241 matches
-
belșug pe ierburi și, din lanurile de grâu de la marginea taberei, culeseră maci roșii pe care îi aninară în părul lor negru, bogat, arătând că asemenea acestor flori sunt și inimile lor. Mergeau cu picioarele goale ca jarul ce le potopea să se scurgă în țărână asemenea unor șerpi de foc, ce le fulgerau inima și sufletul. 1 șah masasa balanăsa varză cu carne de porc grasă Văzându-le, oricui îi venea să spună că mai bine s-ar fi ascuns
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
și de aur. Intri în clasă cu pieptul săgetat de bucurie, dar și străbătut de o justificată mâhnire că nu te poți bucura din plin de frumusețile dăruite acestui pământ din belșug și aruncate cu nemiluita în Cișmigiu! Atâta nostalgie potopea sufletele bieților lăzăriști, încît foarte puțini rezistau ispitei de a rămâne timp de patru ore încheiate între pereții clasei și, din când în când, evadau în ținutul învecinat, unde crengile își plecau frunțile împodobite de flori și îi primeau ca
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
gheare, ce se ridicau, iată, acum În aer, plutind amenințător deasupra caselor și creștetelor Înspăimântate ale oamenilor. Alții, furați de negre presimțiri, asemuiau stolurile de ciori, ce se Învolburau pe cer, cu pașii Necuratului ce, Încetul cu Încetul, avea să potopească inimile și viețile oamenilor, ademenindu-i ba cu una, ba cu alta, pentru a-i duce În cele din urmă la pierzanie. Ispitirea avea să fie mare, iar rătăcirea și mai mare. Cu ce avea să-i ispitească Necuratul coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și de aici Înapoi În stomac, după care se rostogoliră În jos, răspândindu-se În mii de șuvițe luminoase În palme și În tălpi. Făcând câțiva pași, Noimann transpiră din plin. Bucuria de a trăi pe care o resimțea Îl potopi cu totul. Stomatologul, călcând peste interdicția pe care și-o fixase În minte, mai trase un gât. Și apoi Încă unul. Trupul Îi fu scuturat de un cutremur. Stropii de bucurie și lumină ce-i alergau prin vene se roteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de ordin divin, o parte din eternitate s-a frânt În două, lunecând pe pământ, peste traversele murdare și liniile de cale ferată ruginite, amestecându-și norii printre roți și mucuri de țigară pe jumătate stinse, iar acum această eternitate, potopită de țipete nostalgice, Încearcă zadarnic, luptând cu inerția, să se ridice Înapoi În eter... Senzația durează, desigur, doar o clipă, cât tragi un fum de țigară În piept și-l slobozești, În rotocoale, peste mese. Dimpotrivă, ochii călătorului sosit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fi atins această stare, masterandul ar fi putut să se elibereze, la rându-i, de o parte din lumea lui interioară, care-i atârna Înlăuntru ca un reziduu, creând, Într-un alt spațiu, aflat undeva În preajma sa, o lume paralelă, potopită de gândurile sale. Deocamdată trebuia să se mulțumească Însă și cu repaosul relativ pe care ți-l conferă trecerea din starea de om În starea de copac. Trebuia Însă, prin intermediul voinței, să țină frunzele În nemișcare, altfel exista riscul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de iarbă. Trenul alerga pe câmp. Și câmpul se năpustea În fața lui, intrând sub roți... Pistoanele locomotivei și roțile trenului se acopereau de iarbă. Iarba se urca În tren și năpădea vagoanele. Creșetea Înăuntrul și În afara lui. Compartiemente Întregi fură potopite de o iarbă fragedă și verde. Îmbrăcat Într-un costum alb, cu coatele sprijinite pe geam, Noimann privea cu gândurile duse cîmpul ce se rotea mereu În dreapta și În stânga lui. În minte Îi răsuna acum un alt catren al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
VASILE ILUCĂ CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Ce nu știm despre Iași Cu mers de om potopit de gânduri, pășesc pe calea mănăstirii din piscul dealului care, pare că mă privește încurajator cu toate razele soarelui revărsate pe chipul ei de piatră...Niciodată nu mi s-a părut atât de frumoasă zidirea de pe creastă...Merg încet, dar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
privind neajutorată când într-o parte când în alta. Parcă îi este frică să treacă în cealaltă parte...Un târgoveț - la rugămintea ei - o trece peste uliță. Glasuri în limbi diferite se întretaie în văzduhul care începe să se încingă, potopit de colbăria ridicată de copitele cailor și roțile trăsurilor sau harabalelor. „Ce bine ar prinde câteva picături de ploaie” - gândesc eu, privind curios la viermuiala din jur. Bătrânul își șterge fruntea nădușită cu o năframă cât o lume. Privirile îi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
din alte țări ale harapilor, de care se depărtase el, pentru a se trezi, fără de mamă și de tată și fără de frați și de surori, aici, în văgăuna aceasta de piatră udă, și în întortocherile întunecate de sub Muntele care ne potopea, ferecându-ne, pe cine știe câtă vreme Și din plângere și din suspinare, a cutezat, mai încolo, să o schimbe în rugă și în chemare, strigându-l pe Alah-Dumnezeu Iar chemările lui Ali Străilaș se lipeau de bolțile de întuneric ale minei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
telefon în afara minei, apărând urgent tărgile purtate de niște mineri cu lămpile la brâu, după care se țineau, repejor, brancardierii Dar noi, cei care douăzeci și una de nopți nu ieșiserăm din pântecele Muntelui Pietrosul, unde am stat astupați de ape și potopiți de spaimă și de necazuri, nu am vrut să urcăm pe acele năsălii, ci ajutați de brațele colegilor, am ieșit de sub Pământ, pe picioarele noastre Iar când am scăpat la lumina de afară, am văzut că era roi de lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mirare neputincioasele strădanii, apoi îl dau la o parte, fără fasoane, și cu mână fermă, apucară de clanța rablagită cu cățel de fier ostenit și trag de portiță în sens invers, către interior, deschizând-o. Prin larma care, din strada potopită de lume, irumpe cu spor de decibeli, puștii de la Școala de reeducare iscodesc într-o parte și în cealaltă, apoi își strecoară, dincolo de portiță, trupurile lor pricăjite și neliniștite, ca de dihor. O zbughesc în hainele lor, făcute standard din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mortul atât de tare, de-i erau ude membrele descărnate, pielea pământie de pe ele și murdăria veche a cămășoiului, pe care, probabil, într-un acces de fierbințeală, îl lepădase de pe umeri-i slabi, îmbrăcându-l pe dos. Estimp, în noaptea potopită de ninsoare, bătuse de orele zece, până Vladimir înțelese, încet-încetișor, că ferestrele oarbe și întunecate, de dincolo de împrejmuirile de țiplă și de garduri făcute din pereți de iută importată, constituiau semnul renovării din temelii a edificiului, recomandând o altă locație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
repeziră pe patul dublu, foarte solid întocmit, în așa fel încât să nu scârțâie. Căzură unul în brațele celuilalt, sărutându-se, mușluindu-se, mușcându-se, trăgându-și hainele de pe ei, împleticindu-se cu înfrigurare în ele, enervându-se și împiedicându-se... Potopind-o în sărutări, Vladimir simți că va urma o noapte frenetică de iubire: își zise că e dispus să se istovească împreună cu ea, deasupra ei, prin ea, sub ochii ei strălucitori, frumoși și cu globi rotunzi, ca de ciută (deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
malul pârâului din vale. I-am ascultat sfatul și când arșița zilei s-a mai domolit, în pragul chiliei s-a oprit bătrânul. În mână ținea două undiți rudimentare. Ești gata? Mergem la pescutit. Să mergem, părinte - am răspuns eu potopit de gândul că în viața mea n-am prins măcar o broască, dară mite un pește. L-am urmat totuși cuminte pe poteca ce cobora lin și șerpuitor. Odată ajunși la pârâu, bătrânul a căutat un loc potrivit și, pe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
a răspuns. — Vorbește, nu te teme de nimic! — Cârmuitorul Dreptcredincioșilor să mă ierte, nicicând aceste cuvinte nu vor putea trece dincolo de buzele mele. Califul se neliniști. Vorbește, ți-o poruncesc, nu-mi ascunde nimic! — Sultanul a Început prin a mă potopi cu sudălmmi, acuzându-mă că sunt trup și suflet alături de Cârmuitorul Dreptcredincioșilor, Împotriva lui... M-a amenințat că mă pune În fiare... Vizirul se bâlbâia Într-adins. — Treci la fapte, vorbește, ce a spus Toghrul Beg? — Sultanul a urlat: „Afurisit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mătase. Când a isprăvit, m-am frecat la ochi cu necaz, ca după un vis frumos, dar prea scurt. Vrăjitorul cu gura de aur plecase strîn-gînd grijuliu fularul în jurul gâtului și îndesîndu-și căciula pe capul pleșuv. Această prelegere m-a potopit de remușcări. Îmi părea rău că mai bine de două luni de zile neglijasem îndatoririle mele de student, ca să-mi pierd vremea ca un nătâng ticluind scrisori de dragoste fără nici o noimă. Câteva săptămâni am frecventat cu regularitate cursurile de la
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se Îndreptară spre biroul directorului stabilimentului. Omul se dovedi fermecător, vizibil Încîntat să aibă În biroul său o femeie atît de atrăgătoare. Parcă special pentru a-l irita pe Lucas, nu i se adresă de altfel decît ei și o potopi sub un noian de vorbe din care ea nu reținu decît esențialul: prizonier exemplar, foarte muncitor, mereu cu nasul În cărți sau În computer, neprimind niciodată vreo vizită, Ryan fusese un client foarte confortabil. - În plus, adăugă directorul, datorită permisiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai scumpe, spectacolul mersese prost În ultimele două acte și strigătele de „Autorul la rampă!“ venite de la galerie și din spatele sălii nu erau expresia entuziasmului, ci dimpotrivă, o stratagemă menită să Îl ademenească să iasă din ascunzătoare, pentru a-l potopi cu insulte. Și totuși, Alexander Îl Împinsese În această cursă, poate dintr-o răutăcioasă dorință de răzbunare, din plăcerea de a-l obliga să Împărtășească disconfortul pe care el și ceilalți actori Îl suferiseră În ultimul ceas sau două. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
târziu. Copilul urmărea, prin cioburile multicolore, mica sa bogăție câștigată cinstit, cum Soarele Își continua neîntrerupt drumul, rotindu se de la răsărit la apus, și creștea fără să țină seama de trăirile, patimile ori interesele celor mari, cu sufletul său curat, potopit de Întrebări -puse sau nepuse despre șoriceii cenușii și cu mustăciore fine, cu care se Întâlnea adesea, speriindu-se reciproc și alergând fiecare În direcții opuse, despre gaița Zoița pe care Victor o dresase -numai el știa cum, poate Învățase
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
fi de ajutor. Cu surîsul acela mîndru și expansiv, cu șuvițele de păr blond răvășite pe frunte și cu dinții de un alb imaculat Întrezăriți printre buze, chipul Îi părea aproape adolescentin. Strîngîndu-mă de umeri cu mîinile lui puternice, mă potopi cu un torent de vorbe. — Știam eu c-o să accepți, Charles - tu ești cel de care am nevoie aici. Ai călătorit prin lume, Înțelegi cît de multe trebuie să facem dacă e să-i ajutăm pe oamenii ăștia. Apropo, slujba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cu suișul în piept. Aveam, însă, în suflet o dorință de nestăvilit de a-i înfrânge. Stăteam în tranșee, sub ploaia cotropitoare ș‟așteptam... așteptam cu ochii țintă spre inamic... Spre ziuă furtuna se mai potoli, dar ploaia continua să potopească!... zise el și se opri pentru o clipă. Pădurarul mai aprinse o țigară, pe care o răsucise povestind. Vorbea rar Anton, molcom și captivant, că uneori ți se tăia răsuflarea. În liniștea serii glasul lui se auzea ca un cântec
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
contează? Apoi, ca să vezi poveste, m-am trezit, ca prin minune, într-un deșert. Era Sahara, în toată splendoarea ei. Căldura sufocantă, dublată de furtuni de nisip, mă făcea să-mi doresc din nou Polul Nord. Nu auzisem că în Sahara, potopit de soare și nisip, a murit cineva fericit. Dar știi cum e: uneori nimeni nu e singur pe lume. Văd în depărtare un cort uriaș. Mă străduiesc, ore în șir, și ajung la marginea lui. Era chiar mai mare, mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
le spună că fusese condamnat tocmai de credința lui, că trebuie să te apleci când Într-o parte, când În cealaltă, ca să-ți păstrezi echilibrul, dar se văzu nevoit să asculte tot drumul ipocritele lor consolări, căzând și iar căzând, potopit de dureri. Era imposibil de spus din magazie cât de noapte era. Când Coral aprinse un chibrit ca să se uite la ceas, fu dezamăgită să vadă ce Încet trecea timpul. După o vreme, rezerva de chibrituri se Împuțină și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
luat câteva înghițituri din ulcica cu vin, că am auzit bătăi în ușă. “Cine poate fi?” - am tresărit eu. ― Intră - am rostit cu glas plin de speranță... ― Sărut mâna, conașule. ― Bine ai venit, Sevastițo - am întâmpinat-o eu cu glas potopit de regrete pe mama Zânei. ― Conașule, m-o trimăs părintili sî-ț’ spun cî ti așteaptî sî mergi la dânsu’. ― Mulțumesc, Sevastițo - i-am răspuns, deși pe buze îmi ședea întrebarea: “De ce n-a venit Zâna?” În timp ce Sevastița strângea blidele de pe
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]