2,010 matches
-
dumneavoastră nici că i-ar păsa. Nu vă pasă de femeia aia. Și asta nu doar pentru că este o albă de departe; nu v-ar păsa nici dacă ar fi o femeie din satul natal, nu-i așa? El îi rânji în nas. — V-am spus. Întrevederea noastră a luat sfârșit. — Dar oamenii cărora nu le pasă de ceilalți pot fi obligați să le pese. Bărbatul fornăi. Într-un minut o să sun la Administrație să anunț că există un delincvent în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pleoapă. Oroarea aceea de ghips împletit, cu arabescuri și înflorituri, ar fi trebuit dată jos cu dalta, cu tot cu spoturile ei, cadou de la socru-meu, inginer umblat acu’ o sută de ani prin Hamburg, „așa pentru atmosferă, mă înțelegeți...”, și-a rânjit larg, arătându-și strungăreața. De câte ori erau aprinse și împrăștiau o lumină vișinie pe cearșafuri, îmi venea să scot portofelul înainte de-a mă strecura între ele. M-au legănat câteodată reverii cu multe cadâne făcându-mi vânt cu evantaiuri multicolore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o strigi în gura mare pe stradă. A zîmbit văzîndu-l cît de nenorocit era numai la gîndul că n-o să fie de acord. "Bine, un marghiloman și un coniac. Dar atît. Numai atît." Lică Făinaru parcă a prins curaj. A rînjit arătîndu-și dinții gălbui, ferestruiți, de fapt era o ruină, "dar să nu-ți iei vorba. Vreau un marghiloman și un coniac, dar... aici." Și arătă cu degetul peste umăr exact către intrarea de la Athénée, de unde tocmai fuseseră dați afară atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu mirosea a scrum, ci doar a frunze de tutun care se usucă, dulceag și persistent, a deschis cutia. Înăuntru fotografii. I le-a înșirat pe masă. L-a recunoscut pe Cocoș, erau chiar fotografiile, unele, care apăruseră în ziare. Rînjind, proaspăt bărbierit ori într-un grup cu cojoace pe umeri și puști ținute în brațe ca pe copii. Mai erau și alte poze pe care nu le știa. În fața unei colibe de stuf. Pe o lotcă răsturnată, în spate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe laviță, încă vreo două fotografii de-ale lui Cocoș, din față și din profil. Una în haină militară. Niște femei. Bărbați cu pălării de fetru și cizme lungi cu puști de vînătoare pe umăr și Cocoș într-o parte rînjind iarăși, sau mai bine spus, hlizindu-se la aparat. "Uite, îl vezi, cum să nu-l știu pe Cocoș! Aici e tot. Aici și aici." Nu l-a văzut, dar l-a auzit cum se bate cu degetul negru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
entuziasmat de sine și să-l oblige să fie generos. Generos în fața celor ce l-au ascultat cu atîta admirație. Era o regulă, cine se crede puternic trebuie să fie generos pentru a fi puternic. Leonard Bîlbîie rămăsese lîngă el, rînjind cu gura pînă la urechile lui imposibile și părea că ascultă cu deosebit interes explicațiile lui Balbo. De astă dată vorbea cu lux de amănunte despre Richthofen. Era ceva ciudat, deși luptase împotriva nemților, Balbo n-avea nici un resentiment față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că s-au întâlnit cu el, și că nu prea aveau chef să stea la pălăvrăgeală despre prinț. Oricum ar fi fost, Radul Popianu știa că nu erau chiar atît de neîndemânatici încît să-l ocolească, să nu-i răspundă. Rânjiră și August Stoicescu făcu: "He, he, o fi găsit ceva mai de soi în București, ori a mai îmbătrânit nițel, nu-i mai convine să bată atîta drum pentru niște amintiri din tinerețe!" Nu era rău, nu era deloc rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atârnă în lanț un ciocănel. Acționează comutatoarele din interior. Face asta în hol. Apoi pe promenada chinezească lăcuită în roșu și împodobită cu statui de ghips ale lui Buddha. Apoi în foaierul în stil templu Maya de la subsol, cu fețe rânjite de războinici. Apoi în galeria celor O mie și una de nopți din spatele lojilor de la galeria a doua. Apoi în cămăruța proiecționistului de sub acoperiș. Și nimic nu se întâmplă. Nu se aude nici o alarmă. Nu vine nimeni să spargă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să vadă înregistrarea. Tot ce-au văzut au fost două animale lipsite de păr, cu pielea de un roz închis și cu proporții aiurea, așa cum arată corciturile de câini, cu picioare scurte și gâturi lungi și torsuri groase fără talie. Rânjeau cu niște zâmbete largi cât capcanele de urs, în timp ce ochii le fugeau la aparatul de filmat să se asigure că mai era cineva atent. Își sugeau burțile. Și mai rea decât urâțenia lor comună era dovada că îmbătrâneau. Buzele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu gândurile aiurea, se apropie de scaunul ei un bărbat. Își lipi gura de urechea ei și șopti: Ce frumoasă ești, păsărico. Când cobori, am să-ți arăt ceva. Ridică ochii spre cel care-i vorbise crezând că visează. Bărbatul rânji, cu privirea galbenă și duhoarea de rachiu împrăștiate peste ea. Luana îngheță. Simți că i se face rău. O sudoare rece i se scurse pe spate, ca un șarpe veninos. Groaza o înveli ca un giulgiu, în timp ce bărbatul se lipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pentru o precizare și înainte de a ieși din anticameră se întinse peste biroul ei, cu un zâmbet oribil pe față. Luana se lăsă pe spătarul scaunului, ferindu-se de suflarea lui. Domnule Voicu, ai intrat în zona mea personală. Bărbatul rânji și mai tare, cu o strungăreață grosolană înfiptă în mijlocul gurii. Draga mea, am auzit multe despre tine. Cunoscându-te, am fost nevoit să recunosc că ai ceva calități intelectuale. Ești isteață, te bucuri de o oarecare faimă, citești mult, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cald, ferestrele erau bine Închise și ușile blocate. Din torentul de trupuri se deslușea uneori vreun chip, cineva se oprea și Își turtea nasul de geam sau Își Împingea palmele În geamul parbrizului cu un zgomot surd, huiduind, răcnind sau rânjind, cu ochii holbați, roșii ca ai vreuneia dintre arătările coșmarurilor ei, apoi era Înghițit de fluviul năvalnic și dispărea ca ntr-un vis. Un tânăr s-a oprit În fața geamului ei. Se vedea că n-are mai mult de douăzeci, douăzeci
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
și cu câțiva francezi, și tot nu ești În stare să-ți faci un nume! Mick n-a răspuns. În lumina șovăielnică, chipul abia i se mai des lușea, așa că Margaret n-a putut să-și dea bine seama dacă rânjește sau se strâmbă. N-ar fi mai bine să ne ocupăm de găsirea lui Adam decât să discutăm despre defectele mele? — Îmi pare rău, a zis Margaret. Chipul lui Adam i-a reapărut În minte și a Încercat să-și
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
unui imobil modern și impozant. Pe aleea care urca spre treptele de la intrare erau Înșiruite mult mai multe decât cele cinci-șase mașini care trecuseră pe lângă ei. Ce-i aici? E nemaipomenit! E cumva palatul președintelui? a Întrebat el. Din a rânjit provocator, rece. — E simbolul răului din lumea noastră de azi. E palatul corupției, al hedonismului, al nedreptății și al oricăror altor ticăloșii la care te poate duce mintea, așa da, În felul ăsta presupun c-ai putea să-l numești
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
am spus, dându-mi jos ochelarii de soare și mijind ochii spre ea. Tuturor li s-a părut comic atunci când a făcut-o Peter Sellers. — Mda, zise ea, ștergându-și părul. Numai că el era comic, nu? — O, da, am rânjit. Am uitat. — Deci, zise ea. Ce ai de gând să faci? N-o să mai salut ca Hitler. — Și? — O să cumpăr cât mai mult de băut ca să nu iei următorul feribot care pleacă de pe insulă și să mă părăsești pentru că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Jane vorbi o vreme despre Dusty, povesti vreo două întâmplări hazlii cu pisici pe care nu mi le amintesc. Noi tocmai ne-am luat două pisicuțe, zâmbi Clio. Doi băieței. — Ooo, făcu Jane. Ce nume le-ați pus? Eu am rânjit în sinea mea. — Gavin și Ian, zise Clio. Fe’ele deschise și prietenoase ale lui Jane și Paul șovăiră, își pierdură puțin din stăpânire. Era o răsplată binemeritată; eu și Clio ne străduiserăm mult să găsim niște nume care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ți-ai cumpărat un hamac frumos ieri bla-bla-bla“. Cum mai știi să strici plăcerea oamenilor! zise Clio, schimbând macazul și comportându-se ca un copil de cinci ani supărat. De ce nu mă mai iubești? — Pentru că ești un geniu malefic. Ea rânji. — Sunt, nu-i așa? Este. Clio voia într-adevăr ceva pentru ea - un aparat foto subacvatic. Unul second-hand, care era de vânzare la librăria din orașul Naxos, unde ne duceam să ne schimbăm romanele și unde excursioniștii își vindeau uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
albeață marmoreană. Coborî o mână pentru a acoperi dunga de păr negru dintre picioare și ridică dintr-o sprânceană spre mine. — Ce e? am spus. — Te holbezi. Când o fată se fâțâie goală în fața unui băiat, de obicei înseamnă ceva. Rânji și se întinse intenționat, încet, cu ambele brațe în aer, apoi cu ambele brațe la ceafă, mișcându-și șoldurile la stânga și la dreapta. — Scandalos, am spus. — Sunt înțepenită, zise în chip de explicație, îmi aruncă un zâmbet superior și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Orpheus și am încercat să mă ridic cu totul din apă pe peretele frânt de carenă. Scout, cu masca de scafandru pe față, ieși la suprafața apei și făcu din mână, scoțând din gură tubul de oxigen. — Hei, făcu ea, rânjind. — Iisuse. Am îndesat imaginea în buzunarul de la spate, râzând și lăsându-mă să alunec de pe carenă în apă, spre ea. Scout râse și ea, dându-și jos masca de scafandru și înotând spre mine. Am prins-o și ea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
vina ta, șopti ea, plângând ca și mine. — Te iubesc. Te-am iubit dintotdeauna. Știi asta, nu? Știu asta, spuse ea. Și mie-mi place să mă aflu în compania ta. Am râs fără nici o reținere. — Urăsc exprimarea asta. — Știu, rânji ea, înlăcrimată. Ești prea comod. Și ne-am ținut strâns în brațe, plângând, pe când ultimele fuioare de ceață se risipeau în jurul nostru. — Hei, făcu Scout, mângâindu-mă pe spate, ăla de acolo e Ian? M-am întors să mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a întors de la București, i-a spus mamei că Iordan s-a recăsătorit. "Are și o superstiție. Cică a treia nevastă nu trebuie părăsită". Mi-au căzut în noroi toate stelele. Luceferi sparți. Priveam pianul cu dușmănie. Monstrul de pian rînjea. Norocoasa rivală era cîntăreață de operetă. Ea cînta, eu nu. Rîvneam la sărutul cu gust de vișină metisă. Mă trezeam cu el în dinți, în cerul gurii. Nu știu cum s-a scurs vara, învățînd pentru admitere în cochilia grădinii. Numai vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
bolnav, răsfrânt în ochelarii de soare ai Poliției comunitare, bănci care mor de plictiseală și singurătate, alei roase de lepră, zidurile obosite ale unor clădiri, în care veacurile nu mai au istorie, pentru că moartea le-a ronțăit până la fundație, acum rânjind cu gingiile goale și acelea atinse de cancer maxilo-buco-facial, noaptea plutește ca un abur până la brâu, în rest ziua în putrefacție emană mirosurile din îndepărtatele iubiri ale tinereții, pe când trupurile îndrăgostiților cuprinse de spasmofilie, își amestecă prin sărut, enzimele salivare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
arșiței verii, De zgomot, de moarte, de noapte, de zi, De gâturi de gâște, De gâturi de gâște. Râdeam și plângeam odată cu ei. Înduram în tăcere lumea lor ne-nțeleasă Noi nemuream în huzur, dar în ei, De cum se nășteau, moartea rânjea; O clipă mai scurtă, o clipă mai lungă De-aici, pân-acolo și fu întreruptă. Cohorte întregi de urmași și de neamuri, Crezând că sunt unici, tineri și veșnici, În curând aveau să privească în urmă Ecoul a ceea ce fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mulțime de indivizi își ghidează viața după ce le indică astrele, zice Tîrnăcop. Sînt unii care nu pot să adoarmă dacă nu citesc înainte cel puțin cîteva fraze din Zodiacul european pe care-l abandonează apoi amețiți pe noptieră. — Ce prostie, rînjește Gulie, lipindu-și de buze chiștocul de țigară, trăgînd în piept încă un fum, asta v-ar fi de ajutor, dom’ Roja? întreabă rupînd o creangă dintr-un tufiș, apucîndu-se s-o curețe de frunze. — Ciudat, zice Dendé, nu mi-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
dar cei care trag sforile de partea cui sînt? — Ăia sînt departe, face Regizorașul semn cu degetul înspre harta lumii agățată pe perete, îți vine să crezi sau nu, trebuie să le facem jocul, cel puțin pînă la un punct, rînjește. — Voi, regizorii, face Comandantul pe gînditorul, rîzîndu-și în barbă, v-ați dat mereu în petic făcînd pe deștepții, pe rebelii fără cauză. — Arta e artă, spune Regizorașul, dacă nici prin artă nu ieși din tiparele strîmte ale societății, atunci cum
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]