341 matches
-
chioșc care ținea deschis până târziu. Trecuse de ghețărie, de frizerie și de școala veche. De-a lungul străzii patriarhale, cu salcâmi, se-nșirau construcții ireale: case vechi de-un secol, dărăpănate, cu tencuiala stacojie, azurie, portocalie, înnegrită însă și prăfoasă, cu gemulețe sticlind în amurg ca niște ochi de păsări, cu turnulețe și cupole caraghioase de tablă deasupra cărora, ca ornament, vedeai cîte-o măciucă plină de țepi sau cîte-un înger de ipsos, cu aripile-ntinse. Pe la jumătatea străzii, pe partea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
din cărămidă înnegrită, se ridica trist dintr-un pâlc de case galbene. Un vechi depozit, cu un elevator abandonat în fața porții rulante. O fabrică părăsită, cu geamurile sparte lăsând să se vadă utilaje ciudate. Curți largi și tăcute, cu salcâmi prăfoși și vrafuri de șine ruginite. Printr-una dintre curțile acestor ateliere trecea un om fără picioare, cu trunchiul așezat pe o platformă pe rulmenți. Mâinile lui împingeau ca niște vâsle, ritmic și puternic, în asfalt. În amurg, rulmenții erau roșii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
acum ce mai așteptăm? Khaba îi răspunse sec: — Taci din gură și nu te mișca. Ascuns în spatele desișului de copaci, marcomanul supraveghea cu teamă drumul de care aflat ceva mai jos - nimic altceva decât o cărare ceva mai largă și prăfoasă - ce șerpuia în fundul văii. Când și când, însă, îi privea cu neîncredere pe Khaba și Odolgan, aflați alături de el, și mai ales pe Balamber; acesta cerceta locurile, spionând printre tufișuri, la câțiva pași de ei. Toți trei își lepădaseră veșmintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din greu, urcând coasta abruptă, care era calea cea mai rapidă, dar ajunse în sfârșit pe creastă și își dădu drumul la vale pe celălalt versant, mai repede chiar, fiindcă, în mai multe rânduri, căzu și se rostogoli prin mărăcinișul prăfos. Apoi, doi dintre urmăritori îl zăriră traversând un mic platou acoperit de tufărișuri. Frica îi dădea aripi, ajutându-l să treacă în saturi uriașe peste orice obstacol, peste orice denivelare a terenului, fără să se mai îngrijoreze pentru zgomotul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai întâi în șoaptă, apoi tot mai intens, ecoul unui bubuit depărtat. Soarele apunea și, pe când lumina zilei se stingea domol, feluritele nuanțe de verde ale vegetației din jur dispăreau tot mai mult sub vălul uniform al unui cenușiu trist, prăfos. în fine, încetul cu încetul, spațiul dintre cele două maluri începu să se lărgească tot mai mult și înaintea lui Sebastianus, pe fundalul munților povârniți, se deschise în sfârșit spectacolul unei cascade strâmte, care, de la o înălțime de patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe măsură: „Fata tatii, nici Tomiță nu-i de-al nostru și-ai văzut cât zăbovește la fiecare ogradă!”. Era filozofia de viață simplă, decentă și bine articulată a acelui om absolut minunat care și-a crescut copiii în stepa prăfoasă și austeră a unui Bărăgan pârjolit vară de vară de arșiță nemiloasă. După plecarea bunicului nimic nu a mai fost la fel; se străduia bunica să-i suplinească absența, dar era covârșitor de greu, uneori se simțea parcă doborâtă și
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
pe măsură: „Fata tatii, nici Tomiță nu-i de-al nostru și-ai văzut cât zăbovește la fiecare ogradă!”. Era filozofia de viață simplă, decentă și bine articulată a acelui om absolut minunat care și-a crescut copiii în stepa prăfoasă și austeră a unui Bărăgan pârjolit vară de vară de arșiță nemiloasă. După plecarea bunicului nimic nu a mai fost la fel; se străduia bunica să-i suplinească absența, dar era covârșitor de greu, uneori se simțea parcă doborâtă și
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
o pierd la fel de ușor și nu pot înmagazina cantități mari de apă. Solurile argiloase au un conținut de peste 33 % particule al căror diametru este mai mic de 0,002 mm, ceea ce face ca fracțiunea argiloasă să acopere fracțiunea nisipoasă sau prăfoasă, determinîndu-le astfel caracterul. Permeabilitatea pentru apă și aer a acestor soluri este mică, în schimb au capacitate mare de reținere a apei, fapt pentru care sunt considerate soluri reci, care se lucrează greu și întîrzie vegetația. Perioada optimă de lucru
Reducerea consumului de combustibil şi tasării solului în agricultură by Cazacu Dan () [Corola-publishinghouse/Administrative/91644_a_93259]
-
se adeveriseră deja toate lucrurile despre care relata revista fratelui meu. Și țara asta aflată „dincolo de ocean“, pe care noi o percepeam ca pe o utopie plutind la orizont, avea, ca și România, o culoare, dar nu galbenul, nimic degradat, prăfos, nimic înclinat spre o patină sau spre un gen de cosmetizare, ci un albastru aproape transparent, foarte clar, din sticlă și oțel, străbătut de benzi și suprafețe de beton gri-albicios, de acele highways care duceau peste râpe la poduri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ziduri maltratate de soare, iar chipul ei era tânăr, ochii îi străluceau. —Roșul de pe case, această culoare spălăcită, e ca galbenul din România, tocmai că nu-i un galben deschis, imperial, cum îl poți vedea în Transilvania, ci unul fanat, prăfos, ca roșul ăsta aici... Fiecare privire a ei compara câte-o amintire cu un amănunt din peisajul care trecea pe lângă ei, devenind astfel o parte din prezent, și mama își schimba dialectul cu germana aceea clară, melodioasă, care pesemne că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
zi a casei abia terminate, priveam de pe înălțimea unei coline plantate cu viță-de-vie, prin ferestrele mari orientate spre sud, la câmpia unde se aciuase un pâlc format din trei case țărănești în mijlocul ogoarelor. Strada se întindea ca o panglică albă prăfoasă, de-a lungul pârâului și al plopilor, se pierdea în umbra deasă a unei coline împădurite - și noi regăseam în perspectiva aceea, într-un fel, priveliștea din S. așa cum fusese ea la început, de parcă o recâștigaserăm, chiar dacă dintr-o poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lor. Am luat-o În jos pe Alexanderstrasse și am trecut de Intrarea 3, În fața căreia doi polițiști de la brigada rutieră, porecliți „șoareci albi“ din cauza hainelor scurte, albe, specifice lor, se dădeau jos de pe motocicletele lor BMW de un gri prăfos. O dubă a poliției, o Minna verde, trecu În trombă pe șosea, cu sirena În funcțiune, gonind În direcția podului Jannowitz. Fără să dea atenție zgomotului, cei doi polițiști merseră țanțoși către Intrarea 3, ducându-se să dea raportul. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
nu sunt așa multe variante. Weber recunoscu că aici avea dreptate. Cineva care n-ar fi trebuit să fie acolo. Nu zic neapărat că sunt teroriști. Ar fi putut să lucreze pentru oricare dintre tabere. Se întoarseră pe un drum prăfos acoperit cu pietriș, printre zidurile de porumb roșcat care avea să fie cules în câteva zile. Toamna, anotimpul care-l paraliza mereu pe Weber cu speranțele sale. Adierea rece, uscată și înviorătoare îl tulbură pe Weber așa cum nu i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă.” „Ba uite că da.” „Hmm.” Așa a fost duminica noastră la râu. Era o vară fierbinte. Orașul era mai prăfos ca de obicei și oamenii umblau pe străzi, de parcă n-ar fi avut nici o grabă. Opera nu mai dădea spectacole și mama exersa acasă pentru stagiunea din toamnă. Exercițiile ei la vioară se auzeau pretutindeni în casa scărilor, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
unul din inspiratorii și organizatorii criminalei acțiuni de sabotaj pe șantierele Canalului Dunărea-Marea Neagră de către banda contra revoluționară care se află astăzi În boxă. Vasilescu Colorado ascunde și astăzi sarcinile primite de la serviciile de spionaj american și englez. În pământul prăfos al curții, lângă cișmea, ai săpat o mică groapă pe care ai umplut-o cu apă. Pe apa murdară lansezi bărcuțe de hârtie. Care fac transportul pasagerilor de la un mal la altul. Traversarea. Cum ai văzut tu la Herăstrău În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dar ca-n vara asta, parcă nu-și amintește... Ba taci că-i bine. Nu fi nerod. E bine, e de nu se poate după cum umbli prin arșiță, și lumina și nemurirea îți suflă-n nas, ispitindu-te cu brize prăfoase, damfuri dulcege de gunoaie, inundații de canalizări irupând prin asfaltul crăpat. Seara coboară cu roiuri de țânțari peste ghetourile de blocuri din plăci de beton coșcovit de igrasie. Umbra lui lunecă printre mașinile parcate bot în bot pe trotuare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pulbere în urmă. Îi face semn să circule, mârâind agasat, îndepărtându-l cu privirea ca pe un gunoi, și dac-ai sta bine să te gândești, chiar asta ești, un gunoi, ceva ca o pală de duhoare plutind în briza prăfoasă a nopții, legănându-se și risipindu-se printre ghetourile astea, dar uite-l, în sfârșit, pipăindu-se la brâu și-n buzunare și umblând în patru labe pe sub masă, înjurând și întrebând în stânga și-n dreapta dacă n-au văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a fost o despărțire între două biete făpturi care nu se vor mai vedea niciodată. Am urmărit-o cu privirea până s-a pierdut în albul imaculat al mării de zăpadă. Am mers în neștire spre apus, prin zăpada aceea prăfoasă. Cât am mers? Nu știu, se făcuse seara și eu eram tot în imensitatea troienelor. Nicio mișcare, nici un punct de reper, zăpadă și iar zăpadă. Eram ostenit de moarte. Pufoaiaca de pe mine era călduroasă, iar în căptușeala ei aveam mii
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
diasporă care ar fi trebuit să Împiedice existența mea, dar n-a reușit). Înainte de plecare, Desdemona a ieșit În curte și și-a făcut cruce În stil ortodox, cu degetul mare În sus. Și-a luat rămas bun: de la mirosul prăfos și rânced al crescătoriei de viermi și de la duzii aliniați de-a lungul zidului, de la treptele pe care nu va mai trebui să le urce niciodată și de la senzația asta că trăiește deasupra lumii. A intrat În crescătorie ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
rupe tăcerea: "Ei, chiar așa, fascist? Chiar vorbiți serios?" Și din scurta și rapida altercație care-a urmat am înțeles că da, chiar așa spusese, fascist, și-și menținea cele spuse. 177 Mi-am amintit deodată un alt moment din prăfoasa noastră viață culturală. Acum... cât să fie? vreo doi ani, un tânăr poet, prozator și "gînditor" (ca să nu mă-ncurc cu termeni nu știu cât de proprii, ca "filozof al culturii", "analist politic", "ideolog" etc.) a publicat într-o revistă culturală un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
prin dadaism, constructivism și suprarealism, o descătușare a libertății interioare a ființei umane, a dreptului de a contesta, a nevoii de a înnoi. Tristan Tzara, Benjamin Fundoianu, M. Blecher, Gellu Naum, considerați printre cei mai mari scriitori români, provin din prăfoase și mizere cartiere evreiești de prin orășelele de provincie, dovadă că ghetoizarea a fost nu numai sursă de umilință, ci și de eroism, gândire liberă și creativitate. După război, mulți evrei, atrași de internaționalismul predicat de comuniști și din repulsie
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cu plăcere, n-aveam sentimentul de pionierat, de explorator, de mă-sa pe gheață, vă repet: nu-mi puneam nici o întrebare, totul era perfect. Abia mai târziu, cred că ne mutaserăm deja în Dristor, ori pentru că nu le plăcea cartierul - prăfos, murdar, nou -, ori pentru că mi-a trecut prin cap o teorie bălmăjită care se sfârșea cu de ce?, n-au mai trecut să mă vadă și s-au pitit probabil prin borcanele de muștar ale altor țări, continente sau lumi. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
totul, împovărate de gravitatea imparabilă a unor expresii ca „această defensivă precară este sortită eșecului“ sau „verticalizarea nu beneficiază de aportul înaintașilor“. Radu era înzestrat cu acea abilitate rară de a dibui adevărul - benzi desenate și povestiri western - prin vraful prăfos și descurajant al almanahurilor, se descurca cu ochii închiși pe traseele stâncoase ale războinicilor apași, putea consulta oricând pentru o veritabilă teză de doctorat cu titlul Viața și aventurile lui Dr. Justice colecția completă a revistei Pif, recita ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lăsa rece, ca să nu mai vorbesc că mi se părea de-a dreptul inutilă, aveam rezerve și la capitolul ăla cu urechea pe asfalt, și nu neapărat fiindcă mă nedumerea programul de lucru al lui Winnetou, ci doar pentru că asfaltul prăfos nu mi-a inspirat niciodată încredere, și e la fel de adevărat că, pe undeva printr-un loc tainic, inaccesibil chiar și fraților de cruce, simțeam o simpatie caldă și vinovată pentru țâșt-bâștul ăla de Neghiniță și chiar pentru coșcogea papă-laptele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
piațete singuratice. Uneori intram în aceste blocuri enigmatice, pătrundeam în holuri mirosind a vechi și a petrosin, suiam scări în spirală extrem de înguste, cu mici paliere din loc în loc, unde, în lumina aurie a unei ferestre rotunde, se răsuceau frunzele prăfoase ale câte unui ficus sau leandru uitat de toată lumea și aproape uscat, urcam până sus, la mansardă, Și ciocăneam la câte o ușă verde, care părea împăienjenită de așteptare. Nu-mi deschideau fete frumoase și triste, cu ochi imenși, ci
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]