296 matches
-
liniște... Asta-i ca o patimă, cucoane Grigoriță, la mine... lucru mare... Nici nu mănânc, nici nu beau, s-a sfârșit!... Vin eu, cucoane Grigoriță, și găsesc urmă pe cărarea asta... Erau multe labe pe omăt... Trecuse Sfântu-Andrei, umblau jivinele potăi... Găsesc eu urma, o cercetez, o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc, o mai găsesc spre sat, pe urmă spre bahnă, întoarsă... Mă gândesc eu că-s în bahnă... Și m-am dat așa, la marginea pădurii, cucoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să câștigi ceva bani! i-a strigat doamna Cramm. Mărunțișuri. Chestii d-astea. Vultur-în-Zbor s-a gândit preț de-o clipă. S-a apropiat de mașina imensă a femeii. — Coniță, spuse el, acolo de unde vin eu avem o vorbă. O potaie vie e mai bună decât un leu mort, dar moartea e de preferat sărăciei. — Vădcă o să ne înțelegem nemaipomenit de bine, a zis doamna Cramm. îmi plac oamenii deștepți. Pe când mașina o luă din loc, Vultur-în-Zbor se gândi că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
hangiul a mirosit cam cum stau lucrurile... „Trebuie să fiu cu băgare de seamă. Și cum să-l fac peee... să înțeleagă că suntem în primejdie? El are dreptate când spune că nu poți să poruncești sufletului ca la o potaie. Dar, ferească Dumnezeu!...” ― Ce fel de vin ai adus? - l-a întrebat pe hangiu. Și asta doar ca să aibă capăt de vorbă. ― O Tămâioasă. Vrei să guști? ― Nu. Poate altădată... ― În seara asta, să-mi faci o tochitură, că sunt
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu amândouă mâinile de-a lungul spinării bărbatului care se afla deasupra muierii a făcut să țâșnească un urlet ca de fiară din gura acestuia... Gâfâind de furie, Todiriță a strigat la bărbatul care se zvârcolea pe jos: ― Ridică-te, potaie, că de aici nu mai ieși viu!!! Când al lui Cocostârc a reușit să se ridice, ciomagul lui Todiriță l-a lovit fulgerător de două ori acolo unde îi este greu voinicului... Al lui Cocostârc s-a făcut ghem, urlând
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pestelca ei murdară un morman zemos de pere. Corcit cu un porc sălbatic și legat cruciș în curmeie, pe toloacă păștea un soi de mistreț cu sfîrla nemaipomenit de lungă din care trîmbița o foame neostoită. Sosite de la hoit, cîteva potăi dezveleau, pe colții albi, gingiile negre; ne mîrîiau cu dușmănie. Printre case, zmîrcurile iscate de izvoare ce țîșneau din mușchiul pădurii, sălciile unduioase și corcodușii înlocuiau fagii care, ca niște lumînări, înconjurau poiana. Bătrînul era cioplitor de linguri și coveți
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Mulți, mari, nemâncați, stăteau trântiți În praful din mijlocul drumului și abia așteptau ca vreun străin să le calce locurile. Dacă acela nu s-ar fi apărat cu un băț ori cu pietre, n-ar fi scăpat Întreg din colții potăilor. Ale dracului jigodii, nu se repezeau să-i muște decât pe cei cu pielea albă; la ceilalți doar lătrau, dar nu-și săltau burțile din țărână. Însă de data aceasta, cei doi băieți nu trebuiră să se bată pe viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de lemn pe care o ținea sub pat. A doua zi, trei sferturi dintre soldați plecară către casele lor. Era o liniște nelalocul ei, barăcile deodată se făcuseră uriașe și pustii. Se auzea pentru Întâia oară ciripitul vrăbiilor, iar lătratul potăilor costelive se prelungea În ecouri nefirești printre magaziile de tablă. Camioanele verzi se arătau de tot pașnice, așa cum zăceau tăcute pe platformă și Își Încălzeau străvechea tăblărie la acel soare pașnic și binevoitor. De soldați nu se sinchisea nimeni, În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de groază: de o cracă groasă a unei sălcii atârnau trei hoituri de câine jupuite și pline de muște; cojoacele lor, făcute sul și date cu sare grunjoasă, se legănau de câte o sârmă de altă creangă, mai subțire; capetele potăilor, cu dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată. Stoluri de vrăbii Își luau zborul și sfârâitul aripilor părea durduit de copite În goană; zborul guguștiucilor suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Satul cu Sfinți și rămăsese mai mult de o jumătate de an. Medicul avea, astfel, cu ce să se deplaseze mai repede la domiciliile pacienților, de unde șareta se Întorcea - făcându-l pe bietul Canafas să scoată limba de oboseală precum potăile - plină cu sticle, damigenuțe, păsăret de curte, găletușe cu ouă sau săculeți cu boabe de fasole. Doctorul Însă, nepriceput În ale animalelor, nu alocase nici un ban din fondurile Dispensarului pentru hrana calului; Își Închipuia, În mintea lui de orășean cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a fi oarecare, Îi spusese că, oricum, el nu se ducea acasă În seara aia, ci la văru-său, așa că n-ar fi fost nici o nenorocire dacă ar fi ocolit nițeluș pe ulița ei și-ar fi apărat-o de Înspăimântătoarele potăi. Lui Ectoraș Îi era o frică aproape nefirească de câini, Însă atunci se simțise mai bărbat decât oricând și se știa gata să le ia beregățile cu dinții. Din fericire, ca să ajungă la casa așezată pe o uliță de pe culmea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că v-a rugat de niște țigări d-alea, Kent, pentru un doctor al ei. E bolnavă, săraca, doar știți... tot umblă la doctorii ăia de femei. S-a supărat pe mine, că nu i-ați dat. Te-am atins, potaie... știi despre ce boală femeiască e vorba, doar tu i-ai făcut felul și lu’ Nuțica, sărăcuța... da’ n-am zis până acuma nimic, lacăt am fost, să nu afle scorpia de Ortansa, nevastă-ta. — Nu mă interesează relațiile dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Orfanii ar fi trebuit să se poată, în sfârșit, răzbuna pe toate amânările, să se poată, în sfârșit, regăsi. Da, îi era dor de Irina, cea de departe, care ar fi putut fi dacă ar fi fost, așa schelălăia, neauzit, potaia Dominic, întins pe spate, pe covor, lângă cățeaua care îi lingea, gudurându-se, sucurile, pielea, părul. „Părul“, articulă abia abia cățelușul plictisit. „N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și teroarea, toate, toate. Dar Tavi e robust, nu-i așa? — Da, da, repetă, ca un automat, Venera. — La noi, la TRANZIT, avem o colegă, Vasilica, o femeie admirabilă. Inimoasă, altruistă, religioasă. Noi o alintăm Vili. Ține teribil la toate potăile. Mă rog, la orice ființă. Pisici, iepuri de casă, broaște, găini, canari, șoareci, orice. Colegul Vancea zâmbi la amintirea colegei Vili, gata s-o întrebe pe gazdă dacă nu e, cumva, soră cu Vasilica Vasilică. Dar ar fi fost nepotrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vezi ce se întâmplă cu turbații, când își recapătă glasul. Ceva implacabil, unic! Sau doar o bâlbâială morbidă, poate? O bâlbâială bolnavă nu ne-ar înspăimânta mai puțin, te asigur. A găsit, genialul, soluția! A găsit subterfugiul, scumpul de el, potaia! Un potențial uriaș, care ar putea recrea lumea! Gândește-te, gândește-te la el și la noi toți. Și la ei, la bieții amputați, care ne reprezintă atât de bine. Ne parvin de la ei doar rare semne de urgență. Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Se auzea și un plescăit, parcă, o sorbitură, un plescăit. Tolea mai avansase, crispat, încă un sfert de pas. Prin dunga ușii se vedea acum o fâșie de oglindă, buzele roșii ale Venerei, țuguiate, pe dunga paharului. — Spune, hai, spune, potaie. Ni se pare? Ni se pare că ei știu tot. Dresați, da. Să credem că știu. Să nu mișcăm. Că nu se poate. Spune, spune că tu le știi pe toate. Pe toate le știi tu, Tăviță. Codiță, Tăviță, Halviță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
accepți și consultația, ai fi avut surprize instructive. Nu orice fotograf vrea să fotografieze câini, știai? E nevoie de răbdare, de pricepere. Ca și la copii, de altfel, ca la copii. N-ai văzut... cuplurile fără copii nasc câte o potaie. Înfiază, vreau să zic. Bâlbâitul a făcut, deci, și asta, câștiga bine, potaia. Șapte mape galbene cu superbe fotografii de câini. Toate rasele, toate convingerile politice, toate clasele sociale, toate opțiunile erotice. Pentru ce se fotografiază câini, asta vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fotografieze câini, știai? E nevoie de răbdare, de pricepere. Ca și la copii, de altfel, ca la copii. N-ai văzut... cuplurile fără copii nasc câte o potaie. Înfiază, vreau să zic. Bâlbâitul a făcut, deci, și asta, câștiga bine, potaia. Șapte mape galbene cu superbe fotografii de câini. Toate rasele, toate convingerile politice, toate clasele sociale, toate opțiunile erotice. Pentru ce se fotografiază câini, asta vrei să știi? Păi, suvenir, pusi-pusi. Dar și pentru stabilirea rasei. Atâtea cazuri disputabile, oho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
țipând cu mare plăcere. Bărboșii boieri divaniți, incomodați de greutatea anilor, a caftanelor și a calpacelor tivite cu blănițe de jder, doar se răsuceau pe călcâie la dreapta sau la stânga, urmărind fuga micuțului rebel care reușea să scape mereu. O potaie atât de simandicoasă și de îndârjită, înverșunată să-i termine pe toți cu lătratul ei. era cu adevărat comică, ba chiar cuceritoare. După ce ascultă atent zgomotele neobișnuite care veneau din salonul cel mic, Ledoulx făcu un semn valetului Julien. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu satisfacție deplină în patul... (nu contează numele și nici măcar sexul) plăcerii sale: ― Dacă Franța a câștigat ceva în seara asta, la acel ceva n-a contribuit - nu, în nici un caz - căposul, scorțosul meu stăpân, și nici împăratul Napoleon, ci potaia stăpânei, afurisitul Bichon. PAGINĂ NOUĂ 3 Exista și o față ascunsă a orașului. Dublul lui subteran. Un spațiu întunecat, dar primitor, o rețea de galerii boltite, un sistem eficient și vechi de câteva secole, construit pentru ocrotirea și salvarea locuitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fum pă nicăiri, pă la nici o casă. Bătăturile pustii, înghețate bocnă, fără un suflet acolo, măcar dă câne. Dârdâiam, burțile țipau, da’ să iasă careva, ți-ai găsit! Nu tu tătucă, nu tu mămucă! Doar undeva, hăt, tot urla o potaie. Vai și vai! Că te lua cu frig dă moarte pă spinare. Aude și Înălțimea Sa și, în sfârșit, oprește calu’. Poruncește la o cătană proastă din coadă să cate cum stă treaba. Omu’ să duse, intră în prima casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sară. Calcula cu rapiditate. Trebuia să-și coordoneze bine mișcările. Când va sări, va scoate și lama. Apoi... Apoi șuieră ceva aproape de ureche. ― S-o ștergem naibii! Era Babic. Pe drum, la întoarcere, aruncase împărtășania. Imediat apăruse de undeva o potaie și o înfulecase dintr-o singură înghițitură. Nu mai făcuse decât vreo câțiva pași. Și aceia mai mult împleticiți. Apoi, cuprinsă de spasme violente, scâncise de câteva ori și se proptise în bot pentru o tumbă ciudat de moale. Ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
avea umori extrem de promițătoare pentru o mie de sărutări și o mie de amoruri săltărețe din prima... Tocmai întinsese botul lui spre izvorul lor fascinant de adânc... când ceva de neînțeles i-l smulse, cu tot cu malteză, din fața botului. ― Hai, tuleo, potaie! Aici ți-ai găsit să dormi? Cară-te până nu-ți dau una! Ai înțeles? Bichon încă nu se eliberase de efectul alchimic al acelor umori excepționale asupra constituției lui canine și era incapabil să reacționeze în vreun fel. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ei plutea în aer un nor de fum. „Caută-l în altă parte, băiete. Nu-i aici. Și dacă-l găsești, zi-i să vină acasă. Trebuie să aibă grijă de Nero. Altfel, într-o bună zi, îi otrăvesc eu potaia. Așa să-i spui.” Apoi îmi trântea ușa în nas și iarăși nu se mai auzea nimic. Totuși, în felul ei, ea ținea la Nero. Puteam să jur. Alaltăieri seară, l-am găsit pe Dorin în curtea din spatele blocului. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
dragoste și ne spălam unul pe altul într-un lighean uriaș. Apoi o aruncam în fața curții, să-și frângă Zane gâtul. Uneori, pe strada Muzicuței ningea până la clanța ușii. Atunci Zuza, cățeaua neagră cât un vițel, intra în călduri și potăile săpau tuneluri pe sub zăpadă. Veneau cu zecile, chelălăind, mușcând, scuipând, înjurând. Ca să o scăpăm, câteodată o băgam pe Zuza în hol. Intra cu sfială, se lăsa pe labele din spate - ca un G de tipar - și ne privea cu seriozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
spălase și apretase mii și mii de perdele. Nu era normal ca acum, după o viață de trudă, să i se fure Trandafirii de pe masă. Unde mai pui că Zuza era curva cartierului, scotea din minți toți prietenii omului, de la potăi până la cei cu pedigree. Tatăl fotbalistului Stelea, care locuia cu două străzi mai jos, își pierduse în felul ăsta ogarul afgan, adus tocmai din Palestina. Ahmed sărise gardul și aleluia cu el. Se zvonea că a turbat după ce Zuza îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]