292 matches
-
un film, artistic, în secolul următor, 20, film destul de grandilocvent ce avu totuși un succes apreciabil în epocă. Revelație ce a încoronat o gândire febrilă, universală, de materialism poetic. Materialismul ingenuu, simplist, vizionar, însă atrăgător tocmai prin acest lucru, al presocraticilor în frunte cu Heraclit, cel ce nu se scălda niciodată în același râu și cu Empedocle, magicianul, fizicianul, care, de curiozitate poate, avea să se azvârle în vulcanul Etna în plină erupție și din care se zice că nu i-
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
nu uit, voi nota timpul pierdut de fiecare dată. Încep azi: zi ploioasă, nori negri, întuneric. Așadar, lumina se ia între 1915-20, timp în care nu vezi, evident, nimic. E începutul scurtei vacanțe și pauză utilă de meditație în lectura presocratică. Dacă mi-aș putea impune ca, în toate aceste pauze, să mă gîndesc la carte, dacă mi-aș putea forma un reflex în sensul ăsta, aș fi salvată." Iată, cu rictusul lor antipatic, deloc puținele constrîngeri exterioare care împăienjenesc și
Cota de avarie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12061_a_13386]
-
că sufletele celor morți pot fi îmbunate prin sacrificii, respectiv pedepsite de batjocura exercitată de cei vii. Și sufletul lui Darius în "Perșii" lui Eschil pare a duce o nouă existență după moarte, căci află de înfrângerea oștirilor lui Xerxes. Presocraticul Empedocle a susținut chiar o teorie a metempsihozei (fragmentele 115, 117, 146-7 în: Hermann Diels/Walther Kranz (îngrijitori de ediție): "Die Fragmente der Vorsokratiker", vol. I, Berlin 1951). Filosoful grec Platon susținea, probabil influențat de orfism, că sufletul deține imortalitate
Moarte (mitologie) () [Corola-website/Science/302138_a_303467]
-
spermă și în cortex -, descoperă, unul cîte unul și pe toate deodată, Elementele. Descoperă carnea mustoasă a celor mai aride concepte și pipăie, cu degetele lui îngălbenite de tutun și carbonizate suav de prea multele orbecăieli nocturne, senzualitatea puberă a presocraticilor și concretețea virgină a primelor cosmogonii, descoperă, așadar, Pămîntul, și Apa, și Aerul, și Focul și chiar se învelește el însuși cu fîșii din cupola translucidă și tremurătoare sub care acestea se adăpostesc pline de sfială. Coborît astfel din Materie
Privindu-l pe Șerban Foarță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9950_a_11275]
-
filiații lexicale, pentru ca apoi, întorcîndu-se în limba română, să creeze un jargon în spirit nemțesc. Acesta e volumul Scufundătorii din Delos: un șantier etimologic în care autorul țese o terminologie românească de inspirație heideggeriană. Urmărind comentariile filozofului în marginea textelor presocraticilor (Heraclit, Parmenide și Anaximandru), Mincă propune noi termeni meniți a le surprinde nuanțele. Înfățișate în racursi, idelile lui Heidegger, așa cum reies din carte, sunt următoarele: în istoria filozofiei, omul a gîndit rar și numai atunci cînd a primit un imbold
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
este unul strict declamativ, al unui alegorist sau al unui retor, ci unul reflexiv și hermeneutic. El operează, concomitent, o decriptare a realului și o disociere a limbajului. Reconstrucția vizuală a lumii se face pornindu-se de la elementele generative ale presocraticilor. Aerul, Focul, Apa, Pămîntul sunt resuscitate și puse în succesiunea temporală a celor patru anotimpuri: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Genul lor proxim este chipul uman, portretul, garanție clasico-renascentistă a unității și a desăvîrșirii. Elementele sunt sugerate prin însumarea unei
Gheorghiu și Arcimboldo by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9480_a_10805]
-
1993, și Mircea Cărtărescu în 1991, când își proba talentul de bun evocator al trecutului apropiat și de impecabil exeget al propriilor cărți în contextul anilor '80-'90. Pe Nichita Stănescu l-a prețuit pentru performanta sa gândire în felul presocraticilor, însă cărțile de căpătâi i-au fost cele ale lui Dimov și Frank O'Hara, de acesta din urmă nereușind să se despartă, ca atitudine artistică. Crescut în interiorul unei generații de cenacliști, Cărtărescu nu ezită să compare "Cenaclul de luni
6 autori în oglinzi paralele by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16999_a_18324]
-
voi citiți cărți bune? Adică voi citiți Dimov, Arghezi, Dinescu, Mălăncioiu, Turcea, Ivănescu, celălalt Ivănescu, Marta, Mugur, Brumaru, Iliș, Groșan, sau măcar câteva versuri pe dinafară din Levantul? Ați pus pe masă vreodată, deschise simultan, Nichita (prozele lui) și fragmentele presocraticilor? Și nu întreb dintr-o superficială sete de lecturi care să îi relaxeze din Aristotel, ci din acel gând năstrușnic care tresare la lectura cărții Martei Petreu: dacă acești tineri filosofi și-ar da seama, într-o bună zi, că
Uriașii dintre două lumi by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2449_a_3774]
-
vocație clasicistă a culminat în studii dedicate culturii eline. Ce surprinde la armeanul născut în Constanța și școlit la Cernăuți și Paris e că interesul pentru Elada trece dincolo de Homer sau tragici (Eschil, Sofocle, Euripide) și se întinde pînă la presocratici (Empedocle sau Parmenide) și chiar pînă la gînditorii sceptici (Pyrrhon și Timon). E drept, atracția față de filosofi e hrănită de o motivație îndeosebi filologică, pe Frenkian preocupîndu- l acuratețea textelor rămase în urma lor, dar chiar și așa, coercițiile impuse de
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
stătător pe care filosofia poate cel mult să-l nuanțeze, dar în nici un caz să-l adîncească. Blaga, pe urmele lui Spengler și Frobenius, a spus-o în chip explicit. Miturile homerice sau hesiodice nu sînt protofilosofii, cum nici filosofia presocratică nu este o deuteromitologie. Ele sunt lumi distincte al căror suflet nu ne mai este accesibil nici măcar prin subtilități etimologice, iar Frenkian, prin tot ce scrie în carte, împărtășește acest punct de vedere.
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
face școală și fără a fi luată în calcul, fie și polemic, de succesori, opera filozofică a gânditorilor autohtoni rămâne definitiv îngropată. Trecută la index și discutată, ocazional, la nivel exclusiv academic. Cine a continuat ideile lui Aram Frenkian despre presocratici? Cine a luat în serios Studiile de logică ale lui Athanase Joja? Cine i-a răspuns lui Ștefan Lupașcu? Cine a ținut seama de mecanica socială a lui Spiru Haret? Cine a luat act de ontologia lui Ilie Pârvu? Cine
Cum rămâne cu literatura ? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9095_a_10420]
-
triumfa: filosofia. Filosofia a considerat că, dacă ideea despre Dumnezeu trebuia să fie mai elaborată decât aceea care crease cetatea, reprezentarea pe care o dădea cetatea despre Zeii săi, nu era convenabilă (noțiunea de convenabil e una foarte importantă). Odată cu presocraticii, iconografia generală a Pantheonului cetății începe să fie criticată. Era probabil și un reflex al Bibliei pentru că acolo stă scris că "omul nu poate vedea chipul lui Dumnezeu și să continue să trăiască".... ...nu e deloc un reflex al Bibliei
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
ureche, prin auz: "Ascultă Israel" - e faimosul cuvânt - ..., "ascultă Israel ceea ce grăiește Domnul Dumnezeul tău..."; ei bine, aceasta nu pătrunde prin imagine. Există acolo o intimitate între Dumnezeul lui Israel și Israel, care interzice reprezentarea. V-ați referit și la presocratici. Întreaga lor gândire filosofică era legată de numere. Teoria lui Pitagora de pildă se baza pe tetradă prin care se putea ajunge la Divinitate; apoi Platon va considera că orice imagine, orice reprezentare e doar imitația unui model, a unui
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
psihanaliză vorbește despre rolul terapeutului în recuperarea memoriei evenimentului originar, dar avertizează asupra posibilității eșecului în repetiția formală (deci infinit inutilă) a evenimentului, așa cum pacientul îl interpretase deja anterior întâlnirii propriu-zise cu terapeutul. Studiile heideggeriene, cu deschideri fie spre sursele presocratice, fie spre alte nume ale fenomenologiei contemporane, apelează uitarea în relație cu memoria sub conotația nevoii de suprimare a uitării drept cale spre experiențele originare ale filosofării despre care un principiu al filosofiei heideggeriene afirmă că le-am „uitat“ în
Cine uită și cine există by Alexan () [Corola-journal/Journalistic/2555_a_3880]
-
într-un univers în expansiune, fără limite. Sunt mai mândru azi de a fi fost pedepsit cu "neagra" fiind prins în mână cu o coajă de săpun presărat cu praf DDT, pe care scrijelasem pentru discipolii mei numele unor gînditori presocratici despre care le vorbisem, decât de a fi publicat atâtea cărți scrise de mine mai târziu. Cu toate interdicțiile ce aboleau libertățile ca să nu mai amintesc privilegiile universitare, acolo sub bolțile Jilavei, sau ale bătrânei cetăți a Făgărașului, la Gherla
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
este ultima, că odată cu ea se încheie un ciclu, sau toate ciclurile. Azi ca și ieri, mai lesne concepem infernul decât vârsta de aur, apocalipsa decât utopia, iar ideea unei catastrofe cosmice ne e la fel de familiară pe cât le era budiștilor, presocraticilor sau stoicilor. Vivacita tea spaimelor noastre ne menține într-un echilibru instabil, propice înfloririi darului profetic. Lucrul acesta e valabil cu precădere pentru perioadele de după marile convulsii“ (trad. Emanoil Marcu). În fața României dezarticulate de azi (nevertebrate, cu termenul lui Ortega
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
pentru a-și reveni de pe urma tracasărilor îndurate în mediul academic, Nietzsche avea să citească în cerc restrîns - Erwin Rohde, Cosima și Richard Wagner - cîteva fragmente din plănuita Filosofie în epoca tragică a grecilor, un text de strictă exegeză a gîndirii presocraticilor. Filosoful avea 29 de ani și se străduia să uite trauma volumului de debut, Nașterea tragediei din spiritul muzicii, a cărui apariție însemnase caterisirea lui Nietzsche din lumea filologilor. Caterisirea îi fusese provocată de Wilamowitz- Moellendorff, al cărui articol („Filologia
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
se cu valorile unei lumi din care boala îl împiedica să facă parte. Dar la Bayreuth, în preajma Paștelui din 1873, în spiritul lui Nietzsche mocneau umori mai senine: la cererea Cosimei Wagner, filosoful pune pe hîrtie o lapidară istorie a presocraticilor, cu intenția de a face pe plac gusturilor lui Wagner, care vedea în greci apoteoza unui spirit pe care germanii nu-l pot concura decît într-un singur fel: prin muzică. Altfel spus, la pragul de eminență atins de greci
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
speculativ, un fel de Diogene Laertios mai talentat. Dar, în ciuda talentului, natura corcită, de amalgam al unor distincții, pe care le-a luat de la alții, e evidentă, și din acest motiv rangul lui Platon e sub treapta de valoare a presocraticilor. Mărimea exagerată pe care i-o atribuim azi vine dintr-un detaliu prozaic, aproape meschin: opera lui a avut norocul să se păstreze, spre deosebire de cea a predecesorilor. Echivocul din titlul cărții e cultivat anume de Nietzsche, căci „epoca tragică“ nu
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
pentru care nu pomenește nimic de el în Ecce homo, în capitolul în care își comentează ditirambic propriile volume. Publicarea lui se va face postum și deseori impropriu, prin colaționarea arbitrară a unor fragmente care au legătură prea vagă cu presocraticii. Dar recordul de ingerință îl ating editorii francezi, care înlătură echivocul titlului și-i tranșează în mod abuziv ambiguitatea în favoarea variantei Nașterea filosofiei în epoca tragediei grecești. Neîndoielnic, titlul e acum foarte clar, numai că e iremediabil banal, acesta fiind
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
umbră. Nu în performanța lingvistică (de prea multe ori simplu dicteu automat și cel mult un epifenomen al viziunii) trebuie căutată valoarea operei lui, ci în puterea de gândire vizionară, comparabilă, cum s-a mai observat, cu cea a gânditorilor presocratici. S-a reproșat poeziei lui extrapolarea unor concepte și raționamente filozofice și științifice într-un mod "aberant"; adevărul este că astfel de reproșuri nu țin seama de natura gândirii poetice, care nu are nevoie nici de cultură, nici de erudiție
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
nuanțelor sale și a contextelor în care apare. În Metafizica 1, Aristotel dă o definiție a lui peras din care rezultă că acesta desemna un concept de identitate spațială a lucrurilor. Însă în primă instanță - deci la Homer, Hesiod, Alcman, presocratici - cuvântul apare legat mai ales de noțiuni referitoare la corpuri ale căror proporții depășeau puterea de cuprindere a omului: ta perata erau limitele presupuse și deduse, limitele pământului, ale mării, ale cerului, ale astrelor, ale universului însuși, deci limitele care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atunci înseamnă că absența ei, nelimitatul deci, este expresia neființei înseși, a nimicului pur. Este ceea ce se afirmă în mod explicit într-un text atribuit lui Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine totuși din atmosfera gândirii eline și o caracterizează. "Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început, nici sfârșit, nici vreo altă parte, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ei. "Încercarea" limitei ca limită care trebuie atinsă este elementul dinamic al scenariului peratologic în momentul nașterii lui. Această marcă a începutului va rămâne o constantă în universul spiritualității eline, pe care o vom regăsi deopotrivă în gândirea cosmologică a presocraticilor, în conceptul aristotelic de prudență (phronesis), ca modalitate comportamentală care face din cunoașterea limitelor proprii un reper existențial suprem 1, sau în tragicul elin, pe care vom încerca să-l explicăm printr-un exces în cultivarea limitei și nu în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
unei încercări (peira). De aici și până la conștiința limitelor proprii, dar și a "încercării" lor, nu mai era decât un pas, care în istoria filozofiei a echivalat cu trecerea de la ontologie la etică și la reflecția în marginea divinului, de la presocratici la lumea tragicilor și a platonismului cu toate deschiderile lui. Deși în limba greacă peras a fost preponderent invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]