321 matches
-
embargoului impus Rusiei în 1918 de către Marile Puteri (SUA, Regatul Unit, Franța, Germania și Japonia), și mai ales din cauza izbucnirii războiului civil. Mai mult decât atât, Lenin și Troțki, fascinați de economic militarizat pus la punct de către statul major general prusac în Germania, doreau să pună din nou muncitorii la lucru pe metode similare, în scopul de a putea să facă față viitoarei contrarevoluții. Totuși, mulți muncitori nu doreau să renunțe la cuceririle lor și să revină la eforturile enorme și
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
asupra teritoriilor ocupate. La data de 23 ianuarie 1793, Prusia a semnat un tratat cu Rusia, prin care era de acord ca reformele poloneze să fie revocate și ca ambele țări să primeasca bucăți din teritoriul Comunității. Aramata rușilor și prusacilor a preluat controlul teritoriilor revendicate, trupele rusești fiind deja prezente și trupele prusace întâlniseră doar o rezistență nomnală. În 1793, deputații din Marele Seim (ultimul Seim al Comunității), în prezența forțelor ruse, au fost de acord cu cererile teritoriale rusești
Împărțirile Poloniei () [Corola-website/Science/298630_a_299959]
-
este un curent rece, cu salinitate scăzută din Oceanul Pacific. a fost numit după naturalistul prusac Alexander von Humboldt. Curentul curge spre nord-vest de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud de la vârful de sud al Chile până la nord de Peru. Există o limită estică a curentului care curge în direcția ecuatorului, și această limită se
Curentul Humboldt () [Corola-website/Science/320835_a_322164]
-
înainte ca lupta să se termine, el a părăsit scena. Prusia este privată de fondurile venite din Anglia, care este obligată să susțină un război maritim cu Franța pentru America de Nord. La 12 august 1759 austriecii și rușii îi bat pe prusaci la Kunersdorf. În 1762 țarina Elisabeta a Rusiei moare iar succesorul ei, Petru al III-lea, mare admirator al regelui Frederic cel Mare, retrage Rusia din coaliția franceză. Prusia a început să-i expulzeze pe austrieci din Saxonia și pe
Maria Terezia a Austriei () [Corola-website/Science/298926_a_300255]
-
strategice decât un fief catolic a Ordinului teuton din Prusia, supus în mod oficial Împăratului Sfântului Imperiu Roman și Papalității. Ca un simbol de vasalitate, Albert a primit de la regele Poloniei un drapel cu blazonul prusac. Pe pieptul vulturului negru prusac de pe blazon s-a pus o litera "S" (de la Sigismundus) și o coroană în jurul gâtului ca simbol al supunerii față de Polonia.
Omagiul Prusac () [Corola-website/Science/329251_a_330580]
-
Napoleon și era sub administrație franceză. Numai după pacea de la Tilsit (1807) ducatul de Saxa-Coburg-Saalfeld s-a reunit. Acest lucru s-a întâmplat prin presiunea Rusiei, deoarece sora lui, Juliane, era căsătorită cu fratele țarului rus. Ernest a fost general prusac și a participat la luptele împotriva lui Napoleon. A luptat în bătăliile de la Auerstedt (1806), Lützen și Leipzig (1813). După înfrângerea lui Napoleon în Bătălia de la Waterloo, Congresul de la Viena din 9 iunie 1815 i-a acordat o suprafață de
Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/320463_a_321792]
-
român George Anania, al doilea scris de acesta fără colaborarea lui Romulus Bărbulescu. Romanul descrie călătoria întreprinsă în America Latină de geograful, naturalistul și exploratorul prusac Friedrich Wilhelm Heinrich Alexander von Humboldt (1769-1859), fratele mai mic al ministrului, filozofului și lingvistului prusac Wilhelm von Humboldt (1767-1835). Munca susținută depusă de Humboldt în domeniul geografiei botanice a pus bazele biogeografiei. Călătoria descrisă în roman, întreprinsă între anii 1799 și 1804, a avut drept rezultat prima descriere a regiunii într-un mod considerat a
Ploaia de stele (roman) () [Corola-website/Science/327448_a_328777]
-
toate populațiile romanofone din Transilvania, Țara Românească sau Dobrogea. În secolul XIX se dezvoltă în sânul clasei mai învățate din populația de limbă Daco-Romană (așa cum o definesc lingviștii) un sentiment național nou, ca în toată Europa. Așa cum nemții, fie ei Prusaci, Bavarezi, Austrieci sau Sași, dezvoltă sentimentul germanității, așa cum Italienii, fie ei cetățeni Piemontezi, Austrieci, Toscani, Napolitani sau Sicilieni, dezvoltă sentimentul italianității, deasemenea "Volohii" din Banat, Crișana, Maramureș, Ardeal, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova de apus, Bucovina și Basarabia dezvoltă sentimentul "românității
Controversa identitară în Republica Moldova () [Corola-website/Science/312954_a_314283]
-
Dunărene"), Marea Britanie, încercând să echilibreze situația, a trimis o flotă în Dardanele, unde i s-a alăturat și o flotă din Franța. În tot acest timp, puterile europene încercau să găsească o soluție de compromis. Reprezentanții britanici, francezi, austrieci și prusaci s-au întâlnit la Viena, unde au redactat o notă, pe care sperau să o găsească acceptabilă atât partea rusă, cât și partea otomană. Nota a fost aprobată de țar, dar a fost respinsă de sultan, care a considerat că
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
și Austria au sugerat părții ruse o serie de amendamente care i-ar fi calmat pe turci, dar această nouă inițiativă a fost ignorată de Curtea de la Sankt Petersburg. În vreme ce englezii și francezii au renunțat la ideea negocierilor, austriecii și prusacii mai sperau, totuși, intr-o posibilitate de înțelegere. În această situație, sultanul a declarat război, armatele sale atacând forțele rusești în apropierea Dunării lângă Tulcea. Ca răspuns, flota rusă a atacat flota otomană pe care a distrus-o în bătălia
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
privilegiile nobilimii. În 1756 englezii au negociat o alianță cu Prusia, lucru care a transformat situația diplomatică din Europa. Reacția Franței a fost alierea ei cu Austria. Conflictul cunoscut drept Războiul de Șapte Ani a început cu invazia Saxoniei de către prusaci în august 1756. Elisabeta a declarat război Prusiei și a făcut alianță cu Franța și Austria. Comandantul suprem al armatei ruse, feldmareșalul Aptaxin, care a invadat Prusia în vara anului 1757, dorea să evite o ciocnire cu prusacii, știind că
Elisabeta a Rusiei () [Corola-website/Science/308549_a_309878]
-
Saxoniei de către prusaci în august 1756. Elisabeta a declarat război Prusiei și a făcut alianță cu Franța și Austria. Comandantul suprem al armatei ruse, feldmareșalul Aptaxin, care a invadat Prusia în vara anului 1757, dorea să evite o ciocnire cu prusacii, știind că Elisabeta e bolnavă iar moștenitorul ei era un pro-prusac convins. Cu toate că rușii i-au învins pe prusaci în august 1757, Aptaxin a fost demis pentru că nu a fructificat acest avantaj. În iunie 1756 Elisabeta a suferit un atac
Elisabeta a Rusiei () [Corola-website/Science/308549_a_309878]
-
Comandantul suprem al armatei ruse, feldmareșalul Aptaxin, care a invadat Prusia în vara anului 1757, dorea să evite o ciocnire cu prusacii, știind că Elisabeta e bolnavă iar moștenitorul ei era un pro-prusac convins. Cu toate că rușii i-au învins pe prusaci în august 1757, Aptaxin a fost demis pentru că nu a fructificat acest avantaj. În iunie 1756 Elisabeta a suferit un atac cerebral și succesiunea a devenit principalul subiect de la curte. Nepotul ei Petru, în care țarina nu mai avea încredere
Elisabeta a Rusiei () [Corola-website/Science/308549_a_309878]
-
Art-Nouveau. La moartea regelui Carol lumea era în prag de razboi, iar România trebuia să decidă de partea cui să intre: a Antantei (Anglia, Franța, Rusia) sau a Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria). Ferdinand ar fi înclinat spre Puterile Centrale fiind prusac de origine, crescut în spiritul războiului nemțesc. Însă în comparație cu firea neînduplecată și severă a unchiului său Carol, Ferdinand era stângaci, timid, șovăielnic, astfel că vulcanica sa soție, englezoaica Maria, l-a influențat puternic să accepte intrarea României de partea Antantei
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
de slavismul lor". Panslavismul secolului al XIX-lea a avut o influență mică asupra polonezilor, cu excepția simpatiei pentru alte națiuni slave aflate sub dominație străină și care se luptau pentru câștigarea independenței. După ce Polonia și-a recucerit independența de sub dominația prusacilor, austriecilor și rușilor în 1918, nici o forță politică responsabilă din Polonia nu a avut în programul lor o prevedere panslavă. În timpul epocii comuniste în Polonia, URSS-ul a folosit unealta panslavistă pentru justificarea controlului exercitat asupra fraților polonezi. Panslavismul sovietic
Panslavism () [Corola-website/Science/303076_a_304405]
-
revistei a fost la München. Combinând conținutul politic îndrăzneț și agresiv cu un stil grafic luminos și surprinzător de modern, "Simplicissimus" a publicat operele unor scriitori ca Thomas Mann și Rainer Maria Rilke. Țintele principale ale caricaturilor sale erau militarii prusaci rigizi și deosebirile sociale și de clasă germane așa cum erau văzute din atmosfera liberală și mai relaxată a orașului München. Printre colaboratorii revistei s-au aflat Hermann Hesse, Gustav Meyrink, Fanny zu Reventlow, Jakob Wassermann, Frank Wedekind, Heinrich Kley, Alfred
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
bătălia de la Mars-la-Tour fiind din nevoit să se retragă din nou la Metz. În cetate Bazaine a fost forțat să se pregătească pentru rezistență, și după o apărare curajoasă a pozițiilor sale lângă Gravelotte a provocat pierderi masive în rândul prusacilor (peste 20.000). Bazaine a ales drept principal scop apărarea Metz-ului, fiind preocupat mai ales cu privire la păstrarea pozițiilor sale, și la momentul încercuirii Metz-ului nu a încercat să spargă asediul și să-și unească trupele sale cu cele ale lui
François Achille Bazaine () [Corola-website/Science/329020_a_330349]
-
amenința influența rusească în Polonia. Rusia considera Polonia protectorat al său "de facto". Legăturile reformiștilor polonezi cu Adunarea Națională Revoluționară Franceză erau considerate de vecinii Poloniei drept dovezi ale unei conspirații revoluționare și o amenințare la adresa monarhiilor absolutiste. Omul politic prusac Ewald von Hertzberg a exprimat temerile conservatorilor europeni: „Polonezii au dat "lovitura de grație" monarhiei prusace votând o constituție.” Mai mulți magnați care s-au opus Constituției din start, printre care Feliks Potocki și Ksawery Branicki, i-au cerut țarinei
Constituția de la 3 mai 1791 () [Corola-website/Science/319474_a_320803]
-
la Monte Grappa ca ajutor și comandate de generalul Luigi Cadorna (* 1850; † 1928) care pentru a întăril linia de Piave se postează cu trupele sale pe înălțimea de la Asiago (Venetien). Bătălia începe cu un atac pornit din depresiune de generalui prusac „Otto von Below” (1857-1944) la 10 noiembrie 1917. După o luptă cu pierderi enorme (10.000 de morți, 300.000 prinzionieri, 400.000 răniți și 3.000 tunuri) reușesc trupele italiene mulțumită podurilor aruncate la timp în aer și inundației
Bătălia de la Piave () [Corola-website/Science/311684_a_313013]
-
Erau mai multe motive serioase pentru care aliații aleseseră o asemenea atitudine. În primul rând, aliații nu-i cunoșteau și nu aveau încredere în cei care se proclamau opozanți. Aceștia din urmă păreau în ochii occidentalilor o clică de reacționari prusaci preocupați în principal să-și salveze pozițiile în condițiile în care era evident că Germania pierdea războiul. Această atitudine era încurajată în principal de consilierul lui Churchill pe probleme de politică externă, Lord Vansittart, un antigerman visceral. În al doilea
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
campanii militare în care au desfășurat 133 de bătălii unde și-au pierdut viața peste 3000 de ostași. Dintre episoadele cele mai dramatice care ilustrează istoria militara a regimentului II românesc de graniță sunt: lupta de la Troppau din 1799 cu prusacii, luptele cu turcii din 1788, cu armatele franceze în mai multe campanii purtate în anii 1792-1814. Memorabilă a rămas în istoria regimentului, cât și în istoria militară a Franței, lupta din 15-17 noiembrie 1796 de la Areda Veneției unde cătanele negre
Districtul Grăniceresc Năsăud () [Corola-website/Science/307629_a_308958]
-
ordinea în colonii. După primele ostilități, cel de-al Doilea Congres al coloniștilor decide în mai 1775 să înființeze o armată mixtă, sub comanda supremă a lui George Washington, sprijinită apoi de marchizul de Lafayette al Franței și de baronul prusac von Steuben, care contribuie la organizarea profesionistă a armatei. În primăvara anului 1775, criza politică devine tot mai evidentă. În fiecare din cele 13 colonii se formează organizații revoluționare și miliții înarmate, iar Samuel Adams și John Hancock devin lideri
Istoria Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/299867_a_301196]
-
teritoriile din Știria și mâna nepoatei regelui Bela al IV-lea, Kuningunda a Slavoniei, vor reveni regelui Boemiei. Curând, Kuningunda va deveni mama urmașului lui Otokar, Wenceslaus al II-lea Ottokar al II-lea a condus două expediții împotriva vechilor prusaci păgâni, întemeind orașul Königsberg, care va fi capitala Prusiei. În 1269, moștenește Carinthia și părți din Carniola. Revendicările sale sunt din nou contestate de unguri, iar după o nouă victorie împotriva acestora, Ottokar al II-lea devine cel mai puternic
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
germană "Ostenburg") este un oraș în Polonia, situat la 70 km de Varșovia. Orașul a existat încă din secolul al X-lea. În Evul Mediu, aici s-a aflat unul dintre cele mai importante castele cu rol de apărare împotriva prusacilor și lituanienilor. Conform legendei, localitatea s-a numit inițial Tusk, dar în urma unui potop care a distrus jumătate din oraș, acesta a fost redenumit Puștusk ("Pół" sau "puł" este un prefix polonez pentru "jumătate"). Cu toate acestea, se presupune
Pułtusk () [Corola-website/Science/297852_a_299181]
-
a luptat pe Frontul de Vest, apoi doi ani de Frontul de Est, în Serbia, Galiția și România și pentru curajul deosebit a primit o înaltă distincție bavareză: Ordinul Militar Maximilian Iosif de Bavaria („"Max Joseph, Rex Bajoariae"”), echivalentul ordinului prusac Pour le Mérite și titlul nobiliar, care îi permitea să prefixeze numelui său Leeb cu cuvintele "Ritter von" (Cavaler de). În 1916 a fost promovat maior, apoi în 1917 s-a întors pe Frontul de Vest, unde a luptat până la
Wilhelm Ritter von Leeb () [Corola-website/Science/325999_a_327328]