1,958 matches
-
căutarea cuvintelor frumoase, a cuvintelor ... bune de pronunțat (ce-o mai fi-nsemnând și asta! mi-am zis). A rostit totul cu o fericire vădită, deschizând buzele Într-un surâs larg, dezvelindu și dinții mărunți și ascuțiți, de pește răpitor. Fața prelungă, osoasă, pletele răsfirate, nasul În vânt și o anume balansare a brațelor, ca și cum ar fi dirijat o orchestră invizibilă, Îi dădeau un aer atipic, dezordonat, făcându-l să pară caraghios și oarecum inofensiv. Ei, ce spuneți, Îl auzii din nou
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Cuvântul, grav În deschiderea sa, devenea la mijloc larg precum o apă fără margini, ca mai apoi să se Înnoade Într-un zăngănit de consoane, ca niște săbii Încrucișate, și, spre sfârșit, să se piardă Într-o vocală plată și prelungă, ca o potecă ademenitoare, nesfârșită... M-am simțit dintr-o dată aiurea, rătăcit, vulnerabil și fără consistență. Pătruns de un fior rece, mă simțeam ca și cum aș fi privit În jos de pe buza unei prăpăstii Înfiorătoare, iar golul acela căscat sub ochii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
el adunându-se arcușul alunecă răgușit peste corzile viorii și sunete ca niște schelălăituri se Împrăștiară strident, În timp ce femeia umplea sala cu un râs asurzitor, care te Îngheța. Colonelul Încercă să se ridice și, nereușind, Începu să strige un NUUU prelung și să Întindă mâinile rugător spre mine, care zăceam Într-o nemișcare totală, neputând să-l ajut sub niciun chip. Puțin câte puțin, el deveni tot mai șters În lumina aceea care te orbea, iar În cele din urmă se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o vale Înflorită dintr-o primăvară târzie, prin care am hălăduit cu mulți ani În urmă. Aer cristalin, parfumat de salcâmi. Îmi trântesc spiritul peste un dâmb verde, acoperit cu iarbă grasă. Urlu. Mai Întâi un geamăt, un țipăt isteric, prelung, urmat de un urlet Înalt, negru. Cerul se clatină. Iarba se usucă. Pare arsă. Copacii au floarea scuturată. O ceață densă coboară cu repeziciune, Îndepărtându-mă de orice imagine. Cotloanele memoriei Îmi sunt Înfundate. Beznă. Memoria mă refuză Îngrozită. Mi-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
făcuseră. La sfârșitul reprezentației erau toți În picioare, ovaționându-l pe Grimmi. Apoi izbucniră În ropote de aplauze furtunoase, fluierând admirativ. Aclamară și păpușarul, care se arătă din culise cu un mers săltăreț și primi felicitările meritate, Îmbogățite cu strigăte prelungi, nestăvilite, și o mulțime de bravooo. Înalt și slab, păpușarul salută publicul entuziasmat, Își Înclină apoi capul și, retrăgându-se câțiva pași, dispăru discret după cortină. Următoarele spectacole avură un succes și mai mare. Se vorbea deja despre un adevărat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
jeturi de lumini, care dansau Într-o feerie multicoloră. Se făcu Întuneric. Și o liniște desăvârșită, În care aproape că nimeni nu Îndrăznea să mai respire. Cortina se trase ușor. Reflectorul cel mare, aflat undeva, În spatele publicului, proiectă un fascicul prelung, strălucitor, terminat Într-o pată de lumină albă. Decorul Întruchipa o alee pavată, ce se pierdea șerpuind printre pâlcuri de iarbă Înflorată, clădiri și felinare. Lui Grimmi i se dădu drumul de sus, de deasupra scenei, În acordurile pianului din
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Corpurile lăsau un fel de magmă cleioasă, albicioasă, care se amesteca cu propria lor ființă, unindu-le Într-o formă incoerentă, Într-o zbatere nedefinită. Se auzeau zgomote ciudate: un amestec confuz de râgâituri Înfundate și sâsâieli, urmate de gemete prelungi, tot mai stinse. O duhoare puternică, dulce-animalică Îl izbi În față. Se retrase Îngrozit când surprinse capul bătrânei Întors spre el, cu o privire languroasă, satisfăcută. Începu să alerge din nou. Avea cămașa udă În spate, iar În auz distingea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
era și boala. Boala aceea misterioasă, nelumească, ce-l subjuga acum Întrun ritm alert, necunoscut. Într una din zile, când stătea Întins și mângâia corzile chitarei, cu mintea departe, furat de tristețea cântecului, Își descoperi dintr-o dată unghiile subțiri și prelungi copleșite de o culoare cărbunie, ca și cum s-ar fi jucat cu funingine. La Început crezu că doar se murdărise cumva și nu acordă importanță, dar surprinderea lui crescu ceva mai târziu, atunci când constată cu stupoare că negrul acela din unghii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
geamul (cum făcea de obicei) și, cu pleoapele Îngemănate, se lăsă purtat de aerul Înmiresmat al serii, care-l domina. Zgomotul orașului nu se mai auzea deloc. Se transformase Într-un zumzet blând, care-l Împresura somnolent, ca o șoaptă prelungă. Plutea undeva Între reverie și somn, când simți dintr-o dată o foșnire caldă În preajmă și degete fierbinți mângâindu-i ochii. Inima Îi zvâcni cu putere și se zgudui de o trăire izvorâtă din adânc, care-i Înrâuri toată ființa
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
intrare zbârnâi isteric. M-am gândit că putea fi mama (care venea uneori să-și bea cafeaua la mine), ori poate ca era Paulina, nenorocita de domnișoară bătrână, cu Început de amnezie și față de pește-sabie (asta și datorită nasului ei prelung, cu care Împungea aerul), venind mereu să Împrumute câte ceva. Sau... puteau fi Oamenii de la Intervenții (o firmă solidă, cică), pe care de atâtea ori Îi sesizasem telefonic prin șeful lor cel mofluz, nătărău și insipid, care mă liniștea Întotdeauna, afectiv
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Unul a și vrut so plesnească, dar fetița s-a ferit iute, cu mișcări agile, de felină. Îi strigam să Înceteze, dar nu mă auzea decât atunci când plecam supărat. Alerga după mine cu bărbia tremurătoare, cerșind iertare Într-un vaiet prelung. Într-o zi am dus-o la nisipăria abandonată. Era un loc Îndepărtat, dincolo de Moara Șerpilor. I-am propus, nu știu de ce, să ne mai jucăm o dată „de-a moartea.” Era Îmbrăcată Într-o rochiță albastră, cu volănașe dantelate și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Soneria de la intrare zbârnâi isteric. M-am gândit că putea fi mama (care venea uneori să-și bea cafeaua la mine), ori poate ca era Paulina, nenorocita de domnișoară bătrână, amnezică și cu față de pește-sabie (asta și datorită nasului ei prelung, cu care Împungea aerul), venind mereu să Împrumute câte ceva. Sau, poate, erau Oamenii de la Intervenții, pe care acum nici nu știu dacă Îi mai așteptam. Când am deschis, două siluete Înalte, albe, intrară În mare grabă, ștergându-mi În trecere
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fulgerată de lumini vii, ca niște gheare subțiri, repezite iar și iar În aerul metalic de acolo. Rămăsesem de-a dreptul paralizat, fără putința de a mă mișca ori articula vreun sunet. Frânturi de incantații se ridicară ca niște gemete prelungi, Înfiorând așteptarea. Apoi nu se mai desluși niciun zgomot... M-am apropiat tiptil de baie, cu un nod uriaș În gât. Inima Îmi bătea ca un clopot. O lumină limpede, clară, curgea acum prin sticla ușii. Am apăsat clanța și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ușii. Am apăsat clanța și am intrat cu vădită nesiguranță. Totul era imaculat, de un alb ireal, Într-o perfectă ordine și curățenie. Un zgomot discret Îmi Întinse privirea spre geam. Spre geamul dincolo de care am văzut două siluete albe, prelungi, ținându-se de mână și ridicându-se, cu o zbatere de aripi, spre Înălțimi... Pe marginea ferestrei, luminând, am descoperit un inel sidefiu, cu reflexe de ametist, lângă o pietricică rotundă, de un purpuriu straniu, care mi se aprinse ușor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
le umple cu vin ieftin (tot de ea cumpărat). Pentru rochia ei neagră (preferata), cu decolteu obraznic, pe care și-o arunca mult prea repede de pe ea. Pentru ochii ei neverosimil de alungiți, care aproape că atingeau cu coada lor prelungă marginea de sus a urechii. Atât!... Am aprins, dintr-o pură plictiseală, din nevoia de a schimba... decorul, o țigară. Am găsit În șifonier, pe un raft, un pachet de țigări, pe jumătate plin, uitat de Mișu la ultima lui
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
trandafirul acela agățător și speriat de Îndrăzneala lui, de faptul că se urcase atât de sus, a tăiat floarea, considerând-o un lucru peste firesc, ceva necurat. Un geamăt adânc, se zice, s-ar fi auzit atunci și o tânguire prelungă s-ar fi desprins mai apoi dintre trandafirii mănăstirii, care s-au ofilit În câteva clipe și s-au scuturat În cel mai rapid mod cu putință, ca la o poruncă. Și erau mulți trandafiri În curtea mănăstiri cu miile
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
stranie, cu ochii extrem de mari, de un albastru intens, fosforescent, cu un chip luminos, pudrat parcă de un polen din cel mai fin, cu reflex ivoriu. Un păr sideral, galbenviu, Încovoiat În inele subțiri, Îi Încadra fața. Mâinile și picioarele prelungi, firave și moi, păreau de lână trandafirie. Dinspre umeri se iveau două aripi mari, nemaivăzut de mari, de un alb transparent, sticlos. Aripile (dintre care una frântă) erau pe alocuri arse, carbonizate. O rană adâncă și neagră i se contura
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o mașină luxoasă, cum nu mai văzuse el până atunci. Unde mă duceți? Unde trebuie. La marginea pădurii, l-au abandonat. și valea! Hai. Bijuteriile? Rămân la noi. La care noi? La hoți! Clar? Arpagica Era prin decembrie. Un decembrie prelung, dulce aromitor, ca vorbele unei fete nedeprinse încă, pe deplin, cu dragostea. Ai fi mers și n-ai fi mers; ai fi stat și n-ai fi stat; ai fi scos o vorbă și n-ai fi scos-o. Cei
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
pentru țară și popor, mai cu seamă, pentru intelectualitatea timpului. Totuși, trecerea anilor a lăsat și asupra persoanei și personalității sale, urmele pe care, trecerea timpului, le lasă, de obicei, în viața oricui. Singura, încă, în viață, din marele și prelungul său neam, prin aproape trei veacuri, o ducea, la anii săi, binișor. Dispunea de avere și de bani lichizi foarte mulți. Nu-și ținea, însă, banii, la ciorapul propriu, ci, la cel al CECului românesc. La un moment dat, ce
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
republică. A trecut la investigații. Nu i-a fost prea greu să ajungă în măruntaele escrocheriei. Escrocherie pe care a dat-o, cu mare răsunet, în vileag. Atunci, brusc, lumea a tresărit; ceva, în lume, a răsunat ca un dangăt prelung de clopot - dangătul adevărului! și lumea s-a trezit, ca dintr-un somn adânc. Scandalul, național și internațional, nu a mai putut fi evitat. Dar, de ce vă impacientați, a intervenit primul ministru, conciliant, în ședința de guvern specială, consacrată acestei
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
mai spus, l-am cunoscut foar te bine pe Vrabie cînd era un simplu actor al Teatrului Na țional; nu mai avea puterea din vremea directoratului Bulan dra, nu mai făcea politică. Era un om retras, mare amator de șuete prelungi, băutor cu măsură ( nu l-am văzut beat!), prieten cald și calm. Era inteligent și judeca Întotdeauna, limpede. CÎt privește talentul...Dumnezeu să mă ierte, dar avea o profunzime și o modernitate a jocului pe care nu leam observat la
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Djugașvili - s-ar traduce prin...fiul evreicei! (djuga = evreică). Hm...Culmea ironiei! Mai Întîlnim, În viața-i meandrată, cu suișuri & coborîșuri ce alternau suspect de des, cu clipe de glorie și momente de spaimă, cu prosperitate și calicie, cu beții prelungi și abstinențe efemere, cu femei de lume care - din carte rezultă că - doar trec pe lîngă autor, cu roluri im portante și figurații umilitoare, cu tentative de evadare din țară și evadări efective, deci, În acest ritm literar avalan șant
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
supranumit ochi albaștri pe nedrept pentru că nu-i avea albaștri. Mă gândeam că, odată provocată la o asemenea discuție, ea ar povesti totul, de-a fir a-păr, adică întreaga ei dramă pe care o afișa vrând-nevrând fie în oftaturi prelungi, fie în fumat, chiar și superficial, fie în priviri. Eram convins că Iozefina traversa de-a dreptul o dramă majoră și că n-avea cui să i se destăinuiască. Înconjurată de prieteni de familie, ea era mai singură decât dacă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
că Iozefina ne păzea de undeva, din spate, privindu-ne când cu admirație, când cu invidie. Într-adevăr, eram convins că uitându-mă mai atent, în spatele Monei, distingeam chipul drăgălaș al Iozefinei, fața ei pergamentoasă, cu coafura unică, cu gâtul prelung, cu bărbia și buzele sănătoase, suprapuse parcă peste ale zeiței Afrodita și invers. În definitiv, în timp ce Mona mi se destăinuia seară de seară-altă metodă de abordare a noastră, a sexului urât, îmbiindu-mă indirect la a mă înfrupta din bunătățile
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a drumului, profitând de tăcerea ce se așternuse în mașină, scotocesc în buzunarele pantalonilor și caut pe ciornele mâzgălite, una dintre cele mai convingătoare scene în ceea ce privește conturarea caracterului lui Mihai de Giulești. Auzeam parcă vocea naratorului: < tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei, îi era prielnică gândurilor sale ascunse. > Îmi răsuna ecoul lui ascuns ca o melodie nemaipomenit de dragă, din copilărie, Marina, marina, cântată atunci pe un ritm lent. Îmi spuneam că, chiar dacă această scenă nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]