KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...111 >

2,775 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

atitudine confidențială, În timp ce necunoscutul se Îndepărta cu repeziciune, fără să-și fi arătat fața. — Messer Durante! Te afli pe aici cu treburile dumitale oficiale? Întrebă Antonio. — Sau pe urmele asasinului? adăugă celălalt. — Și una și alta, fiind treaba mea de prior lupta Împotriva răului. — Ai șters-o deja din amintire pe splendida Antilia spre a urmări din nou enigma cvintuplă? Întrebă Antonio. În tonul său exista o perfidie subtilă, ca și când ar fi fost În continuare deranjat de favoarea pe care dansatoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
niște ochi reci, lipsiți de inteligență și Învolburați de nu puține păcate capitale. Încă din ușă, poetul apucase să recite o rugăciune scurtă Împotriva deochiului, urmată de o rapidă invocare a Fecioarei Maria. „Blestemat! De trei ori blestemat! se gândi priorul. Vreau vești despre mortul de la San Giuda. Ce ai descoperit la examinarea trupului său? zise el apoi. Medicul șef Își recăpătase aerul de superioritate. — Nimic. E mort. Părea sincer surprins. Ce-ar fi trebuit să descopăr? Dante Închise ușa, Înaintând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Arată-mi. Repede! Dante se blestemă pentru că nu efectuase el Însuși examinarea trupului, În noaptea când fusese descoperit. — Acum e În subterană, lângă incurabili... Medicul șef Își Încrețise nasul contrariat. — E o simplă zgârietură... — Orice poate fi important. Să mergem. Priorul dăduse ușa de perete și ajunsese deja În galerie. Medicul Îl urmă fără nici un chef. Străbătură În grabă marile Încăperi pregătite pentru Îngrijirea bolnavilor, atingând paturile simple din lemn. Între ele erau Întinse pânze din bumbac, În iar micile celule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Acesta purta uniforma Artei medicilor. Era cineva din lumea celor vii, sub sutana lui de dominican. Bărbatul se Întoarse cât ai clipi, auzind zgomotul pașilor, și se Îndepărtă rapid de cadavru. — Cine ești și ce faci aici? Îl Întrebă brusc priorul. Celălalt șovăi o clipită. Părea să se gândească Înainte de a hotărî ce să răspundă. Între timp poetul se apropiase, iar când o subțire rază de lumină căzu pe chipul omului, Îl recunoscu. — Ești Noffo. Noffo Dei. Era unul dintre inchizitorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
leului Înfiptă În stâna cu miei. Își convocă repede „familia“, doisprezece străjeri de cartier care Îi fuseseră atribuiți pentru apărare și pentru a face față unor eventuale probleme de ordine publică. — Ce naiba se petrece, messer Alighieri? strigă unul dintre ceilalți priori. E o revoltă? Unde ne este garda? — Nimic care să vă tulbure somnul, messer Lapo, răspunse Dante sarcastic. O simplă operațiune de poliție, adăugă el pentru a-i liniști. În timp ce cobora, Îl auzi pe unul dintre ei că Întreba În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
stânga ar fi fost partea celor merituoși, În timp ce dreapta, printr-o stranie răsturnare a normei universale, era partea repudiată. În orice caz, Dante se aruncă puternic spre partea stângă, ajungând printr-un ultim efort la poalele butoiului. — Sunt Dante Alighieri, prior al cetății Florenței. Cer audiență imediată la vicarul lui Bonifaciu, spuse el pe tonul cel mai solemn de care era În stare, ridicându-se cât era de Înalt În fața celuilalt, care ședea În continuare liniștit. Numele și funcția sa nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
vizită cardinalului: va ști el să te lămurească. Intră. Dar ai grijă să nu Îl stingherești. Dante trecu de ușă fără măcar să-și dea seama, pradă unei mânii oarbe. Să ajungă să treacă o ușă În orașul său, al cărui prior era, cu permisiunea unui ticălos francez! Dacă ar fi privit pe cineva În acel moment, l-ar fi preschimbat În stană de piatră, atât de multă otravă adunase În sine. Așa trebuia să se fi născut Gorgona. Un funcționar al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să răspundă. — Silogismul domniei voastre e unul Îndrăzneț, cardinale, replică el Încercând să mențină un ton potolit. Eu fac deosebire Între infinitatea lui Dumnezeu, maiestatea Bisericii și scurtul veac al lui Bonifaciu. De altminteri, Încă dinainte de a Îmbrăca straiele de prior, am avut prilejul de a constata opoziția dintre intențiile papei și sfatul, cuvântul și faptele mele. Fața lui Acquasparta se Încordă Într-o grimasă. — Se pare că Încăpățânarea domniei tale nu s-a domolit, cu toate că responsabilitatea rolului pe care Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ochii săi aprinși, Îi impunea să i-l sărute. Dante sărise și el În picioare, cu mâinile Întinse spre grumazul celuilalt, care Își retrăsese instinctiv capul Între umerii masivi, ca o broască țestoasă care se apără de un corb. Degetele priorului nu izbuteau să deschidă o breșă printre pliurile cărnii, În timp ce prințul Bisericii, depășind stupoarea inițială, Începuse să-și tragă suflarea ca să cheme ajutor, cu ochii sticloși de groază. Poetul Își slăbi prada cu mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
rezultatele cercetărilor domniei tale? Și ce pagubă i s-ar trage moștenitoarei triumfătoare a lui Hristos dintr-o Înșiruire de morți deja Înfrânți și eliminați din veac? Tonul acela sarcastic avu efectul unei plesnituri de bici. Fără să mai reflecteze, priorul abandonă orice prudență. — Înfrânți, dar nu eliminați. Poate că meșterul nu voia să celebreze doar generațiile trecute, ci și pe cea prezentă. — Ce vrei să spui? Despre care generație vorbești? Ești nebun? — O uiți pe cea de a cincea fiică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cele din urmă, și numai de domnia ta atârnă să hotărăști dacă o vei face ca un fiu risipitor, ori În lanțuri. Ești făcut din țărână, ca toată lumea. Navighezi În cerurile muzelor, Însă corăbioara dumitale se sfărâmă pe valul câtorva florini. Priorul sări ca ars. — Numai Dumnezeu e păzitorul destinului meu! Nici măcar Bonifaciu nu are putere asupra lui, câtă vreme Florența Îl va Înfrunta cu fruntea sus. Cât despre mine, Îmi voi continua cercetările, iar glasul meu se va face auzit Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de mucegai. — Și iacătă și vinul, adevărat nectar al sfântului Dionisie! exclamă adăugând o carafă de teracotă ieftină și umedă. — Dionisos, murmură Dante obosit. — Sfântul Dionisos? — Nu. Dionisos, zeul. Pentru Dumnezeu, messere, chiar că aveți dreptate; acela era sfântul Damaso. Priorul Îl alungă cu un gest, În timp ce căuta zadarnic ceva care să semene cu o lingură. O privire rapidă Îi fu de ajuns ca să vadă că În toată cârciuma nu exista nici urmă de așa ceva. Cu un oftat, se resemnă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
farfurie, după ce Își suflecase mâneca vestei. În cele din urmă, izbuti să ia o Înghițitură picurătoare. În fond, nu era atât de rău, În afară de semnele evidente de mucegai. Nu foarte diferit de ceea ce i se pregătea În bucătăriile de la Palatul priorilor. Se aruncă asupra vinului aproape cu disperare. Orice ar fi mâncat, Începea să se simtă mai bine. Ar fi vrut să mai rămână câteva minute să se odihnească, dar asediul insectelor la rămășițele de zeamă devenise insuportabil. Își luă bocceaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
văzut deseori Împreună, adânciți Într-o conversație aprinsă. Căpitanul zâmbi. — Poate că omul nostru din Como era un credincios. Cetatea voastră pare să atragă sufletele cuvioase, precum Angiolieri. Rostise ultimele cuvinte cu un sarcasm evident. — Mda, messer Cecco, zise Încet priorul. Un poet bizar și un om deopotrivă de original, nu găsești? — Cu siguranță, dar poate că mai chibzuit decât mulți alții. — Se poate să fie precum spui. Îl cunoșteai dinainte? Dante aruncase această ultimă observație cumva distrat, ca și când s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să reflecteze. — Dar... Domenico Își dresese glasul și parcă voia să adauge ceva. Pe chip Îi coborâse din nou masca vicleană a meseriei sale. Ca Întotdeauna, era gata să vândă orice oricui. Iar acum era cazul să reintre În grațiile priorului. — Dar mi s-a părut ciudat... — Ce? Atâta vorbărie despre garanții și imperii, iar apoi a sfârșit prin a-mi cere un avans sub gaj. Un cerc de aur, zise cu un zâmbet strâmb, arătându-i un inel galben pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pentru Înfățișarea sa masivă, se ridică În picioare și o zbughi de partea cealaltă a străzii, strecurându-se printre trecătorii care se apropiau curioși și făcându-se nevăzut În masa de capete, după ce Îi adresase poetului un gest obscen. — Sunt prior al Florenței, animalule! Să-i dai cu tifla cățelei de maică-ta! strigă Dante În timp ce falsul cerșetor Îi pierea din vedere. Tersit mizerabil! mai avu puterea să adauge, gâfâind de efort și de enervare. Zări cum un tânăr ieșea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
putut dedica unor asemenea studii? Dus pe gânduri, ajunsese În dreptul ușii. Apoi se Întoarse la loc. — Cercul de aur... mi-l poți Încredința pentru câtăva vreme? — Desigur, messer Alighieri, răspunse celălalt Întinzându-i-l. Crezi că poți descoperi de unde provine? Priorul nu răspunse. Mintea Îi era deja În altă parte, În timp ce se Îndepărta de prăvălie fără măcar să-l fi salutat pe spițer, cu o involuntară nepolitețe. Se simțea surescitat de dezvăluire și de noile perspective pe care aceasta le deschidea. Teofilo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
proiectul lor! strigă ridicându-se cât ai clipi, aproape răsturnând băncuța. Apoi se Îndreptă către Ponte Vecchio, după ce Îi azvârlise o monedă cârciumarului, din ce În ce mai derutat. — Nu era messer Durante, omul acela? zise unul din ceilalți mușterii, care urmărise scena. Noul prior? Doamne, apără-ne și păzește-ne. 14 În aceeași zi, pe la amiază În raportul despre membrii celui de Al Treilea Cer era indicat și locul unde fiecare Își ținea, În mod provizoriu, lecțiile. Cecco d’Ascoli Își aduna discipolii pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cea cântată de Calimah. — Nu nenorocirea timpurilor o Împiedică, ci faptul că noi suntem creștini, fapt ce ne refuză probabilitatea de a ne Înălța la ceruri, pe altă cale decât aceea a lui Petru și a corurilor sale Îngerești, replică priorul emoționat. — Așa o fi, cum spui domnia ta. Îți pot fi de folos În vreun fel? — E o chestiune pe care aș dori să o supun științei dumitale. Are În vedere nobila materie a astrologiei, dar și perversul episod al crimei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
siguranță, În orașul acela, nici un om cumsecade nu ar fi trecut pragul unei cârciumi Înainte de ora a treia, la sfârșitul zilei de lucru. Probabil, cârciumarul se gândea că are de a face cu un bețiv. Dante strâmbă din nas. El, prior al Florenței, tratat ca un bețiv de către un zdrențăros, pe deasupra și ciung. Mâna Îi alergă la daga ascunsă, În timp ce fantezia Îi era străbătută de imaginea cumplitei tehnici de apucare a cruciatului. Trebuia să rămână În gardă, nelăsându-l să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Antilia nu aparține nimănui, În orașul ăsta. Pentru mulți bărbați, acest adevăr e o sursă de mare chin. Iar eu mă număr printre dânșii, conchise ciungul dându-i un dupac peste umăr ca pentru a se arăta solidar cu el. Priorul dădu Înapoi, fie din teamă față de modul de prindere a cruciatului, fie din deranjul provocat de acea confidență. — Vreau să Îi vorbesc, i-o reteză el scurt. — Desigur, Antilia nu locuiește, messere, În casa mea modestă. Mai sus va trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Noffo. — Nu știu. Dar fie și doar umbra Îndoielii trebuie stinsă. — Așa gândesc și eu, eminență. Vă veți aminti că am sugerat deja... Legatul pontifical Îl Întrerupse cu un gest brusc. Știi că e cu neputință, În orașul acesta. Câțiva priori sunt deja de partea noastră, dar nu a sosit Încă vremea pentru o acțiune directă. Ar fi luată drept ceea ce și este: un afront adus suveranității Comunei și, pe deasupra, pe teritoriul ei. Și ne-am pomeni că ni se vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ar fi mai bine să știi... cel puțin domnia ta. — De ce? Pentru că sunt poet? — Nu. Arta poeziei nu are de-a face. Dar poate că... Mă rog, e ceva grav. — Vorbește. — Azi dimineață, slujitorii de la bucătării aranjau buțile de vin rezervat priorilor... așa zic ei. — Așa zic ei? După mine, Încercau să tragă o băută pe cheltuiala Comunei, hoțomanii aceia. — Așadar? Ai venit să pui În discuție sobrietatea servitorilor de la palat? — Nu. În timp ce le deplasau, așa zic ei, o bute a căzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
examina mai bine acea materie vegetală. Chipul i se Întunecă și o brazdă evidentă Îi despărțea acum fruntea În două. Durerea din tâmple i se ascuți și ea. — Fă să dispară tot vinul din pivnițe, Bargello. E mai bine ca priorii Florenței să bea apă, cel puțin pentru câteva zile. — Despre ce este vorba? Ai aflat? — E ciumăfaie. Frunzele plantei și florile, partea cea mai nocivă. — Este... o otravă? — Da. În doze mari aduce moartea, dar diluată e poate Încă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
față de ceilalți bărbați care, În acea clipă, o căutau și o doreau, vinovați că Îi Încetineau mișcările, cu strigătele lor și cu mâinile lor Întinse către ea. Era gata să se ridice În picioare și să Își declare autoritatea de prior. Urma să cheme gărzile, să Închidă cloaca aceea de vicii, să o târască pe târfa aceea la Ospedale Maggiore. Unde se ascundea, și cu cine, atunci când fugea de la taverna lui Baldo? Voia să știe și avea să Îi smulgă acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]