5,162 matches
-
și Labiș), al doilea interludiu pentru vioară, clarinet și pian este o dinamică Ciacconă. Ideea temporală afirmată aici este de a porni de la tensiunea maximă a mișcării, pentru a stabili ordinea și liniștea prin eroziunea substanței aflată în mișcare. Sugestii postmoderne traversează muzica occidentală la sfârșitul anilor '60: aluzii la trecutul muzical fuseseră interzise în avangarda anilor '50, dar ele revin în țesătura uneori subtilă a citatului și colajului. Vieru experimentează sonoritatea orchestrei lui Bach din Concertele Brandenburgice în Museum Music
Anatol Vieru și Ciaccona by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12744_a_14069]
-
poartă orice interviu. Știu că nu vă place discursivitatea. - Da, eu nu am vrut să fac poezie, ci limbaj. Iar când faci limbaj, nu poți să fii discursiv. Poeții discursivi nu fac limbaj. Mai ales în Parcul și în Fugile postmoderne am vrut, în mod conștient, să fac limbaj. Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu. După aceea, am schimbat registrul, cu Îmi mănânc versurile și Tăcerea sexuală, care sunt discursive, și nu provoacă. Le-am și scris mult
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
am evoluat. Nu am vrut să evoluez, nu mi-am dorit asta și nu am forțat lucrurile, dar așa s-a întâmplat. Am evoluat spre o anumită " nu i-aș spune răutate, ci revoltă față de imperfecțiunile din jurul meu. În Fugile postmoderne, revolta a atins apogeul. Când eram mică, am fost mușcată de un câine care, ca pui, fusese foarte blând. M-am comparat întotdeauna cu un animal care, când e mic, nu are nici un fel de instinct carnivor dar care, când
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
vorba de o carte de poezie, jocul meu e comun de tot: deschid volumul la întîmplare și întreaga lectură se compune în jurul paginii pe care hazardul a ales să o aducă în prim plan. Îmi pare că niciodată jocul acesta, postmodern și teoretic la modul involuntar, nu a fost mai potrivit decît în cazul Pluriversului. E numele larg sugestiv sub care Mircea Cărtărescu își adună, în ordine istorică, adică în ordinea celei dintîi publicări, poeziile, aproape toate poeziile apărute în volum
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
o flacără de brichetă, poemul ce deschide Monștri ai elegiei, din Poeme de amor, volumul emblematic al generației optzeciste, cel amînat la apariție, în 1982, din pricina acuzației de obscenitate. Aici s-a deschis, în jocul meu, volumul întîi din Plurivers. Postmodern, hazardul a vrut ca Mircea Cărtărescu să fie poet și visător incurabil. Mă văd nevoit să subscriu afirmației făcute de Paul Cernat în postfața ce încheie volumul al doilea al ediției de față: La poezie, Mircea Cărtărescu nu a renunțat
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
recuperare lucid-melancolică, îmbrăcînd forma unei tandre "salvări" - retorică, ironică și parodică. O formulă a reciclării. Îmi vine în minte un cunoscut postulat al lui Lyotard, cel care afirmă că o operă nu poate deveni modernă decît dacă este mai întîi postmodernă. În cazul lui Mircea Cărtărescu, reciproca începe să devină, simultan și într-un sens deloc restrictiv al cuvîntului, la fel de valabilă. Surprinzător jocul acesta al relecturii! Subscriu pe deplin la cea de-a doua constatare de relectură a lui Paul Cernat
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
exteriorul va începe să existe, că n-o să îmi mai țină multă vreme." Verdict definitiv al despărțirii, al despărțirii prin însumare? Gest firesc al oricărui visător care privește, pe jumătate nostalgic, pe jumătate detașat, înapoi? Epilog sau punct de suspensie?... Postmodern, hazardul a vrut ca Mircea Cărtărescu să fie poet și visător incurabil.
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
unește dincolo de hic et nunc, în absența lor, și numai astfel prind ele rădăcini unele în altele - prin procura memoriei. Shan Sa ne dăruiește ceva deosebit de tot ceea ce literatura occidentală pregătește, în America de Nord sau Europa, în laboratorele ei: refuză colocvialitatea postmodernă, patosul revoluționar sau sentențioziatea apocaliptică revărsate din angajamente estetice sau/și politice încă prizate în Europa - adesea un surogat. În schimb, intrigă la început cu fraze scurte, tăioase, impersonale și elegante, eliptice dar metaforice. Refuză să invite cititorul într-o
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
metafizica par să-l intereseze, ci textul în sine ca realizare artistică. Această tendință, ca și lucrul îndelungat asupra versului îl apropie de poeții manieriști, pe cînd ludicul și intertextualitatea (parafraza, pastișa, parodia) îl apropie de curentul optzecist al epocii postmoderne. Prin ermetism și așa-zisul suprarealism, Virgil Mazilescu este un poet modern. ("are cineva dintre dumneavoastră vreun sînge/ singurătatea se înalță lîngă poduri/ ca un avion al sufletului nostru celui mai metalic/ atît vă întreabă fratele meu și nimic mai
Fascinația legendei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12849_a_14174]
-
întîi, aș vrea să știu dacă există postmodernism. Eu cred că nu există, este doar un cuvînt. Eu credeam că s-a isprăvit cu obsesia modernismului și revenim la lucrurile esențiale, care sînt perpetue. Dar văd că nu e așa. Postmodern este un cuvînt care îi fascinează pe foarte mulți oameni amatori de teoretizare. Prin amatori de teoretizare înțeleg amatori de-a nu fi atenți la real. Și îmi displace această chestiune". S-ar prea putea ca cititorii din viitor să
Glose la Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12851_a_14176]
-
criticul părea s-o aprecieze. Eradicată din observațiile de amănunt, ambiguitatea se insinuează acolo unde ne-am fi așteptat mai puțin: în judecata globală. Cealaltă scădere ține de faptul că Regman citește cărțile de proză (realiste sau imaginative, moderne și postmoderne) cu aceeași receptivitate; dar, din păcate, și cu aceeași pereche de ochelari, exersată mai ales pe prozele de tip mimetic. Când criticul se întâlnește cu o scriere parodică, parabolică, utopică sau textualistă, el îi apreciază efectul estetic, însă îi cere
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
hărnicie și tenacitate se pot sistematiza, într-un timp relativ scurt, implicațiile și urmările teoretice ale genialei povestiri, în schimb, deschiderea lecturii, repoziționările ei ample și constante evoluează către o redimensionare a spațiului literaturii până la proporțiile unui... Univers. În Rescrierea postmodernă: perspective etice Tamara Cărăuș valorifică acest potențial al noii conștiințe literar borgesiene - începând cu "gradul zero" al rescrierii, continuând apoi cu versantul cel mai înalt, rescrierea postmodernă - plecând în demersul critic de la o mărturisire a scriitorului argentinian vizavi de propriile
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
evoluează către o redimensionare a spațiului literaturii până la proporțiile unui... Univers. În Rescrierea postmodernă: perspective etice Tamara Cărăuș valorifică acest potențial al noii conștiințe literar borgesiene - începând cu "gradul zero" al rescrierii, continuând apoi cu versantul cel mai înalt, rescrierea postmodernă - plecând în demersul critic de la o mărturisire a scriitorului argentinian vizavi de propriile rescrieri: "un sport iresponsabil". Afirmația trimite explicit la un suport etic sau reclamă o justificare etică, nu una a conținutului și implicațiilor textului, ci a raportului cu
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
propriile rescrieri: "un sport iresponsabil". Afirmația trimite explicit la un suport etic sau reclamă o justificare etică, nu una a conținutului și implicațiilor textului, ci a raportului cu textul. După ce "marginalizează" două dintre cele mai întâlnite critici care inculpă rescrierea postmodernă ca o utilizare imorală ("presupoziția originalității și autenticității textului literar" - percepută ca un simplu scrupul romantic și modern; "credințele noastre privind statutul deosebit al textului literar" - chestiunea, în perspectivă kantiană, a abordării textului ca mijloc în vederea obținerii unui alt text-scop
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
deconstruite și rescrise ideologia sistemelor precedente, calculele închistate, normele și legile uniformizante. Rescrierea, ca și deconstrucția, rămâne o promisiune de emancipare, de mesianism, de dreptate..." Pasul spre cea de-a doua posibilitate de argumentare este făcut de cititorul sau teoreticianul postmodern datorită unei hipersensibilități structurale și a scrupulelor de lectură. Conștient de structura de excludere a narațiunii (orice narațiune evoluează optând arbitrar pentru o posibilă continuare) s-a căutat includerea totului fie prin schimbarea punctului de vedere (W. Booth), fie prin
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
povestirii (G. Genette). Nu numai posibilele episoade cad victimă opțiunilor naratoruluii (motivabile estetic), ci și unele personaje, așadar reabilitarea exclușilor, a marginalizaților, a tuturor celor care au tăcut sau au fost așezați sub dioptrii deformatoare pare justificabilă din perspectiva eticii postmoderne, accentul deplasându-se dinspre estetic spre etic. Mai mult decât atât, narațiunea nu poate fi separată de subiectivitatea autorului, de limitele impuse de contextual cultural sau de pleura greu penetrabilă a iluziilor, a mistificărilor, și de aceea se impune o
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
de contextual cultural sau de pleura greu penetrabilă a iluziilor, a mistificărilor, și de aceea se impune o Școală a suspiciunii (P. Ricoeur) pentru decantarea sensurilor corecte de morbul unei conștiințe false. Argumentele Tamarei Cărăuș în favoarea legitimării etice a rescrierii postmoderne sunt numeroase și bine documentate. Demersul teoretic este susținut de analiza unor romane reprezentative pentru proza postmodernă: Foe de J. M. Coetzee, Wild Sargasso Sea de Jean Rhys, Vineri sau Limburile Pacificului de Michel Tournier, Evanghelia după Isus Cristos de
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
o Școală a suspiciunii (P. Ricoeur) pentru decantarea sensurilor corecte de morbul unei conștiințe false. Argumentele Tamarei Cărăuș în favoarea legitimării etice a rescrierii postmoderne sunt numeroase și bine documentate. Demersul teoretic este susținut de analiza unor romane reprezentative pentru proza postmodernă: Foe de J. M. Coetzee, Wild Sargasso Sea de Jean Rhys, Vineri sau Limburile Pacificului de Michel Tournier, Evanghelia după Isus Cristos de Jose Saramago etc. Rămâne în schimb impresia unui veritabil deism literar în care operele devin un pretext
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
Limburile Pacificului de Michel Tournier, Evanghelia după Isus Cristos de Jose Saramago etc. Rămâne în schimb impresia unui veritabil deism literar în care operele devin un pretext pentru reamenajarea spațiului critic saturat de prea multe experiențe. Argumentele sustenabile ale rescrierii postmoderne nu anulează reacțiile îndreptățite ale criticii moderne, ci coexistă cu acestea într-o aporie proteică pentru literatură. De aceea Efectul Menard Rescrierea postmodernă: perspective etice este o lucrare utilă, nu pentru că ar aduce lămuriri fundamentale într-o polemică prea adâncă
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
operele devin un pretext pentru reamenajarea spațiului critic saturat de prea multe experiențe. Argumentele sustenabile ale rescrierii postmoderne nu anulează reacțiile îndreptățite ale criticii moderne, ci coexistă cu acestea într-o aporie proteică pentru literatură. De aceea Efectul Menard Rescrierea postmodernă: perspective etice este o lucrare utilă, nu pentru că ar aduce lămuriri fundamentale într-o polemică prea adâncă - nu o face - ci pentru că deschide apetitul pentru cei care vor să depășească această indecidabilitate nonpasiv.
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
prin corpul omenesc", ci o frescă mozaicală a vieții omenești, cuprinzând - necronologic! - elemente fundamentale: naștere, vise, sex, moarte, violență... Acestea sunt ilustrate prin calupuri de imagini de arhivă juxtapuse pe un fundal sonor (compus de Jonny Greenwood de la Radiohead). Desigur, postmodern, experimental, șocant, acoperă o sută de ani de cinematografie etc., dar - aici citez părerea unei co-spectatoare care a pus punctul pe "i" - lipsește aristotelica necesitate: această formă de colaj e ok, dar la fel ar fi fost o mie altele
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
-ne la traseul parcurs de Eco, punctul de răscruce despre care aminteam este, desigur, anul 1980, când, cu Il nome della rosa (câștigător, printre altele, a râvnitului premiu Strega), asistăm la prima producere conștientă, în spațiul italian, a unui roman postmodern. Intențiile autorului devin și mai evidente o dată cu publicarea Marginaliilor și glosselor (...) Și, firesc, între aceste intenții aceleia de a delecta îi este acordată o atenție aparte. Atâta grijă pentru cititor nu poate fi, la urma urmelor, decât întru totul lăudabilă
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
ușor melodramatic în Singur în fața dragostei, Serafim Saka e socializant și psihologizant în Linia de plutire, Vladimir Beșleagă e analitic și panoramic în Zbor frânt, Ion Druță e simbolic și patetic național în Clopotnița, iar Emilian Galaicu-Păun e experimentalist și postmodern în Gesturi. Există o suficientă diferențiere între stiluri, teme, tonalități și construcții narative. Puterea de absorbție a realului e simțitor mai mare decât capacitatea de fabulație și speculație epică. Dezvoltările imaginarului și îndrăznelile fantasticului nu au un debușeu semnificativ. Creația
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
noastre de Ion Druță, confruntarea cu moartea în Zbor frânt de Vladimir Beșleagă, sentimentul trecerii ireversibile a timpului în Disc de George Meniuc) atinge uneori tensiuni demne de toată atenția. Deficitară mi s-a părut inventivitatea tehnicilor narative moderne și postmoderne. Ar încăpea aici o discuție lungă despre exigențele sincronizării romanului, dar sunt convins că ele vor fi din ce în ce mai clar asumate de acum încolo (riscul cunoscut e căderea în mimetism). Așteptarea mea e ca romanul basarabean, cu trecutul și cu prezentul
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
fel că acestea sînt elementele ficționale (?) conferă cărții statutul de roman. Totul este vag, greu de definit în această carte a tuturor interferențelor posibile, începînd chiar cu titlul, despre care nu poți spune cu precizie dacă se referă la omul postmodern (o viziune a "omului recent", marca Virgil Negoiță), la civilizația postmodernă, sau la filozofia postmodernă. Postmodernismul a înlocuit logica bivalentă, principiul terțului exclus, logica separării, bazate pe formula sau-sau, cu o formulă de tipul și-și. În felul acesta
Gray is beautiful? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12348_a_13673]