900 matches
-
zilelor") nu are altă soluție decât cea de a evada în... singurătatea care a devenit un fel de a doua natură: "De mult/ nu mă mai/ incomodează singurătatea.// Păgân uneori, o pun icoană/ alături de Preacurata." Desigur nu lipsesc sintagmele discursive, prozaice, unele prețiozități de exprimare tip "mulțime degringolată", "zarea indefinită" etc. Secțiunea de "Elegii negre" aduc ca noutate dezamăgirea politică a poetului, în ciuda democrației și a libertății instaurate odată cu dispariția insului ce îl "obseda": "Oamenii, gurile rele spun că / a fost
Înger strâmtorat by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7127_a_8452]
-
convingătoare de gin care să neutralizeze vermutul. Și, apropo, te iubesc. - Hai las-o, a spus Ann. Las-o. Mă iubești? Ce mai contează? Oricum ți-am spus ce-am avut de spus. Era și este încă genul de persoană prozaică până la Dumnezeu pe care n-o interesează exagerările (adică singurele lucruri care uneori par să mă intereseze pe mine), motiv pentru care sunt convins că s-a măritat cu Charley. - Chiar nu-i mare lucru să spui că unele adevăruri
Richard Ford - Ziua Independenței by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/7326_a_8651]
-
evoluția dramaturgiei din secolul XX nu s-a făcut în sens expresionist și poetic. Nu s-a păstrat aproape nimic din tragicul emfatic și verbal al pieselor din jurul lui 1900. Modernii au preferat tragicomediile, fie și de limbaj, grotescul și prozaicul, esoterismele, Ťmistereleť ori religiosul lăsând loc referinței politice. De aceea Ionesco se joacă din ce în ce mai mult și expresioniștii nu mai sunt jucați nicăieri. Cei mai mari dramaturgi din secolul XIX sunt considerați Ibsen și Cehov. Strindberg a devenit o pasăre rară
Câteva piese de rezistență (VII) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7359_a_8684]
-
E mult Schopenhauer prin preajmă, ataraxia și Nirvana parvin direct din textele sale, dar asta nu presupune obligatoriu frecventarea lor de către Caragiale: multe din ideile asociate condiției geniului (solitudinea, nefericirea, superioritatea, neînțelegerea de către contemporani, inadaptabilitatea la regulile lumii meschine și prozaice) sunt anterioare scrierilor autorului Lumii ca voință și reprezentare, plutind, ca anonime locuri comune, în atmosfera timpului. Caragiale doar le sintetizează și le formalizează ca antinomii menite să sublinieze insolitul substanței genetice, precum și al cineticii aparte ce guvernează existența terestră
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
nu se mai uită nicăieri”, emanînd „un miros de singurătate prelungă”, în rafturile căreia „dorm biografii și războaie”, nu face decît să extrapoleze simțămîntul auctorial al autoinsatisfacției. Avem a face cu o penitență. Atracția lui Vasile Ponea către materiile cotidiene, „prozaice” ori vag poetice, are o dublă semnificație. E vorba de o fugă a poetului (care, deși un spirit religios, nu dă glas decît rareori credinței) de propriul păcat posibil, cel al trufiei, fugă însoțită de cultul realiilor umile, abordate aidoma
Sensibilitatea în stare pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4935_a_6260]
-
una destinul literar străduindu-se să fie cât mai american fără deveni mai puțin evreu și să inventeze un stil destul de flexibil pentru a face loc și inexplicabilului, iraționalului, în viața adevărată a unor personaje cu totul și cu totul prozaice. Păsăroiul evreu, calul vorbitor, negrul care este de fapt un înger, celelalte figuri magice din povestirile lui Bernard Malamud trăiesc alături de aceste personaje pentru a le ajuta să privească dincolo de aparențe, să se înțeleagă mai bine pe sine. Nu sunt
Viață modelată de operă (2) by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6008_a_7333]
-
Simona Vasilache Aș putea spune, cu destul cinism, că Vasile Cârlova e poetul care rămâne în amintire prin rima unui critic. Călinescu îi deplânge dispariția nu de romantica ftizie, ci de prozaica dizenterie. Și dacă pronia nu i-a dat un destin romantic, nici memoria literaturii n-a fost cu mult mai îndurătoare. În Epigonii, bunăoară, versurile despre Cârlova sunt dintre acelea care se trec iute cu vederea: „L-ale țării flamuri
Un minimalist by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5976_a_7301]
-
pe gîtul meu bere, eu scot poezie / Bagă salată, bagă melci băloși, / Bagă fructe pline de promisiunile raiului, eu scot poezie” (Poetul bătrîn își declamă faima, 1). Dacă lirismul își umple contururile cu obiecte pe care simțul comun le socotește prozaice, are loc o manevră salutară, cea a înzestrării unor asemenea obiecte cu o sensibilitate omenească. E un gest gingaș, precum cel al unui uriaș cu mîinile asprite de trudă, care mîngîie un copil: „Oameni să se iubească / S-a mai
O vitalitate debordantă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5891_a_7216]
-
atunci că ceea ce îl singularizează pe Bacovia între poeții români nu este sărăcia, ci austeritatea mijloacelor; o austeritate autoimpusă, care a dus la detașarea, dintr-un cor numeros, a unei voci lirice inconfundabile". Referindu-se la retorica bacoviană, minimalistă și prozaică, Mircea Scarlat insistă mereu asupra ideii de austeritate: „Retorica lui amintește catedralele protestante, atât de austere în comparație cu cele catolice; austere fără a fi sărace sau neatrăgătoare. Austere din gust și convingere, iar nu din sărăcie. Impresia de austeritate oferită de
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
umple de fantome, de umbre, de mistere, toată recuzita pentru un bun roman, nu doar pentru o carte de memorii. Tinerețea romanțată a politicianului și anturajul său ascund secrete menite să divulge partea de umbră din viața sa, o parte prozaică și în același timp esențială, o parte de care Adam Lang nu dorește să-și amintească. Am recunoscut în film abilitatea lui Polanski de a stârni angoasa, o abilitate care-l aduce aproape de Hitchcock, iar dialogurile sunt excelente, atent construite
Scriitorii și fantomele de hârtie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6201_a_7526]
-
Lavric Judecate sub unghiul cruzimii cu care ne înlătură prejudecățile, cărțile de popularizare a neurologiei cîntăresc cit o cură de dezvrăjire: ne deschid ochii asupra unor amănunte pe care noi le credeam diafane și inefabile, cînd de fapt ele sunt prozaice si terne. Sau, mai precis, noi le voiam spirituale și adînci, iar ele se dovedesc materiale și plate. Apoi, ținînd seama de abundența producțiilor din acest gen, contemplîndu-le trăiești cu impresia că o cruciadă a aplatizării a fost pornită în numele
Secreția creierului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6120_a_7445]
-
energiile ei a eclozat superb și monstruos ca o contracultură vie și polemică. Documentarul reușește să redea o parte din personalitatea complexă, contradictorie a artistului în contextul în care s-a format și deformat, niciodată desprinsă de toxinele lirice sau prozaice ale metropolei în mijlocul căruia a înflorit pictorul Basquiat.
Festivalul de la Wroclaw by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6142_a_7467]
-
culturală, care prezintă caractere și aspecte noi, reflectînd schimbările social-economice și politice, precum și noua concepție despre stat, națiune, om și muncă." (p. 448) Cred că e nevoie de un uriaș efort ca să poți pune pe hîrtie asemenea uscăciuni de iască prozaică. Dar ar fi o nedreptate să respingem cartea pe motiv de supunere la tiparul clipei. Din 800 de pagini, 600 își păstrează bogăția detaliilor istorice, autorul avînd un condei apt a învia spiritul Bucureștilor de altădată. Apoi, să ne amintim
Reședința domnească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6166_a_7491]
-
apoi la București, de casa unei mătuși. Aici va învăța grecește și franțuzește, aici se va împrieteni cu Grigore Alexandrescu. Înrolat ca sublocotenent de cavalerie în 1830, moare, foarte tânăr, un an mai târziu, în urma contractării unei boli infecțioase. (O „prozaică dizenterie”, spune Călinescu în Istoria sa.) Au rămas, de pe urma lui, cinci poezii, în care, practic, putem citi în avans întregul program pașoptist. Păstorul întristat, Ruinurile Târgoviștei, Odă oștirii române, Rugăciune și Înserarea. Că involuntara sa inovație a fost în primul
Stilul intelectual (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5238_a_6563]
-
uzînd de mijloace mai sofisticate, nu poate avea un răspuns la fel de democrat. Mihai Beniuc este de acord că „există, desigur și tendințe de a găsi, la modul liric, suprema poezie în cotidian, în faptul divers, cu mijloacele exclusive ale versului prozaic, zis liber și operativ”. Dar, conform lui Beniuc: „Rezultatul: fum și pulbere, menite să acopere măreția și eroismul zilelor noastre.”.
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5250_a_6575]
-
un deceniu, pentru ca, după intrarea în corpul de dascăli academici, să fiu cumva obligat să alternez practica literaturii cu lectura ei mai mult sau mai puțin specializată. Concurența a devenit, în timp, aproape periculoasă pentru poezia mea, fiindcă meseria mai prozaică mă solicita mai degrabă în calitate de comentator al literaturii și de istoric al ei. Numărul cărților de poezie a ajuns, de aceea, de vreo trei ori mai mic decât al celor de critică, deturnând atenția altor comentatori, ai poeziei mele, spre
Ion Pop „Sentimentul inițial de solidaritate intelectuală și afectivă a rămas foarte viu pentru majoritatea «echinoxiștilor»” by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/5450_a_6775]
-
ram de hiperbolă care mergea să-și întâlnească tovarășa de țel tocmai la infinit. Tocmai nicăieri.” Imaginea asimptotei e pe cât de sugestivă, pe atât de inoperantă, de vreme ce buzele celor doi sfârșesc prin a se uni, pe nepusă masă, într-o prozaică și „lacomă ventuză”. Mai mult, simțul aristocratic al „divinei principese” nu pare agresat de trivialul epilog al unei fantasmagorii sentimentale care, lăsate în seama unui admirator vădit lipsit de inițiativă, amenința să se prelungească la nesfârșit. Unsprezece ani - și trei sute
Haimanaua, dulcineea și maestrul by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5166_a_6491]
-
asiduă. Altfel spus, drumul pe care i-a mers sufletul nu a coincis cu traseul biografiei, autorul fiind rupt în părți incongruente: o latură de efort în scop de supraviețuire, cînd cetățeanul din el a fost sufocat de o lume prozaică și fatal meschină, dominată de predilecția veselă spre îndobitocirea colectivă, și o latură ascunsă de esență romantică, hrănindu-și orgoliul din elanuri de creație scurtă, a cărei intensitate s-a stins în regrete stăruitoare. Sub unghiul veleităților sporadice, autorul a
Spiritul vacilant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5398_a_6723]
-
acolo, unde identitatea veche nu s-a resorbit complet, așa cum noua identitate nu a fost pe deplin asumată. Acolo unde Almodóvar risipește capitalul de tensiune și inefabil acumulat este finalul, dincolo de rezolvarea melodramatică, pasiune și crimă, se află însă rezolvarea prozaică, un fel de happy-end leșinat. Rețin în film însă imaginile tulburătoare ale unei feminități care reprezintă o a doua piele, o piele de împrumut în care Vicente nu a intrat pe deplin, fie că nu a vrut, fie că nu
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
altfel decât parodiindu-l) se expun ironiilor. Un fabulist de școală nouă este Costel Pricopie. Autor al unui volum de "fabule prefăcute", Neliniștea florilor de nuc, el (crede că) satirizează moravurile contemporanilor. Nu o face cu umor, ci cu dezgust prozaic. "Fabulele" sale sunt lipsite de grație stilistică, adică tocmai de ceea ce ne încântă la Grigore Alexandrescu, La Fontaine sau Krîlov. "Fabulistul" nostru nu valorifică trăsăturile morale aparente ale viețuitoarelor (viclenia vulpii, naivitatea corbului etc.); pur și simplu le dă oamenilor
Tichia de mărgăritar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/6660_a_7985]
-
pe care, dacă nu greșesc, n-am cum să verific acum, îl ci-tează. " Confesiunea unui copil al secolului", romanul lui Musset din 1836, este, minus stilul emfatic ( "de copil răsfățat, care evocă cerul și iadul pentru întâmplări dintre cele mai prozaice", cum zice Baudelaire), unul frapant holbanian: mai puțin în prima parte, unde este descrisă boala secolului, de care suferă tineretul deziluzionat și depravat de după Primul Imperiu, dar în părțile următoare care analizează un caz de gelozie morbidă. Este de fapt
O referință ignorată by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6683_a_8008]
-
ne mai putem despărți niciodată niciodată/oh salvie levănțică iasomie trandafir". De la enumerarea speciilor, splendorilor florale, la Baconsky răsfăț nominalist, rafinament de pictor impresionist, ajungem la enumerarea aproape autobiografică, jumătate ingrediente utile, jumătate aspirație spre misterul simbolului florilor la Mazilescu. Prozaicul și poeticul întrețin un dialog la ultimul, un dialog consolator, obosit, o atmosferă de tihnă domestică regăsită, se poate bănui, "noi nu ne mai putem despărți niciodată niciodată", după o furtună a sentimentelor. Al doilea adverb, "niciodată", e și el
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
în care tabăra ghibelinilor, din care făcea parte, va fi învinsă, urmarea fiind că autorul Divinei Comedii se va răzbuna în versuri pe rivalul său, înfierîndu-l într-una din terținele Paradisului, și adeverind astfel opinia că vrajba politică, oricît de prozaică ar fi, poate fi ferment de elevată tresărire poetică: „Dar n-o fi d'Aquasparta, nici Casale/ din cari-ai legii-atari ies delegații/ că unii o strîng iar alții o iau la vale" (Paradisul XII, 124-126. trad. de G. Coșbuc
Vetustele și desuetele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6370_a_7695]
-
de munte. Cei care îi ies în cale scriitorului sunt comparați adesea cu personaje din legendele și istoria Antichității, realitățile actuale se contrapun celor din epoca de glorie a clasicismului greco-latin, decalajul temporal fiind dublat de discrepanța dintre eroic și prozaicul cotidian. Gospodarul căruia i se cer informații despre drumul spre Almaș primește calificativul de spărietul nostru cicerone (7)2. Desagii goliți de mâncare sunt tot așa de ușori ca și sacul lui Esop (25). Moșneagul care se interesează de originea
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
factură umilă, iar noua întrebuințare le coboară solemnitatea în registru familiar și glumeț. Permanenta raportare la antichitate constituie un reper al distanțării scriitorului de însoțitorii lui pe drumuri de munte și măsoară contrastul dintre un călător fantast și anturajul său prozaic, oarecum în maniera în care atitudinea față de romanele cavalerești îl separă pe Don Quijote de preotul și de bărbierul din sat. Dascălul Alecu din Văratic, călăuza aleasă pe drumul către Sihla, nu are formația clasică a autorului, așa că nu apreciază deliciile
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]