1,416 matches
-
răpit și-a dat foc casei lui Evie. Manus n-o să știe de domnul Baxter și de surorile Rhea care m-au văzut cu o pușcă prin tot orașul. Cu degetul, scriu în praful de pe jos: trebuie să-i găsim portofelul. — Pantalonii lui, zice Brandy, sunt uzi. Acum Manus se uită țintă la mine, se ridică în șezut și se lovește la cap în capacul deschis al portbagajului. Mamă, o, mamă, știi ce doare asta, și totuși nu-i nimic tragic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
chiar Cristian Vasile, cu paloarea lui de zile bune pe chip și în voce. Iar dacă va fi așa, n-avea de gînd să stea deoparte, o să-l pună pe ticăitul și zgripțorul ăsta de Leonard să caute bine în portofel pînă o să găsească toți banii trebuincioși, să-l impresioneze pe patron, un buzoian negru și în albul ochilor, și să-l cheme din fundul pămîntului pe Cristian Vasile. Oricum ar fi fost viața în Serviciu, un chef zdravăn era sănătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oferit ghețarul în schimbul celei mai pure dintre prietenii. Am mers an de an să schiez în același loc, în care a dispărut prietenul meu. Am sperat că odată ghețarul mă va compensa într-un fel pentru marea mea pierdere. În portofelul scuipat din măruntaiele lui, singura rămășită lumească a prietenului meu, am găsit fotografia. Am trăit ani de zile cu o ființă în două dimensiuni ce mi-a dăruit dragostea ei deplină. Atât de deplină, încât într-o gară tristă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cum l-ar fi putut pierde prin buzunarul închis etanș este greu de imaginat. Ca și cum ghețarul ar fi scuipat înapoi dintre măruntaiele lui acest obiect contondent, nedigerabil, ce ținea strict de legăturile lui cu această lume. Am intrat în posesia portofelului în care am găsit două obiecte de interes, pe care le mai păstrez și astăzi în sertarul biroului meu: o fotografie alb-negru și un bilețel dreptunghiular, ce părea rupt dintr-o pagină de carte, pe care scria: "Lumile noastre se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi avut vreo prietenă stabilă. Pe vremea aceea, eram foarte tineri și ne povesteam unul altuia toate escapadele amoroase. Nu mi-a relatat niciodată nimic despre această creatură superbă, autoarea acelui bilețel straniu pe care-l purta cu el în portofel. Am căutat-o printre toți colegii lui de școală, de liceu, de facultate. Am luat contact chiar și cu oameni pe care i-a cunoscut circumstanțial în diverse ocazii sau călătorii. Pe măsură ce o căutam, o iubeam tot mai mult pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
urmă. Într-una din zile, Santiago i-a strecurat un bilețel în palmă. L-a înșfăcat cu complicitatea și spontaneitatea unei eleve de școală ce simțea că intră în posesia unui mare secret. L-a dosit într-una din cutele portofelului și a așteptat intimitatea nopții să-l poată descifra în liniște. Așa cum bănuia ea, Santiago era foarte singur, nu avea pe nimeni pe lume și neîncrederea lui în oameni, alături de legătura particulară pe care o avea cu marea încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
jos, complice, gata să-l primească, pe puntea înțesată de oameni, într-un moment în care ea era singură, neînsoțită. Mototolea biletul în pumn ca o fetiță surprinsă făcând ceva nepermis și-l depunea repede lângă suratele lui între cutele portofelului. Cu scrisul lui inform, iliterat, Santiago îi spunea mereu același lucru, însă mereu cu alte cuvinte. Ca și cum același lucru ar putea fi exprimat într-o mie de moduri și fiecare scriitură nouă îi producea o satisfacție la fel de mare sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
deja la Santiago, ca și cum el ar fi deja la mii de leghe distanță cutreierând mările. Așa avea să și-l imagineze de-acum încolo. Gândurile lui și ale ei unite, concentrate în acele bilețele miraculoase de hârtie, crâmpoțite în cutele portofelului ei. Era o lumină neobișnuită pe mare, căci luna deja se împlinise și se contura zveltă în mijlocul unui cer negru ca păcura. Era neobișnuit de mare și de albă, ca și cum marea ar fi levitat subit deasupra pământului, atrasă de forțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
elegant. Îmi dădui seama că nici atitudinea acestui bărbat nu fusese elegantă: să vină să moară la mine acasă, așa, să mă pună în această situație, pe mine care îi deschisesem spontan ușa! Fără a mai ezita, i-am scos portofelul din buzunarul de la piept. Din cartea sa de identitate, am aflat că se numea Olaf Sildur, de naționalitate suedeză. Brunet și rotofei, nu corespundea ideii pe care o aveam despre un scandinav. Vorbise franțuzește fără urmă de accent. Născut la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
se păru la fel de stupid cum era în momentul de față în uluiala sa de cadavru: o vocație. Domiciliul indicat era situat la Stockholm. Era pesemne un rezident francez. Asta nu prea urma să mă ajute - și de fapt, la ce? Portofelul mai conținea o mie de euro în bancnote de cincizeci. Unde naiba se ducea tipul acesta cu o asemenea sumă de bani, într-o sâmbătă dimineața? Bancnotele erau noi. Dacă tot m-am pornit, am scotocit prin buzunarele pantalonilor. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
poliția ori salvarea. Știui atunci cu o certitudine definitivă că aș fi incapabil de asta. Mai întâi pentru că nu mă mai simțeam nevinovat. Ar fi ușor de dovedit că fusesem în mașina lui. Cum să justific această curiozitate? Îi inspectasem portofelul, și nu doar pentru a-i cerceta actele. Demonul indiscreției găsise în mine un teren deja cucerit. Era cu atât mai rușinos cu cât Olaf nu se putea apăra. Odioase argumente ivite din ticălosul necunoscut pe care îl conținem cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
a descurajat pe mulți să se joace de-a cadavrul. Hotărâi să nu mă resemnez. Nu este oare umilitor să constați că până și în chestiuni atât de cruciale, tot banul dictează? Suedezul meu avea o mie de euro în portofel. Eu aveam mai mulți în contul meu bancar, dar nu până într-atâta încât comparația să fie nejustificată. De altfel, mașina mea valora pesemne de zece ori mai puțin decât a lui. Și-apoi, aveam de ales? Centrul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
în culmea perplexității. De ce mă mințise mortul? Pe când mă îndreptam spre vest, reflectam. Poate că suedezul nu remarcase cabina telefonică? Bizar, era bine plasată. Ori poate, nu avea o cartelă telefonică. Profitai de culoarea roșie a semaforului ca să scotocesc în portofel și dădui peste o cartelă încă valabilă. Asta nu însemna nimic, putuse să uite că o avea. Încercai să-mi alung din minte grija asta idioată. Nu-i așa că e grozav să fii un om nou? De fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
integramă Maxim și observă cu întîrziere că are clienți. Tușica se apropie prima de vitrina ticsită cu tot felul de sortimente de patiserie, prăjituri și înghețate. Angelina își scoase de pe umăr poșeta, îi desfăcu fermoarul și dădu la iveală un portofel din piele. Comandară o salată de fructe Exotic mare, cîte o felie de Diplomat și două sticluțe de Coca-Cola. Își luară singure paharele, șervețelele și lingurițele de pe bufet, și se așezară la o măsuță într-un colț. Ce bine era
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ea undeva în adîncul sufletului, e doar o răbufnire temporară, i se pare lui Patru Ace, provocată de unele neajunsuri. — Astea sînt păsăricile mele, recunoaște Roja pe un ton spăsit, superstițiile care-mi aduc noroc, îi explică, ceasul Omega moștenit, portofelul maroniu, fularul de lînă, brățara primită cadou de nuntă, catarama cu însemnele statului Guatemala. Le port cu mine întotdeauna. — De unde și pînă unde Guatemala? se miră Patru Ace cu mintea undeva la zona Asia-Oceania. — Cadou, îi explică Roja, a primit
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Doar n-am înnebunit, zice Dendé, mi s-a acrit de cît am umblat pe jos zilele astea, nu mă mai țin balamalele. Atunci n-ai decît, uite cheile, se lasă Sena convins scoțînd rapid din buzunar un fel de portofel din piele. Și eu m-am săturat de atîta condus, zice. — înseamnă că domnul Președinte și-a luat adio de la mașinuța lui? întreabă Dendé. — De grija asta nu mai pot eu, zice Sena. — în loc să-i fii recunoscător, ți-ai găsit
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de obicei, s-au adăpostit pe unde au putut, lăsînd paza în seama nimănui. Chiar și pe un timp ca acesta, adică de cîine, bețivii sfidează pneumonia și își văd de drum, uzi leoarcă, dar cu chef de vorbă. Vasile Portofel era unul dintre aceștia. Îi spunea lumea Portofel pentru că a fost la vremea lui cel mai abil hoț de portofele. Acum ajunsese rău de tot și fura cam ceea ce gospodarul i-ar fi oferit, dacă ar fi cerut frumos. Bătrînul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
putut, lăsînd paza în seama nimănui. Chiar și pe un timp ca acesta, adică de cîine, bețivii sfidează pneumonia și își văd de drum, uzi leoarcă, dar cu chef de vorbă. Vasile Portofel era unul dintre aceștia. Îi spunea lumea Portofel pentru că a fost la vremea lui cel mai abil hoț de portofele. Acum ajunsese rău de tot și fura cam ceea ce gospodarul i-ar fi oferit, dacă ar fi cerut frumos. Bătrînul profesionist se oprește la un gard improvizat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
acesta, adică de cîine, bețivii sfidează pneumonia și își văd de drum, uzi leoarcă, dar cu chef de vorbă. Vasile Portofel era unul dintre aceștia. Îi spunea lumea Portofel pentru că a fost la vremea lui cel mai abil hoț de portofele. Acum ajunsese rău de tot și fura cam ceea ce gospodarul i-ar fi oferit, dacă ar fi cerut frumos. Bătrînul profesionist se oprește la un gard improvizat din sărăcie și conversează cu un cîine flocos și fără chef de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
vădit deranjat. Adică îmi arăți colții ca să bagi spaima în mine, nu? Hîrr... ham-ham! Nu, zău. Mă sperii? Ieși în ploaie, javră puturoasă! Cîinele mîrîie mai încet și se covrigește în cușcă. Aa, deci te dai bătut, nu? Cu bățul, Portofel încearcă să ajungă la cîine. Scopul lui era să ațîțe animalul, ca să se convingă de faptul că nu-i nimeni acasă. De aceea, rupe un băț mai lung și îl înghiontește rău de tot pe paznic. Ham, ham, ham, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
că nu-i nimeni acasă. De aceea, rupe un băț mai lung și îl înghiontește rău de tot pe paznic. Ham, ham, ham, se enervează cîinele, apucînd de băț cu furie. Așa, băiatu'. Acum chiar că ești un cîine bun. Portofel zărise pe prispa casei un ceaun mare, care părea să fie nou-nouț. Toată strategia era concepută ca să șterpelească acest ceaun. În casa sărăcăcioasă locuiau Ion și Aneta Ciobanu, doi norocoși moștenitori, care pe timpul acesta s-au apucat să se hîrjonească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
bățul pe gît. După un timp, cei doi soți pierd orice chef și atunci se aude un scîrțîit de portiță. Vine cineva la noi. Ca la comandă începe îmbrăcarea, nu înainte de a pune clenciul de la ușă, ca să nu fie surprinși. Portofel prinde curaj și încearcă ușa de la intrare, care se deschide. Cum prin tindă nu era mai nimic de șmanglit, încearcă ușa camerei în care soții Ciobanu se îmbrăcau de zor. Ușa nu se deschide și hoțul caută o rangă. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
îmbrăcau de zor. Ușa nu se deschide și hoțul caută o rangă. Cum nu găsește decît o pilă ruginită, încearcă să forțeze ușa cu aceasta. Ion avea un sucitor în mînă și Aneta un satîr și astfel înarmați deschid ușa. Portofel n-a avut timp să-și arate surprinderea, deoarece sucitorul l-a năucit, căzînd fulgerat la pămînt. Aneta se repede cu satîrul, dar Ion o oprește. Lasă-l, nu vezi că l-am omorît? Este mort? Nu vezi? Văleu, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Nu vezi? Văleu, ne mănîncă pușcăria, începe să răcnească femeia. Ce ne facem acum, nevastă? Îl îngropăm. Tot îl vor găsi. Mai bine îl tragem în drum. Vor cunoaște dîra, că-i glod afară. Atunci aburcă-mi-l în spate. Portofel este descărcat la vreo 150 m, în dreptul unei grădini, fără casă. Peste strada Podișului se așterne liniștea. Portofel zace cu fața în sus, complet inert. Dinspre vest înainta prin noroi Gheorghe Oieru, beat și el criță. Îl zărește pe Portofel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
îl vor găsi. Mai bine îl tragem în drum. Vor cunoaște dîra, că-i glod afară. Atunci aburcă-mi-l în spate. Portofel este descărcat la vreo 150 m, în dreptul unei grădini, fără casă. Peste strada Podișului se așterne liniștea. Portofel zace cu fața în sus, complet inert. Dinspre vest înainta prin noroi Gheorghe Oieru, beat și el criță. Îl zărește pe Portofel și se oprește. Dom' Portofel, dar știu că te-ai îmbătat, nu glumă. Îl studiază și remarcă: Văleu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]