953 matches
-
ai unor mari moșii și deținători ai unor dregătorii importante în administrație) și "mici boieri" (ce dețineau proprietăți funciare mai mici și poziții administrative mai puțin însemnate). Din prima clasă boierească făceau parte înalții demnitari, miniștrii și curtenii domnitorului: marele postelnic, marele ban, marele vornic, marele logofăt, marele spătar, marele vistiernic și marele agă, supranumiți și "boierii veliți" sau "divaniți", ori "boierii cu barbă", pentru că numai lor li se permitea portul acestei podoabe capilare. ii din următoarea clasă erau paharnicul, clucerul
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
fiului său, stolnicul Iordache Ruset, la împărțirea averii părintești din 1786. Iordache Ruset a cumpărat noi pământuri de la răzeși, ajungând în anul 1816 să stăpânească întreg satul Solești (adică Soleștii din Deal și Soleștii din Vale). Fiul și succesorul său, postelnicul Gheorghe (Iordachi) Ruset (1796-1846) a moștenit moșia Solești prin testamentul din 4 septembrie 1819; el s-a căsătorit în 1823 cu Ecaterina Sturdza, fiica logofătului Dimitrie Sturdza de la Miclăușeni, și s-a stabilit cu mama și soția sa la Solești
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
a stabilit cu mama și soția sa la Solești, construind în jurul anului 1827 în partea de sud-est a satului, pe culmea dealului Hârtop, un conac boieresc cu parter și etaj, înconjurat de un parc și de un zid de incintă. Postelnicul Gheorghe Rosetti-Solescu a murit la 10 ianuarie 1846, iar în următorii 20 de ani moșia a fost administrată de văduva sa, Ecaterina, ajutată de fiul său mai mare, Constantin (1827-1884), fost ofițer și adjutant al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ecaterina
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
fost expropriată prin Decretul nr. 83/1949, conacul și celelalte clădiri fiind naționalizate, iar întreg inventarul agricol și produsele agricole aflate în stoc fiind confiscate. Conacul Rosetti-Solescu a fost construit la începutul secolului al XIX-lea (în jurul anului 1827 ) de către postelnicul Iordache Rosetti, descendent din marea familie boierească Ruset (Roset), de origine domnească, ramura Solescu. În acest conac, a locuit familia postelnicului Iordache Rosetti cu soția sa, Ecaterina (Catinca), și cu cei cinci copii (3 băieți - Constantin, Theodor și Dumitru; și
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
în stoc fiind confiscate. Conacul Rosetti-Solescu a fost construit la începutul secolului al XIX-lea (în jurul anului 1827 ) de către postelnicul Iordache Rosetti, descendent din marea familie boierească Ruset (Roset), de origine domnească, ramura Solescu. În acest conac, a locuit familia postelnicului Iordache Rosetti cu soția sa, Ecaterina (Catinca), și cu cei cinci copii (3 băieți - Constantin, Theodor și Dumitru; și 2 fete - Elena și Zoe). Conacul a fost atacat în 1834 de o trupă răzleață a armatei rusești, care se retrăgea
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
de la jaf și distrugere de trupele trimise de vătaful de Vaslui. Aici a avut loc la data de 30 aprilie/12 mai 1844 cununia religioasă a Elenei Rosetti cu Alexandru Ioan Cuza, pe atunci președinte al Judecătoriei Covurlui. După moartea postelnicului Iordache Rosetti la 10 ianuarie 1846, în conac a locuit singură soția sa, Ecaterina. Aceasta a murit la 11 aprilie 1869, moșia și conacul de la Solești fiind moștenite de fiul ei, Dimitrie Rosetti (1830-1903), magistrat și om politic. Dimitrie a
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
să fie oarecum legat de orașul Focșani prin soția sa, Maria născută Holban, fiica colonelului de infanterie Nicolae Holban și a Pulcheriei născută C.Filatoff. La rândul său, socrul pictorului era fiul lui Nicolae Holban și al Mariei Gherghel, fiica postelnicului Costache Gherghel, cu moșie la Șendriceni - Dorohoi și a surorii lui Ilie Kogălniceanu (tatăl istoricului). Această filiație am aflat-o din spițele genealogice aflate în fondul Saint-Georges de la Arhivele Naționale din București, spițe așternute pe hârtie chiar de mâna colecționarului
O scrisoare de la pictorul George Demetrescu Mirea by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Memoirs/8477_a_9802]
-
la porunca lui Ștefan cel Mare pe domnița Maria și fiica ei, Maria Voichița, de la curtea lui Radu cel Frumos. Biserica a fost ulterior arsă de turci. Pe temeliile acestei bisericuțe, la sfârșitul secolului al XVI-lea (în anul 1597), postelnicul Teodor (Toader) Movilă a construit aici o biserică de zid. Postelnicul făcea parte dintr-o familie boierească de vază a Moldovei, fiind fiul mai mare al logofătului Ioan Movilă și a primei sale soții Greaca, și frate vitreg cu domnitorii
Biserica Sfânta Treime din Suceava () [Corola-website/Science/317467_a_318796]
-
ei, Maria Voichița, de la curtea lui Radu cel Frumos. Biserica a fost ulterior arsă de turci. Pe temeliile acestei bisericuțe, la sfârșitul secolului al XVI-lea (în anul 1597), postelnicul Teodor (Toader) Movilă a construit aici o biserică de zid. Postelnicul făcea parte dintr-o familie boierească de vază a Moldovei, fiind fiul mai mare al logofătului Ioan Movilă și a primei sale soții Greaca, și frate vitreg cu domnitorii Ieremia și Simion Movilă și cu mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei
Biserica Sfânta Treime din Suceava () [Corola-website/Science/317467_a_318796]
-
locuitori, iar în ea existau două biserici (una în fiecare sat) și o școală mixtă. Comuna Vulpești, compusă din satele Bujoreni, Olteni și Vulpești, avea 760 de locuitori, o școală rurală mixtă și o biserică ridicată la începutul secolului de postelnicul Gheorghiță Vulpescu. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Teleorman a aceluiași județ. Comunele Vulpești și Cornățelu au fost comasate sub numele de "Cornățelu", comuna rezultată având locuitori în satele Bujoreni, Cornățelu și Vulpești (care a devenit reședință). De
Comuna Buzoești, Argeș () [Corola-website/Science/300611_a_301940]
-
piese uitate, efortul recuperator fiind prezent în primul rând în articolele exegetice. Astfel, în volumul "Clio și Melpomena" (1977), cea mai amplă secțiune, intitulată " Piesa uitată", atrage atenția asupra unui repertoriu marginalizat sau de-a dreptul necunoscut, de la hasdeiana "Răposahd postelnic" la "Vrăjitoarele" lui Dimitrie Stelara, trecând prin dramaturgia lui Iacob Negruzzi, I.L. Caragiale ("Începem!"), Al. Macedonski ("Moartea lui Dante Alighieri"), Barbu Delavrancea ("A doua conștiință", piesă ibseniană, atipică în ansamblul operei scriitorului), Ion Minulescu, Caton Theodorian, Ion Agârbiceanu, Ion Luca
Valentin Silvestru () [Corola-website/Science/322959_a_324288]
-
prima biserică în anul 1330, a fost păstrat atât la cea construită din piatră pe același loc, în jurul anului 1390, cât și la bisericile „înnoite, reînnoite și zidite” ulterior de către Petru Rareș în anul 1534, Petru Șchiopu în anul 1583, postelnicul Ioan Ianachie Caradja în anul 1625, familia Palade în anul 1725 și arhimandritul peloponezian Grigorie în anul 1820. Acest hram a fost schimbat de-abia în secolul al XIX-lea, când bisericii i s-a dat hramul „Sf. Sava”, după
Biserica Sfântul Sava din Iași () [Corola-website/Science/302397_a_303726]
-
avut de suferit și Ansamblul arhitectonic al Mănăstirii „Sf.Sava”, fapt ce a impus reînnoirea acestuia din temelii, în deceniile următoare. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1625, când biserica a fost „zidită și înnoită" de Ioan Ianachie Caradja, postelnic, nepotul bogatului domn Scarlatos din Constantinopol, cuscrul lui Radu Mihnea, după cum au consemnat pisaniile din biserică. Noul lăcaș, construit de meșteri moldoveni și străini aduși din Orient, a fost sfințit în timpul domniei lui Radu Mihnea, de către Mitropolitul Sucevei Anastasie Crimca
Biserica Sfântul Sava din Iași () [Corola-website/Science/302397_a_303726]
-
Constanța; al doilea lega Orientul Apropiat de Țara Românească prin Constantinopole, Silistra, Călărași, Orașul de Floci, Brăila, Galați. Primul document care amintește de existenta satului Vaideei (Slobozia de azi) este hrisovul emis de Radu Mihnea, în martie 1614, în care postelnicul Ianache Caradja menționa că "Siliștea satului Vaideei din județul Ialomița tot și cu tot hotarul, oricât împrejmuiește vechiul hotar... suszisa siliște s-a aflat domnească, a fost pustie, fără oameni încă din zilele răposatului Mihai voevod din primii ani ai
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
martie 1571 arăta că acest sat exista din timpul lui Pătrașcu cel Bun (1554-1558), el constituind subiect de dispută între boierul Badea și vătaful Zlate. În anul 1577, Bora va intra în posesia vornicului Ivașcu și a nepotului său, Albu postelnicul, care l-a primit moștenire de la Elena, soția vătafului Zlate "pentru că le sunt vechi și drepte averi și ocine de moștenire". Ulterior, o parte din moșia Bora va intra în posesia Episcopiei din Buzău, care va se va îngriji să
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
Barbu din Balaci și al Simei. A fost căsătorit cu Maria (născută probabil Cocorăscu). Prin căsătoria fiului lor Constantin Bălăceanu cu Maria, o fiică a lui Șerban Cantacuzino, Badea Bălăceanu s-a încuscrit cu domnul Țării Românești. În 1653 era postelnic, în același an fiind trimis de domnul Matei Basarab la Gheorghe Rákóczi al II-lea pentru a solicita ajutor împotriva domnului moldovean Vasile Lupu. A fost vătaf de aprozi între 1654-1657. Badea Bălăceanu a fost trimis de către Constantin Șerban la
Badea Bălăceanu () [Corola-website/Science/332487_a_333816]
-
scăpa de la moarte pe boierii Toma Cantacuzino și Iordache Cantacuzino, care fuseseră arestați de domnul Gheorghe Ștefan. În 1660, Bălăceanu a mers în Moldova, unde a comandat straja trimisă împotriva lui Gheorghe Ghica. Sunt documentate următoarele dregătorii: vătaf (1661-1663), mare postelnic (în 1664), agă (în 1665), mare sluger (în 1666), mare serdar (1667-1668). În 1669, a fost închis de domnul Antonie din Popești și de boierii Cantacuzini, care intenționau să-i taie capul, însă a fost iertat. În 1683, Bălăceanu a
Badea Bălăceanu () [Corola-website/Science/332487_a_333816]
-
al ținutului Tecuci (august 1806). Staroste al ținutului Putna (noiembrie 1809). Agă al târgului Iași (după noiembrie 1813 ). Ispravnic al ținutului Tecuci (1815). Vornic al obștii la Iași (1816). Vornic al poliției (ianuarie 1817). Mare vornic (înainte de iunie 1820). Mare postelnic (președinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Membru al unui atelier (lojă masonică) din Iași (1828). Mare logofăt (februarie 1829). Membru în comisia moldoveană de patru membri pentru redactarea Regulamentului
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
Iași (după noiembrie 1813 ). Ispravnic al ținutului Tecuci (1815). Vornic al obștii la Iași (1816). Vornic al poliției (ianuarie 1817). Mare vornic (înainte de iunie 1820). Mare postelnic (președinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Membru al unui atelier (lojă masonică) din Iași (1828). Mare logofăt (februarie 1829). Membru în comisia moldoveană de patru membri pentru redactarea Regulamentului Organic (iunie 1829-martie 1830). Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sf. Vladimir cl. III
Costache Conachi () [Corola-website/Science/304254_a_305583]
-
1589 a lui Mihnea Turcitul este menționat că „"...întărește lui Filip mare armaș și socrului său Udriște ban, satul Afumați și jumătate din Plătărești"”. Într-un alt hrisov, din 15 aprilie 1631 a lui Leon Tomșa este menționat un „"...Udriște postelnic din Plătărești"”. De altfel, chiar articolul din "Ziarul Lumina" din anul 2008 pare a se contrazice singur atunci când afirmă câteva paragrafe mai departe că în pronaos întâlnim „"tablourile votive care înfățișează pe domnitorul ctitor, [...], precum și chipul primului egumen, Vasile."” Cea
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
conducătorii apuseni că turcii nu se vor mulțumi numai cu ocuparea Moldovei, ci vor ataca apoi și statele din Apus. Comisul Ionuț Jder (Sebastian Papaiani) este trimis ca spion în Rumelia pentru a afla secretul de fabricație al tunurilor turcești. Postelnicul Simion Jder (Iurie Darie) și neguțătorul Damian Jder (George Motoi) sunt trimiși în Polonia cu o carte de iertare către boierii pribegi care unelteau împotriva domnitorului: logofătul Mihu de la Volcineț (Manu Nedeianu) și vărul său, Agapie Ciornohuz. Între timp, jitnicerul
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
boier Iațco Hudici (Ion Henter) și iubita lui Simion Jder. Boierii fugari refuză să se întoarcă în țară, afirmând că se înțeleseseră deja cu turcii. Aflând că Marușca era ținută prizonieră în casa logofătului Mihu, care era unchiul lui Niculăeș, postelnicul Simion Jder pătrunde acolo cu o ceată de ostași și își eliberează iubita, ducându-i legați pe Agapie și pe Niculăeș la Curtea Domnească de la Suceava. Voievodul îi judecă pe cei doi, condamnându-l la moarte pe Agapie și închizându
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
de Oastea cea Mare. În bătălie mor 8.000 de moldoveni și peste 30.000 de otomani. Restul oștii otomane se retrage înspre Dunăre, urmărită de călăreții moldoveni. Printre cei morți în luptă sunt și comisul Manole Jder (Geo Barton), postelnicul Simion și fostul ieromonah Nicoară Jder. Trupurile lor sunt aduse de comisul Ionuț la casa familiei Jder de la Timiș, spre jalea comisoaiei Ilisafta (Sandina Stan). După bătălie, domnitorul moldovean trimite scrisori către principii creștini pentru a le cere iarăși ajutor
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
XIX-lea-începutul secolului al XX-lea de familia boiereasca Constantin Cantacuzino. Moșiile Mărgineni de pe teritoriul satului Mărgineni sunt cele mai vechi din punct de vedere istoric care aparțin astăzi administrativ comunei Dărmănești. Acestea aparțineau jupanului Drăghici - mare comis și jupanului Udriște - postelnic, cu fiii lor, prin “dania lui Vlad Voievod cel Tânăr, fiul marelui Vlad Voievod” din 27 mai 1510. În secolele XV -XVI boierii “at. Mărgineni” erau printre cei mai puternici din Țară Românească. Importanța acestui centru s-a reflectat și
Mărginenii de Sus, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301178_a_302507]
-
construcțiile ce se înălțau falnice cândva pe aceste pământuri. Pe aceste moșii au existat două construcții bisericești: Mănăstirea de pe Cricov, având hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” și Mănăstirea Mărgineni, la N și NE de Cricov, ctitorita la 1646 de postelnicul Constantin Cantacuzino. Tot de aceste timpuri trebuie legate și Palatul Cantacuzinilor de la Filipeștii de Târg, construit de postelnicul Constantin Cantacuzino între 1633-1653, Palatul de la Florești și Palatul lui Până Filipescu de pe “drumul domnișorului” - pe care “fugeau domnișorii și boierii țării
Mărginenii de Sus, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301178_a_302507]