225 matches
-
un răspuns instantaneu la un insight. În general, terapia psihodinamică pentru fobii nu este foarte eficientă, sugerând că acel insight al anxietății inconștiente nu e ceea ce este necesar în tratarea fobiilor. 10.3.4. Teorii behavioriste ale fobiilor În contrast cu teoriile psihodinamice, teoriile behavioriste au avut un succes foarte mare în explicarea cu asalt, a cel puțin câtorva fobii. Conform acestor teorii, condiționarea clasică joacă un rol important în frica pentru obiectele fobice, iar condiționarea operantă "ajută" ca acea frică să fie
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
cei mai mulți oameni încearcă să dea un sens traumei într-un anumit fel (Lehman, Wortman & Williams, 1987296; Silver, Boon & Stones, 1983297). Ei încearcă să găsească anumite motive sau scopuri ale traumei, pentru a înțelege ce înseamnă aceasta în viețile lor. Teoriile psihodinamice și existențialiste argumentează că această căutare a semnificației traumei este un proces sănătos, care îi poate conduce pe oameni la descoperirea unui sens al stăpânirii asupra traumei și la a integra această experiență în procesul de autocunoaștere. S-a arătat
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
panică poate fi de ajuns să încline balanța spre sistemele nervoase parasimpatic și simpatic și să inducă astfel atacurile complete de panică. Multe explicații psihosociale au fost deja oferite pentru predispoziția mai mare a femeilor la tulburările de anxietate. Explicația psihodinamică este că femeile sunt mai vulnerabile decât bărbații la frica pentru despărțirea de ceilalți, pentru că stima de sine a femeilor este într-o mult mai strânsă legătură cu relațiile cu ceilalți. Ca rezultat, femeile se atașează mai repede de cei
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
comportamente stereotipe mult mai des decât pe oamenii fără astfel de tulburări (Rapaport, 1981, 1991)324. Dar, această teorie este mai mult doar la nivel teoretic fiind nevoie de mai multe cercetări pentru a fi verificată. 10.6.2. Teorii psihodinamice asupra tulburării obsesiv-compulsive Teoreticienii psihodinamici sugerează că obsesiile și compulsiile oamenilor cu TOC sunt simptome ale conflictelor inconștiente de care ei se apără (Freud, 1909)325. Aceste conflicte creează o anxietate atât de mare pentru aceștia că ei le pot
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
decât pe oamenii fără astfel de tulburări (Rapaport, 1981, 1991)324. Dar, această teorie este mai mult doar la nivel teoretic fiind nevoie de mai multe cercetări pentru a fi verificată. 10.6.2. Teorii psihodinamice asupra tulburării obsesiv-compulsive Teoreticienii psihodinamici sugerează că obsesiile și compulsiile oamenilor cu TOC sunt simptome ale conflictelor inconștiente de care ei se apără (Freud, 1909)325. Aceste conflicte creează o anxietate atât de mare pentru aceștia că ei le pot confrunta doar indirect, mutând anxietatea
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
de care ei se apără (Freud, 1909)325. Aceste conflicte creează o anxietate atât de mare pentru aceștia că ei le pot confrunta doar indirect, mutând anxietatea creată de conflict în alte gânduri sau comportamente mai ușor de acceptat. Teoriile psihodinamice oferă un raport interesant între modul de desfășurare al TOC și conținutul specific al obsesiilor și compulsiilor oamenilor. Potrivi acestei teorii, motivul pentru care atât de multe obsesii și compulsii sunt în legătură cu contaminarea, sexul și agresivitatea este deoarece conflictele inconștiente
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
și conținutul specific al obsesiilor și compulsiilor oamenilor. Potrivi acestei teorii, motivul pentru care atât de multe obsesii și compulsii sunt în legătură cu contaminarea, sexul și agresivitatea este deoarece conflictele inconștiente au de a face cu impulsurile aversive și sexuale. Teoria psihodinamică sugerează că modul în care oamenii pot fi tratați de aceste obsesii și compulsii este să fie ajutați să ajungă să-și înțeleagă conflictele și astfel să poată rezolva simbolul obsesiilor și al compulsiilor. Când și-a recunoscut furia împotriva
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
să ajungă să-și înțeleagă conflictele și astfel să poată rezolva simbolul obsesiilor și al compulsiilor. Când și-a recunoscut furia împotriva părinților și a găsit cele mai apropiate modalități de a o exprima, obsesiile și compulsiile au decăzut. Terapia psihodinamică nu este considerată în general cea mai eficientă pentru tulburările obsesiv-compulsive. 10.6.3. Teoriile cognitiv-comportamentale privind tulburările obsesiv-compulsive Este cert că cei mai mulți oameni, inclusiv oamenii care nu au o tulburare obsesiv-compulsivă, ocazional, au gânduri negative și intruzive. De exemplu
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
situații de criză este asigurată imediat după evenimentul traumatic în contrast cu terapia din cabinete unde de obicei pacienții își fac programări speciale. Terapia tradițională este bazată pe diagnosticarea și tratarea cu scopuri colaborative a dezvoltării personale și îmbunătățirea funcționării prin încurajare (psihodinamic) sau modificarea gândurilor, sentimentelor și comportamentului (terapia cognitiv-comportamentală). În schimb, în intervenția în timp de criză, focalizarea este pe înțelegerea semnificației crizei, măsurarea caracteristicului temperamental al individului, cunoșterea punctelor tari și slabe a sistemului de suport al fiecărui individ, adoptarea
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
atât de promițător al integrativității, conform opiniei reiterate de Rothbaum (2000), dacă se conservă granițele de demarcație dintre școlile psihoterapeutice (poziție încă dominantă), pentru tratarea sindromului de stres posttraumatic, preferința clinicienilor se îndreaptă spre hipnoterapie, terapie psihanalitică (cu derivările sale psihodinamice) și terapie cognitiv comportamentală. Dintre acestea, cea mai frecvent și mai pedant verificată, după rigorile enunțate anterior, este desigur terapia cognitiv comportamentală și, ca urmare, este considerată ca având un anume ascendent în ceea ce privește eficiența tratării PTSD, față de celelalte forme de
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
orientări psihoterapeutice evocate în tratarea PTSD, mai apoi, ni se pare etic să degajăm concluziile finale numai după ce și hipnoterapia și terapia psihanalitică vor fi supuse acelorași canoane, adică unor studii clinice controlate. Există și terapeuți care optează pentru metoda psihodinamică de scurtă durată sau pentru metoda reprocesării și desensibilizării prin mișcări oculare (EMDR). Utilitatea lor rămâne deschisă, deoarece nici ele n-au fost încă suficient validate științific. Iar în ceea ce privește modalitatea de administrare, individuală sau de grup, psihoterapiile de grup sunt
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
adeseori istovitoare responsabilități. S. Grof, una dintre eminențele incontestabile ale psihologiei transpersonale, a reușit, în urma unui travaliu laborios, care a durat aproximativ 17 ani, să ofere o cartografiere mai profundă a inconștientului, identificând alături de nivelul biografic, consacrat prin termenul de psihodinamic (și care este similar cu inconștientul individual teoretizat de Freud) și două nivele transbiografice: inconștientul perinatal și cel transpersonal. Această descoperire epocală nu este fructul unei simple fantezii debordante și nici a unor 207TRAUMA ȘI SUFERINȚA elucubrații speculative, ci semnifică
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
important să le facem cunoscute publicului francofon care nu dispune, în prezent, de nici o lucrare în limba franceză care să abordeze acest domeniu. 2. Demers diagnostic și analiză funcțională Michel Ylieff, Ovide Fontaine∗ Introducere 1. Demersurile diagnostice Abordarea medicală Abordarea psihodinamică Abordarea cognitiv-comportamentală Discuții 2. Analiza funcțională: concepte și metodologie Modelul lui Kanfer și Saslow Grila BASIC ID Grila SECCA Cercul vicios Modelul retroactiv Concluzii Bibliografie Introducere Intervenția psihoterapeutică implică o relație între doi indivizi care, într-un dialog cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și teoretic al clinicianului, dar și de experiența sa clinică (factuală), de trăsăturile sale individuale și de mediul său sociocultural. In prezent, studiul și analiza problemelor de sănătate mentală se bazează sau se inspiră din trei abordări: - abordarea medicală, - abordarea psihodinamică, - abordarea cognitiv-comportamentală. Toate aceste abordări prezintă trăsături specifice care le diferențiază în plan metodologic și teoretic. Trebuie să subliniem divergența epistemologică fundamentală dintre abordările medicală și cognitiv-comportamentală, pe de o parte, și abordarea psihodinamică, pe de altă parte: primele două
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
din trei abordări: - abordarea medicală, - abordarea psihodinamică, - abordarea cognitiv-comportamentală. Toate aceste abordări prezintă trăsături specifice care le diferențiază în plan metodologic și teoretic. Trebuie să subliniem divergența epistemologică fundamentală dintre abordările medicală și cognitiv-comportamentală, pe de o parte, și abordarea psihodinamică, pe de altă parte: primele două se bazează pe raționamentul experimental pentru a studia fenomenele umane, în timp ce modelul psihodinamic consideră că raționamentul științelor hermeneutice (de exemplu, științele istorice) este mai potrivit pentru studiul fenomenelor psihice. Raționamentul experimental Raționamentul experimental constitue
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
plan metodologic și teoretic. Trebuie să subliniem divergența epistemologică fundamentală dintre abordările medicală și cognitiv-comportamentală, pe de o parte, și abordarea psihodinamică, pe de altă parte: primele două se bazează pe raționamentul experimental pentru a studia fenomenele umane, în timp ce modelul psihodinamic consideră că raționamentul științelor hermeneutice (de exemplu, științele istorice) este mai potrivit pentru studiul fenomenelor psihice. Raționamentul experimental Raționamentul experimental constitue fundamentul metodei științifice. Este vorba despre o metodă de cunoaștere în cadrul căreia ideile a priori sunt supuse experimentării faptelor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
legi nu pretind să explice individul în întregime, în unicitatea și globalitatea sa. Ele nu sunt „adevăruri” intangibile și imuabile, ci sunt susceptibile de a fi schimbate sau infirmate (criteriu de falsifiabilitate) în funcție de evoluția cunoștințelor în domeniu. Raționamentul hermeneutic Abordarea psihodinamică se bazează pe postulatul conform căruia, persoana fiind o istorie, „certitudinea științifică în cazul respectiv nu se sprijină pe o demonstrație experimentală în maniera în care aceasta este utilizată în cadrul științelor naturii... este vorba despre a înțelege și nu despre
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
tratamente diferite (farmacologice/psihosociale) la subiecți regrupați sub o etichetă generică. Confruntate cu problemele unui subiect anume, clasificările nosologice și comparațiile statistice nu ajută deloc clinicianul în analizarea lor, în luarea unei decizii terapeutice și în individualizarea unui tratament. Abordarea psihodinamică Principiile abordării psihodinamice Abordarea psihodinamică se sprijină pe unul sau altul dintre corpusurile teoretice propunând o înțelegere globală a funcționării normale și patologice a psihismului. Tulburările și suferințele au statutul de simptome ce fac dovada disfuncției (conflict intrapsihic) unui „organ
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
psihosociale) la subiecți regrupați sub o etichetă generică. Confruntate cu problemele unui subiect anume, clasificările nosologice și comparațiile statistice nu ajută deloc clinicianul în analizarea lor, în luarea unei decizii terapeutice și în individualizarea unui tratament. Abordarea psihodinamică Principiile abordării psihodinamice Abordarea psihodinamică se sprijină pe unul sau altul dintre corpusurile teoretice propunând o înțelegere globală a funcționării normale și patologice a psihismului. Tulburările și suferințele au statutul de simptome ce fac dovada disfuncției (conflict intrapsihic) unui „organ virtual”, aparatul psihic
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
subiecți regrupați sub o etichetă generică. Confruntate cu problemele unui subiect anume, clasificările nosologice și comparațiile statistice nu ajută deloc clinicianul în analizarea lor, în luarea unei decizii terapeutice și în individualizarea unui tratament. Abordarea psihodinamică Principiile abordării psihodinamice Abordarea psihodinamică se sprijină pe unul sau altul dintre corpusurile teoretice propunând o înțelegere globală a funcționării normale și patologice a psihismului. Tulburările și suferințele au statutul de simptome ce fac dovada disfuncției (conflict intrapsihic) unui „organ virtual”, aparatul psihic, ale cărei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
absența efectelor este imputată subiectului, rezistențelor aparatului său psihic. Acest mod avantajos de a privi lucrurile permite eludarea oricăror întrebări privind interpretările, tratamentul și pertinența teoriei. Acordând o mai mare valoare analizei sensului conduitelor și a unui aparat psihic, modelul psihodinamic neglijează observarea datelor comportamentale și cele privind condițiile de mediu. El construiește o imagine rigidă a comportamentului, lipindu-i o etichetă simptomatică și scoate din câmpul conștiinței studiul interacțiunilor dintre subiect și mediul său. Modelul nu reține decât ipoteze cauzale
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
abordarea medicală și, la fel ca aceasta, este preocupat de validarea științifică a teoriilor, tratamentelor și efectelor acestora. Acesta se deosebește însă de abordarea medicală în ceea ce privește scopurile și modalitățile de realizarea ale anamnezei, schemele explicative și strategia de tratament. Abordarea psihodinamică se distinge de celelalte două abordări atât prin fundamentul său epistemologic și prin respingerea cunoștințelor științifice demonstrate deja, cât și la nivelul modelului teoretic de referință, al anamnezei și al evaluării. In ceea ce privește schema explicativă și conceperea tratamentului, constatăm
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
există interacțiuni constante între practică și teorie, fiecare pol stimulându-l pe celălalt. Introducerea cognitivismului, a modelului autoeficienței sau a controlului stresului constituie exemple evidente în susținerea acestei afirmații. Tabel 1.Comparație sintetică a privind abordările diagnostice Abordare medicală Abordare psihodinamică Abordare cognitiv-comportamentală Bază epistemologică Raționament experimental: discursiv, deductiv, nomotetic Raționament hermeneutic: intuitiv, interpretativ, convingere intimă Raționament experimental: discursiv, deductiv, nomotetic Model teoretic de referință Modelul fiziopatologic al bolii acute Explicație științifică a disfuncțiilor Relație de schimb între teorie și practică
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cognitive, emoționale și fiziologice de care dispune subiectul într-un anumit moment al vieții sale. Acest studiu recunoaște importanța determinismelor biologice și psihologice fără a li se atribui cu ușurință statutul de variabile cruciale, așa după cum se întâmplă în abordarea psihodinamică. Datele obținute conduc la enunțarea unor ipoteze de tip dispozițional, subliniind rolul predispozant al factorilor legați de istoria subiectului. Ele permit explicarea unor noțiuni cum ar fi atribuirile cauzale (teorie personală), motivația sau flexibilitatea subiectului la schimbare, care sunt importante
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sunt date fără o evaluare morală rațională - pot conține interesele egocentrice ale adultului) la o morală autonomă a cărei constituire necesită integrarea reciprocității relațiilor între indivizii recunoscuți prin particularitatea lor proprie, dar egali sub raport formal. În perspectiva unei analize psihodinamice, continuă autorii citați anterior, cucerirea autonomiei este corelată cu construirea identității în timpul adolescenței. O altă definiție vine din sfera filozofiei. În acest caz autonomia este pusă în legătură cu eteronomia, ambii termeni desemnând „situația unei persoane, a unei colectivități umane, a unei
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]