarăș activist, ce purta o șapcă „asemănătoare cu cea a lui Lenin, doar mai ponosită”. Faptul că dialogul dintre Biserică și comunism se poartă într-un autobus „hurducat peste cele gropi, bârâind, trosnind și clămpănind din toate balamalele”, autobus ticsit de navetiști, țărani din Lăpuș, sporește farmecul scurtei istorioare. Concluzia subsemnatului e că cine nu
STARPRESS 2017 de FLORIN T ROMAN în ediţia nr. 2250 din 27 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340219_a_341548]
-
dinți de fildeș, cu sînii plini de liniști telurice, mai căsătoream lăcuste cu vîntul, mai adormeam cu capul pe șolduri de libelule. Parcă îi văd... Apăreau pe drumul prăfos al colinei, la braț, domnul Dobrescu purta o redingotă lungă și ponosită, vineție, părul îi albise, curgea în plete pe umeri, madame Clemance ‒ corpolentă, în rochia ei cu motive mari, japoneze și cu veșnicul evantai, de care nu se despărțea niciodată. Îmi păreau că plutesc, își mișcau picioarele încet, ochii le deveniseră
SIMPLA ORDINE A LUCRURILOR de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2347 din 04 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340469_a_341798]
-
pentru Lazăr. Se retrăseseră peste stradă și era pentru a treia oară când Licuță observa un vârstnic care se uita insistent către ei. Probabil, pentru că și Licuță îl privea la fel, de data asta, domnul respectiv, cu un costum destul de ponosit ce ieșea de sub scurta îmblănită, la care încă nu renunțase ca și la căciulă, a traversat și s-a adresat lui Licuță: - Mă iertați dacă greșesc, dar îmi păreți cunoscut și nu știu de unde să vă iau. - Și eu parcă
Puntea măgarului. Fragment de roman: Ion R. Popa () [Corola-blog/BlogPost/339240_a_340569]
-
amintirile ce-și au originea aici. Pe de altă parte, se transmută, crede ea, într-un eu nou: „A devenit doamna Anne Wellington, lepădându-se - pentru totdeauna, spera - de numele său de până atunci, așa cum te lepezi de o haină ponosită, în care ai cunoscut umilințe fără număr” (p. 55). Numele cel nou este util nu în curățarea memoriei, ci în obnubilarea efectelor engramării vieții anterioare. Eliberarea din cătușele limbii este vizată ca soluție pentru izolarea de o gândire repudiabilă. Socotește
GABRIEL CHIFU: Romanul emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339568_a_340897]
-
în România. Pe de altă parte, al doilea imens eșec al său îl reprezentase încercarea de a fugi de trecutul său românesc, schimbându-și numele și lepădându-se de „ființa ei de altădată așa cum te-ai lepăda de o haină ponosită”. Identitatea românească nu se disipă într-o nouă altă identitate culturală. Iluzia de a fi altcineva decât Ana-Cristina Stănescu se dezamorsează în introspecție. Subsecvent, se constată că „rădăcinile ei românești nu pieriseră” (p. 82), precum își imaginase. Ele fuseseră mental
GABRIEL CHIFU: Romanul emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339568_a_340897]
-
amintirile ce-și au originea aici. Pe de altă parte, se transmută, crede ea, într-un eu nou: „A devenit doamna Anne Wellington, lepădându-se - pentru totdeauna, spera - de numele său de până atunci, așa cum te lepezi de o haină ponosită, în care ai cunoscut umilințe fără număr” (p. 55). Numele cel nou este util nu în curățarea memoriei, ci în obnubilarea efectelor engramării vieții anterioare. Eliberarea din cătușele limbii este vizată ca soluție pentru izolarea de o gândire repudiabilă. Socotește
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]
-
în România. Pe de altă parte, al doilea imens eșec al său îl reprezentase încercarea de a fugi de trecutul său românesc, schimbându-și numele și lepădându-se de „ființa ei de altădată așa cum te-ai lepăda de o haină ponosită”. Identitatea românească nu se disipă într-o nouă altă identitate culturală. Iluzia de a fi altcineva decât Ana-Cristina Stănescu se dezamorsează în introspecție. Subsecvent, se constată că „rădăcinile ei românești nu pieriseră” (p. 82), precum își imaginase. Ele fuseseră mental
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]
-
Acasa > Stihuri > Momente > PLEACĂ IARNA Autor: Mihai Leonte Publicat în: Ediția nr. 773 din 11 februarie 2013 Toate Articolele Autorului PLEACĂ IARNA Câmpul, un câine dalmațian, Fost de un alb desăvârșit, Acum este destul de ponosit, Se vede că iarna-i pe sfârșit! Imensul cearșaf, alb bumbac, Se schimbă din oră în oră, Devenind mult mai porumbac Ca o veche ruginită proră! Lacrimi curg din albul de batiste, Lăsând loc negrului de abanos, Apar chipuri mai
PLEACĂ IARNA de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 773 din 11 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341344_a_342673]
-
atâtea începuturi și sfârșituri, zboruri în înaltul cerului său căderi în prăpastii adânci, dar știam că pusesem în ea frânturi ale trecerii mele prin acest spațiu și timp. Am scotocit prin geamantanul în care îmi îngrămădisem la grabă, câteva haine ponosite și decolorate de vreme. De-a lungul anilor schimbasem mai multe adrese și constatam acum, căutând prin el, că de fiecare dată bagajul meu se micșorase. Lăsasem în urmă lucruri născute din multă transpirație și îmi făcusem destule bătături în
ASTA SUNT EU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341503_a_342832]
-
proprii se îndreaptă spre Dunăre, unde vor aștepta șalupa sau o barcă să-i ducă acasă, căruțași și camionagii cu mijlocul înfășurat în brâuri albe în care au înfipt bicele de care nu se despart o clipă, muncitori cu șepci ponosite și chipuri încruntate, vagabonzi murdari și zdrențăroși, copii ai străzii flămânzi, cu ochii după furat, gospodine cu sacoșe pline, câte un Ostap Bender îmbrăcat țipător în căutare de naivi pe care să-i îmbrobodească cu năstrușnice propuneri de afaceri, vreun
DE IOAN GH. TOFAN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1043 din 08 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342067_a_343396]
-
mai fericit caz, din cauza cărții citite pe suport electronic, extrem de necesară pentru „veșnicul” referat. Din păcate, bibliotecile și cărțile cu miros de vechi au fost înlocuite de ipoduri și de un laptop “țeapăn” de tot. Nu mai zic de haină ponosita sau de încălțămintea pe care o purta până rămânea fără tălpi. Toate acestea au fost înlocuite de o haină elegantă sau trendy și de niște pantofi sport “ultimul răcnet”. Dacă mai are o mașină făină și un job bine plătit
STUDENTUL ROMAN de OLGA TOMA, ANUL III, STIINTELE COMUNICARII, UNIVERSITATEA APOLONIA în ediţia nr. 32 din 01 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341665_a_342994]
-
tristă -ici și colo- Doar liliecii mai cutreier. Din iarba reavănă, tremolo, Mai risipește câte-un greier. Haotic clipele măsoară O cucuvea cobind anost. Un câine bate către moară, Smucindu-și lanțul fără rost. Aleargă umbre peste brume Prin dimineața ponosită, Și, plictisită să le-ndrume, Adoarme luna obosită. *** Referință Bibliografică: Lună obosită / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1733, Anul V, 29 septembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ovidiu Oana Pârâu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
LUNĂ OBOSITĂ de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1733 din 29 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343929_a_345258]
-
poziție mai comodă pe scaun. Însoțită de un „mascat”, femeia a intrat cât se poate de speriată în încăpere și nu a ridicat privirea mai sus de genunchii celor prezenți acolo. Frământa cu mâinile tremurând un cordon de la rochia-i ponosită și își legăna capul plecat, într-o mișcare ritmică, măruntă, nestăpânită. - Ia spune, tanti... cum te cheamă pe dumneata? a întrebat-o comisarul Olaru cu voce prietenoasă, în timp ce-și schimba poziția astfel încât ea să nu-l poată vedea
EPISODUL 6, CAP. II, ALERTĂ GENERALĂ, CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1644 din 02 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343359_a_344688]
-
Acasă > Poeme > Dorințe > CERȘETORUL Autor: Coști Pop Publicat în: Ediția nr. 1598 din 17 mai 2015 Toate Articolele Autorului Îmbrăcat în haine ponosite ale tristeții, cerșesc, la colț de stradă imaginara și pustie, sufletul, fiindu-mi deschis să pot primi. Aștept de ceva vreme, soarele fiindu-mi dirijor, acoperind discret, scena vieții mele, fiind doar eu aici, acum, cu umbră mea, ce uneori
CERȘETORUL de COSTI POP în ediţia nr. 1598 din 17 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/344081_a_345410]
-
fiind doar eu aici, acum, cu umbră mea, ce uneori, se-ndreaptă către mine, privindu-mă. Încerc să o ignor, cum am făcut cu tine... să fie umbră mea de vină, ori sunt eu, un cerșetor, notoriu, deghizat, cu haine ponosite ale tristeții, cu sufletul deschis, semănând a pălărie folosită, s-arunci niscaiva bani în ea. Mă-ntreabă umbră dintr-odat`, privindu-mă, mirata, de după colț, de ce te-ascunzi de mine, cum te-ai ascuns de ea ? Crezi, ca cerșind, cu sufletu
CERȘETORUL de COSTI POP în ediţia nr. 1598 din 17 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/344081_a_345410]
-
c-o pot păcăli, uitând de soare, că e dirijorul meu, al tău, fără de care, tu n-ai fi și nici nu m-ai fi întrebat, de ce m-ascund de tine, cum m-am ascuns de ea, cerșind, în haine ponosite, la colț imaginar de stradă pustie, cu sufletu-mi deschis, s-o pot primi, s-o pot iubi, fiindu-mi tare dor de ea. E noapte-acum, iar tu esti lângă mine, umbră mea, acompaniat de stele, licurici și greieri, iar
CERȘETORUL de COSTI POP în ediţia nr. 1598 din 17 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/344081_a_345410]
-
o săptămâna, te părăsesc deseară, cu dirijorul tău, gândindu-te că noaptea-i sfetnicul meu, cel mai bun, iar luna-mi e lumină, peste-a-ntunericului pustiu, uitându-se la mine, cum stau la colț de stradă imaginara, cu haine ponosite, ale tristeții, cu sufletu-mi deschis, s-o pot cerși `napoi, acompaniat de stele, licurici și greieri, vegheat de cel de sus și dirijat de soare, apoi de luna, sperând de-un an și-o săptămâna, s-o pot iubi
CERȘETORUL de COSTI POP în ediţia nr. 1598 din 17 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/344081_a_345410]