437 matches
-
DE MUIERE, de Stejărel Ionescu, publicat în Ediția nr. 2323 din 11 mai 2017. bătrânul a venit și s-a așezat pe scaun, a cerut o mahoarcă și un deț ce sliboviță, și aprins tăcut țigara și a început să pufăie încet, încet scoțând rotocoale de fum, în crâșmă fiecare își vedea de ale lui, a scuipat în palme, ptiu, curva dracului, asta cu zile mă omoară, nu se astâmpără nici să o pici cu ceară, iar am prins-o cu
STEJĂREL IONESCU [Corola-blog/BlogPost/377441_a_378770]
-
alarmant de repede. M-am așezat mult mai aproape de ușa sobei interdeschise și am privit flăcările cum se luptau cu umezeala din lemne. Mi-am frecat mâinile apoi l-am privit pe tata. Stătea cu ochii undeva pe zare și pufăia îndelung. După câteva minute bune s-a întors spre noi, ne-a porivit printre lacrimi, apoi a plecat... A trecut timpul. Gura fântânii e astupată cu o pânză de păiajeni și multe frunze căzute din nucul de la uliță, ușa de la
DE CE, TATĂ? de TEODOR DUME în ediţia nr. 2032 din 24 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381179_a_382508]
-
privea de sus tinerii, negricios, cu o față fină, dar firea lui blândă și ospitalieră îi atrăgea ca un magnet pe învățăcei.(...) La el atrăgea privirea pătrunzătoare, mustățile negre și subțiri, cu marginile ascuțite, ochelarii, și nelipsita havană din care pufăia”. Totodată autorul romanului îi reliefează omului Alexandru Macedonski, cu îndemânare artistică, personalitatea, trăsăturile de caracter: iubirea de mamă, umorul fin, primele iubiri, muzele, dragostea față de copii, dorul de țară, de locurile natale, legătura cu prietenii din copilărie, amintirile despre tatăl
CITII,AL.FLORIN ȚENE VĂ ÎNCÂNTĂ...! CRONICĂ DE FLORIN T. ROMAN de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 2310 din 28 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381473_a_382802]
-
-l în aia mă-si că e oltean de-al meu și nu se supără!” Îl văd că-și dă repede buzunarele peste cap, scoate o brichetă și dă să aprindă o țigară. În întind un carpați, o aprinde și pufăie cu poftă din ea. Și tace și tac și eu. Frumoasă e tăcerea-mi-am zis- noi cu vorbele noastre murdărim și viciem aerul mai rău precum cu fumul de tutun... “...Păi- reia el discuția de unde rămăsese- te-am văzut
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1674 din 01 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/371908_a_373237]
-
-se la drum, pe direcția est. Peisajele care se desfășurau în goana trenului, nu mai prezentau interes pentru mine, iar timpul parcă se scurgea cu viteza melcului. După circa o oră care îmi părea nesfârșită și exasperantă, ajungeam la Gherla. Pufăind din greu și purjându-și aburii din cilindri, locomotiva lua o scurtă dar binemeritată pauză. Ei, de aici, în maxim 15 minute, călătoria așteptată cu entuziasm și nerăbdare - care, pe parcurs, se transformase într-o agasantă așteptare - avea să se
CĂLĂTORIA de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1650 din 08 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372538_a_373867]
-
a scurtat; pe zi ce trece-s mai năuc. parcă din alt veac am dezertat și nu știu încotro s-apuc. fug cât mă ține brăcinarul; nu știu nici unde, și nici cum. și trec prin viață ca mărfarul, ce pufăie și scoate fum. Referință Bibliografică: fug cât mă ține brăcinarul / George Safir : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 762, Anul III, 31 ianuarie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 George Safir : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
FUG CÂT MĂ ŢINE BRĂCINARUL de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 762 din 31 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348917_a_350246]
-
al cerului, imaginația proiectă un tren rulând pe șine cu-n ecartament cu mult mai larg decât cel Trans-Siberian, hotărât să străbată lumea în lung și-n lat, pe arșiță, pe viscol. În fața sa, o locomotivă greoaie precum un bivol, pufăia și icnea trăgând un șir nesfârșit de vagoane, îndărătnicindu-se să cucerească traseul, metru după metru, la fel ca optimismul care sfidează orice obstacol, chiar și destinul, mereu înainte. Mi-e foarte bine!” - concluzionă și își întinse brațele cât să
PUZZLE de MIHAELA SUCIU în ediţia nr. 1676 din 03 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/345019_a_346348]
-
decât o mitralieră AKM. Poc-poc... cu degetele pe unde i-am arătat eu că mă doare. Desigur că mă ascultă și cu stetoscopul. Brrrr... ce mâini reci avea când mi le punea pe spinare. Îmi spune să respir ritmic, tare... Pufăi ca o locomotivă. În sfârșit scap din mâinile lui... Mi se dă un fel de halat de culoarea vântului turbat pe care trebuie să-l îmbrac cu nasturii-n spate. Apoi mă trimite să îmi fac o radiografie la plămâni
CUM POŢI SĂ FACI O PNEUMONIE DE VARĂ de STANLEY PATOOTY JR. în ediţia nr. 459 din 03 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345266_a_346595]
-
cap până în picioare. - Păi... din punctul meu de vedere, putem merge! Ajunseră destul de repede la gară, deoarece, dat fiind mărimea orășelului, era foarte aproape, indiferent din ce cartier veneai. La scurt timp, după ce își cumpărară biletele, trenul își făcu apariția, pufăind din greu și se opri, scrâșnind din toate încheieturile, în fața gării. Era plin ochi, deoarece mergeau la bâlci călători din multe alte localități care erau pe traseul liniei ferate, din împrejurimile Bărăganului. Se strecurară în tren, prin mulțimea ce se
MOȘ MACHE CAP.II MARIA de DAN PETRESCU în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/377813_a_379142]
-
de pe povârnișurile frecventate de urși. Și iarăși îmi amintesc de străbunica Sanvina, care își lua coșul cu ouă de cu seară, și se ducea pe jos cinci kilometri până în gara din Bendorf (Benești), ca să aștepte acolo Mocănița, ce-o ducea pufăind în dimineața următoare la piață, la Sighii. Dormea în gară, de frică să nu piardă trenul, un tren din care puteai coborâ și urca din mers, după cum îi arată și numele. Un tren pare și destinul sibienilor plecați departe de
SIBIUL – SINGULAR, CU ARTICOL HOTĂRÂT de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 850 din 29 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/375283_a_376612]
-
din același Matiz, coborî același ins pricăjit. La fel de țeapăn de importanta aroganță, ducea de astă dată în mâna stângă un diplomat deloc potrivit necăjitei sale apariții. Ca și-n ziua precedentă, se îndreptă spre ușa magazinului. Domnul Alfa improviză nepăsarea. Pufăia dintr-un trabuc neaprins și nu-i acorda defel atenție, căci pregătise o tactică de intervenție, în caz c-ar fi vrut cineva să se-nființeze în față. Și era sigur că nu va mai risipi energie sub nici o formă
DAŢI-O-NCOLO...! de ANGELA DINA în ediţia nr. 1689 din 16 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/374784_a_376113]
-
replici neglijente și aranjamente pentru a doua zi se aude vocea Alicei pronunțând încă odată frază batjocoritoare la adresa lui Falstaff: E îl viso mio șu lui risplenderà care se încheie cu o explozie de râs. Finalul actului, cu femeile râzând și pufăind în timp ce îl caricaterizeaza pe Falstaff, anticipează deja victoria lor finală. Desigur că partitura abundă de exemple privind modul în care Verdi utilizează timbrul și registrele instrumentelor. La începutul actului ÎI, Msr. Quickly își cântă salutul ei Revernza pe un scurt
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
de-al meu, chem poliția. Sigur că da, spune Dave Sharpness, Încuviințînd, de parcă aceasta ar fi o idee genială, propusă chiar de el. S-a-nțeles. Pornesc cu pași Împleticiți spre capătul străzii și opresc un taxi. Acesta se oprește pufăind și mă așez agățîndu-mă de mînerul portierei, incapabilă să mă relaxez pînă nu ieșim din West Ruislip. Abia dacă pot să suport să mă uit la dosarul de carton aflat În poala mea, ca un secret vinovat și oribil. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
era limpede că balena își dăduse în sfîrșit seama că-i urmărită. De aceea, tăcerea și precauțiile nu-și mai aveau rostul. Vîslele scurte fură lăsate din mîini, fiind înlocuite numaidecît cu babaicile cele mari, care intrară zgomotos în acțiune. Pufăind mereu din pipă, Stubb își îndemnă oamenii la atac. Da, balena își schimbase brusc tactica. Pe deplin conștientă de primejdie, înota cu capul în afară, prin viitoarea de spumă pe care-o stîrnea. Ă Pe ea, băieți, pe ea! Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ar fi lins buzele înfulicînd o bucată de biftec à la grenadir. Și astfel, cu ramele și cu chiotele, ambarcațiunile despicau valurile. între timp, Stubb, păstrîndu-și locul de comandă, continua să-și îndemne echipajul la atac, fără a înceta să pufăie din pipă. Oamenii vîsleau și se opinteau ca niște apucați, pînă cînd auziră porunca mult așteptată: Ă Ridică-te, Tashtego! Atinge-o! Harponul fu lansat. Ă înapoi peste tot! Oamenii vîsliră înapoi; în aceeași clipă, ceva fierbinte trecu șuierînd pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
această baltă roșcată, reflectîndu-se pe fețele tuturor, încît se vedeau unii pe alții ca niște piei-roșii. în acest timp, prin răsuflătoarea balenei în agonie țîșnea jet după jet de abur alburiu, așa cum din gura ațîțatului secund ieșeau rotocoale de fum; pufăind de zor, Stubb își trăgea înapoi, după fiece lovitură, lancea îndoită și o îndrepta la loc, prin cîteva izbituri repezi în copastie, pentru a o înfige iar în trupul balenei. Ă Mai aproape, mai aproape! strigă el către primul vîslaș
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încetau lucrul și se cățărau pe catarge, ca să respire puțin aer curat. Alții, socotind pe semne că riscă să se îmbolnăvească de ciumă, vîrau cîte o cîrpă în găleata cu catran și o duceau mereu la nas. Alții, în sfîrșit, pufăiau de zor din lulelele lor, cu imameaua retezată, încît fumul acestora le umplea mereu nările. Stubb rămase uluit de strigătele și înjurăturile ce se auzeau dinspre ruful căpitanului; privind în direcția aceea, zări fața încinsă a unui om, prin crăpătura
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de conversație. Studie „Lecția Întâi: Saluturi“. și, până când ajunse la funcționarul de la masă, era pregătit. ― Numele? ― Eleutherios Stephanides. ― Locul nașterii? ― Paris. Funcționarul ridică privirea. ― Pașaportul. ― Totul a pierit În foc! Mi-am pierdut toate actele! Lefty Își țuguie buzele și pufăi, așa cum văzuse că fac francezii. ― Uitați-vă cum sunt Îmbrăcat. Mi-am pierdut toate costumele bune. Funcționarul zâmbi, strâmbând din nas, apoi semnă hârtiile. ― Aprobat. ― E și soția mea cu mine. ― Presupun că și ea s-a născut tot la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
contureze orașul. Lefty se zgâi la mașinile parcate pe lângă trotuare, ca niște gândaci uriași. Peste tot răsăreau coșuri de fum, ca niște tunuri bombardând atmosfera. Unele roșii, din cărămidă, altele Înalte și argintii - regimente de coșuri Încolonate sau coșuri singuratice, pufăind meditativ, o pădure de coșuri care Întunecau soarele și apoi, dintr-o dată, Îl acopereau complet. Totul se făcuse negru: intraseră În gară. Gara Grand Trunk, acum o ruină de dimensiuni monumentale, era pe atunci tentativa orașului de rivaliza cu New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
capăt al orașului, exact În această noapte, bunica mea are un coșmar. E Într-o barcă de salvare de la bordul Giuliei. Căpitanul Kontoulis Îngenunchează Între picioarele ei, scoțându-i corsetul din trusoul de mireasă. Îi desface șireturile și Îl deschide, pufăind o țigară cu aromă de cuișoare. Desdemona, rușinată la culme de brusca ei goliciune, privește În jos, la obiectul fascinației căpitanului: o parâmă de vapor care dispare Înăuntrul ei. ― Hop-așa! strigă căpitanul Kontoulis și Lefty apare cu o mutră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
turcii Uludag, ca băuturii răcoritoare. Încă nu Îmbătrânisem suficient ca să-mi dau seama că viețuirea nu te trimite În viitor, ci Înapoi În trecut, În copilărie și Înainte de naștere, pentru ca În cele din urmă să te reunești cu morții. Îmbătrânești, pufăi pe scări, intri În corpul tatălui tău. De aici e doar un mic salt până la bunici și apoi, până să apuci să-ți dai seama, te trezești călătorind În timp. În viața asta creștem Îndărăt. Turiștii cu părul alb din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Înmânat, o dată cu chibriturile și cuțitul de tăiat trabucuri. Julie Își duse trabucul la nas și Îl adulmecă. Îl rulă Între degete ca să vadă cât era de umed. Tăindu-i capătul, Îl băgă În gură, luă un chibrit și aprinse trabucul, pufăind succesiv. ― Mies van der Rohe fuma trabucuri, am spus, ca s-o stimulez. ― Ai văzut vreo fotografie cu Mies van der Rohe? Întrebă Julie. ― Bună observație. Am stat unul lângă altul fără să vorbim, doar fumând, cu fața spre interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ieși spre pulvinar, este ascuns vederii de masa compactă a celor cinci sute de gladiatori. Contemplă în schimb loja de la cealaltă extremitate a axei mici, spre sud, unde cu sigu ranță au luat loc prefectul Romei și cei lalți magistrați. Pufăie ostenit. — Să sperăm că nu vor fi probleme, murmură în surdină. Se întunecă imediat la chip. De când Curtius Atticus a cum părat de la principe o parte din școala de gladiatori, sunt exploatați mai crâncen decât dobitoacele. Vittelius nu s-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
redactorului-șef, mă strecor într-un scaun, scot la iveală aceste câteva articole scrise și cer o șansă. De fapt, azi e programată o altă întâlnire. ― Jemima, spune redactorul-șef, rezemându-se în scaun. Își pune picioarele pe masă și pufăie dintr-un trabuc. ― De ce-ai vrea tu să fii reporter? ― Păi nu vreau, spun eu, abținându-mă să nu-mi dau ochii peste cap, pentru că de fiecare dată când intru aici, se pare că avem aceeași conversație. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de matură. ― Fumezi! a spus atunci cu voce tare unul dintre prietenii mei, cu groază și respect în același timp, după care toți ceilalți s-au oprit din sărutat și s-au întors să mă privească. ― Și? am zis eu, pufăindu-mi în continuare țigara. Țineam fumul în gură și apoi îl eliberam dintr-odată. ― Păi de unde le-ai luat? ― Le-am cumpărat, prostule. ― Dar tu nu fumezi. ― Acum fumez, am spus eu. Și am continuat să pufăi, dureros de conștientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]