442 matches
-
București, 1914; Neamul Șoimăreștilor, București, 1915; Foi de toamnă, București, 1916; ed. Iași, 1921; 44 de zile în Bulgaria, București, 1916; Printre gene, București, 1916; File însângerate, Iași, 1917; Frunze-n furtună, București, 1920; În amintirea lui Creangă, Iași, 1920; Priveghiuri, Chișinău, 1920; Umbre, Iași, 1920; Cocostârcul albastru, Iași, 1921; Orhei și Soroca, Chișinău, 1921; Strada Lăpușneanu. Cronică din 1917, Iași, 1921; Drumuri basarabene, București, [1922]; Lacrimile ieromonahului Veniamin, Iași, 1922; Neagra Șarului, Iași, 1922; Pildele lui cuconu Vichentie, Iași, 1922
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
vede cînd se deschid capătă de la Dumnezeu tot ce va cere; de asemenea, vitele vorbesc în acea noapte între ele, spunînd lui Dumnezeu cum le chinuiesc oamenii; dar cine ascultă vorba lor moare. Cine spre ziua de Bobotează stă de priveghi noaptea vede cerurile deschizîndu-se, și orice ar cere i se dă de Dumnezeu. Cine va vedea cerurile deschise în noaptea de Bobotează va fi drept înaintea lui Dumnezeu. Se crede că în noaptea de Sf. Paști, pe la miez de noapte
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
sub care a trecut mîța sau vreun cîne. Pune în gura și nasul mortului smirnă și tămîie, ca să nu se facă strigoi. Să nu dai cucoș peste groapă, că se preface mortul în strigoi. Să nu lași mortul singur la priveghi, că se face strigoi. Dacă ai găsit pe vreun mort dezgropat, lasă-l așa, că acela-i strigoi și-i păcat de-l îngropi. Se face strigoi mortul căruia i s-a furat piedica*. Piedica aceasta se fură adese, fiind
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Victor Papilian (Coincidența, Îndoiala, Ură, Râsul, Iată marfa, stăpâne..., Obsesie, Neîngropat, Creierul poetului, Gelozie?, Pedeapsa, Nebunia, Lacrima, În credința celor șapte sfeșnice ș.a.). Alți prozatori: N. M. Condiescu, Damian Stănoiu, Sandu Tudor. E inclusă și o nuvelă de Pavel Dan, Priveghiul. Se afirmă, în ultimii ani, tinerii scriitori Vintilă Horia și Olga Caba. Teatrul își face loc rareori în revistă: fragmente ale unor piese de Blaga, V. I. Popa (Ciuta), traduceri și adaptări de tot felul. Alături de Blaga, iscălește eseuri (cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287146_a_288475]
-
la noi o arie de răspândire ce nu depășește spațiul moldovenesc - prezintă similitudini cu jocul Caprei sau al Cerbului numai în cazuri izolate. O formă derivată a Caprei de la Anul Nou este jocul, cu același nume, ce se practică la priveghi cu scopul de a crea o atmosferă de bună dispoziție în serile premergătoare despărțirii de cel răposat. Moșnegii (Unchiașii, Urâții) sunt jocuri cu măști antropomorfe ce provin din riturile arhaice de cinstire a morților. În jocurile de priveghi din sudul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
practică la priveghi cu scopul de a crea o atmosferă de bună dispoziție în serile premergătoare despărțirii de cel răposat. Moșnegii (Unchiașii, Urâții) sunt jocuri cu măști antropomorfe ce provin din riturile arhaice de cinstire a morților. În jocurile de priveghi din sudul Moldovei (Vrancea), dar și în acelea din Oltenia sau Maramureș, măștile Unchiașilor îi reprezintă pe bătrânii înțelepți ai obștei, reîntorși în sat să petreacă în noaptea de priveghi. Izolați de ritul inițial și incluși în jocurile țărănești cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
din riturile arhaice de cinstire a morților. În jocurile de priveghi din sudul Moldovei (Vrancea), dar și în acelea din Oltenia sau Maramureș, măștile Unchiașilor îi reprezintă pe bătrânii înțelepți ai obștei, reîntorși în sat să petreacă în noaptea de priveghi. Izolați de ritul inițial și incluși în jocurile țărănești cu măști de la Anul Nou, Moșnegii devin în epoca feudală reprezentanți ai comicului popular, echivalând cu măscăricii spectacolelor de burg. Diversificată, imaginea arhaică a unchiașului stă la baza creării a numeroase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
și în viața reală. Încerc un sentiment neplăcut de insecuritate. În interiorul catedralei este cald, miroase a „umanitate caldă”, parfum ieftin, transpirație, umezeală, mir, crizanteme. Același miros și aceeași atmosferă pe care am întâlnit-o și la Iași, în serile de priveghi din 13 octombrie. Biserica privită ca navă protectoare, corabie în adevăratul sens al cuvântului, cu sufletele acestor oameni în căutare de sens. Mulți dintre cei prezenți se închină pios în fața mormântului de marmură sculptată al Patriarhului Teoctist, îl ating cu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
să ne facă o mămăliguță amețită, pirpirie, leșinată, care anevoie se zărea pe fundul ceaunului. Când a răsturnat tuciul pe suportul de lemn căruia i se spune "fund", am rămas holbați cu ochii ațintiți la mămăliguța aburindă, așa, ca la priveghi, fără să clipești, fără să te miști, fără să vorbești, pătruns doar de momentul tragic al despărțirii de cel care va pleca pe ultimul drum. Era ultima mămăliguță! Era ultimul "regal culinar" pe care ni-l oferea mama într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Da. Chiar așa. "Dum manducatis vultus hilares habiatis" (Proverb latin) (Cât timp vei mânca vei avea o privire veselă) Nu. Deloc. Noi nu aveam figurile vesele. Nu. Mai degrabă, privirile noastre erau izbitor de asemănătoare cu ale participanților la un priveghi al unei persoane mult iubite. Într-adevăr, noi ne înfruptam din ultima mămăliguță prăpădită, făcută din ultimul căuș de mălai din sacul golit. Eram șase copii înfricoșați și ne uitam la mama ca la singura salvare. Mama lua câte o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dăruire, îmi este dor să mai citesc povești și nu mă împac deloc cu ideea că totul s-a încheiat pentru mine. Descumpănit, o rup la fugă din casa noastră să nu mai asist la scena insuportabilă a propriului meu priveghi, trântesc ușa cu toată forța, dar iarăși nimeni nu observă asta, alerg pe străzi până la marginea orașului unde, cât vezi cu ochii, se întinde câmpul acoperit cu zăpadă de un alb imaculat. Alerg pe zăpadă și descopăr înfiorat că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
s-au smerit cum se cuvine, și-au luat lumânări de la biserică și s au îndreptat spre casa mortului Miron. Când au intrat în curte și au văzut ușa casei larg deschisă, au înțeles că mai este lume, venită la priveghi. Dar... nemaipomenit. Din cămară tocmai moșul ieșea cu cociorva în mână. Pesemne le-au văzut cu lumânările aprinse și-a înțeles că s-a îngroșat gluma. Pachița își tot făcea cruce, iar Viorica Nemțoc își scuipa de zor în sân
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
dau și acum, direct din mână, câte două pahare de rachiu și două de vin. În caz că cei morți erau necăsătoriți erau înmormântați ca miri, moartea fiind cununia lor. Trei zile cât stă mortul în casă se face și se făcea priveghi, vorbindu-se despre fapte și întâmplări din viața lui. În zorii zilei și tot drumul până la mormânt era plâns (bocit de cineva apropiat). De obicei în sat erau femei-bocitoare care știu multe versuri de bocete. Timp de nouă zile mormântul
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
căciula mare, care lăcrăma și-și ștergea ochii c-o cârpă. Fetița care s-a dus și a depus o floare la catafalc. Cei doi bătrânei care au adus păreche singuratecă o coroană într-o roabă. Bătrână sărăcăcios îmbrăcată la priveghi. Băiețelul care se furișa la mauzoleu, printre noi, ca să vadă și el pe cei doi, Lenin și Stalin, alăturea. Am văzut pe Saifudin Kichelew. [Moscova 30 nov.-17 dec. 1953] Luni 30 noiembrie 1953 Plecăm cu trenul la Moscova, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la aflarea morții ei. La căpătîi, aranjîndu-i mai bine broboada, Lucica plînge liniștit. Mă stăpînesc cît pot să nu dau drumul hohotelor care îmi sfîșie pieptul. Preotul, dascălul și pălimarul „citesc” primul „stîlp”. Încep să vină femei și bărbați la priveghi. Unii plîng, dar au în același timp ochii iscoditori, să vadă ce-i în jur și dacă-s toate după obicei. Vorbesc molcom, în șoaptă. Nu stau cu dînșii, ca să nu le stric sporovăiala. Pe la zece seara pleacă, iar în urma
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Mișu, și-a amintit o vorbă de-a acestuia care contrazicea ipoteza, îmbrățișată de aproape toți ceilalți, a anticipării morții: „Mă, ce fel de poet sînt eu, dacă n-am nici o neliniște existențială?!” Neștiind cu ce să mai umple golul priveghiului, Sergiu a început să improvizeze ceva despre viitoarele necroloage, convins că o asemenea informație consolează familia. Afectat profund, Bălăiță a mărturisit că-și dă acum seama că Mișu îi era foarte apropiat, deși nu poate decît cu oarecari ezitări să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am familiarizat cu cultura ei și cu poezia ei, într-o epocă ce însemna sfârșitul lor. În faptul că m-am legat, prin prietenie, de poeți ca Ion Barbu și Dan Botta, într-un moment în care România intra în priveghiul de adio al trecutului său, văd un destin straniu. Un destin și o ironie, ca atunci când mori într-o frumoasă zi de vară. Anii aceia întunecați, vremea aceea de moarte culturală și spirituală se detașează pe fundalul unui peisaj învăluit
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
am stat în gazdă, ruși sau ucrainieni, ce-or fi fost ei, erau oameni extraordinari. Săraci și omenoși. Parcă ne-au dat, prin felul lor de a fi, curaj. Liniște. Chibzuință. și, în fine, după două săptămâni de emoții și priveghi intelectual la marginea cărților iată-ne victorioși gata să reluăm calvarul unui drum spre acasă. Trecusem cu bine de toate poate și datorită binecuvântatei prezențe a amintirii Sfântului Ioan acolo, într-o grotă-închisoare din cetatea de piatră. Ne-am
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de sirenă anunță sosirea trenului, precedat de o locomotivă ștafetă. Un vagon-salon, un furgon cu uși glisante, deschise, lăsînd să se vadă catafalcul acoperit cu drapelul italian, înconjurat de lumînări aprinse și de principii familiei. Aceste altețe petrecuseră noaptea în priveghi pe un traseu cu vreo 200 de tunele, unde fumul întors de curent era un supliciu temut de turiștii din acele vremuri, cînd tracțiunea era cu aburi. Rezultatul era sinistru de privit: acești prinți, în uniformă sau în frac (cum
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
morții și reapare a doua zi, etern el însuși, egal cu sine în eternitate”. La această condiție aspiră și eroul din folclorul literar, și cel plecat în lumea fără dor, anume să redevină, nu să dispară. Rugămintea din cântecele de priveghi adresată zorilor intenționează tocmai să asigure cadrul benefic al integrării într-un plan superior, cosmic: „Zorilor, zorilor/ Voi surorilor,/ Voi să nu pripiți/ Să ne năvăliți” (Gorj), „Zorilor, zorilor,/ Voi surorilor/ Voi să nu pripiți,/ Să nu-mi răsăriți” (GloduSuceava
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
putrezești” (Gorj). Imaginarul tradițional a construit lumea morților drept copie a celei cunoscute, pe pământ, și de aceea practicile funebre au grijă cu precădere ca dalbului călător să nu-i lipsească nimic din ceea ce a avut în viață. Cântecul de priveghi cules de Constantin Brăiloiu menește mortului darurile rituale (colac, lumânare, apă), pe care le dublează cu ipostaza lor lumească (pâine, soare, vin). Finalul cântecului devine o încercare de oprire a trecerii, prin urarea vântului, considerat în credințele populare o divinitate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cârpe colorate. Atunci când brazii se transportă de la pădure și se ajunge cu ei la limita satului, aci sunt întâmpinați de tineri, prieteni de-ai celui decedat, care pe o melodie tristă cântă un cîntec de rămas bun. în noapte de priveghi de dinaintea zilei în care trebuie să aibă loc înmormântarea, morților care nu au trecut de 45 de ani, un grup de femei bocitoare cântă la fereastra camerei în care se află mortul, o melodie de jale, cîntecul specific satului nostru
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Episcopie”. Prin zapisul din 18 aprilie 1632, emis la Iași, voievodul Alexandru Iliaș (1620-1621, 1631-1633) poruncea ureadnicilor, șoltuzilor, pârcălabilor și tuturor târgoveților din Huși "să lase în pace” (să scutească) de diverse obligații (jold, podvoade, cai de olac, vii domnești, priveghi) „și alte angării mai mărunte” un număr de meșteri ai Episcopiei. La 26 august 1633, domnitorul Moise Movilă (1630-1631, 1633-1634) a dat poruncă dregătorilor mai sus-menționați să acorde scutiri mai multor meșteri ai Episcopiei de Huși (un cojocar, un măcelar
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Doi Meri. Respectul pentru datină, tradiție, bogăția obiceiurilor sunt bine surprinse, atât în roman, cât și în filmul lui Mircea Mureșan. Ne gândim la botez, nuntă (prin care elevii înțeleg și dimensiunea monografică a romanului) dar, mai ales, la scena priveghiului de la căpătâiul celui ucis, susținută de muzica dramatică. în roman, veghea în râpă a lui Gheorghiță are atributele unei probe inițiatice, topografia locului putând fi asimilată grotei și metaforic, unei recluziuni simbolice „Flăcăul nu înțelegea din toate decât o frică
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Ioana Stănescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1361]
-
cântă. 8 august 2009 Cântec de lebădă? Motto: „Când vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă.” (M. Eminescu, Scrisoarea a-III) Toți cei care s-au gândit că vor merge în priveghi la Chișinău, să nu dispere, să-și țină recuzita pentru priveghiul guvernului de la București; lumânarea, ața cu care se leagă mâna mortului ca să-i sperie pe cei care vor să-i aducă ultimul omagiu, să joace „Calul”, „Fântâna”, „Giușca” și
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]