1,506 matches
-
de țară.Nelegiuți cu numele spurcat,Purtînd sămînța șarpelui în vene,Cu toți dușmanii țării-au pactizat,Punînd infam peceți pe anateme.De la Nădlac și pînă-la litoral,S-au pus ca să distrugă tot pămîntul,Și să-i înfigă nației un pumnal,Ca pe-un deșert, pe-aici să bată vîntul.Spre tine inclusiv ei au pornit,S-aducă jaf pădurii tutelare,Arînd c-un plug de fier nenorocit întreaga verde-a munților splendoare.Cînd te lovește fieru-n miez de trunchi,Eu
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
crinului, purta o a doua armură din plăci metalice unite prin legături din piele, cu capul ascuns de un coif de luptă cilindric, după uzul cruciaților. O spadă se odihnea În teaca legată de umăr printr-o curea și două pumnale Îi străluceau la brâu. — E interzis umblatul prin oraș după stingere. Numai bandiții și hoții de buzunare se hazardează să Încalce hotărârea, și Își primesc pedeapsa la spânzurătoare. Sper că ai socotit bine urmările, continuă poetul pe un ton amenințător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
necesar. Se dădu mai aproape de cadavru. Când era viu, trebuie să fi fost cam la fel de Înalt ca el. Părea să-l studieze, ascuns Îndărătul măștii sale. Însă cum Își putea Învinge propria greutate, spre a rămâne În picioare? Ceru un pumnal unuia dintre soldați și, din câteva lovituri hotărâte, reteză frânghiile care Îi țineau mâinile. Brațele omului alunecară Înainte cu o mișcare Înceată ce părea să imite mișcarea vieții. Dar trupul rămase ridicat, stârnind exclamațiile celor prezenți, care se cruceau. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sufletului. Mintea capătă darul blasfemator al unei puteri profetice inspirate nu de Dumnezeu, ci de diavolul verde care o stropește. În acest stadiu, excitația e atât de intensă, Încât corpul poate fi făcut bucăți de instrumentele unui chirurg sau de pumnalul unui asasin fără ca suferința să Îl distragă pe visător de la viziunile sale. În timp ce omul vorbea, numele mixturii stârnea ecouri În capul poetului. — Dacă nu m-aș teme să atrag asupra mea mânia Sfintei Biserici, aș spune că străbunii cei dintâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cheamă doi polițai ca să mă Însoțească de Îndată la Santa Croce. Bărbatul Încuviință din nou din cap, În timp ce Își freca obrazul. Poetul Îl văzu alergând spre camerele de gardă. Dar mai Înainte Îi simți privirea asupra gâtlejului, tăioasă ca un pumnal. Poate că trebuia să fie mai precaut, Își zise. Nu avea să fie prior pentru totdeauna. Era zi de târg, În spatele zidurilor vechi. Dante se hotărâse să străbată străzile Îmbâcsite de tejghele pentru a scurta traseul. Dar ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-o de perete, și așeză În vârf lampa, spre a examina mai pe Îndelete semnul diabolic. Își trecu degetele ușor peste brazdele din var: cineva cu siguranță tot răzuise peretele cu un vârf de oțel, poate o spadă sau un pumnal. Săltându-se pe vârful picioarelor, izbuti să ajungă până la marginea superioară a inciziei. Cel care scrijelise zidul trebuie să fi fost cam de aceeași Înălțime cu dânsul. Văzuse cândva unul dintre acele semne ale răului pe o carte de farmece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl foloseau vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou cu luare aminte spre mozaic. Incizia deteriorase gamba stângă a colosului. Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau pe jos, În mijlocul varului. Ceva sclipea printre fragmente. Un tip de pumnal cu lamă scurtă așa cum Dante nu Își amintea să mai fi văzut În Toscana. Părea o reproducere În miniatură a lamei de cosor pe care țăranii de prin părțile lui Îl foloseau la muncile lor câmpenești, bună pentru altoitul viei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
obișnuită. Părea mai mic. — Ce este atât de important, messer Alighieri, Încât să mă scoți de la treburile mele? Întrebă el de Îndată. Taverna e treaba ta, mizerabile, se gândi poetul, dar se mărgini să Îl ignore. Sucea În mâini ciudatul pumnal pe care Îl găsise În biserică. Există templieri la Florența? Întrebă el. — Ce? — Trezește-te, Bargello. Ordinul cavalerilor sărmani ai lui Hristos, zis al Templului. Straiele lor albe, cu crucile evidente. Știi dacă există vreunul În oraș? Celălalt părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu erai În temniță? Celălalt izbucni În râs. — Cu lacrimi amare l-am convins pe bătrânul să-mi plătească datoria la cămătari și am ieșit În urmă cu trei ani. Cât despre mișelul acela pe care l-am atins cu pumnalul, și-a retras infamiile În zornăit de pungă. Dar dacă n-aș fi pus șaua pe cal repejor, aș fi din nou În lanțuri. Zarurile m-au trădat iarăși, iar de data asta bătrânul nu vrea să audă de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și cu buzele strâmbate Într-un zâmbet vulgar. — Așadar, iată-te din nou, messer Alighieri. La urma urmei, tot patul meu Îl cauți, Îl apostrofă ea deznodându-și șireturile rochiei și arătându-i pieptul. Glasul ei ascuțit tăia ca un pumnal. Dante se oprise dintr-o dată, cu două trepte mai jos. Fata se apropie și se aplecă spre el, atingându-l cu sânul. Poetul simți un miros confuz, suflarea animalică a unei iepe amestecat cu ceva artificial, unul din parfumurile acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
crezuse, ci de o bucată grea de lână albă. Deschisă, căpătă o formă de corolă: era o mantie, decorată Într-o parte cu o cruce brodată prețios, ale cărei brațe se lărgeau la extremități. Crucea templierilor, aceeași care Împodobea și pumnalul găsit În biserică. Prin urmare, dansatoarea era Într-adevăr urmașa casei de Svevia și templierii continuau să o ocrotească? Sau... Își dădu un pumn peste frunte. Acum Își amintea vorbele lui Domenico, cămătarul. Nu Ordinul Templului era cel care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un ordin. Poetul Își Întoarse ușor capul, arătând spre mantia care zăcea abandonată sub schele. — Îmi Închipui că e a dumitale. Aparții de Ordinul templierilor. Veniero schiță un surâs palid. — Cum ți-ai dat seama? — Nu din asta. Nici din pricina pumnalului pe care l-ai pierdut la San Giuda, când ai Încercat să creezi impresia unui rit pervers, trasând pentagrama pe zid. Mi-a spus messer Domenico, cămătarul. El mi-a dezvăluit că i-ai cerut să accepte scrisori de credit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ținta imediat sub ureche, dar arma fusese respinsă de ceva. Probabil că Veniero purta un guler din oțel care oprise lovitura mortală. Dintr-o săritură, poetul ridică din nou mâna, de astă dată țintindu-l mai jos, În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îl fixeze cu privirea aceea a ei, din depărtări. Însă o breșă părea să se fi deschis În zidul de umbră care o Înconjura. — Te rog, repetă ea. Furia ucigătoare a lui Dante se potolise ca prin farmec. Coborî pumnalul. Sub mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul bărbatului, Îndoindu-se din genunchi cu o mișcare sinuoasă, asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
capul în poală, ca o minge, Barzovie-Vodă fu condus împreună cu spătarul Vulture și rapsodul Broanteș la palatul sultanului, o clădire albă, impunătoare, recent renovată, care astăzi găzduiește celebrul muzeu Topkapi, unde, zilnic, puteți petrece câteva clipe de destindere admirând hangerele, pumnalele, iataganele, săbiile cu unul sau două tăișuri, adevărate opere de artă care și-au cucerit de demult o binemeritată faimă în lumea întreagă, după căderea Constantinopolului (1453î. Spre deosebire de palatul viziriului în care, cum s-a văzut, cadânele umblau majoritatea neînsoțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nevăzut i-ar fi cărat o droaie de pumni după ceafa. Ți-era mai mare mila să-l vezi: roșu la față, apoi vânăt, tușea în rafale, hârâind, înecându-se, căutându-și batista prin buzunare și scoțând din neatenție un pumnal îndoit pe care-l ascunse repede înapoi, povârnindu-se deasupra mesei mai-mai să se răstoarne și alte și alte mișcări convulsive de care e cuprins îndeobște un om de peste 70 de ani ce tușește din copilărie. Oaspeții plecară privirile jenați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai important decât orice triumvirat viu și care apăreau în Forum doar să-și facă siesta, ascultând cu priviri aburite cine știe ce discurs ce se voia incendiar. Spre deosebire de majoritatea celorlalți colegi ai săi care adeseori veneau în Senat cu câte-un pumnal ascuns sub togă pentru orice eventualitate, Toto ținea sub togă, tot pentru orice eventualitate, o furculiță. Lucrul acesta se știa în Forum, dar în afară de un tacit și constant dispreț din partea celor cu pumnalul, Toto nu prea era băgat în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adeseori veneau în Senat cu câte-un pumnal ascuns sub togă pentru orice eventualitate, Toto ținea sub togă, tot pentru orice eventualitate, o furculiță. Lucrul acesta se știa în Forum, dar în afară de un tacit și constant dispreț din partea celor cu pumnalul, Toto nu prea era băgat în seamă, drept pentru care, neincomodând pe nimeni, își păstra locul și toga de vreo cinci legislaturi... Și se făcea ca în ziua aceea, o zi frumoasă de primăvară, Toto veni în curia lui Pompei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de-ale lui Caesar”, gândi Toto, uitându-se după sclav sau sclavă. Se îndreptă spre grădină, ocolind o coloană, când deodată auzi strigăte groase în urmă. Se întoarse iute, dădu colțul și văzu senatorii stând în cerc, ridicând și înfigând pumnalele în ceva mare și moale prăbușit la picioarele lor. Brutus, roșu la față de efort, ridică privirea și strigă: „Vină, mă, și dă-i și tu!”. Toto se apropie zăpăcit, scoase furculița, senatorii îi făcură loc și - o, Zeule! - îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nimic, respectându-i durerea. într-un târziu, Vodă ridică privirea: — Și nu mai avem nimic, nimic? — Mai avem vreo șapte galbeni, pentru drum - răspunse Ximachi. Vodă își șterse o lacrimă, apoi se ridică încet și luă de pe o policioară un pumnal ruginit. Ximachi tresări: — Ce vrei să faci, Măria-Ta? Cu pași șovăitori, Sima-Vodă se îndreptă spre tăviță și-și tăie o felie de ghiudem. Cine l-a adus? - zise el. — Un sol tătar - răspunse ușurat Ximachi. — Nu e rău - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sol tătar - răspunse ușurat Ximachi. — Nu e rău - zise Vodă mestecând. Varza cum a ieșit? - adăugă el, arătând spre putini. — Excelent - răspunse vistiernicul. Să v-aduc o bucată? — Te rog - spuse Vodă. Ximachi își sumeți anteriul, luă de la brâu un pumnal și tăie dintr-o căpățână de la suprafață o bucată, aducându-i-o lui Vodă. — Bine măcar că ne-a ieșit varza - zise acesta. Oare n-am putea plăti tributul cu ea? — Nu cred - răspunse Ximachi. Am încercat s-aduc vorba pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
șa și, obligând animalul să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până se obișnui cu lumina puternică a amiezii, dar când își dădu seama că se află în mijlocul unei regiuni muntoase, pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
încercând s-o înșel cu liniștea somnoroasă a glasului, numai de asta. Apoi sării rapid din pat și, aplecat ca un ucigaș gata să se arunce asupra victimei, cu mâinile ascunse la spate de parcă aș fi avut în ele un pumnal și tropăind cu picioarele desculțe în urma dădacei care deja o luase la fugă înfricoșată, urlai sălbatic: - Întinde-o! Ei, vezi că te ajung, tule-o de aici! Dar spectacolul pe care l-am dat în dimineața aceea în fața ochilor albaștri ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
regulă, îl liniști medicul, nu mai sunt probleme. Văd că evoluați bine. Ia spuneți, cum vă simțiți? După părerea mea, sunt bine, răspunse Cristi, mă doare însă aici, în piept. îi arătă el locul dureros. E ca și cum aș avea un pumnal înfipt acolo care intră și iese fără încetare în mine. E firesc să doară, aveți o tăietură de toată frumusețea acolo. Am să-i spun asistentei să vă mai facă un calmant pentru a atenua durerea. Ce s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de orice prejudecată, aplecat fiind spre „pozitivism“. „Scena era cumplită“ (spunea domnul Benedek În Aradi Napló). Doar din considerație pentru cititor, ne vom abține să expunem starea deplorabilă În care se găseau victimele. Domnul Brener era literalmente decapitat, cu un pumnal sau satîr, iar fetițele... Se făcea o aluzie prudentă la faptul că fetițele fuseseră violate de doi bărbați, apoi Îngrozitor mutilate. Făptuitorii Îngrozitorului masacru (relatăm cele publicate În Aradi Napló) nu fură greu de depistat, Întrucît fetița Îi văzuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]