811 matches
-
bărbați. De teamă să nu semene prea mult zeilor, Hurakan le-a suflat un abur peste priviri ca sa nu vadă decât ceea ce e în jurul lor. Apoi, în timpul nopții, zeii au creat și patru femei. jungla Cer, în continuare, pâclos, dimineață posomorâtă. Lăsăm în urmă ultimele case din Villahermosa, îndreptîndu-ne spre junglă. Străbatem în câteva ore, pe o șosea, distanța pe care alții, ca să vadă rubinele de la Palenque, au străbătut-o zile în șir, cu mijloace istovitoare, traversând păduri și mlaștini, epuizați
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Încă mai e Îndrăgostită de el. — Nu sunt toate așa? spuse cu amărăciune Tom, după ce-și Înghiți pizza. Aici au dreptate... — Deci, până la urmă, cine i-a venit de hac Mumei Pădurii? — N-am nici cea mai vagă idee. Posomorâtă, am mai mâncat niște pizza. Nu, asta nu e tocmai adevărat. Nu pot crede că au fost Fliss sau Derek și știu sigur că nici eu. Mai rămân Jeff, Brian și Naomi. Sincer, nu-l prea văd pe Brian dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
domnul Mușchi chiar ar putea fi vinovat de toate capetele de acuzare? Ar fi o mare ironie, nu-i așa? M-am uitat lung la el. — Dacă Îl mai aud pe Încă unul spunându-mi asta, i-am răspuns eu posomorâtă, Îmi predau definitiv legitimația de detectiv amator. * * * — Sam! Sam! Aici! Tocmai coborâsem scările ce duceau la subsol și treceam prin fața biroului. Șoapta aceasta furișată m-am făcut să-mi Întorc capul, dar știam cine mă striga Încă Înainte să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de aripi. Porumbeii Încă nu isprăviseră când am ieșit din baie. Micuța cameră de zi a lui Janey, opulentă și Încărcată de brocarturi bogate ca și stăpâna, trezea amintiri legate de mirosul intens și primitor al cafelei. Janey mă privi posomorâtă, cu o Întrebare nerostită În ochi. — Da, iarăși s-au apucat de treabă. — Doamne. Și-acum o să se găinățeze din nou acolo, iar dimineață, o să găsesc bucăți de ceva vâscos și cu pete negre prelingându-se pe perete. Câteodată, jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Dumnezeu știe de ce, nici nu venisem cu mașina. Cred că era ceva legat de faptul că nu voiam să conduc În starea aceea de depresie, chiar dacă asta nu iese la test, ca alcoolul. Am rămas pe treptele de piatră, privind posomorâtă prin ochii strânși, la șuvoiulde apă ce se revărsa de pe prag. Aveam, cel puțin, haina de ploaie pe mine. Poate era mai Înțelept să aștept până se mai domolea furtuna. Dar ar fi putut foarte ușor să țină vreo două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
o piesă de epocă, prețuită de arheologii industriei. Dar, în realitate, apa stătută, maronie, era murdară și dezolantă: orice încercare de a o reîntineri în scopuri de turistice. Canalul își menținea doliul pentru trecutul său glorios, exprimând mai curând caracterul posomorât, puritan, al istoriei locale, decât dorința de a renaște și a-și recăpăta farmecul. Terenul care se întindea de cealaltă parte era părăsit, cu excepția câtorva case răzlețe, construite după război. În cea mai mare parte, terenul era impracticabil și fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la interioare. Pe o ușă ca de palat renascentist, pe frontispiciul căreia te întâmpină inscripția, în stil de mozaic roman, Natando Virtus, pătrunzi în prima zonă publică: promenada. Aceasta e de fapt o sală cam neîngrijită, zugrăvită într-un verde posomorât și mobilată cu măsuțe și scaune pentru consumul unor aperitive simple: ceai, limonadă, batoane de șocolată, sendvișuri și, firește, (în mod absolut gratuit) faimoasa apă minerală. Izvorul tămăduitor țâșnește pe gura de metal a unui leu uriaș de marmură, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nouă. S-ar fi putut să fie vorba de o bruscă încetare a supunerii, de o lipsă de respect care avea să le aducă față-n față pe ele două, într-o înfruntare inimaginabil de crudă și de dureroasă? Casa posomorâtă reverbera ecouri și Alex o auzea pe Ruby, noapte de noapte, zăvorind ușile și punând lanțurile de siguranță. Să fi fost numai o închipuire că Ruby devenise în ultima vreme mai gălăgioasă și mai brutală, că trântea și bufnea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tânărul irlandez se dovedea ceva cu totul inedit. Era cu doi ani mai mare decât Tom, la o vârstă când doi ani contează mult. Tom se simțea vag conștient că Emmanuel era un intelectual de prima mână și un tip posomorât, mândru și solitar. Îi mergea vestea că e arogant și dur. Față de Tom nu fusese niciodată dur, pe de altă parte, însă, nici nu-i acordase vreodată prea multă atenție. Când Scarlett-Taylor se mutase în casa ieftină și murdară unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se dăduse de gol față de Tom McCaffrey, pe care, ulterior, îl pusese să jure că va păstra secretul. Oricum, încă nu rupsese relațiile cu primejdiosul dar fermecătorul lui har. Încă se mai ducea pe la profesorul lui de canto, un om posomorât, un compozitor ratat, pe vremuri cântăreț de operă, care locuia pe lângă magazinul Harrods și de la care continua să ia lecții, ascunzându-i cât de puține exerciții făcea. La școală, Emma își însușise unele noțiuni de contrapunct de la profesorul de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pus această întrebare. E o chestiune pe care aș vrea s-o discut cu dumneavoastră, face parte din categoria lucrurilor pe care le discutam pe vremuri. Ce este conștiința? La urma urmei există măcar? — Ce altceva există? răspunse John Robert posomorât. — Ce sunt mobilurile personale, suntem răspunzători de ele? Spuneați odată că mobilurile noastre, ale tuturor, sunt vrednice de dispreț. Dar unii gânditori văd în crimă o formă de grație divină. Uneori am simțit că o crimă e un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
John Robert prefera să le ignore existența.) Dacă „ținea vreo prelegere“ pe undeva prin apropierea locului unde se găsea Hattie în acel moment, venea s-o vadă și îi oferea un ceai în oraș. Asemenea întrevederi erau de obicei foarte posomorâte, pentru că Hattie, care acasă nu auzise nimic bun despre bunicul ei, era speriată de el, și atât bunicul cât și nepoata se simțeau stingheriți fiecare de prezența celuilalt. Păstrând și de astă-dată buna-cuviință, John Robert răspunsese prompt la scrisoarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
oarecare reputație, era un om corpolent, de peste cincizeci de ani, cu păr cărunt, drept ca o perie, și ochi cenușii. Arăta mai curând a profesor de economie politică decât a muzician. Fața lui, neatacată de riduri, avea un aspect cenușiu, posomorât, cu colțurile ochilor și ale gurii lăsate în jos. S-ar fi zis că sufleul îi era măcinat de o pasiune extrem de romantică și poetică. Fusese căsătorit, dar soția îl părăsise cu multă vreme în urmă, lăsându-l fără copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deschise ușa și anunță că valiza e pregătită. Hattie, pierită, se lăsă în fotoliul de bambus. Nu plângea. Respira zgomotos de parcă se sufoca și trăgea cu ambele mâini de gulerul rochiei. După ce repuse telefonul în furcă, John Robert se uită, posomorât, la ea și începu să-și muște încheieturile degetelor. Apoi întrebă pe o voce răgușită, năclăită: — Mai ești virgină, nu-i așa? Hattie se uită o clipă la el cu ochii dilatați; apoi se ridică de pe fotoliu și scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-l îndurera în chip inexplicabil pe părintele Bernard. Se rezemă de rafturi, frecându-și fruntea de cotoarele cărților. — George, nu i-ai făcut vreun rău Stellei, nu-i așa? George își întoarse capul pe jumătate și rosti pe o voce posomorâtă: — Stellei? Nu. Se întoarse apoi cu fața, își vârî mâna în buzunar și scoase ceva, două fragmente mici, albe, pe care le ținu în palmă. Adăugă: — Am spart asta, m-am înfuriat și am spart-o, dar poate fi reparată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi scânteiau, dar John Robert nu-și putea da seama dacă de emoție sau de lacrimi. Un moment, rămaseră amândoi tăcuți. După un timp, Hattie se relaxă, își frecă ochii și își arcui spinarea, părând doborâtă. Rosti pe o voce posomorâtă, aproape plângăreață: — Deci nu vrei să te gândești la mine... așa cum voi arăta în viitor. Nu. Prefer să nu știu... nimic din ce se va întâmpla mai târziu cu tine. — Și asta numești dragoste. Ești lipsit de orice simțire... de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zi, spre seară, profesoara Marga Popescu, aflată în București pe perenul Gării de Nord, ușor intimidată, se urca în expresul de Paris, dar când trenul își mișcă roțile nu mai avu cui să mai fluture batista ei albastră. 5. Era moină; zi posomorâtă, și în după-amiaza aceea, când mă întorceam de la tribunal, în timp ce adăstam în fața vitrinei unei librării, închise la ora aceea, un bărbat în vârstă, cu părul alb, corect îmbrăcat - notez asta pentru că era aproape ostentativ de „pus la punct” - cu îngrijire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ele cu reticență și cu un fel de stînjeneală, așa cum, În familiile rezultate dintr-o mezalianță, li se vorbește copiilor despre bunicii lor de condiție proastă; conștiința noastră este, cînd vine vorba despre ce s-a Întîmplat acolo, Încărcată și posomorîtă, ca a unui datornic la ușa căruia bat portăreii: tare am mai dori să nu fim acasă În acel moment! Încît Încercarea de a descrie ce a fost În realitate acest experiment e de la bun Început sortită eșecului. În rapoartele
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
mei la țară. Dimineața trecu și sosi amiaza ucigător de arzătoare. Greierul parcă amuțise la umbra firelor de iarbă. Nicio pasăre nu brăzda cerul. Natura era cufundată într-o tăcere adâncă. Deodată, la marginea văzduhului au apărut grămezi de nori posomorâți. Cerul s-a acoperit cu o perdea întunecată. Discul alb, de lumină topită, se rătăci prin întuneric. Primele picături de ploaie stropiră pământul înfierbântat. Un ropot vesti apoi apropierea prăpăstioasă a artileriei cerești. Furtuna se dezlănțui. Viforul șuiera, gemea și
Compunerile şcolare : forme eficiente de stimulare a creativităţii elevilor by Elena Sonea () [Corola-publishinghouse/Science/653_a_1256]
-
de bun venit, aceasta lasă asupra lor o impresie de neuitat și le sporește atracția pentru școală. Cu câtă obidă își amintește Ioachim Botez de școala și dascălii săi: Casa în care am pășit la învățătura buchiilor era o magherniță posomorâtă, cu ferestrele către miazănoapte, de unde niciodată nu venea în clasă bucuria dimineților, ce desfată păsărelele în colivie; cu o ogradă strâmtă, umbrită de câțiva copaci fără roadă și ursuzi ca dascălii pe care aveam să-i cunosc apoi vreme îndelungată
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
îmi era rușine. Se stătea la coadă și la hârtie igienică, și la chibrituri la tutungerie. Cum funcționa coada? Cel mai puternic, cel mai obraznic câștiga. Le consider foarte educative. Pe mine cozile m-au călit. Lumea, în general, era posomorâtă, nervoasă, chiar rea. Rea și cu copiii. Nu se uitau dacă ești copil. Țin minte că era o dată un moșneag care mă împingea, înghesuia, nu mai aveam aer. Înrăită lumea, foarte rea. Se întâmplau și lucruri dramatice la cozi: oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Ossian, pe care le introdusese lumii literare ca fiind autentice, astfel încît acum era de înțeles că trebuia să fie mai cu luare aminte). Respins în acest mod, Chatterton a renunțat la Rowley și drept urmare se pare că a devenit "posomorît" și "ursuz", adesea dezvăluind slujitorilor lui Lambert că intenționa să își ia propria viață (Cary 1846: 398; Brackett 2008: 66). Există și o relatare potrivit căreia, aflat în tovărășia cîtorva prieteni, ar fi scos un pistol din buzunar și ar
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
oamenii putreziți de lumea asta Sunteți sătui de lume cum sunt eu de mine Al meu Euînsumi aparține întregii lumii înfundate Ar trebui să nu mai fiți văzuți Ar trebui să nu mai puteți fi recunoscuți (Fiul și Nevasta merg posomorâți) Înainte de viața mea povestește Fructul o Poezie În spatele meu strigă îngrășământul un Cântec. În fața mea strigă din nou o Poezie. În spatele vieții mele cântă de una singură o Melodie. La anul va fi din nou cald Și fructul moare moare
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ajuns la toată lumea Pentru toți Creație împuțită, lume împuțită, oameni împuțiți. Dar ar fi trebuit ca niciodată nicicând să nu coboare cineva Președintele de pe muntele de Pumni Unde în vale stă mereu un cimitir În cimitir domnește mereu o primăvară posomorâtă Unde un gând e, și Moarte caldă încă Cald așa cum poate fi cald un căcat împuțit, Omul cel uitat e salvat Acolo unde pietrele maro nu mai sunt Unde Numele numește înlăuntru Și omuleți nu există Acolo totu-i un
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
lui Emmanuel, care mi-a indicat ce opere de artă să văd, adică unor prieteni siguri! Georges s-a încăpățânat să plece duminică, după acel bal extenuant. Plouă și acolo, unde bubuie tunurile acelea mari și cenușii, sub un cer posomorât, 3 este expus la [indescifrabil] și sub mantaua lui militară, lungă, apa șiroiește nemilos. Mă uit pe fereastră. Berlinul se estompează sub ploaia înghețată. Bulevardul este pustiu, nici măcar trăsurile nu se văd. Cineva bate la ușa mea. Un groom de la
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]