292 matches
-
unei încercări (peira). De aici și până la conștiința limitelor proprii, dar și a „încercării“ lor, nu mai era decât un pas, care în istoria filozofiei a echivalat cu trecerea de la ontologie la etică și la reflecția în marginea divinului, de la presocratici la lumea tragicilor și a platonismului cu toate deschiderile lui. Deși în limba greacă peras a fost preponderent invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
susținut că niciodată poezia și filozofia n-au fost mai departe una de alta decât la Dante, deoarece Dante a preluat 159 un sistem închegat fără să-1 schimbe. *12 Adevărata colaborare dintre filozofie și poezie a avut loc în epoca presocratică din Grecia, când au existat poeți-gânditori ca Empedocle, în timpul Renașterii, când Ficino sau Giordano Bruno au scris poezie și filozofie, filozofie poetică și poezie filozofică și mai târziu, în Germania, când Goethe era atât poet cât și filozof original. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
cu reprezentanții săi: Isac Newton, Georg Friedrich Riemann. 15. Spira "cuantică", reprezentată prin: Albert Einstein, Niels Bohr, Campton, Werner Heisenberg, John Kovac. Personalitățile paradigmatice ale elenismului Pitagora din Samos (570-495 î.e.n.), filosof și matematician grec, este figura dominantă a filosofiei presocratice a secolului VI î.e.n. Se bucură în timpul vieții de un enorm prestigiu, fapt remarcat de Platon și de Aristotel. În paralel cu intensele sale studii matematice, conduce societatea secretă Frăția Pitagoreică, societate mistică, sâmburele Masoneriei și al Rozicrucianismului. Școala pitagoreică
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
Analizele existențiale de tip heideggerian întreprinse de V., precum Ambiguitatea adevărului la Platon, Regăsirea în Pascal, Maurice Blondel și amphibologia ființei, Actualitatea problemei ființei, Existență și logică, Condițiuni ale experienței metafizice, s-au completat și cu o substanțială ediție din presocratici, Remontée aux sources de la pensée occidentale (1961). SCRIERI: Le Voyage de l’Argo, Freiburg im Breisgau, 1985; Întâlnire cu oameni și idei, o carte gândită de Nicolae Stroescu-Stânișoară, îngr. și postfață Nicolae Florescu, București, 1995; Regăsirea în Pascal și alte
VUIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
fabuloase apropieri cu T.B. și modul de a guverna.) S-a lansat cartea cu pricina, s-au aruncat în spațiu amabilități drăguțe, HRP-ul a scos Coltul 45 al gândirii și a tras câteva cartușe grele dum-dum cu filozofia la presocratici etc. Câteva fete de pe la firme comme on les aime băteau cam plictisite din picior, așa cum erau ele așezate la masă, sorbind nonșalante din ceșcuța de ceai de iasomie și alte gingașe flori de Levant la 80.000 de lei porția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
cazul său, al filozofului! -, care e posedat de geniul „analogiei”, spre deosebire de cercetătorul științific ce „Înaintează” prin cuceriri progresive, aglutinante. Cartea, deși puțin cunoscută, a făcut o adevărată revoluție În studierea istoriei filozofiei, mutând accentul major de la socratici și platonicieni către presocratici, care, din punct de vedere nietzschenian au reprezentat cu adevărat nucleul important al gândirii antice, prin școlile lor numeroase și cu adevărat originale (eleații, heraclitienii, stoicii, cinicii, pitagoreicii etc.Ă, În timp ce, spune Nietzsche, prin Socrate și Platon nu asistăm decât
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
lașii” sau „perdanții” - cei care vor ezita „să se apere sau să atace!” Cei care „vor Întârzia să Înțeleagă”, cu riscul de a părea cretini sau proști. 42 Rațional-irațional, iată un cuplu antinomic de substantive, după modelul În care grupau presocraticii forțele vii, contradictorii, fizice, ale naturii. Dacă În medievalitatea timpurie „iraționalul” - ceea ce se Înțelegea atunci prin această noțiune (un amestec de practici „vrăjitorești”, dar și preceptele Înalte, extrem de autoritare ale bisericiiă - avea, o știm, prevalență În fața „raționalului” În care „credeau
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mulți, ipocriți sau nu, Îl pun În discuție! Astfel, categoria dragă romanticilor, a „increatului”, a trebuit să fac un efort amplu de abstractizare ca să mi-o „integrez”, să o folosesc ca un automatism spiritual, așa cum fac cu altele; Împreună cu fraza presocraticilor care, cu siguranță, a fost primum-ul movens al acestuia: „cum de a fost posibil totul, când putea să fie nimic?”. „Nimicul” pentru mine și azi e un concept pentru care trebuie să fac un efort de abstractizare, așa cum trebuie să
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
lui Eminescu, ci avatarul său din Istoria literaturii române, lucrare în care capitolul Eminescu se plasează la interferența hiperbolei (Eminescu, "pionierul nepereche al poeziei timpurilor moderne", e fie "primul", fie "singurul", fie "cel mai" de pildă "cel mai de seamă presocratic al liricii tuturor timpurilor") cu unele grăbite argumente extremist protocronice (Eminescu, creatorul "cosmonautului" Dionis "călca strâns pe urmele unor ctitori ai revoluției tehnico-știintifice de astăzi"). Din fericire, Th. Codreanu temperează, măcar în parte, entuziasmul tehnico-științific al magistrului său, față de care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu este nu numai o prelungire a acestui demers, dar și o certificare, încă una, a celui mai potrivit mod de exegeză eminescian. În lucrarea sa, autorul pornește de la statutul arheului eminescian concept îndelung tatonat în istoria gândirii universale de la presocratici, Aristotel și Paracelsus până la Schopenhauer și Heidegger. Nici Eminescu nu-l elaborează în toate articulațiile lui conceptuale, dar referințele asupra lui, atâtea câte a diseminat prin proză, prin manuscrise subsidiare și notații fugare, sunt suficiente pentru a-i conferi rang
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și domnia-sa. Volumul Fragmentele lui Lamparia (Ed. Fundația "Scrisul Românesc", Craiova, 2002, cu o prefață de Edgar Papu), structurat în două părți, În căutarea stilului și Oglinzi, prin titlu m-a direcționat către timpurile vechi, către acele "fragmente ale presocraticilor", recuperări din operele filosofice ale antichității grecești. Lamparia, personaj fictiv, existent în romanul Varvarienii, este o creație a prozatorului Theodor Codreanu, o substituție a eului său creator din adolescență, când umbla cu lampa lui Diogene, consumându-și nopțile întru cetire
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eului său creator din adolescență, când umbla cu lampa lui Diogene, consumându-și nopțile întru cetire la lumina afumată a lămpilor de la țară. Dacă ar fi să circumscriem esența gândirii din această carte, nu l-am apropia nici de fragmentele presocraticilor, nici de pesimismul Ecleziastului, nici de rigoarea scepticilor, nici de savoarea savantă a lui Teofil Simensky (Un dicționar al înțelepciunii), nici de spaima pascaliană (Cugetările lui Blaise Pascal), nici de La Rochefoucauld, nici de Vauvenargues. Sub acest aspect, este un eclectic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Invenția stranie a lui Lamparia se numește aquafonul "un soi de melc nemaivăzut, semănând a minilabirint". Câteodată, totuși, autorul sare dincolo de adevăr: "Filosofii ar fi trebuit să nu caute cauza mișcării, ci ceea ce i se opune". Dar au făcut-o presocraticii prin existentul absolut! Fragmentele din finalul volumului, aduse la zi, cu unele frământări social-politice, deși interesante, scad în intensitate și concentrare ideatică, apropiindu-se vădit de stilul jurnalistic. În orice caz, nu știrbesc prea mult din valoarea veritabilă a cărții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zombificarea și mancurtizarea devin dorința "mântuitoare". Nu tehnica în sine poartă vinovăția nenumăratelor războaie și acte teroriste de pe glob, ci criza valorilor, echivocul libertății umane. Căci atunci când din artă dispare ultima picătură de adevăr, ea alunecă în manierism. Recuperarea gândirii presocratice de către Heidegger și Derrida, Th. Codreanu o numește ethos transmodern. Atât postmodernistul cât și transmodernul gândesc postmetafizic, dar dacă primul are nevoie de ipoteza morții lui D-zeu, cel de-al doilea este prea realist pentru a se confrunta cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
noncontradicția și terțul exclus. Dar am putea spune că însuși sistemul aristotelic al categoriilor își are fundamentul în acest enunț (S este P). Și, de asemenea, filosofia și știința de la Aristotel încoace; apoi, așa cum afirmam și ilustram mai sus, ontologia presocratică (în bună parte); și, desigur, ideologia din toate timpurile. Chiar teologia negativă, de la bun început refractară față de orice "formulă" a cunoștinței, doctrinele agnostice încifrate în "maxime" ale înțelepciunii, exprimările de natură simbolic-metaforică ce refuză sistematic intrarea în forme predicative (cele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândului despre identitate ca "prim principiu". Identitatea astfel înțeleasă cu limitele inerente unei vederi din chiar orizontul judicativului constitutiv poate susține și pe a gândi, și pe a rosti, și pe a făptui, dovadă modelele ontologice ale celor doi filosofi presocratici amintiți mai sus. Dar între momentul (istoric) în care au trăit ei și timpul lui Aristotel s-a petrecut, cum știm deja, un fapt care a trecut principiul identității în tărâmul formalului pur, iar enunțul S este P a devenit
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără sciziune lăuntrică: o unitate simplă. Pe de o parte, acest fapt este de gândit, fiindcă adevărul semnifică și în sens ontologic, așa cum s-a arătat în alte subcapitole ale acestei lucrări și s-a ilustrat cu gânduri ale filosofilor presocratici; prin urmare, el se află în sens prin el însuși; de aici posibilitatea (chiar și necesitatea) de a-l gândi ca unitate (simplă). Pe de altă parte, el ne-a apărut ca fiind, în esența sa, relație de corespondență (între
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este neobișnuit într-un demers stăpânit de normele discursive acreditate (judicativ) și constă în "scoaterea la iveală, prin punere în evidență, a unui temei (subl. C.)."160 Datorită unei astfel de tehnici de construcție filosofică, Heidegger se apropie de gânditorii presocratici; dar trebuie să observăm, în lucrarea citată precum și în altele, că nu este vorba despre un gest de consimțire asupra unor gânduri ale anticilor, cât despre așezarea gândului său asupra ființei, ființei ființării și ființării, al căror "sens" constă într-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
său asupra ființei, ființei ființării și ființării, al căror "sens" constă într-o legătură cu însuși faptul de a fi Dasein, în forma "scoaterii la iveală" a unui temei pe calea "punerii sale în evidență", formă a gândirii proprie filosofiei presocratice, după cum susține filosoful german însuși. Pornind de la această constatare, trebuie să mai observăm că nu temeiul ca atare constituie problema fapt judicativ prin excelență, atotprezent în istoria filosofiei -, ci scoaterea la iveală a acestuia prin punerea sa în evidență, fapt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în vedere analitica și dialectica judicativului constitutiv, ca modele ale discursului filosofic exersate tocmai în privința problemei temeiului (principiul tuturor lucrurilor, cauza primă, ființa ultimă, transcendentul întemeietor etc.). Dar și acum intervine o mijlocire: faptul de a lămuri raportul dintre filosofemele presocraticilor, "metafizice" și "ontologice", și cele două modele judicative (analitica și dialectica), fapt aproape imposibil fără a lua în ajutor momentele postsocratice ale istoriei filosofiei. Într-un anumit sens, putem accepta, cel puțin pe baza unor constatări exegetice, că trecerea logos
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituire: a cunoștinței veritabile, a "obiectului", a "lumii", "realității", "existenței", "condiționatului și necondiționatului" (determinatului și nedeterminatului), a "temeiului" etc. Iar în alt sens, putem spune că și atunci când ar exista argumente suficiente pentru a dovedi semnificația judicativ-constitutivă a gândurilor filosofilor presocratici, doar pe baza unor asemănări formale ale acestora cu unele dintre condițiile de construcție a proiectul heideggerian al analiticii existențiale a Dasein-ului nu am dobândi imediat un motiv suficient și pentru ideea că și aceasta din urmă are semnificații fundamentale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însă semnificativ pentru felul în care poate fi croită o interpretare a proiectului în cauză, pentru că privilegiază el însuși o anumită "cale de expunere a sa", în acord cu "evidențierea temeiului". Dincolo de toate acestea, mai trebuie observat că trimiterea către presocratici este firească, în judecarea unei construcții filosofice în privința posibilelor sale temeiuri judicativ-constitutive, dată fiind această operație de "evidențiere a temeiului", esențială și în acel context, potrivit istoricilor filosofiei; e drept, esențială ca operație ulterioară alteia, anume admiterii temeiului ca atare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are "capacitatea", "facultatea" etc.) să scoată la iveală temeiul prin evidențierea lui. Calea (methodos) prin care temeiul este scos la iveală ar putea fi "intuiția" (în sensul platonician, îndeosebi din Republica, al termenului noesis, sens exersat, însă, și în medii presocratice);161 dar Heidegger nu vorbește despre aceasta. Desigur, privilegierea sa l-ar fi așezat pe filosof, direct și fără drept de apel, într-un loc semnificativ din istoria judicativului constitutiv. Poate că tocmai precomprehensiunile sale în privința Dasein-ului, legate, desigur, și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către problema filosofică a temeiului, în sensul scoaterii la iveală a acestuia, adică după exigențele unui act de constituire (legat, totuși, de actul ca atare al judicativului constitutiv: judecata). Nu este vorba însă nici despre noesis în sens platonician (sau presocratic), cum am precizat mai sus, nici despre ceea ce s-ar putea sesiza pe această cale: temeiul în el însuși; ci este vorba despre altceva: "scoaterea la iveală a temeiului ...", ca și cum acesta ar fi dat, deschis, expus în fața celui care are
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu toate că expresia nu apare ca atare în Sein und Zeit, constituirea sa de sens existențial intră în scenariul analiticii existențiale a Dasein-ului.168 În plus, Heidegger folosește sensul existențial al diferenței ontologice pentru a interpreta alte proiecte filosofice: unele vechi: presocratice, platonician, aristotelician, altele moderne, îndeosebi pe cel al lui Kant de "critică a rațiunii pure". Mizând pe actul "scoaterii la iveală a temeiului" și pe cel al diferenței ontologice așezată în mai multe ipostaze operații înrudite logic -, Heidegger conduce demersul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]