1,175 matches
-
în cabinet și cu ea în spatele meu acoperindu-mi ochii. — He! He! He! Nu mai spune? râd cu poftă. Pe cuvântul meu. Am rămas tablou. Ce mai? La Cecilia te poți aștepta la orice. Când i-am simțit parfumul aveam presimțirea că Cecilia este prin preajmă, dar mă gândeam cum de a ajuns aici fără să știe nimeni nimic?! Când mi-a acoperit ochii am fost sigur că era ea, că i-am atins inelul de logodnă. Am fost atât de
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ceva ani de când își uniseră destinele. A doua zi dimineața când s-au trezit, au început cu alintările, cu gesturile de iubire, cum obișnuiau. Deodată, Matei, sub imboldul fericirii de care fuseseră cuprinși noaptea, sau pur și simplu dintr-o presimțire neconștientizată, a privit-o atent pe Cecilia. —Ce te uiți așa la mine, romaticule? —Vreau să verific ceva. —Ce anume? — Dacă imaginea chipului tău din mintea mea este aceeași cu făptura ta, răspunde el închizând ochii și mângâindu-i fața
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a amintit de exercițiul făcut în chiar dimineața accidentului, când a privit-o lung ca să vadă dacă imaginea din mintea lui coincidea cu chipul soției sale. Doamne, Dumnezeule! să fi fost acela un semn prevestitor sau pur și simplu o presimțire a ceea ce avea să se întâmple? Tot presimțire să fi fost și noaptea de iubire din ajunul accidentului, atât de specială pe care au petrecut-o cu o intensă dragoste. Cecilia ar fi în măsură să spună, dar acum nu
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
accidentului, când a privit-o lung ca să vadă dacă imaginea din mintea lui coincidea cu chipul soției sale. Doamne, Dumnezeule! să fi fost acela un semn prevestitor sau pur și simplu o presimțire a ceea ce avea să se întâmple? Tot presimțire să fi fost și noaptea de iubire din ajunul accidentului, atât de specială pe care au petrecut-o cu o intensă dragoste. Cecilia ar fi în măsură să spună, dar acum nu putea. Tot presimțire să fi fost și cearta
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
avea să se întâmple? Tot presimțire să fi fost și noaptea de iubire din ajunul accidentului, atât de specială pe care au petrecut-o cu o intensă dragoste. Cecilia ar fi în măsură să spună, dar acum nu putea. Tot presimțire să fi fost și cearta dinaintea plecării pe drumul nenorocirii. Se învinovățea pentru că preferase meciul transmis la televizor. Reconstituia întreaga discuție enervantă dintre ei. Nu-și amintea ce cuvinte i-a adresat Cecilia, dar pe—ale lui și le aminte
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
în cluburi speciale unde sunt serviți de Lolite cu fustițe rococo incitante și cu priviri inocente. Din orice perspectivă ai privi, îți sare în ochi tânjirea instinctivă a japonezului după fetița-copil, în care înflorirea deplină nu este decât o îndepărtată presimțire. Și pentru că japonezul este obsedat de esențe, și pentru că simțirea lui de bază este eminamente estetică, nu are cum să te mire descoperirea că, prin teatrul kabuki, el a reușit să dea viață acelei feminități absolute față de care orice fetiță-copil
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
la flori hana") fiind legendarul împărat Saga (sfârșitul secolului al VIII-lea). Treptat însă, în prim-plan s-a impus floarea de cireș, datorită efemerității ei. Japonia nu iubește frumusețea decât în clipa ei de pe urmă, în acea tremurare și presimțire a disoluției finale, în acea alunecare lină spre neființă. Sentimentul central al esteticii japoneze este intraductibilul mono no aware, pe care Donald Richie îl descrie astfel: "acea conștiință a tranzienței tuturor lucrurilor pământești, certitudinea că, poate din fericire, este imposibil
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
tema noastră, este altul: iată-mă, umbră pustie, la calculator, în seara de 30 decembrie. Este miezul nopții și, afară, desigur, ninge din nou, într-o scânteiere fără sfârșit, de ceasuri bune. O lopată scrâșnește. Mă reped la geam, incredulă. Presimțirea mă cuprinde cu groază. Groaza devine sfântă atunci când gândul abia înflorit mă dezvăluie, într-adevăr, Pythie internațională: sub pervazul ferestrei, se mișcă, vioaie, o umbră în întunericul străfulgerat de alb. Este vecinul de la parter, care nu putuse să adoarmă, chinuit
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
păstra pentru momentele de pericol ori de tristețe: o strâmbătură pe sub mustață, care i-o deplasa spre colțul stâng al gurii, și care Întotdeauna părea amenințătoare ca o Împunsătură de spadă - de altfel aceasta urma numaidecât -, sau funebră ca o presimțire când apărea după câteva sticle de vin, din acelea pe care căpitanul obișnuia să le golească de unul singur În zilele-i de tăcere. Doi litri jumate dați pe gât fără să respire, și gestul acela al lui de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tare, foarte veselă. Stăteam noi acolo aplaudând pe ruptelea orice figură care se apropia de ferestre, când apăru căpitanul Alatriste. Nu era, nici pe departe, prima noapte petrecută de el În afara locuinței, drept care eu dormisem butuc, fără vreo neliniște ori presimțire. Însă, văzându-l În fața Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era bine trasă pe ochi, capa răsucită oarecum În jurul gâtului și, În ciuda orei Înaintate a dimineții, avea obrajii nebărbieriți: tocmai el care, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
veșnic?). Sau drama, fără nici un fel de adîncime sau compasiune (deși dedicată atoatesuferitorului Perpessicius), a pasagerului sinucis în camera de hotel. Nu ne privește de ce. Celebră, atît cît poate fi de celebră o romanță, e Aquarelă (dedicată Claudiei Millian - în presimțirea, poate, a jucăriilor stricate?), cu orașul ei necunoscut, spălat de ploi. Ploi care nu dizolvă lumea, nici pe departe, ci doar îi amestecă, pastelat, culorile. Lipsa de avengură, chiar și în problemele cele mai vitale, lipsa de curaj, chiar, a
Facilități by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7860_a_9185]
-
La a treia fată au înțeles cu toții că asta le e soarta și nu i se pot împotrivi. Iar pe cea mai mică, pentru care am scris Sora mea de dincolo, de la o vreme începuseră să o iubească, de parcă aveau presimțirea că o vor pierde. Cu toate că și-ar fi dorit din tot sufletul să aibă măcar un băiat, părinții mei ar fi fost în stare să facă orice sacrificiu pentru cele patru fete care le-au fost date de Dumnezeu și
Ileana Malancioiu: „Dumnezeu nu ne pune la nesfîrsit mîna în cap" by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/6761_a_8086]
-
pusă pe brodit scenarii umoristice. Riguros vorbind, marii filosofi nu numai că nu stîrnesc deloc rîsul, dar te înfioară pînă la acel prag de emoție cînd simți că, prin scrisul lor, o altă dimensiune a lumii îți vizitează înțelegerea. E presimțirea unui mister, e adulmecarea unei adîncimi, și nu vînturarea unor glumițe care risipesc o tensiune și evită un conflict. Un gînditor jovial e o raritate patologică, căci elementul care dictează dispoziția filosofilor e de ordin irațional și sumbru. În schimb
Hohotul filosofilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6775_a_8100]
-
încă și mai tragice de luciditate. Acest frecventator al saloanelor și poet monden, în pur stil clasic, va suferi însă în viața privată ca un poet maudit de cea mai romantică speță. Tot ca romantic, Alexandrescu a avut nostalgia și presimțirea capodoperei, știind însă că nu o va atinge niciodată. Luciditatea extremă privind propriile sale resurse poetice s-a combinat la el cu o la fel de mare luciditate în ceea ce privește situația literaturii române de atunci: "Capodoperele nu ies decît în literaturile formate și
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
națiilor; și cele mai însemnate fapte, cele mai înalte descoperiri au trebuință de ajutorul ei ca să poată trăi". Ea este destinată să existe "pînă în viitorul nemărginit și în anii cei veșnici". Nimic mai romantic decît aspirația spre nemurire și presimțirea eternității prin artă. Finalul cunoscutei Epistole către Iancu Văcărescu, aparent elogiu al poetului omagiat, pare adresat însă de Grigore Alexandrescu mai degrabă lui însuși, adică celui ce a crezut, în spirit romantic și stendhalian, că posteritatea îi va face dreptate
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
Idiot mic, nu atinge cărțile. Au bacterii! Vrei injecții?”. În loc de încheiere, credem că ar fi pueril să tragem o concluzie. Nu de alta, dar am da satisfacție celor care militează pentru eliminarea cărților din capul tinerilor. Mai mult, avem o presimțire: băiețelul nu se va mai apropia niciodată de cărți, din cauza bacteriilor, iar Frații Grimm vor fi citiți (dacă vor fi citiți) pe tabletă. Nu știm încă dacă tabletele au sau nu bacterii”. Dincolo de textul dlui Alexandru Calmâcu, trebuie precizat că
Bunica, unui copil: Idiot mic, nu atinge cărţile. Au bacterii! by Val Vâlcu () [Corola-journal/Journalistic/79481_a_80806]
-
afară, știindu-l și-n cetate, Firav și trainic totuși, ferit dar triumfal. Era din pași și umbră, din a nu fi și-a fire, Statornic în credința pe care o purta, Hlamidă din granitul ce-l colinda, subțire, în presimțirea formei și-ntru jertfirea sa. Răstignit Răstignit, am verbul pe hârtie, Crima mea de taină și mereu; Bănuiesc pe nimeni că îl știe, Cum să fac să nu-l mai știu nici eu?! Dar, cuvânt cum sunt, alerg în stradă; Pistoletul
Poemul și scrisoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7963_a_9288]
-
iubita lui Semion Ruda, alintat Rudy. Istoricul mentalităților e "un om superior, superior prin excelență". Iar Matei e "o prefigurare a unui supra-om". "În tine - insistă cu explicațiile zâna smeadă - stă deja așezată sămânța, promisul rod, și tu simți asta. Presimțirea destinului tău ți-a dat curaj, te-a ajutat să depășești ceea ce erai în realitate; și ea, presimțirea, e ca un teasc destinal care în loc să te strivească, te va îmbrânci în ființă." (p. 369). Până să ajungă la propriile limpeziri
Arătania by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7681_a_9006]
-
o prefigurare a unui supra-om". "În tine - insistă cu explicațiile zâna smeadă - stă deja așezată sămânța, promisul rod, și tu simți asta. Presimțirea destinului tău ți-a dat curaj, te-a ajutat să depășești ceea ce erai în realitate; și ea, presimțirea, e ca un teasc destinal care în loc să te strivească, te va îmbrânci în ființă." (p. 369). Până să ajungă la propriile limpeziri filozofico-existențiale, tânăra și-a avut urcușul ei, nu lipsit de accidente. A fost violată, la treisprezece ani, de
Arătania by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7681_a_9006]
-
cu gîndul că vei fi trădat, povestea ciobanului nuntit cu cerul. Pe-o gură de raiu, volumul cu ilustrații de G. Zlotescu, scos de Naționala Gh. Mecu în 1943, e reorchestrarea, pentru altă mamă, a cîntecului de moarte nenumită. A presimțirilor, a îndoielilor și, peste toate, a temerii de tot ce alții ar putea afla. De tranzitivitatea unei reflecții, de publicul nepoftit în sala unui monolog fără martori. Șir de mărturisiri usturătoare, față de care empatia imposibilă l-ar împinge pe orice
Urcarea la cer by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7584_a_8909]
-
iubire fericită, VI). Luciditate? Neîncredere în promisiunile lumii? Fapt e că, trecuți prin toate atrocitățile, învățați să le admitem ca pe faptul divers, ne electrocutează, totuși, delicat, și cu atît mai pătrunzător, această meserie a urîtului sugerat, iată coșmarul... Înțepături, presimțiri care colorează viața, ca în această frumoasă închinare iluziei, tot atît de fără corp și cînd e sprijinită de te miri ce hocus-pocus al instrumentelor: "O lupă înălțată de un bard/ și ale cărei mici imagini ard;/ O prismă care
Pînza Penelopei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7608_a_8933]
-
pierzi.". Așadar, în calea rostirii sînt rosturi. Pe care o lume grăbită le calcă, în nestăvilite beții de cuvinte. De care nu avem, vai, nevoie. Pentru toți cîți scriu, și toți cîți citesc, mărturisește această Ziuă și noapte scrisă cu presimțirea rară a ceea ce este suficient, adică nici prea mult, nici prea puțin, nici prea încet, și nici prea repede: "Nu te grăbi. Vei citi în tot atâtea zile,/ în câte au fost scrise.// Literele vin una după alta și cuvintele
Nerostitele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7533_a_8858]
-
capul plecat în vânt,/ se gândește ce are de făcut azi:/ dacă mă arăt privirii o să fiu oare eu,/ ori doar începutul altei povești?" (romanul). O altă constantă poetică o reprezintă gândul la viitor, coagulat și el, treptat, într-o presimțire a intrigii romanești: "sunt atâtea emoții de trăit/ că mereu visez să mă scufund în urmă/ pe când ziua fuge-nainte ca un zmeu/ deși sfoara nu duce nicăieri// ori poate înapoi în mâna mea/ degeaba fuge spre cer/ zadarnic închipuie
Imaterialitatea pasiunii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7280_a_8605]
-
a săptămânalului Veac nou trădau, fatalmente, o factură încă modernistă, fie că aveau ca tematică războiul (G. Spina - De ce te-ai dus?, Magda Isanos - Din orașe arzând, Mihail Cosma - Cântec din anul 44, Aurel Lambrino - Crește numărul voluntarilor etc.), fie presimțirea unui veac nou (A. Toma - Spre viață, Magda Isanos - Veac mare, veac larg, G. Spina - Mâine, Maria Rovan - Lumina etc.). Dacă Ștefan Tita, unul dintre primii versificatori ce elogiază noua eră, colaborator, în perioada interbelică, la o serie de publicații
Instrumente ale „agitației culturale” în perioada 1944-1954 by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7321_a_8646]
-
memoriam Matei Călinescu. Semnează Ion Vianu, Ștefan Borbély, Sanda Cordoș și Laura Pavel. În josul unei file, întregind îndoliata familie literară, facsimilul unei dedicații către Marta (Petreu) și Doru (Vartic), pe Tu, elegii și invenții, urmată de un poem, ca o presimțire, despre timp și scăderi. Pînă cînd? e întrebarea care-l încheie și căreia paginile îndureraților prieteni îi dau, vai, răspuns. Deși omul din amintirile lor nu s-a consumat, și nici nu se grăbește să o facă. Fiecare din cei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7097_a_8422]