255 matches
-
sau a celebrei firme de blue jeanși). Pot Înțelege, de asemeni, și componenta morală a cazului, legată de murdarul episod cu G. Călinescu, deși, În cazul celuilalt candidat (M.M., „tânăr energic, ambițios și vanitos”, cum spuneți, dar și cu „ghioaca protocronistă”, ca să utilizez tot cuvintele autorului), omiteți considerentele morale și politice. Într-adevăr, până la urmă, era vorba totuși doar despre competență, criteriul decisiv, nu-i așa?... A fost o clipă de nedorit stop al lecturii, În dialogul cu o carte, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
nemiloase. Norocul a venit la timp și (probabil) tot din partea fostei Securități care a făcut greșala să reactiveze politic colaboratori notorii ai fostului regim, de felul lui Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor, la care s-au adăugat mai apoi protocroniștii de la fosta revistă "Luceafărul", de felul lui Mihai Ungheanu. Această greșală a confiscării naționalismului de către foști servitori ideologici ai regimului ceaușist a împins intelectualitatea democrată (cu care național-comunismul s-a confruntat până în 1989) să facă un pas înapoi și să
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
a paradoxului avangardist românesc. După ’90, au existat (și există încă) tendințe de a „ultrarecupera“ nume avangardiste, distorsionând oarecum contextul epocii și importanța de atunci a unor autori (similar, de partea cealaltă, se întâmplă cu „trăiriștii“), ba din puseuri ciudat protocroniste (noi am „inventat“ și avangarda), ba din dorința mult mai firească de a „înmuia“ un canon literar interbelic păstrat cu grijă în formol de generații întregi de critici postbelici. Domni, tovarăși, camarazi. O evoluție a avangardei române, cartea semnată de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
scopul și unele caracteristici ale altuia. Spre exemplu, manipularea poate apare atunci când discursul politic se camuflează în cel științific, fără a declara acest lucru. Manualele din perioada comunistă nu prezentau obiectiv și imparțial istoria românilor, ci evidențiau, într-o manieră protocronistă, evoluția și meritele comunismului în istorie. Discursul a devenit, astfel, unul propagandistic. Atunci când se realizează în acest fel, aria de interferență devine aria manipulării, așa cum este evidențiat cu gri în Schema 9. Schema 9. Mecanismul manipulării discursive între tipurile de
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Journalistic/1409_a_2651]
-
indigene (și avem destule astfel de creații, nu mai prejos de cele ale Vestului), un numitor comun al universalității. Să păstrăm simțul proporțiilor. Nu am fi realiști dacă am socoti că am putea impune (decât poate în vederile hipertrofiante ale protocroniștilor) un ditamai "specific național" comparabil cu cel al popoarelor "mari", al grupurilor de popoare. Nu ne ironiza Cioran, presupunând un specific paraguayan al existenței? Și totuși nu avem un ce neaoș? Ceva care ne caracterizează numai și numai pe noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Vasile, ei înșiși vizibil intimidați de forțele oculte care au pus ochii pe eroul nostru. (De ce tocmai pe el? Un alt amănunt pe care nu-l vom afla niciodată...) Pe lângă intriga populată din belșug cu foști și actuali securiști, legionari, protocroniști și agenți secreți, romanul mai conține și o bizară trecere în revistă a istoriei românilor, văzută din perspectiva dihotomiei ortodoxie-naționalism. După câteva zeci de pagini de divagații despre a doua și a treia Romă, antisemitismul lui Hasdeu, influența ideilor lui
Somnul rațiunii by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/10388_a_11713]
-
ezoterism, știință, legendă, basm, mitologie acesta e "mixajul" unui roman admirabil care informează din surse totdeauna credibile și formează cititorul fără a-l supune unei retorici agresive și fără a forța domeniile, cum se întâmplă adesea în cazul unor autori "protocroniști" care sfârșesc în improvizații, metafore și eresuri, uneori de tot hazul și necazul bunului gust, bunului-simț și al logicii narative. Dan Tomorug "recidivează" acum cu Hotarul zeilor (Editura Junimea, 2015); Ktistai n-a fost, așadar, o întâmplare, o carte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
contexte ideologice diferite. Concluziile sale au un caracter mai degrabă implicit. Mi se pare totuși important să subliniez relația existentă - peste timp și mode - între mitul legitimator al „Întemeietorului/precursorului absolut” forjat de avangardiștii interbelici, legitimarea externă „sincronistă” și mitologizarea protocronistă din ceaușismul tîrziu, al cărui vîrf de sarcină l-a constituit centenarul omagial din 1983. O posibilă morală a fabulei (și a întregii cărți) ar fi aceea că istoria culturală e plină de asemenea continuități paradoxale. Cuprins Capitolul I. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în contrast cu întreaga noastră literatură și artă de la 1800 încoace — e un modernism de EXPORT. Pentru întîia dată am dăruit ceva străinătății care recunoaște”. Demersurile lui Brâncuși, Iancu, Tzara devin argumente legitimatoare oferite adversarilor tradiționaliști. (Ca o ironie a istoriei, naționalismul protocronist al anilor ’70-’80 va relua argumentele lui Vinea, încercînd să impună imaginea unui precursorat european al avangardei românești; ideea - contestabilă - a devenit deja un loc comun al istoriei noastre literare). Comentînd, în avanpremieră, o expoziție a lui Marcel Iancu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fiind „departe de teoriile despre inconștient ale lui Freud, de intuiționismul reacționar al lui Bergson și de anarhismul lui Breton”. Recuperarea „folclorizantă” - în acord tacit cu agenda ideologică a noului regim - va fi redimensionată la începutul anilor ’80 de „recuperarea protocronistă”. În plină „destindere” poststalinistă, „recuperarea esteticului” merge însă mînă în mînă cu cea a „valorilor naționale”, hibridizarea între marxism-leninism și ideologia mesianismului național realizîndu-se sub semnul „umanismului socialist”. În plus, noua politică culturală „integratoare” a regimului Ceaușescu vădea o preocupare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în umbră”. Observație în parte inexactă. Despre Tzara și Isou s-a vorbit întotdeauna, și nu datorită lui Eugen Ionescu... În rest - mai e novoie s-o spunem? - valorile care nu circulă nu pot „deschide drumuri pe plan universal”... Recuperarea protocronistă a lui Urmuz devine de-a dreptul stridentă la centenarul său, în 1983, la concurență și, uneori, în convergență cu recuperarea textualist-experimentalistă. Un exemplu în acest sens îl oferă studiul introductiv la antologia Avangarda literară românească (Ed. Minerva, București, 1983
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestei prejudecăți clasicizante, „autorul Paginilor bizare face parte din categoria celor care se citesc cu resentiment, și așa se face că aproape unanimitatea criticii românești s-a constituit ca supra-eu colectiv, taxînd-o ca bufonerie și minimalizînd-o”. Refuzul justificat al conservatorismului protocronist nu justifică însă și delirul apologetic al autorului: „opera lui Urmuz (...) este, în contextul românesc, marea, deznădăjduita, eroica Negație. Poziția sa este, din acest punct de vedere, funcțional omoloagă cu locul pe care îl ocupă, în culturile respective, marii torturați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în contextul românesc, marea, deznădăjduita, eroica Negație. Poziția sa este, din acest punct de vedere, funcțional omoloagă cu locul pe care îl ocupă, în culturile respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka”... Tot pe linie semiotică (dar colorate „protocronist” și, totodată, „textualist”) se înscriu și interpretările lui Marin Mincu din studiul introductiv la antologia Avangarda literară românească. Citînd manifestul apologetic al lui Geo Bogza din revista unu, în care Urmuz era pus pe același plan cu Eminescu, Mincu apreciază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noi... Odată aclimatizat însă (după 1985), cei mai mulți „optzeciști” ajung să respingă textualismul (fără a se autointitula, obligatoriu, postmoderni!), sesizînd caracterul său marginal, excentric, excesiv-tehnicist și steril, bref — contraproductiv. La fel de contraproductivă s-a dovedit a fi însă și invocarea — cu argumente protocroniste! — a „textualismului” urmuzian, în plină bătălie cultural-politică între sincronism și protocronism... Analizele din Arca lui Noe despre „Arghezi & Urmuz” duc mai departe observațiile lui Nicolae Balotă, polemizînd cu prejudecățile criticii tradiționale de autoritate. Primii vizați sînt G. Călinescu și Tudor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
odată cu ceea ce Marin Mincu numește „clasicizarea” avangardei interbelice. În condițiile unui regim totalitar precum cel ceaușist, asimilarea în cauză are însă niște date cu totul particulare. Recuperării „estetice”, „umaniste” și „marxizante” i se adaugă, la începutul deceniului nouă, o recuperare protocronistă tot mai accentuată. În numărul 3 pe 1983, apare sub egida revistei Manuscriptum o publicație realizată de Nichita Stănescu, Adrian Bota și Adrian Hoajă, editată de Al. Oprea și intitulată — pe urmele revistei din 1928 a lui Geo Bogza — Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
viu, s-a pierdut uriaș din tainicul său spirit patriotic, cînd se scuza într-o scrisoare de familie că nu a putut lua parte la întîia parte a războiului mondial din pricina repartizării lui ordonate ca ofițer în administrația harnașamentelor”. Recuperarea protocronistă este explicită în chapeau-ul redacțional „Un caz limită” care preia un fragment din Marin Mincu („Urmînd brusc unei tradiții literare folclorice, avangardismul românesc este, cum ar spune Edgar Papu, protocronic prin Urmuz”), ajungînd la interogații patetic-retorice de genul: „Cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cutare sau cutare stil au fost lansate de un scriitor român înaintea unui confrate francez sau britanic”, invocînd, ca pe o scuză, complexul culturilor mici: „Aceasta (...) e soarta dramatică și ingrată a tuturor culturilor de limbă mică”. Însă - pe urmele protocronistului Paul Anghel, abundent citat — întregul eseu pornește de la postularea „rădăcinilor folclorice” ale creației urmuziene. Ceea ce își propune să arate Constantin Crișan e că suprarealismul european nu e incompatibil cu mitul și cu folclorul autohton (în cazul de față, „basmul absurd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a produs în mai mulți timpi, sub presiunea unor contexte culturale și ideologice favorabile: 1) recuperarea estetică și „umanistă” din perioada așa-numitei destinderi poststaliniste pe fondul clasicizării europene a avangardelor și al emergenței europene a literaturii absurdului; 2) recuperarea protocronistă (în anii ’80) a „precursorilor” avangardiști autohtoni ca expresie a priorității unei culturi naționale mici în fața dominației marilor puteri; 3) apariția unei noi paradigme artistice (de tip postmodern) în România deceniului nouă și integrarea estetică a revoluției avangardiste în tradiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de ruptură și negare radicală a tradiției instituționalizate), introdusă de Marin Mincu în prelungirea teoriilor lui Angelo Guglielmi și ale Gruppo ’63 (Avangardismul poetic românesc, 1983), va fi oarecum marginalizată. (Ovidiu Morar vede în această propunere teoretică „o nouă teorie protocronistă”; de fapt, e vorba chiar de cea „veche”, adeziunea lui Marin Mincu la protocronism avînd incidențe vădite în teoriile sale asupra avangardismului, experimentalismului și textualismului autohton). Cu excepția unor experimentatori radicali ai limbajului, tributari tel-quel-ismului și neoavangardelor europene ale anilor ’60
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spiritualiștii autohtoniști de la Gîndirea) fusese cu adevărat recunoscută în România abia la două decenii după impunerea ei în afară. În fine, atît recuperarea „umanist-socialistă” a avangardei istorice (petrecută parțial și tardiv, în anii ’60-’70), cît și - mai ales - cea „protocronistă” din anii ’80 se cuvine a fi reinterpretate - prin prisma amintitului complex al periferiei - și în termeni de rentabilitate simbolică, în acord cu politica de stat a regimului Ceaușescu. Cazul Urmuz - mit fondator și obiect de cult al avangardei istorice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ar putea fi reprezentat de procesul asimilării/instituționalizării critice a avangardei. Sub acest aspect, capitolele metacritice și, mai ales, studiul despre receptarea lui Urmuz încearcă să urmărească procesul legitimării interne și externe a fenomenului avangardist, complexele „sincroniste” sau, după caz, „protocroniste” implicate în recuperarea critică a acestuia, precum și căile de asimilare a noutății artistice radicale. Bibliografie Ediții. Beletristică, antologii Antologia literaturii române de avangardă, ediție de Sașa Pană, studiu introductiv de Matei Călinescu, Editura pentru Literatură, București, 1969 Antologie de proză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ferm În defavoarea nobelistului Norbert Wiener. Eterna noastră marotă cu oculta evreiască și complotul mondial antiromânesc care, la fel ca În cazul lui Paulescu, ne frustraseră de binemeritate recunoașteri internaționale etc., etc., știți povestea. Poziția mea era ceva mai nuanțată, elanurile protocroniste nu mă cutreieraseră niciodată foarte insistent. Nu i-am contrazis totuși vehement, fiindcă s-ar fi ofuscat și n-avea nici un sens să le lezez sensibilitățile culturale. N-am marșat Însă cu entuziasmul așteptat la dezlănțuirea lor de patriotism local
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de traducător, câștigă încă bine, are copii care învață satisfăcător, ce-i mai trebuie o nenorocire în casă, când viața și așa e cum e, azi încă ești, dar mâine cine știe dacă te mai trezești. Troparu se ținea de protocronist, iar Mațungă, de, era de partea aialaltă. Nu m-a mâhnit refuzul Flexibilei. Eram bucuros că reușisem să cumpăr treisprezece cepe de la aprozarul de pe Academiei, colț cu Quinet, peste drum de fostul chioșc de ziare cu dever de bordel. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
națiunii susținute de Ceaușescu împotriva limitelor suveranității enunțate de sovietici. Protocronismul este un antidefetism și creează o imagine identitară în opoziție cu mizeriile subliniate de observatorii comitetului Helsinki ai Ligii Drepturilor Omului... În timp ce disidenții explică de ce se pleacă din România, protocroniștii înscenează o Românie luminoasă. Protocronismul este un fel de răspuns la o disidență care crește atît în discursul oficial prometeic, cît și în tradiția naționalismelor tradiționaliste dintre cele două războaie. Paul Goma explică: "în România, un pașaport are o valoare
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
îndrăznesc s-o spun, antipatriotice. Frica de mișcare, teama că oamenii vor fi contaminați de realitate sau de mentalități străine, de propaganda "inversă", iată rațiunile pentru care puterea limitează atît cît poate (și poate) plecările. Și totuși, oamenii pleacă". După protocroniști, se pleacă din dispreț față de o țară și de o cultură pe care elitele de altădată o disprețuiau, iar descendenții lor o denigrează. Fundamental, acest curent este populist: el îmbină apărarea tradiției populare cu ordinea Revoluției și ura față de elite
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]