1,100 matches
-
tip psihotic (Marcelli, 1998), pentru a explica această dificultate de a integra dimensiunea depresiei, sau mai exact de a renunța, inerentă adolescenței (vezi capitolul 6). Această dificultate este cu atât mai mare cu cât tânărul adolescent prezintă semnele unei fragilități psihopatologice anterioare: tulburare a personalității de tip limită sau narcisiacă, antecedent de psihoză infantilă mai mult sau mai puțin stabilizată, nivel intelectual (QI) la limită sau inferior, tulburări anxioase marcate de o angoasă patologică a separării... În toate aceste situații, fragilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
colab., 1991), a constatat o tulburare mentală la 94% dintre cazuri, dintre care 51% depresie, 26% alcoolism și 21% tulburare de adaptare. O sinucidere din trei prezenta o patologie a personalității. Acest gen de studiu demonstrează foarte bine gravitatea contextului psihopatologic care însoțește, în general, actul suicidar fatal și, în special, frecvența stării depresive, contrastând cu faptul că o proporție importantă dintre acești tineri pare să nu fi beneficiat de nici o supraveghere psihologică înaintea sinuciderii lor (Brent și colab., 1998). De
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
o mai bună adaptare socială aparentă (în momentul bilanțului medico-psihologic), dar în același timp printr-o „mai mare prevalență a tulburărilor psihiatrice grave, în special depresie majoră în momentul gestului lor sinucigaș”. Autorul trage concluzia că există o mare heterogenitate psihopatologică subiacentă comportamentului suicidar, heterogenitate în mod foarte strâns legată de contextul psihosocial și de capacitatea de comunicare a individului. Aceste rezultate par să arate, de asemenea, că populația „sinucigașilor” nu coincide exact cu cea a „celor care au avut o
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
probleme școlare: repetarea anului, eșec școlar. După unii autori: „Aceste rezultate sugerează deci faptul că gravitatea crescută a tentativelor de suicid ale băieților nu se datorează doar recurgerii la mijloace diferite pentru a se sinucide, ci este datorată și diferențelor psihopatologice...”. Conduitele asociate tentativei de suicid la băiat sunt dovada unui „profil depresiv” mai accentuat decât la fetele predispuse la sinucidere. TENTATIVELE DE SUICID: CLINICA Datorită frecvenței lor, cât și morbidității și mortalității asociate acestora, tentativele de suicid au devenit o
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
consens în ceea ce privește definiția tentativelor de suicid, ceea ce face ca rezultatele diferitelor studii să fie dificil de comparat. Ce putem înregistra ca tentativă de suicid? O „simplă” zgârietură a încheieturii mânii sau înghițirea câtorva comprimate de benzidiazepine sunt comparabile în plan psihopatologic unei aruncări de la fereastră sau utilizării unei arme de foc? Autorii au încercat adesea să rezolve această problemă definind unele criterii privind gravitatea. Astfel Beautrais și colab. (1996) nu se referă în studiul lor decât la tentativele de suicid „grave
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de mai multe ori să se sinucidă și că aceste gesturi ale sale au trecut total neobservate de către cei din jurul său. Este vorba adesea de acte benigne din punct de vedere medical, ceea ce nu oferă nici o informație privind semnificația lor psihopatologică, cu risc ridicat de recidivă și de escaladare a mijloacelor. Ca urmare a acestor constatări, Carlton și colab. (2000) s-au preocupat de relațiile dintre cererea de ajutor psihologic și ideile sinucigașe la un număr de 221 adolescenți cu vârste
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cu vârste mai mari se poate constata și recurgerea la o doză puternică de drog, și atunci este dificil să facem diferența dintre o supradoză accidentală și un gest sinucigaș. Această distincție nu prezintă totuși decât un interes limitat, profilul psihopatologic al adolescenților studiați fiind asemănător în ambele cazuri. Acest fapt ridică problema echivalențelor suicidare abordate în continuare. Printre alte metode, regăsim mai întâi pierderea de sânge care se rezumă adesea printr-o zgâriere mai mult sau mai puțin profundă la
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
idei sinucigașe, mai multe sentimente de disperare și un nivel al furiei interne mai ridicat decât la ceilalți. PROBLEMA ECHIVALENȚELOR SUICIDARE Exceptând actele în mod clar suicidare descrise mai sus, un anumit număr de expuneri la risc au o semnificație psihopatologică apropiată și pot fi calificate ca echivalențe suicidare. Chiar în absența unei intenții deliberate de a se omorî, expunerea la risc (cu conștiința riscului la care se expune) poate fi însoțită de o dorință de moarte sau cel puțin de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
mulți deprimați în primul grup (IS) decât în al doilea (TS). Acest studiu arată clar că este bine să nu mai considerăm ideile suicidare fără trecerea la act ca o formă benignă în cadrul exprimării diverselor manifestări suicidare, atât în plan psihopatologic cât și în plan prognostic: ideile suicidare durabile și intense prezintă o foarte puternică corelație cu depresia care este, de asemenea, corelată cu tentativa de suicid (vezi mai jos). Dacă ideile suicidare constituie un factor de risc pentru tentativa de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
SUICID ȘI DEPRESIE În ceea ce privește diagnosticul psihiatric stabilit unui adolescent care a efectuat o tentativă de suicid, era ceva obișnuit să se spună și să se scrie că un număr mare de adolescenți cu tentativă de suicid nu prezentau un profil psihopatologic special. „Depresia” nu se constata decât la un număr restrâns de adolescenți (10,6% pentru Davidson și Choquet, 1981). Totuși, dacă diagnosticul de depresie era rar stabilit, erau descrise alte numeroase tulburări asociate acesteia la adolescenții cu tentativă de suicid
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de conduită (46% după Shaffer și colab.), consumul de substanțe (26% alcoolism în primul studiu; 35% cazuri de consum de substanțe nediferențiate în al doilea) și tulburări de adaptare (21 și 10% respectiv). Aceste studii arată foarte bine gravitatea contextului psihopatologic care însoțește actul suicidar și, în special, frecvența stării depresive. În ceea ce privește studiile epidemiologice asupra tentativelor de suicid , Brent și colab. (1988) constată un procent de 75% cazuri de depresie majoră și 19,6% de distimie într-o populație de adolescenți
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
marginalizare, neimplicare etc.) cât și psihiatric (tulburări severe, psihoze confirmate etc.). În sfârșit, din cei 44 de pacienți regăsiți, 2 au decedat prin sinucidere (3,3% din populația inițială: procent aproape similar celor prezentate în celelalte studii). 11. ÎNȚELEGERE: ABORDARE PSIHOPATOLOGICĂ Așa după cum am spus deja, tentativa de suicid este un act, în consecință un comportament vizibil, care se manifestă sau nu: ea se pretează deci foarte bine unei contabilizări, unei cuantificări, ceea ce a dus la apariția unei multitudini de studii
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
De ce? Putem să ne punem aceleași întrebări în legătură cu tentativa de suicid ca și în legătură cu depresia. Reprezintă adolescența, prin ea însăși, un factor de risc pentru trecerea la actul suicidar? Adolescenții predispuși la sinucidere prezintă particularități semiologice (vezi capitolul 8) sau psihopatologice în comparație cu alte vârste ale vieții? Răspunsul la aceste două întrebări ar putea rezuma evoluțiile conceptuale, trecând de la un punct de vedere dacă nu normativ cel puțin banalizator ale primelor studii epidemiologice din perioada anilor șaizeci-șaptezeci (sinuciderea adolescentului nu exprimă o
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
nu normativ cel puțin banalizator ale primelor studii epidemiologice din perioada anilor șaizeci-șaptezeci (sinuciderea adolescentului nu exprimă o patologie foarte gravă și poate fi asociată în mod simplu unei „crize a adolescenței”) la un punct de vedere în mod clar psihopatologic, cel al clinicienilor mai întâi, care consideră că o tentativă de suicid în adolescență este întotdeauna consecința unei tulburări grave asociată cu psihoza (poziția unor autori cum ar fi Laufer, 1989 sau Ladame, 1981) apoi la cel al noilor studii
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
printre care, în primul rând, mai ales în adolescență, întâlnim clivajul, proiecția și trecerea la act, mecanisme pe care le vedem foarte bine acționând în cazul tentativei de suicid. Această tendință spre trecerea la act pune în evidență cealaltă axă psihopatologică proprie tentativei de suicid: dimensiunea impulsivă. Aceasta din urmă demonstrează fragilitatea și relativa ineficiență a funcționării psihice în cazul conflictelor și a noilor exigențe developmentale legate de pubertate și puber ca proces fiziologic și psihic individual pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
suicid, și nu i-a fost în nici un caz administrat prin intermediul unei teorii exterioare, atunci experiența clinicianului poate constitui un ghid prețios, util pentru clarificarea unei polisemii pe care subiectul o percepe adesea ca pe o cacofonie. Ideile și ipotezele psihopatologice care urmează se înscriu pe această linie, propunându-și să excludă orice explicație simplistă și liniară, cu toate că, din spirit de claritate didactică, vom iniția și o expunere a principalelor axe de comprehensiune. FIGURA EMBLEMATICĂ A MORȚII ÎN ADOLESCENȚĂ Este imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
atunci când un adolescent comite o tentativă de suicid, aceasta se întâmplă aproape întotdeauna deoarece acesta vrea să trăiască... dar altfel, încercând să se separe de o copilărie sau să anuleze o excitație, ambele invadatoare. Nu putem deci descrie o organizare psihopatologică precisă care să poată fi, în mod sistematic, pusă în relație cu tentativa de suicid, chiar dacă există în mod incontestabil direcții de tensiune și axe conflictuale comune pentru diferitele tentative de suicid. Ponderea celor două dimensiuni prevalente, respectiv dimensiunea depresivă
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sistematic, pusă în relație cu tentativa de suicid, chiar dacă există în mod incontestabil direcții de tensiune și axe conflictuale comune pentru diferitele tentative de suicid. Ponderea celor două dimensiuni prevalente, respectiv dimensiunea depresivă, dimensiunea impulsivă, explică diversitatea tablourilor semiologice și psihopatologice subiacente însuși „actului suicidar”: adolescenții care comit acest gest suferă de o tulburare a cărei gravitatea este foarte variabilă și nu prezintă în mod necesar o patologie mentală indentificabilă din punct de vedere nosografic. Totuși, însuși gestul suicidar trebuie înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
recunoaște realitatea suferinței intrapsihice, în particular a afectelor depresive subiacente opusă negării acestei suferințe și a acestor afecte. Această dublă recunoaștere îl privește la fel de bine pe adolescentul însuși, cât și pe părinți și pe medicul consultant. Posibilitatea obținerii unor modificări psihopatologice individuale și interactive familiale depinde de această recunoaștere. Dacă există un consens relativ privind faptul că în adolescență o tentativă de suicid reprezintă adesea un atac asupra corpului, în schimb ni se pare util să precizăm asupra cărui corp este
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de mediul familial, modificarea orientării școlare sau preprofesionale etc. Nu trebuie niciodată să ignorăm importanța și potențialul real de schimbare al unor astfel de măsuri în legătură cu adolescentul. Aceste convorbiri au, în mod sigur, drept obiectiv tradiționala evaluare semiologică, nosografică și psihopatologică, dar noi ne vom propune în mod special să cercetăm: - capacitatea adolescentului de a investi lumea sa reprezentațională internă și de a se interesa de propria sa funcționare psihică. Aceste convorbiri de evaluare au în parte drept scop trezirea interesului
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
în mare parte pe calitatea cadrului terapeutic inițial. A proteja înseamnă că medicul trebuie să stabilească niște limite, somatice și psihologice, atât adolescentului cât și părinților, în legătură cu un act căruia, pe moment, îi este adesea dificil să-i cunoască semnificația psihopatologică și să-i prevadă consecințele directe. În Franța s-a luat decizia de a spitaliza persoanele cu tentativă de suicid, pentru a răspunde mai bine acestor ultime două obiective, a controla și a proteja, dar această opțiune se opune primului
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
autori notează faptul că frecvența recidivelor nu este modificată cu nimic de existența sau inexistența unei spitalizări. Conform acestora din urmă, doar perioadele lungi de spitalizare în secție specializată ar putea să contribuie la apariția unor modificări, atât în structura psihopatologică a individului cât și în dinamica interacțiunilor familiale. Dar riscul unei evoluții cronice devine atunci major. În ansamblu, cele mai frecvente modalități de spitalizare întâlnite sunt următoarele: - spitalizarea, în secția de medicină somatică, răspunde măsurilor de urgență necesare datorită stării
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
tentative de suicid sunt mai puțin grave decât cele care ajung în secțiile de urgență medicală. Putem crede că acest lucru este valabil pentru problemele somatice, dar cum nu există decât o legătură foarte slabă între gravitatea somatică și gravitatea psihopatologică, este foarte probabil ca tentativele de suicid simptomatice pentru o suferință psihică gravă să rămână complet ignorate și în afara supravegherii medicale. Această situație îi îndeamnă pe mulți clinicieni să încerce să dezvolte alternative la spitalizare, sub forma unei supravegheri medicale
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
iar „biblioteca” tăinuită reflectă, asemenea unui fișier medical, aspectele degradării umane. Speranța de reînsănătoșire o insuflă pădurea verde și pământul de sub ea, „fața pământului” fiind, cum spune un pădurar, „chipul pământean al lui Dumnezeu”. Fenomene psihosociale de aceeași natură, manifestări psihopatologice ale degenerării și alienării conștiinței umane conțin și câteva romane ulterioare ale lui S. În Cina cea de taină (1984), bunăoară, acestea sunt proiectate în universul rural de la începutul erei socialiste, într-o viziune coșmarescă, halucinatorie, iar în Ochiul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
demascarea propriu-zisă (completarea anchetei efectuate de Securitate, aplicarea tehnicii de „spălare a creierului” și recompunerea altei personalități a victimei); etapa a treia consta În intrarea fostei victime În rândul torționarilor. După Nicu Ioniță, fenomenul Pitești a constat Într-o „inginerie psihopatologică” ce urmărea transformarea făpturii umane În contrariul său, printr-un proces de inducție și inversiune psihologică. De aceea, Închisoarea Pitești trebuie privită, În perioada 1949-1952, ca un „laborator experimental de psihologie umană, organizat după criterii științifice”, unde s-a recurs
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]