KorAP: Find »[drukola/base=pretoriu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 >

238 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Băiatul observă curios partea superioară, în formă de con cu bază eliptică, terminată cu un tub de teracotă. — N-ai mai văzut așa ceva. Ești obișnuit cel mult cu vasele cu jăratic - Vitellius arătă spre cămin. L-am făcut aici, la Pretoriu. E la fel cu cel din vila mea de la Pompei. Dar la Pompei e soare. Aici, în Germania, nu e niciodată destul de cald, și iarna e insuportabilă. Vitellius făcu un semn și sclavul se duse repede la fereastră, dând la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
știu foarte bine că tu ești guvernator. Și eu am fost în mulțimea care te aclama când ai venit aici, la Colonia, acum o lună. — Mă aclama - Vitellius râse disprețuitor. Dar cina pe care mi-ați pregătit-o aici, la Pretoriu, a fost oribilă. A trebuit să mă duc într-o tavernă ca să-mi potolesc foamea. Și nu acolo m-ai găsit pe mine? În ziua aceea ai avut noroc! Băiatul agita zarurile. — Dacă și când o să pregătești noile tale rețete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Skorpius dacă Titus n-ar fi fugit... La urma urmei, ai ieșit în câștig, nu crezi? Vitellius împinse deoparte vasul gol, aruncă niște monede pe masă și plecă șchiopătând. 8 Imediat ce torțele lecticii care-l ducea pe Vitellius înapoi la Pretoriu dispărură, hangiul închise ușa, luă carafa cu vin și două cupe și ieși prin spate. Urcă pe scărița îngustă care ducea sub acoperiș și împinse o ușă. — A plecat. Puse carafa în fața lui Valerius și umplu cupele. Valerius îi dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dintr-un sanctuar al lui Marte și Vitellius o strânse în pumn, cu dinții clănțănindu-i de frig și de emoție. Ținu spada ridicată deasupra mulțimii care îl aclama, și tot ridicată o ținu pe drumul de întoarcere. În curtea Pretoriului, gărzile și sclavii se strânseră în jurul lui, înspăimântați: sala în care Vitellius obișnuia să stea ziua arsese, probabil pentru că, în entuziasmul general, nimeni nu se mai îngrijise de căminul plin cu lemne. Mulți spuseră că incendiul acela era o prevestire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
linii paralele, albe pe pământul întunecat și aliniate pe via principalis, care tăia tabăra în jumătate, separând corturile trupelor de cele ale ofițerilor. Dincolo de via principalis se aflau așa-numitele tabernacula ale tribunilor, printre corturile soldaților și cel al comandamentului Pretoriului, care semăna cu un mic templu. — Fratele meu - Valerius întinse mâna. În unul dintre tabernacula... E tribun. Și-l imagină pe Antonius Primus treaz, aplecat deasupra unei hărți, studiind liniile ce reprezentau granițele Imperiului, care în acea zonă erau amenințate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vom muri de frig; avem blănurile, iar mie mi-a mai rămas pâine și un pic de vin. Din castru, vântul aduse până la ei sunetul grav al unui corn. Acel cornicen suna adunarea subofițerilor. După câteva clipe se auzi cornul Pretoriului, iar apoi cornurile celor zece cohorte anunțară celor șase mii de oameni trezirea oficială. 10 Antonius Primus își trecu degetul peste harta întinsă pe pământ, în mijlocul cortului. — Castrul nostru e aici, vezi? Acesta e Danubius-ul. În jur sunt sarmați, rozolani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
plan ai? întrebă Errius cu glas scăzut. Mie poți să-mi spui, știi doar. Ordonă-le centurionilor să pregătească oamenii; optiones să pregătească toate carele și ce ți-am mai cerut. Antonius nu mai adăugă nimic. Se îndreptă spre cortul Pretoriului. Gărzile îi făcură loc să intre. Când Antonius trecu pragul, toți se întoarseră spre el. — Te așteptam, Antonius. Legatul Marcus Valerius Mucrus avea în comun cu împăratul Galba nu setea de putere, ci vârsta. Datorită vieții spartane din cadrul armatei, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
acord - deodată, Mucrus își lăsă barba în pace și ridică mâna, făcându-i semn că poate pleca. Îi voi spune prefectului armelor să-ți dea tot ce-ți trebuie. Se aplecă repede deasupra hărților din fața sa. Imediat ce Antonius ieși din Pretoriu, Errius îi veni în întâmpinare. — Comandante, cohorta e pregătită; la fel și carele, cu tot ce ai cerut. — Trebuie să-ți cer să faci unele schimbări. Antonius își așeză mantaua pe umeri. Mergem la ieslea găinilor? — Nu, răspunse tare Antonius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi veni în întâmpinare. — Comandante, cohorta e pregătită; la fel și carele, cu tot ce ai cerut. — Trebuie să-ți cer să faci unele schimbări. Antonius își așeză mantaua pe umeri. Mergem la ieslea găinilor? — Nu, răspunse tare Antonius. Din Pretoriu ieșise și Rubellius Glaucus, iar Antonius văzuse cu coada ochiului că se apropiase de ei. — Legatul mi-a ordonat să merg spre miazănoapte. Vom merge spre miazănoapte, cu un singur manipul. Soarele palid se ivise deasupra câmpiei, când manipulul comandat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în zbor o rață singuratică. Valerius o văzu ridicându-se și străbătând singură cerul, îndreptându-se rapid spre miazăzi. 13 — Prin urmare, mi-ai încălcat ordinele. Legatul Marcus Valerius Mucrus făcu câțiva pași spre Antonius, care stătea nemișcat în mijlocul cortului Pretoriului. — Le-am încălcat, pater. Antonius își ținea capul plecat, într-o atitudine plină de respect, dar nu umilă. Am auzit că, după luptă, soldații ți-au dat o poreclă. Acum ți se spune Plisc de Găină... Un nume care va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din celulă, anunțându-i pe cei care se adunaseră în fața închisorii că medicul trăia. Părea căzut într-o stare de prostrație. Oamenii se împrăștiară vorbind între ei cu glas scăzut, căci gravitatea evenimentelor nu le îngăduia să ridice vocea. În Pretoriu, Vitellius, întins pe tricliniu, golea una după alta tăvile pe care Listarius i le punea dinainte. Prepelițe, potârnichi, iepuri umpluți, pești cu capere, bobi copți, cu sos de coriandru și mărar, mazăre cu slănină și alte mâncăruri delicioase pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Civilis trase de hățuri și se îndepărtă încet de eșafod. Nimeni nu părăsi piața. Tăcuți, oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb înainta la trap în lumina torțelor. Julius Civilis se opri lângă eșafod și-i făcu semn unuia dintre cavaleri. Cineva aduse un cal. — E calul tău, Valerius - Julius Civilis întinse mâna spre medic. Coboară de acolo. Vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în jurul mesei: Valerius, Julius Civilis și hangiul, care venise în sat în noaptea dinainte. Nu sunt ca fratele tău. Antonius Primus e gal, dar cetățean roman, și se supune vechilor tradiții, potrivit cărora împăratul trebuie ales de Senat și de Pretoriu. Otho e împăratul lui, nu al meu. Tu... ai acceptat alianța cu Vitellius? Valerius clătină din cap, nevenindu-i să creadă. Acordase îngrijiri fiului unui preot, care se rănise la vânătoare, iar acum își curăța instrumentele în fața focului, în timp ce Maktor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cuprins de oroare. Își aminti cuvintele lui Julius Civilis, care îi ceruse să răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit să dea fuga la Pretoriu, să-l caute pe Vitellius și să-i înfigă pumnalul în inimă? Oftă, disprețuindu-se, fiindcă știa că n-ar fi avut curaj să facă așa ceva. Antonius îl luă pe Valerius pe după umeri. Cei doi se îndepărtară de tabără și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din nou și, după câteva clipe, dispăru dincolo de poartă, încredințându-l pe Valerius destinului său de gladiator. Vitellius îi făcu semn sclavului să tragă perdelele. Simțea o imensă ușurare. Toate neliniștile sale dispăruseră. Legănat de lectică, dormi tot drumul până la Pretoriu. 23 Din vila aflată în apropiere de Aquileia se vedea marea. Antonius Primus ajunsese aici după o călătorie fără opriri pe Via Postumia, ars de febra care nu-i dădea pace de când plecase din Gallia. Deși era slăbit, nu voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mirosul greu al cărnii arse. Fierbințeala zilei se potolea. La apus se adunaseră nori mari, cu marginile purpurii, printre care razele soarelui cădeau oblic, luminând castrul Legiunii a treisprezecea. Comandanții, tribunii și centurionii începură să se adune în piața din fața Pretoriului. Pe chipurile lor se citea neliniștea. Aproape nimeni nu vorbea. În acele ținuturi, aflate departe de centrul puterii, cultul lui Mithra avea mulți adepți dispuși să-și închise viața unui ideal, iar cel mai înalt ideal era siguranța Imperiului, grav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de Vitellius. Vitellius învinsese. Era adevărat că Vespasianus fusese ales împărat în Africa, dar Orientul nu era oare prea departe? La capătul pieței era o masă lungă, pe care servitorii se grăbeau să pună torțe pentru a lumina adunarea. Din Pretoriu ieșiră, unul după altul, Cornelius Fuscus, Arrius Varus și Vedius Aquila, comandantul Legiunii a treisprezecea, care se așeză încruntat. Printre soldați înaintă încet și solemn Tampius Flavianus, legatul întregii Pannonii, pe care soldații îl priveau cu neîncredere pentru că era rudă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ar fi vrut să le ghicească gândurile. Se opri lângă masă, dar nu se așeză. Privi spre cerul căruia soarele la asfințit îi împrumuta nuanțe sângerii. — Suntem aici ca să hotărâm, exclamă. Se întoarse spre soldații care așteptau în picioare în fața Pretoriului și continuă cu glas mai puternic, pentru ca toți să-l poată auzi: — Suntem aici ca să hotărâm, repetă. Să blocăm Alpes, astfel încât vitellienii să rămână în afara Illiriei, sau să trecem munții și să începem războiul? Se sprijini de masă, privind spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui, cadavrele îngrămădite unul peste altul pe valul de pământ, sângele ce îmbiba pământul... Totul se preschimbă într-o lumină orbitoare. Leșină și se prăbuși de pe cal. Oamenii îl ridicară, organizară în grabă o tabără și îl duseră în cortul Pretoriului. Trecuseră șapte zile de când Antonius se lupta cu moartea. — S-a terminat... Antonius abia își mișcă buzele când rosti aceste cuvinte. Îi privea pe Titus și pe Errius Sartorius cu ochi stinși. — S-a terminat... Dar eu am învins. Titus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Errius. Ce le spunem soldaților? Proculus făcu un gest hotărât. — Stingeți tăciunii. E prea cald aici. Căută în sac, apoi se uită spre cei doi. Tot aici sunteți? Ieșiți afară. Vreau să rămân singur cu el. Proculus rămase în cortul Pretoriului, alături de Antonius, trei zile și trei nopți. În toată vremea asta nu lăsă pe nimeni să intre. Ovațiile soldaților bubuiră ca un tunet. Vestea că Antonius Primus era salvat trecuse din gură în gură. Generalul se ivi la intrarea cortului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
întâmplat? Am zăcut atâtea zile... Ce s-a întâmplat între timp? — Trebuie să-ți vorbesc. Soldații din jur nu pierdeau nici un cuvânt din discuția celor doi. Îl văzură pe Antonius Primus, generalul lor iubit, urmându-l pe Varus în cortul Pretoriului. Acolo, Antonius îi văzu pe Titus și pe Errius Sartorius, care îl așteptau. Se așeză, întunecat la chip. Varus se așeză în fața lui. — Nu înțeleg, spuse Antonius privind în jur. Pe noi patru ne unește pactul sacru al zeului nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
împăratul Augustus adusese la Brixia o veche statuie a Afroditei, de la Alexandria, din Aegyptus. Statuia, care o înfățișa pe Afrodita aplecată, oglindindu-se în scutul lui Marte, fusese donată de Augustus orașului. Ani la rând stătuse în sala principală a Pretoriului, până când fusese cumpărată de Calvia Crispinilla, care reușise să convingă cu banii ei un guvernator din cale-afară de slab... Calvia pusese să se adauge două aripi mari efigiei de marmură a zeiței, pentru a o transforma în statuia Victoriei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de ei. Mai departe era Narnia, iar dincolo de ea - Roma. Doi soldați călare își făcură apariția dinspre miazăzi, ducând însemnele care arătau că erau ambasadorii lui Vitellius, și se îndreptară spre tabăra flavienilor. După scurt timp, fură conduși în cortul Pretoriului, unde Antonius Primus și Arrius Varus îi primiră tăcuți. La un semn al lui Antonius, cei doi se așezară. Băură vinul pe care li-l oferi un soldat și mâncară pâine și năut. Nimeni nu scotea o vorbă. Antonius îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și ajunsese la vreo douăzeci de mile de Roma, la Saxa Rubra, unde staționa armata lui Antonius. Sub cerul limpede, pe care se profila muntele Soracte acoperit de zăpadă, intrase în galop în tabăra flaviană. Acum stătea trufaș în fața cortului Pretoriului, exprimându-și indignarea, în timp ce Antonius aduna în grabă bucățile scrisorii lui Vitellius și i le întindea. — Du-i răspunsul meu lui Vitellius. Nu ai nimic altceva de spus? întrebă mesagerul privind în jur, încercând să evalueze forțele flavienilor. Ceea ce văzu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Curgeau râuri de vin, se devorau munți de mâncare, peste tot erau oameni care se împerecheau, vrând parcă să se bucure de toate plăcerile vieții înainte de a sfârși sub tăișul vreunei săbii. Luptele cele mai sângeroase se dădură la Castrul Pretoriului. Flavienii erau de-acum siguri de victorie, în timp ce vitellienii se apărau cu disperare. În retragere, distrugeau casele, templele, capelele votive și altarele și ucideau pe oricine le ieșea în cale. Reușiră să-i prindă în capcană pe Antonius Primus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]