383 matches
-
acel n-o fost ras, / Jumătate cu necaz."216 Interiorizarea liricului construiește un spațiu poetic al împlinirilor, ca paliativ al zbuciumului vieții. "Cântul", ca modalitate de structurare a discursului poetic, are atribuțiile unui personaj liric care transformă actul poetic în procesualitate semantică, determinând metamorfoza sensurilor și realizat de paralelismul sinonimic: " Cine fluieră și cântă / Nu i-ar fi lumea urâtă / Și fața posomorâtă; Cu amar de-l bate vântul, / El mai uită cu cuvântu; / Jalea drumu de i-l trece, / El
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sate / Că eu mult te-am mai cătat / Și de urmă nu ț-am dat."229 Norocul-antropomorf este supus unui ritual al purificării, prin "cânt" și "muncă", paliative care anulează discrepanța dintre certitudine și virtualitate. Imperativul reflexiv și imprecativ transfigurează procesualitatea semantică în plan simbolic: "Frunză verde busuioc, / Ardă-te focu, noroc, / Că n-ai crescut pe-a meu loc. / Nu știu ce nu ț-o priit, / Că de la mine-ai fugit, / M-ai lăsat nenorocit; / Nu știu ce nu ț-o plăcut, / Că pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ai părăsit, / Că nu te-am văzut mai mult, / Da de-aș umbla lumea toată, / Tot dau peste tine-odată. / Am să cânt ș-am să muncesc, / Din nou să mă norocesc."230 Determinanții adjectivali, antepuși și postpuși, transformă "norocul" în procesualitate narativă, ilustrată de notațiile explicative: "Săracu, norocu meu, / L-o băut boii-n părău, / L-o băut un bou bălan / Noroc pe lume să n-am, / L-o băut un bou urât / Să n-am noroc pe pământ."231 Imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Astea sunt ghemele cu firul vieții fiecărui om. Când s-a mântuit firul, traiul omului s-a sfârșit și eu mă duc de-i ieu sufletul."245 Creația populară din Bucovina, privită în devenirea sa, de la nucleul constant, arhetipal, la procesualitatea artistică își dezvăluie semnificațiile prin intermediul celor trei "semne poetice nucleare": "Cosmosul antropomorf", "Omul-Cosmos", "Ghemul vieții". CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV În sens filosofic, de-a lungul timpului, categoria a fost înțeleasă ca "ultimul și cel mai general predicat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul este reamintirea unei ordini primordiale și universale, în sânul căreia omul își apare lui însuși ca un punct de intersecție a cerului și pământului, a vieții și morții."4 Dihotomia operațională sacru / profan asigură procesualitatea complexului categorial care învestește poetic mitul. Astfel, tălmăcind sensurile ascunse ale vieții tradiționale, mitul, în calitate de categorie poetică, reprezintă o structură operațională de imagini. Ca structură relațională, mitul redimensionează percepția asupra spațiului și a timpului, transformându-le în categorii poetice predicaționale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
temporală și a-spațială, imaginea spațiu-timp, imaginea cronotop. III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 1. SOARELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura umanității, semnificațiile arhetipale ale "soarelui" se supun a-temporalului și a-spațialului, păstrându-și procesualitatea originară. Reprezentare a divinității, în majoritatea mitologiilor, "soarele" face lucrurile manifeste, prin eterna reîntoarcere la starea dintâi a creației. Soarele prezintă alternanța viață / moarte / renaștere, fiind un "simbol al învierii și al nemuririi". Soarele este "inima" sau "ochiul lumii", în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
structurilor de semnificații specifice imaginarului colectiv, reprezentat sub forma a două ipostaze interdependente, imaginarul ritualic și imaginarul poetic. Creația populară, în temeiul unui ritual al gestului și al unui ritual al cuvântului, se dezvăluie ca discurs polifonic care transformă în procesualitate ontologică oralitatea primară, limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din celălalt sau distrugându-se unul pe celălalt. Pornind de la această continuă relaționare a elementelor primordiale, am încercat să ilustrăm tocmai această dinamică internă a semnificațiilor, specifice tipului de imagine imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea. Spațiul imaginar, ca semnificație și procesualitate, consacrat de dinamica ontologică a imaginii, este ridicat la rangul de totalitate gnoselogică. (cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice tipologiei imaginii: codul ontologic (imaginea arhetipală), codul gnoseologic (meta-imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
I.1. ARHITECTURA IMAGINII 11 I.1.1. IMAGINE. IMAGINAR. IMAGINAȚIE PROLEGOMENE 11 I.1.2. IMAGINEA. TIPOLOGIE ȘI SEMNIFICARE 18 I.2. SPAȚIUL IMAGINAR 33 I.2.1. DE LA ARHETIP LA IMAGINE MITICĂ 39 I.2.2. SEMNIFICAȚIE ȘI PROCESUALITATE 48 CAPITOLUL II EPISTEMA LINGVISTICĂ A SPAȚIULUI IMAGINAR 111 II.1. EPISTEMA LINGVISTICĂ UN SPAȚIU 111 AL INTERFERENȚELOR 111 II.1.1. LIMBAJUL POETIC STRUCTURĂ 114 ȘI FUNCȚIONALITATE 114 II.1.2. SEMNUL POETIC PREDICAȚIE ȘI DEVENIRE 116 II.2
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ai acestui tip de lirism sunt: prezența unui „nucleu“ na rativ, a unui „scenariu“ mitic, inițiatic sau ludic/parodic, frecvența verbelor, a indicilor temporalității (adverbe de timp sugerând o succesiune de stări, de situații sau evenimente, timpuri verbale etc.), ai procesualității, ai schimbării etc. Urmărind evoluția poeziei în veacul XX, teoriile moderne au constatat că exigența primară a lirismului - explorarea unui teritoriu al interiorității și comunicarea nemijlocită a subiectivității interioare - poate avea alternative, așa cum discursul eului liric poate fi suspendat prin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
În aceste condiții, progresul științific a fost dublat de o de-dogmatizare a gândirii și abordării epistemologice. Istoria n-a mai fost prezentată anistoric, potrivit unor scheme prestabilite, aplicabile oriunde și oricând, ci contextual, conform principiului evoluțiilor individuale, cu o procesualitate proprie 47. Așa cum am văzut, istoriei i s-a atribuit o funcție normativă în locul rațiunii pure și simple: condițiile de posibilitate cu funcție constitutivă în procesul cunoașterii n-au mai fost apanajul "rațiunii pure", ci al "rațiunii istorice". Mizându-se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
condamnarea de către acesta a "evenimențialului". Or, s-a putut remarca, la scurt timp, că istoricii au revenit la eveniment, că lunga durată a structurilor nu trebuie să o excludă pe cea scurtă, unde se plasează evenimentul. Orice formă ar lua procesualitatea istorică, ea tot istorie rămâne. A respinge tirania evenimențială nu înseamnă a refuza de plano orice eveniment. A ține cont de "metamorfozele"și "paradoxul" acesteia e o regulă de metodă asupra căreia s-a atras deja luarea aminte 8. Schimbările
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
stadiu al dezvoltării, s-a constatat o mai mare concordanță între autori decât în precizarea cauzelor și mecanismelor care susțin acest conținut. S-a reținut de asemenea prezența stadialității atât în abordarea genetică (longitudinală) a vieții psihice, deci la nivelul procesualității psihice (cognitive, afective, moral - sociale, acționale)stadii genetice, cât și în perspectivele transversale interesate de unitatea diverselor aspecte ale vieții psihice într-o etapă anume - stadii de vârstă. Stadiul în perspectivă, presupune: a) ordinea diverselor achiziții este neschimbată. Spre exemplu
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
vieții psihice. Modelul explicativ, pe care l-a propus în urma cercetărilor interdisciplinare ale Școlii de la Geneva, este bine cunoscut din lucrările autorului. J. Piaget a expus sistemul stadiilor dezvoltării cognitive în mai multe reprize. Ontogeneza cognitivă, mai ales sub aspectul procesualității de tip logico - matematic - aspect care l-a interesat predilect pe Piaget - se prezintă ca o succesiune de stadii: Stadiul senzorio - motor (0 - 2 ani) Corespunde dezvoltării și coordonării capa cităților senzoriale și motorii ale copilului. Principalul ”instrument” psihic al
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
logic de următorul este faptul că operațiile mintale rămân dependente și limitate de conținutul pe care îl pot prelucra: materialul concret. De aici și caracterul doar categorial - concret (național) al gândirii școlarului mic. Abia stadiul următor va completa și desăvârși procesualitatea cognitivă prin apariția formelor categorial - abstracte (conceptele). Stadiul operațional - formal (11/12 - 15/16 ani sau niciodată) Progresul operaționalității gândirii este evident, raționamentul prin care individul se desprinde de materialul concret, putându-se axa pe abstracțiuni. Pe lângă operarea nuanțată cu
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
autor în acceptarea conținutului psihic al fiecărui stadiu al dezvoltării (dimensiunea descriptivă a cunoașterii) decât în precizarea cauzelor și mecanismelor care susțin acest conținut(dimensiunea explicativă a cunoașterii); - prezența stadialității atât în abordarea genetică longitudinală a vieții psihice la nivelul procesualității (psihice, cognitive, afective, moral-sociale, acționale - stadii genetice) cât și în perspectivele transversale, interesate de unitatea diverselor aspecte ale vieții psihice într-o etapă anume - stadii de vârstă ; - decalajul existent între cele 2 planuri atât timp cât un stadiu de vârstă poate cuprinde
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
preocupată exclusiv de această problemă și literatura anglo-saxonă. În literatura de specialitate pentru precizarea dezvoltării psihogenetice este folosit conceptul de stadiu iar pentru prezentarea dezvoltării psihodinamice, conceptul de perioadă. A. Stadialitatea cognitivă - J. Piaget Ontogeneza cognitivă, mai ales sub aspectul procesualității de tip logico - matematic, se prezintă ca succesiune de stadii (J. Piaget a fost interesat cu predilecție de acest aspect). I Stadiul senzorio - motor (0 - 2 ani) Corespunde dezvoltării și coordonării capacității senzoriale și motorii ale copilului. Principalul instrument psihic
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
limitate de conținutul pe care-l pot prelucra, respectiv materialul concret. De aici și caracterul doar categorial concret (noțional) al gândirii școlarilor mici. IV Stadiul operațiilor formale (11/12 - 15/16 ani sau niciodată) Este stadiul care completează și desăvârșește procesualitatea cognitivă prin apariția formelor categorial abstracte. Progresul operaționalității gândirii este evoluția de fapt, că raționamentul se desprinde de 55 materialul concret, putându-se axa pe abstracțiuni. Se operează nuanțat cu clase de obiecte și relațiile dintre ele ca și în
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
discuție. Identificând limbajul drept punct comun de legătură între aceste două curente, Ioana Em. Petrescu alătură noțiunea de text deconstructivist scriiturii de început de postmodernitate, având la bază filosofia derridiană, care redefinește deconstrucția drept o reconstrucție, adică o permanentă refacere, procesualitate orientată către trecut. În consecință, fie la nivel lingvistic, fie la nivel ideatic, rolul artistului-poet devine acela de a crea noi realități printr-o reconsiderare a realităților existente deja, cu alte cuvinte, acesta trebuind să reconstruiască ceea ce este construit, utilizând
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tocmai înțelegerea textului ca necesitate a sa de a tinde către un nivel superior, devenind operă ("limbajul poetic: o limbă pe cale de a deveni operă."43), deplasându-se de la nivelul universal spre cel individual poetic. Punând în centru textul, ca procesualitate, Ioana Em. Petrescu abordează manifestarea deconstructivismului la nivel lingvistic, încercând să ofere o definiție a textului 44 deconstructivist sau, mai degrabă, o nouă definiție a textului, din perspectivă deconstructivistă. Găsind drept o particularitate a textului deconstructivist fragmentarismul, autoarea leagă această
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
deconstrucția este o analiză a structurilor sedimentate în gândirea noastră, a acelor structuri conceptuale binare, pe care nu le conștientizăm întotdeauna, dar care sunt, totuși, permanent prezente și active în gândirea metafizică și în orice fel de gândire. Această permanentă procesualitate pune în centru limbajul și, deși se bazează pe o critică radicală a textului, nu demolează centrul, ci îl recondiționează, printr-o recontextualizare a sa. Ioana Em Petrescu, în volumul său, Modernism Postmodernism. O ipoteză 64, leagă deconstrucția și deconstructivismul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pure; căci lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue "puneri în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept această particularitate a textului deconstructivist, fragmentarismul, autoarea leagă, așa cum am mai spus, această problematică de ideea de postmodernitate. Condiția de text neterminat sau de text fragmentar, a textului deconstructivist, are ca punct
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
18. Cu alte cuvinte, poezia nu comunică ceva, ci se comunică pe sine, într-o configurare individuală a realității exterioare. Maniera individuală de construire a unei noi realități se situează, astfel, în strânsă relație cu posibilitățile combinatorice ale limbajului în procesualitatea sa de a deveni limbaj poetic. Jocul de-a poezia devine, în concepție neomodernistă, jocul de-a viața, creatorul de text poetic confundându-se cu eul liric promovat în propriul text, exteriorul obiectiv devenind subiectiv, printr-o interiorizare inedită prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pentru a comunica ceva, o punem în relație cu neomodernismul, curent literar artistic, situat în prima parte a postmodernismului. Identificând limbajul drept punct comun de legătură între Neomodernism și Deconstructivism, Ioana Em. Petrescu identifică textul deconstructivist drept o permanentă refacere, procesualitate orientată către trecut. "Rețea, țesătură, urzeală, textură iată termenii care desemnează metaforic, dar și etimologic, textul. Toate aceste metafore pun în lumină caracterul pur relațional care definește statutul textualității. Mai mult, termenul de text e înlocuit, uneori, prin acela de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]