1,193 matches
-
sfâșie, sunt expresia ostilității, agresivității și ambiției; - molarii, care servesc la masticarea lentă și riguroasă, sunt expresia perseverenței și a solidității; - măselele de minte, care atestă maturitatea, sunt, după cum o indică și numele, expresia rațiunii și a cunoașterii. În studiul psihanalitic al stadiului oral, se ia în calcul un element foarte important: ieșirea dinților. Bebelușul trece de la suptul inofensiv la mușcătura sadică. Apariția dinților, dându-i copilului puterea de a face rău (lui și celorlalți), determină mișcări afective distructive în a
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
se poate realiza cu bucurie și încântare. Drapel Drapelul este un simbol federator și unificator. Inspiră dorința de a se ralia la un grup, la o cauză, la o comunitate. În plus, fiind emblema patriei, drapelul devine, într-o interpretare psihanalitică, simbolul mamei (patria-mamă). Evocă legăturile familiale, dificultatea de a tăia cordonul sau, dimpotrivă, nevoia de întoarcere la rădăcini. Interpretarea se nuanțează în funcție de drapelul țării căreia îi aparține. Atunci, prin metoda liberei asocieri (vezi capitolul IV), trebuie să se întrebe care
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
și descompunerea. Diareea simbolizează pierderea totală de energie, subiectul se golește, atât la propriu, cât și la figurat. Dar excrementele conțin și o forță fertilizatoare, iar bălegarul, utilizat pentru a îmbunătăți culturile agricole, constituie cel mai bun exemplu. În abordarea psihanalitică, excrementele au o semnificație și o funcție simbolică și afectivă foarte importante în structurarea psihicului. Când copilul este educat cu privire la curățenie, în stadiul anal (de la unu la trei ani) se constituie primatul funcției excretoare ca activitate generatoare de plăcere. Dispunând
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
strategiile retorice descoperite în articolul de tip "manifest" ori în "scrisoarea deschisă" (căreia îi sunt reabilitate "atributele literarității"). Tudor Arghezi. Discursul polemic e un studiu de o subtilitate evidentă, o combinație elegantă între atitudinea impresionistă și critica de factură preponderent psihanalitică, un discurs care frecventează cu energie analitico-sintetică straturile freatice ale textului arghezian, acea construcție despre care ni se spune că propune "cea mai delectantă miză intelectuală: umorul", un fel de armă secretă a spațiului românesc cu ajutorul căreia revoltatul, observă autoarea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
musca ce scutură hârtia lipicioasă"486. Aș vrea să adaug că foarte abundentă critică kafkiană nu s-a preocupat totuși în manieră sociopoetică de spațiul familial și de interacțiunile sale, deși i-a explorat opera în toate sensurile (existențialist, teologic, psihanalitic, politic etc.), nu s-a îndreptat pentru a o înțelege spre ceea ce era mai imediat, fundalul recurent și care sare în ochi într-atât încât nu îl mai vezi, și anume spațiul domestic și familial. Mi se pare totuși evident
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
reale cu acea forță reactivă specifică visului". Orice lege biologică presupune neapărat fapte de repetiție. Nutrindu-se cu fantasme, Dimov se iluzionează că stăpânește "legile visului"; nimeni însă, nici controversatul Freud, agreat și adoptat de către suprarealiști (pentru tentativa explicării mecanismelor psihanalitice), nici Carl G. Jung, nici Gerhard Adler n-au parvenit să legifereze raporturile dintre inconștient, conștient și subconștient, proces exclusiv al aproximărilor. Ca atare, luciditate și vis, acestea sunt inevitabil în disjuncție. În fond, onirismul dimovian, cum e cel din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Tot ce e remarcabil la autorul Primelor iubiri (1956), căzut ca o stea la numai douăzeci și unu de ani, stă sub semnul focului, al unui viu neastâmpăr juvenil concretizat în graba de a se realiza. Sensul dramatic al existenței sale ține, psihanalitic vorbind, de premoniția sfârșitului apropiat; în replică, o semeață înaintare printre flăcări și năluci, pulsiuni interioare imoderate căutându-și expresia stilistică, încrucișări de ritmuri care "nu vor să moară" toate topite într-o Baladă, toate vizibile în Momente biografice și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
acestui limbaj misterios și incitant nu mai are oprire și întoarcere pînă la capătul capătului. La începutul angajării în seria semnelor prevestitoare, femeia încă se mai simțea cuprinsă de simple bănuieli, așa că s-a decis, pe moment, pentru o cură psihanalitică de tip maniheic, încercînd să-l împace pe Dumnezeu, dar și pe Dracul. S-a dus mai întîi cu daruri la părintele Daniil Ilieș, „om mare și plin”, care, „în pustia asta de munte”, era pentru neștiutorii de carte de pe
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
despărțitoare de tărîmuri, omul arătîndu-se în chip de „faclă întoarsă” (reprezentare a morții în imaginarul mitologic al vechilor greci); se vede că munteanca îi punea la grea încercare pe depozitarii de cultură din satul său: preotul și baba. Un îndreptar psihanalitic i-ar fi fost mai de folos. Și, poate, nici atît. În orice caz, în zona abisală a eu-lui se pitea „un rest” cu neastîmpărate învolburări, menținînd-o pe femeia prea intens afectată în continuă alertă: „Mă gîndesc în fel și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
o lectură personală. El se referă la opinii diverse, le face să dialogheze, alternează citate ori referiri care se susțin ori se contrazic. Le „împănează” cu comentariul propriu, comentariu de regulă prudent, nuanțat, refuzând să crediteze orice „ambalări”, fie ele „psihanalitice”, „filosofice” ori „calofile”. Lucrarea nu e o panoramă neutră, istoristă, ci exprimă o poziționare. Criticul operează cu concepte ori cu idei - cum le califică chiar el - „vaporoase”, pe care le circumscrie cu infinite disocieri și relativizări, cu efecte de „refracție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
a referinței directe și descriptivistă, renunțându-se la semantica referențială și urmând căile semanticii interpretative. O serie de comunicări ale colocviului Le texte et le nom ținut la Universitatea din Montréal în 25, 26, 27 aprilie 1995, abordări lingvistice, semiotice, psihanalitice, filozofice, istorice încearcă să răspundă la întrebarea: cum acționează literatura asupra numelor proprii. Lucrările colocviului pornesc de la interpretarea clasică a numelor, analizează numele proprii în opera lui Proust, Balzac, Bataille, Maupassant ș.a., observă comportamentul numelui în traduceri, se opresc asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
epocal dintre cei doi părinți ai psihanalizei a fost provocat, dincolo de cunoscuta disensiune cu privire la teoria libidoului, de un conflict asupra sensului și interpretării miturilor. (În paranteză fie spus, Chemouny, pe lângă faptul că este un eminent psihanalist și istoric al teoriei psihanalitice, are și pregătirea unui istoric al religiilor, întrucât și-a susținut teza de doctorat de stat în istoria religiilor sub conducerea unui maestru ca Michel Meslin, prieten personal al lui Eliade și deopotrivă conducător de teză al lui Ioan Petru
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
procesului de creație 163. Psihologia și psihanaliza, în particular, au investigat aceste mecanisme prin propriile mijloace de cercetare, sondând acele trăiri resimțite în momentul creației. Travaliul artistic se manifestă în mod complex și diferit de la un creator la altul, interpretarea psihanalitică sesizând analogii probate științific, ce elucidează o serie de caracteristici ale procesului de realizare a operelor de artă. În ceea ce privește acest subiect, cunoscutul psihanalist francez Didier Anzieu lega semnificția procesului creator de un cumul complex de factori conștineți, preconștienți și inconștienți
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
interioară. Este o formă de acțiune asemănătoare celei prin care temerile sunt depășite, nu prin evitarea, ci prin înfruntarea lor, în acest sens, actul de creație putând fi considerat ca o adevărată pledoarie a curajului. Depășind faza explicațiilor de ordin psihanalitic, reamintim premizele hegeliene privitoare la opera de artă, conform cărora aceasta este o înfăptuire a activității omenești, și nu un produs al naturii, fiind capabilă să constituie puncte solide de sprijin și modele de referință într-o lume predominant ostilă
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
există una fără alta, dar nici nu se confundă. Acțiuni ce pornesc din lumea a doua o traversează și pe cea de-a treia, reîntorcându-se în cea de-a doua, așa cum ar fi produsele pedagogiei sau unele cure terapeutice psihanalitice. Doctrina lui Popper și altele similare nu au fost serios combătute în esența lor, prin care subliniază existența acelei realități umane ce ființează în afara persoanelor individuale, a gândurilor și trăirilor subiective ale acestora. Totuși, o astfel de viziune este de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
stări precursoare sau forme atenuate ale psihozelor schizofrenice sau afective. Pe de altă parte, Schneider (1923Ă descrie o categorie de personalități psihopatice complet distincte de celelalte tulburări psihopatologice. Aceste descrieri clasice, deși au fost estompate timp de decenii de orientarea psihanalitică și de școlile postpsihanalitice, au devenit fundamentul clasificărilor categoriale moderne. Trebuie amintite contribuțiile lui Freud, Alexander și, mai recent, ale lui Otto Kernberg. Ele au sugerat ideea dezvoltării etapizate și parțial predeterminate a diferitelor tipuri de personalități patologice, reliefând diferențierile
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și conștiinciozității. Multe personalități histrionice sunt in love with love, și manifestă preocupări estetice exagerate (Bornstein, 1998; Shopshire și Craik, 1996Ă. Intensitatea și diversitatea manifestărilor TP histrionice depind de nivelul educațional și cultural. Determinismul acestei caracteriopatii apelează atât la repere psihanalitice - în primul rând la fixațiile libidinale -, cât și la factorii socioculturali prin personogeneza viciată de raporturile dezavantajante din familia parentală, ca și de modele comportamentale sau tradițiile culturale și mentalitățile colective cu semnificații hiperprotective sau represive. Ca rezultantă, la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
remarcat”. După Pfohl (1991Ă, principalele interferențe apar cu celelalte tulburări de personalitate de cluster B, în primul rând cu TP de tip borderline, de care cea histrionică se deosebește în primul rând prin funcționarea la un nivel nevrotic - în sens psihanalitic -, dar și prin superficialitatea trăirilor afective și demonstrativitate. Sunt de menționat interferențele cu tipul infantil al TP de tip borderline descris de Kernberg. Asemănările cu tulburarea de personalitate antisocială se regăsesc în sectorul supraeului, corespunzător unei moralități conjuncturale, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
empatic, respectiv unul dominator și tenace, corespunzător unui eu bine structurat, care nu este vulnerabil decât la manifestări de invidie și sfidare (Gabbard, 1983Ă. În ICD-10, tulburarea de personalitate narcisică nu are corespondent. Principalele repere etiopatogenetice le regăsim în teoria psihanalitică (Freud, 1914Ă. Pornind de la cele două subtipuri structurale narcisice - pasiv-astenic, respectiv activ-hiperstenic, descrise de Millon și Davis (1998Ă -, ultimul trebuie raportat la tulburarea de personalitate antisocială, fiind considerat chiar unul dintre subtipurile acesteia (Cîmpan și Nireștean, 2004Ă. Narcisicul stenic se
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
clasic al dezvoltării psihosexuale, cât și în fenomenologia clasică privitoare la isteric. TP schizotipală se corelează cu ideea lui Kraepelin privitoare la formele fruste de psihoză - în cazul acesteia, schizofrenia. Personalitatea de tip borderline și narcisică au bazele în gândirea psihanalitică mai recentă (Kernberg și Kohută. Personalitatea evitantă descinde din concepția învățării sociale a lui MILLON. TP antisocială împrumută mult din doctrina psihopatului sociopat. Această combinație de tipuri ce provin din modele conceptuale diverse, care nu sunt consistente unul cu altul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
interpersonal, atât de mult accentuate de teoria circumplexului, sunt puse alături de alte manifestări psihice, fără diferențiere. Nu e comentată stima de sine scăzută sau crescută. În sfârșit, nu sunt reliefate acțiunile care implică moralitate, responsabilitate, discernământul, culpa, generozitatea. În doctrina psihanalitică, pe cât e ea de rigidă și generalizatoare, este loc pentru eu, sine, impulsuri, tendințe, reflectarea altora în sine prin introjecția normativității sociale reprezentată de supra-eu. Aceasta conduce la conflict intrapsihic. Concepția lui Livesley, a lui Millon și, până la un punct
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
riguroase, privitor la stabilitatea în timp a tulburărilor de personalitate, la eventuala schimbare sau rezistență la schimbare. O serie de observații au sugerat că modelul developmental al tulburărilor de personalitate se poate susține în linii generale, chiar în cadrul unor interpretări psihanalitice (VAILLANT, 1987, DRAKE, 1988, CRAWFORD, 2001, ABRAHAM, 2001Ă. Stilul de coping pare a influența evoluția tulburărilor de personalitate (VOLLRATH, 1995Ă. De-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp - cinci și mai mulți ani - stabilitatea tipului de tulburare se menține
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
tehnici suportive cu o confirmată eficiență în condițiile asocierii unor intervenții cognitiv-comportamentale, a anticipării unor expectații inaparente respectiv a acurateții diagnostice potențial influențabilă de prezența unor simptome aparținând tulburării obsesiv-compulsive (KAGAN și colab., 1988, GABBARD, 2000Ă. Psihoterapiile suportive de sorginte psihanalitică se află încă în căutarea propriei identități, ele fiind utile cu precădere în perioada imediat următoare formulării diagnosticului de tulburare de personalitate. Psihoterapiile psihanalitice clasice. În sens conceptual psihanaliza contemporană se adresează cu precădere caracterului, adică acelei componente a personalității
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
prezența unor simptome aparținând tulburării obsesiv-compulsive (KAGAN și colab., 1988, GABBARD, 2000Ă. Psihoterapiile suportive de sorginte psihanalitică se află încă în căutarea propriei identități, ele fiind utile cu precădere în perioada imediat următoare formulării diagnosticului de tulburare de personalitate. Psihoterapiile psihanalitice clasice. În sens conceptual psihanaliza contemporană se adresează cu precădere caracterului, adică acelei componente a personalității care se raportează la experiențele biografice traumatizante filtrate și imaginativ, la relațiile interpersonale și la mediul cultural (GABBARD, 2000Ă. Trăsăturile caracteriale reprezintă conform modelului
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
conform modelului psihobiologic al lui CLONINGER (1993Ă 50% dintre atributele structurale ale personalității, condiționează în cea mai mare măsură subtipurile personologice patologice dar simultan sunt mai maleabile și deci mai accesibile intervențiilor psihoterapeutice. BLATT și FORD (1994Ă descriu din perspectivă psihanalitică - cinci mari componente ale personalității: temperamentul fundamentat biologic, un set de relații obiectuale internalizate, conștiința propriei identități, o constelație specifică de mecanisme defensive și un stil cognitiv personal. Cele două repere care marchează ontogeneza personalității și se intercondiționează reciproc sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]