366 matches
-
el va întârzia, să nu adoarmă și să cadă cumva din înaltul vieții cerești” (IV, 16, 2). Cu toate acestea, Isus a descoperit semnele premergătoare parusiei, cel mai important dintre ele fiind instalarea „urâciunii pustiirii” în templu. Și „cum urâciunea pustiiri nu s‑a arătat încă și cum, pe de altă parte, a patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu s‑a arătat încă și cum, pe de altă parte, a patra fiară deține încă, singură, puterea, cum poate avea loc epifania Domnului?” (IV, 27). Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a pustiirii”, care va fi cea a lui Anticrist: „Daniel a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9,27]. Urâciunea nimicirii nu este alta decât a lui Antiochos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Exegetul distinge între o „urâciune a nimicirii”, reprezentată de Antiochos, și o „urâciune a pustiirii”, care va fi cea a lui Anticrist: „Daniel a prezis două urâciuni (dÚo bdelÚgmata), cea a nimicirii (¢fanismoà) (cf. Dan. 11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9,27]. Urâciunea nimicirii nu este alta decât a lui Antiochos, iar cealaltă este a întregii lumi, la venirea Anticristului” (IV, 54). Cel din urmă tiran va desăvârși răul pe care predecesorul său nu l‑a realizat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este falsum verbum, iar locus sanctus este Scriptura: „În acest locaș sfânt al Scripturilor - Vechiul și Noul Testament deopotrivă - Anticristul, adică falsul cuvânt, a stat de multe ori, pretinzându‑se Dumnezeu și Cristos, însuși Cuvântul lui Dumnezeu, el care este urâciunea pustiirii” (Com. Mt. ser. 42). În plan istoric imediat, anticriștii, înțeleși ca abominationes desolationis, sunt ereticii care propovăduiesc o învățătură falsă și nelegiuită. Anticristul‑uerbum falsum, propus de eretici, trebuie să fie înlăturat din „lăcașul sfânt” (Scriptura) printr‑o interpretare corespunzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist, fiul minciunii: „Cel care a înțeles a și stârpit acest cuvânt care stă în locul sfânt de care este străin, printr‑o interpretare adevărată, adică, prin lumina venirii lui Cristos. Și, de îndată ce își va da seama că acesta este urâciunea pustiirii, o va disprețui și alunga din locașul sfânt în care părea că își are locul” (Com. Mt. ser. 42). Ceva mai departe, în Com. Mt. ser. 47, Origen rezumă, printr‑un mic excurs teoretic, interpretarea pe care o dă figurii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tesalonicenilor: «Până ce nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării etc.»?”. Răspunsul lui Ieronim este scurt și vizează etapele principale ale eshatologiei creștine, descrise chiar de Isus: înmulțirea falșilor profeți, urâciunea pustiirii, căderea Imperiului Roman, cea de‑a doua venire. Pentru a justifica acest scenariu, el invocă pasaje foarte cunoscute: 2Tes. 2,1‑7; Mt. 24,15‑17.23‑27.30‑31; In. 5,43. Două elemente inedite, legat de această scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui”, el a adăugat „până la o vreme și vremuri și o jumătate de vreme”. Acest lucru ne‑a fost arătat mai clar la sfârșitul profeției: „De la vremea când va înceta jertfa cea necontenită”, spune el, „când se va așeza urâciunea pustiirii, o mie două sute și nouăzeci de zile” (Dan. 12,11). Drept urmare, „o vreme, vremuri și o jumătate de vreme” înseamnă trei ani și jumătate, în timpul cărora va domni [pe pământ] cornul care grăiește enormități. „Și tribunalul se va așeza, spune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1. . Unul din cele mai puternice argumente invocate de Irineu în sprijinul acestei idei este cel referitor la îngerul Gavriil (V, 25, 5): „Dacă profețiile lui Daniel despre sfârșit au fost întărite de Domnul, când zice: Atunci când veți vedea urâciunea pustiirii, care a fost prevestită de Daniel»; dacă îngerul Gavriil, tălmăcitorul viziunilor lui Daniel, este unul și același cu arhanghelul Creatorului și cu cel care i‑a adus Mariei vestea cea bună despre venirea vizibilă și despre întruparea lui Cristos, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și zvonuri de războaie (24,6); foamete și cutremure de pământ (24,7); persecuții din pricina numelui lui Cristos (24,9); apariția profeților mincinoși (24,11); înmulțirea fărădelegii și răcirea iubirii (24,12); propovăduirea universală a Împărăției cerești (24,14); urâciunea pustiirii care va sta în locul cel sfânt (24,15); mari tulburări (24,16‑22); falșii Mesia și falsele minuni (24,24); întunecarea soarelui; stelele care vor cădea din cer (24,29). . Chiril citează de la Mt. 24,15; 2Tes. 2,3‑13
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Stalingrad. Întâlnirile protocolare, strângerile de mână și îmbrățișarea semnatarilor Tratatului se așterneau dureros peste idealul și sacrificiul atâtor generații. Cu atât mai mult cu cât raporturile nu erau urmarea unor litigii sau disensiuni trecute. Incursiunile cazacilor și tătarilor și pustiirea periodică a Moldovei nu a generat sentimente revanșande cu toate că dincolo de Nistru și Bug se aflau importante comunități românești. Nu numai satele dar și orașe ca Oceacov, Odesa, Tiraspol, Balta au fost zidite pe proprietăți moldovenești cu mână de lucru autohtonă
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
lumină, sufletele globulare par să fie singurele încă vii, conștiințe pure, descărnate de orice urmă a existenței sensibile. Intuiția nu surprinde aici decât imaginea epurată a unei suspensii sau, altfel spus, epura unei ființări încă posibile, abia răzbătătoare prin deriva pustiirii și a absenței. Cât despre "alb pe clișeul negru al lacului", contrar aparențelor, nu e imaginea-clișeu a unei antinomii facile, ci expresia developării imaginii interioare în camera obscură a exteriorității. Cu cât exteriorul se voalează mai intens, cu atât - prin
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
În apariția acestui dar sfințitor, durerea se sublimează, devine adorare, iese din nimic și se deschide totului. Se lămurește în lumina celui ce o dăruiește, adică în lamura adevărului, în quidditatea Celui ce este. În sfârșit, "am atins cu-o pustiire de/ aripi și rugă/ aura bruma de aur/ a umbrei celui ce calcă/ pe rouă și crini". Ceea ce este atins acum nu poate fi Imaginea invizibilă a înălțimii, inegalabilul de neexperiat, al dumnezeirii ca inepuizabil 66. Dar aici a atinge
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
icoanei, "al unei imagini în care fuziunea între simțul intelectiv și sensibil (...) a asumat în sfârșit mimêsis-ul doar ca "urmă" și ca "parusie" epifanică" (Anca Vasiliu, Despre diafan, ed. cit., p. 318). 86 Amurg de toamnă, p. 161. Aceasta e pustiirea, smerirea, "umila neființă" care coborându-se izbutește să se înalțe la vedere. "A te coborî înseamnă, în raport cu greutatea morală, a urca. Greutatea morală ne face să cădem spre înalt" (Simone Weil, Greutatea și harul, Editura Humanitas, București, 2003, p. 40
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
devenit alta. Cosmosul nu mai este, ca la Mihai Eminescu, spațiu al formelor pure și eterne, fântână din care izvorăște absolutul și care absoarbe elanul titanic de idealitate. Poetul percepe universul în forme degradate, cu elemente atinse iremediabil de îmbolnăvire, pustiire, năruire; cerul e obosit, valurile oceanului sunt moarte, copacii epuizați, cosmosul întreg pare bolnav. Sufletul însuși este atins de o maladie necunoscută și macerantă și se cere extirpat. Gestul ia forme paradoxal expresioniste: „Mi-e bolnav cugetul și aș vrea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
Seara molcomă de vară nu atrăsese pe nimeni, plimbăreții de altădată dispăruseră nu se știe unde și ceea ce domnea în atmosfera apăsată și apăsătoare a acestei artere, în care pulsul nu mai zvâcnea, era ca să folosesc o expresie biblică urâciunea pustiirii. Nimic nu putea să exprime mai din plin urâtul de care suferă bucureștenii în această vară a anului 1985 decât pustiul acesta, vidul acesta tulburător, deșertul din inima țării. Și totuși, tăcute, închise, străine parcă de clădirile din jur, pe
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
catapeteasma! Doborâtă, crucea mai strălucea pe alocuri de vechea ei poleială. Turlele erau desfăcute și zidurile se înălțau golașe spre cerul vânăt. Era într-o zi de iarnă. De atunci, au mai căzut alte turle și ziduri de biserici. Urâciunea pustiirii s-a mai întins și a mai pus stăpânire pe alte locuri odinioară sfinte ale bucureștenilor și ale țării. Și totuși, acum, în seara aceasta de vară, aici, lângă clopotnița din deal, amintindu-mi lumânările aprinse de credincioși prin bisericile
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
maștere să-l spuie. Eu rămân pe-acest pământ uitat, ca un fiu al ei bătut în cuie. Să fie chiar rupt de spiritul vremurilor în care trăim acest lirism al marii însingurări și damnări, al pierderii rosturilor și al pustiirii? Nu cred. După o lungă absență În ziua de 30 decembrie 1989, în biroul lui Mircea Dinescu de la Uniunea Scriitorilor era o agitație postrevoluționară care amintea de filmele cu Lenin la Smolnîi, un du-te-vino de nedescris. Printre cei de acolo
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
bătrân.” Acesta este Isac Balica, despre care vorbește Grigorie Ghica voievod la 1 mai 1738 (7246), când a pus mănăstirea Sfânta Vineri sub ascultarea mănăstirii Frumoasa: „Asemine dar și domnie me, luând aminte și prevind între ochii noștri răsipire și pustiire a o mică bisericuce ce s-au numit mai nainte Galata de Gios,...care di-nceput au fost zidită de Isac Balica hatmanul.” Vezi, dragule? Grigorie Ghica voievod îl consideră ctitor pe Isac Balica și nu pe Melentie, deși Gavril
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
jeluit că au fost lipsiți de metohul și mănăstirea lor, Sfântul Nicolae, care este în țarina târgului Iași, care...a fost dată de sfânrăposatul domn Petru (Schiopu) voievod ca să fie metoh sfintei mănăstiri...Acea mănăstire a Sfântului Nicolae ajunsese la pustiire...din pricina lipsei de grijă a viețuitorilor acelei mănăstiri și a cinstiților egumeni care s-au schimbat...Pentru aceea, a fost dată metoh mai sus scrisei mănăstiri...Si despre toate au arătat și uricul de la Petru (Schiopu) voievod...făcut și întărit
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
nimic, stătea singură mănăstirea pustie și începuse și biserica să se risipească și era un lucru pustiu și pietrele cădeau. Iar răposatul Vasilie voievod când s-a ridicat la domniia Moldovei, dacă a văzut că sfânta mănăstire cade în mare pustiire, a început să dreagă...și a făcut turn, și chilii, și trapeză, și pivniță de piatră și vii, cu cerdac mai sus de mănăstire și tot ce a trebuit în jurul mănăstirii.” - Aici ai găsit, dragule, confirmarea faptului că Vasile Lupu
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
loc”. Dar, pentru că nu se putea să nu fie și un „dar”, Grigore Ghica voievod, într-un act din 1 ianuarie 1738, de punere a Mănăstirii Sfânta Vineri sub ascultarea Mnăstirii Frumoasa, spune: „...Asemine...privind între ochii noștri răsipire și pustiire a o mică bisericuce ce s-au numit mai nainte Galata de Gios,...care di-nceput a fost zidită de Isac Balica hatmanul...Iar în domnie noastră întâi, din dumnezeiască râvnă fiind îndrumați cătră zidire și ridicare acestii biserici cu
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
natura transfigurată din pictura impresionistă. Și spațiul meu vital e altul. O încremenire cu rost, o nemișcare voită de parcă ar încerca o eternizare a lucrurilor și a simțurilor, drept pentru care viziunea metafizică asupra vieții suferă adânc. Un exercițiu de pustiire a eului? Ar fi direct dramatic, încât clipa prezentă ar dispărea mai repede decât închipuirea și chiar decât urma de abur fantomatic. Mizez totuși pe durată pentru ca justificarea lipsei de apreciere a timpului să se evapore ca negura fugărită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
că și regele Mihai, ca orice om, a cunoscut uneori teama. Dar a dovedit prin toată existența sa că nu cedează, în nici un caz, niciodată, acestui sentiment diminuant, natural poate, subuman sigur. Tot ce a făcut, în momente când stihiile pustiirii îl asaltau din toate părțile (insist : din toate părțile), a fost să le privească în față, netulburat, să le spună exact pe nume și să nu se încline. Nici actul de abdicare de la 30 decembrie 1947 nu a fost altceva
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
combătut ca stupidă și falsă teoria că totul în lume se decide numai prin raportul de forțe. În teoria aceasta nu cred decât imbecilii, impotenții morali, idolatrii, adoratorii minciunii. Exaltarea energiei și dominației, a pretinsei „vitalități”, nu duce decât la pustiirea vieții. Unde domnește forța, dragostea nu există. Unde domnește forța, nimic nu există. Decât neadevărul. Cine e refractar la retorica forței, acela, vulnerabil desigur, e invincibil. Dacă e vorba de forță, aceasta e cea adevărată. Eugen Ionescu a arătat-o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
adoptat concepția socialistă privind cooperația îl amintim pe Ștefan Zeletin, care o privea ca pe un sistem economic ce urmărea înlăturarea ordinii capitaliste a societății pentru a o înlocui. El considera că "socialismul și cooperația se nasc ca efect al pustiirilor capitalismului și ca luptă împotriva acestor neajunsuri..... Mijloacele ce întrebuințează aceste două mișcări ne sunt deocamdată indiferente; esențial este că ambele urmăresc desființarea capitalismului și prin aceasta înlătură conflictul între capital și muncă, făcând din proletar ceea ce el a fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/1488_a_2786]