250 matches
-
în vreunul dintre venerabilele genuri tradiționale, la care se referă, totuși, aluziv. După ce vorbește la început despre o „dimensiune poematică”, își numește Biletele... „proze”, ținând să adauge că este, în fapt, vorba de o variantă cu totul specială a discursului prozastic. Am fi tentați să concluzionăm că, dintre categoriile tradiționale, aceste texte par a se apropia cel mai mult de poemul în proză. Însă dacă luăm în calcul și împrejurarea că notațiilor propriu-zise li se adaugă citate decupate din alte universuri
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acestui „ultim” Bacovia aceeași evoluție dizolvantă în planul extensiei textului, ca și în cazul poemelor sale în proză. Analizându-le pe acestea din urmă, Mihai Zamfir a remarcat, cu îndreptățire, conexiunile dintre dimensiunile lor reduse și „conștiința inutilității marilor construcții prozastice într-o epocă a dezagregării”318, adăugând ceva mai departe că „în lupta cu realitatea, Bacovia pierde întotdeauna; incoerența sa este un rezultat, nu o premisă fixată deliberat”319. Din toate cele spuse până acum putem constata că, relația eului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
seamă „insistența obsedantă asupra eului propriu ca realitate dinamică și agent perturbator-mobilizator al «realului»”321, nu lipsită de o evidentă miză polemică și subversivă. Preocuparea pentru discursul poetic sărac în figuri, obsedat de transcrierea detaliului banal, conștiința utilității construcțiilor ample, prozastice în poezie, vor reveni în prim-planul literaturii noastre, în forme apăsate, abia în anii optzeci. Însă chiar și până la acel moment, în perioada imediat postbelică și chiar în cea șaizecistă (în plină frenezie a redescoperirii lirismului interbelic), asemenea tendințe
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
multora dintre versuri amintind, pe de o parte, de „vârste” apuse ale literaturii (de romantism, de pildă), pe de altă parte, de experimentalismul avangardelor și fanteziile oniriștilor. Absența voită a rimei și ritmului favorizează o astfel de desfășurare (de tip prozastic), iar faptul că versurile nu au majusculă nici măcar când începe o nouă frază fluidizează ideile poetice până într-atât încât curgerea lor devine halucinantă, urmând concomitent o gradație ascendentă. Ca în multe alte poeme, autorul începe și de astă dată
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Din nou despre avangardism Filologul Nicolae Bârna (n. 1950, București, fiul poetului și romancierului Vlaicu Bârna) este un critic care se pregătește să treacă de pe strapontina prestațiilor silențios-meritorii în loja interpreților de elită ai fenomenului literar. Cea mai recentă carte, "Prozastice" (Editura Institutului Cultural Român, 2004), îl recomandă pentru această omologare, probă stând rafinatele eseuri despre proza de azi, de la Ștefan Bănulescu la Mircea Cărtărescu și Al. Vakulovski. Obiectul comentariului nostru este însă Avangardismul românesc, (Editura Gramar, 2003, 304 pagini), cuprinzând
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
metodei lui Joyce ceva din lipsa de semnificație a procedeului naturalist. Înregistrarea de tip naturalist susținea însă Eliade reprezintă doar "camuflajul", un camuflaj extrem de necesar. Într-un sens diferit, în raport și cu Proust și cu Joyce, e autentic discursul prozastic al Virginiei Woolf. Lucrând la To the Lighthouse, scriitoarea își zicea că ar trebui să inventeze un nou termen pentru cărțile ei, unul care să înlocuiască apelativul cam impropriu de roman. Eventualul alt cuvânt pe care și-l propune interogativ
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cedează în fața imensității farsei ce i se joacă. Un picaro explorator al haosului, învins de măștile violente ale grotescului. Frazeologia războiului, pe cât de malefică pe-atât de găunoasă, este detaliată de Florin Șlapac într-o partitură de zile mari, poematic, prozastic, caricatural, cu tehnicile unui mare jucător epic și dramatic în postmoderna rezervație fără frontiere a scriitorului total. Ultimul Papă Așa cum nihilismul pozitiv și mesianic l-a născut pe Nietzsche, Horia Enescu, protagonistul din "Muntele viu" (Polirom, 1998) îl va naște
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
cercetării, la proză și să ne limităm, pentru vizualizarea mai limpede a atingerii hipotextului de hipertext, la intratextualitate. Perspectiva antropologică a rămas doar în două capitole (unul teoretic, 2., al doilea aplicativ, 4.2.1.) pe măsură ce ne adânceam în spațiul prozasticii eminesciene, se relevau forme noi de intratextualitate și, în același timp, se intensifica, prin reiterare intratextuală de la o pagină la alta, lumina anumitor puncte din constelațiile intratextuale. Primul capitol "Intertext/intertextualitate. Intratextualitatea" oferă o imagine asupra parcursului teoretic al intertextualității
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
deși pleacă în construcția asociațiilor de la acestea. Sub aspect intratextual, repetarea leagă, iar diferirea nuanțează. Inconștientul și neobservatul care asigură entropia textului eminescian se ascund în spatele diferirii, însă, fără această repetare, cum să configurezi grupuri asociative? Constelațiile intratextuale de pe bolta prozasticii eminesciene oferă tabloul galactic ce l-ar fi încântat pe căutătorul mitului personal. Chiar dacă Ioan Petru Culianu opina despre complexe că ar fi mai curând ale criticului decât auctoriale 4, "există, de exemplu, în domeniul imaginației, imagini favorite pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prielnic pentru ca, din semințe exogenetice să se nască noutăți endogenetice. Această a doua parte a prezentei lucrări ajunge la ideea existenței a patru categorii intratextuale, întreg demersul fundamentându-se, practic, pe ideea grupurilor asociative, deși nedenumite ca atare: o intratextualitate prozastică; o intratextualitate transprozastică; o intratextualitate transgenerică; o intratextualitate transauctorială. Fiecare subcapitol ilustrează câte o categorie: intratextualitatea prozastică este analizată în spațiul operei Sărmanul Dionis, fără să depășim granițele textului. Se obțin serii intratextuale, constelații intratextuale, dintre care unele vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ajunge la ideea existenței a patru categorii intratextuale, întreg demersul fundamentându-se, practic, pe ideea grupurilor asociative, deși nedenumite ca atare: o intratextualitate prozastică; o intratextualitate transprozastică; o intratextualitate transgenerică; o intratextualitate transauctorială. Fiecare subcapitol ilustrează câte o categorie: intratextualitatea prozastică este analizată în spațiul operei Sărmanul Dionis, fără să depășim granițele textului. Se obțin serii intratextuale, constelații intratextuale, dintre care unele vor fi confirmate în următoarele categorii intratextuale, altele nu. Am spus nuvelei operă pentru că este un text care a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai multe ipoteze în pagini care urmează (vezi infra, capitolul referitor la intratextualitatea prozastică). Înainte de orice, trebuie să recunoaștem că forma manifestărilor Voinței, adică forma vieții sau a realității, este propriu-zis numai prezentul, nu viitorul, nici trecutul: acestea sunt numai în concept, prezente numai în conceptul cunoașterii, întrucât urmează principiul rațiunii. Niciun om nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
este că studiul diferirii, după identificarea repetării, continuă să fascineze. Mecanismul intertextualității din proza lui M. Eminescu îi rezervă cititorului, încă, multe alei de labirint, iar în dezlegarea traseului livresc-dedalic intratextul ne poate ajuta. 4. Categorii intratextuale 4.1. Intratextualitate prozastică 4.1.1. "Sărmanul Dionis". Constelații intratextuale Intertextualitatea și sacrul Intertextualitatea dobândește din ce în ce mai multă relevanță ca relație de socializare între texte. În secolul comunicării (XX), socializarea textelor s-a dovedit tot mai utilă, uneori obligatorie pentru înțelegerea unor pagini. Inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
simplu semnificant (Barthes: 1987, pp. 104-105). Revenim la context. François Rastier propune trei tipuri de context: vecinătatea imediată [zona de întâlnire propriu-zisă, de maxim impact, dintre hipotext și hipertext], pasaje ale aceluiași text [corespunzătoare intratextului pe care îl vom numi prozastic] și fragmente din alte texte [libertate de "plimbare" (Leyla Perrone-Moisés) între intrași intertexte], toate acestea alese dintr-un corpus de referință, care antrenează, prin opțiunea făcută, corpusul de lucru. În articolul sus-menționat, autorul Semanticii interpretative explică modul în care se
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rai reprezintă, în scenariul ludic, cauza eșecului. Astfel se explică și falsa recunoaștere (schimbarea statutului, revenirea la viață) din finalul nuvelei. Efortul inițiatic și întreaga călătorie sfârșesc într-un registru prozaic deoarece inițiatul a greșit, la un moment dat. Intratextualitatea prozastică: "Sărmanul Dionis" Intertextualitatea ilustrează în registrul livresc relativitatea timpului, problematizarea succesiunii trecut-prezent-viitor. Intratextualitatea ipostaziază și confirmă admisibilitatea blocului temporal. Nuvela Sărmanul Dionis își susține desfășurarea heterodiegetică, biplană (cu al doilea plan bi-plan, la rândul lui), pe același adevăr consacrat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextualitatea produce efectul de spațializare a timpului. Lectura tabulară descrie un zig-zag în desenul căruia transpare spirala blocului temporal. Astfel este îndepărtată amenințarea deficitului spațial al deplasării intertextuale: prin spațializarea timpului. S-ar putea ca spațiul și timpul din construcția prozastică eminesciană să nu fie decât false localizări. Pe urmele Ioanei Em. Petrescu, suntem ispitiți să considerăm că realitatea în care se mișcă "sărmanul" Dionis este doar o proiecție: a gândirii lui, decor citadin cu iluzorii imobile mărunte și rău zidite
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
alb/negru 79/55. Diferența dintre frecvențele absolute ale lui alb și negru în Sărmanul Dionis este numai de la 39 la 34, ceea ce deja induce oarecare tensiune. Albul pare să domine, deși nu detașat; totuși, se pot identifica în discursul prozastic unități lexico-semantice care potențează nu atât întunecarea, cât lipsa de limpezime (afumat, obscur). Datorită Dicționarului Poetic Eminescian. Concordanțele prozei antume, identificăm termeni pe care i-am numi prezențe lexicale exclusive, a căror cartografiere duce la imaginea nodurilor semantice din țesătura
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o lacrimă în ochi. Da, da! Asta-i espresia! Zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schță în fugă acele trăsături de o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal (Eminescu: 2011, II, 78). Studiul asupra intratextualității prozastice din Sărmanul Dionis ne-a prilejuit constatarea că cifra ocurențelor unităților lexicale nu este lipsită de semnificații pentru ideea operei. Astfel, remarcam cu surprindere inexistența termenului prezent în proza antumă, cu accent pe aventura timpului, în care s-au angajat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Reîntoarceri" Prezentul subcapitol propune abordarea intratextului și intratextualității din perspectiva Mitului Eternei Reîntoarceri eliadian. Vom utiliza ca punct de plecare tot nuvela Sărmanul Dionis, ca și în capitolul anterior, unde analiza a vizat intra textualitatea pe care am numit-o prozastică sinonimă cu autotextualitatea determinată de jocul repetare/diferire din paginile aceluiași text (vezi supra). De această dată, demersul critic se axează pe intratextualitatea transprozastică, urmărind o primă situație la care tindem să ajungem raportând aventura epică a cugetării lui Dan-Dionis
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de natură să limiteze și să orienteze legătura hipertext/hipotext creionată prin această nouă categorie intratextuală. Pe de o parte, subliniem faptul că acest transprozastic trebuie mărginit, altfel poate ajunge oriunde, către orice orizont ce depășește granițele unui text (limitele prozasticului). Prin urmare, ne propunem să nu permitem transprozasticului trecerea dincolo de hotarele genului literar căruia îi aparține (epic). Vom considera intratextualitatea transprozastică și intrage nerică, totodată. Pentru că, atunci când intra textualitatea va presupune localizarea hipertextului și a hipotextului în texte de genuri
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
II, 33). Primele rânduri nu par a fi începutul unei scrieri, ci o continuare. Dintre nuvelele eminesciene care răspund sintagmei lui Umberto Eco, Sărmanul Dionis este opera cea mai deschisă. Opțiunea auctorială pentru începutul de o asemenea manieră conferă discursului prozastic statutul de pagină a Textului Infinit kristevian. Punctele de suspensie trimit la tot ce s-a scris în lume, de la (pre-)început până la primul rând al operei studiate, ca o formă de revendicare de la Textul Infinit. Arhitectura deschisă a nuvelei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
proiectarea lectorului și a scriitorului, totodată, într-o dimensiune accesibilă numai pe această cale (similară, ca stare de spirit, reeditării specifice MER). 1. Model exemplar. Protagoniștii jocului intertextual, hipotextul și hipertextul, se situează în spațiul textual al aceleiași nuvele (intratext prozastic) sau în texte diferite (intratext transprozastic). (H1) Cu proporțiuni neschimbate o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înțeles, prin Mitul Eternei Reîntoarceri: "Și viața se-ncepea din nou, fericită și lină, o eternă repetițiune a fericirei de ieri" (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 265). Pentru a sistematiza/compara seriile intratextuale configurate în urma analizei celor două categorii intratextuale (prozastică și transprozastică), propunem următorul tabel. Tabel 2. Serii de intratextualitate prozastică/transprozastică 4.2.2. Intratextualitatea "pe verticală": filiația intratextuală sau autogenerarea Sub aspect metodologic, trebuie menționat faptul că prezenta cercetare alege ca punct de plecare varianta finală care ar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fericită și lină, o eternă repetițiune a fericirei de ieri" (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 265). Pentru a sistematiza/compara seriile intratextuale configurate în urma analizei celor două categorii intratextuale (prozastică și transprozastică), propunem următorul tabel. Tabel 2. Serii de intratextualitate prozastică/transprozastică 4.2.2. Intratextualitatea "pe verticală": filiația intratextuală sau autogenerarea Sub aspect metodologic, trebuie menționat faptul că prezenta cercetare alege ca punct de plecare varianta finală care ar fi putut fi publicată sau textul publicat (în cazul nuvelelor care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
autorului, chiar dacă exteriorizarea pe portativul unui registru sau al altuia răspunde unei succesiuni. Este foarte posibil ca vreo obsesie a imaginarului eminescian să-i fi neliniștit spiritul într-un moment esențial, iar din același zbucium să se nască un text prozastic și unul poetic, în momente diferite. Coincidența motivică înregistrată într-o succesiune de manifestări nu răspunde relației cauză-efect. Textele traduse de Eminescu (ceea ce înseamnă tălmăcire dintr-o limbă în alta, sistematizare prin conspect sau chiar o translație neformalizată, prin simpla
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]