286 matches
-
Suceava, plus seliștea unde a fost tătarul Petir. Dintr-un privilegiu dat de Ștefăniță, la 24 aprilie 1520, reiese că încă din vremea lui Ștefan cel Mare i-a fost întărit lui Ion Dălban satul “unde a fost Radul și Rădici”, pe care îl cumpărase de la Ion Cernat. Domeniul Cernăteștilor nu era nici unitar și nici nu s-a păstrat întreg până la sfârșitul secolului al XV-lea. În general nu știm cum s-au format marile domenii boierești din Moldova. Documentele
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ochiu, războiu. Dar s-au conservat cu consecvență o serie de particularități ale graiului moldovenesc sau ale limbii române literare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este cazul cu forme ca următoarele: cătră, cetitor, înțălege, mâne, mulțămire, nalt, oară, prietin, rădica, răle, samă, sară, ticnită, urieș. În aceeași situație se află numeroase dublete, ca în cazurile acuș-acuși, atunci-atuncea, care-cari, întâi-întăi, nimeni-nimene, până-pănă etc. Același este cazul cu dubletul toponimic Fălticeni (formă oficială)-Folticeni (formă populară și etimologică), ca și cel onomastic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cinci ani am început să învăț as, buche, vede, glagore 25, la părintele Neofit Scriban, directorul primei școale, primare ce s-a înființat în Fălticeni. Mai târziu, Neofit Scriban și fratele său Filaret Scriban, directorul seminariului de la Socola, s-au rădicat treptat, treptat pănă la rangul de arhierei, căci erau pe vremea aceea cei mai culți prelați care au jucat un rol important în luptele pentru Unire. Apoi cea întăi limbă străină ce am învățat a fost limba germană cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un curcan hărțăgos 28, a trebuit să ne referim la judecata tatei, care sfârșea prin a ne împăca. Noi înșine ne credeam așa de tari, că am fi fost în stare să ne luptăm cu zmeii din poveste și să rădicăm Ceahlăul pe umerile noastre. Ce nu-și închipuie copilul la vrâsta de cinci ani? Părintele meu era un om bine cumpănit, voios, primitor și bun la inimă. Ne iubea grozav, dar se stăpânea să ne a arăte dragostea lui. Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că întreaga stare de lucruri clădită la 5 și 24 ianuarie se razimă pe un vulcan. Pe lângă nemulțămiții în contra lui Vodă Cuza care se agitau și nu se sfiau a spune pe față că doresc căderea lui, erau separatiștii care rădicau capul și căutau să ațâțe ura între moldoveni și munteni. În fine, acest presimțimânt general despre o apropiată catastrofă se realiza în ziua de 11 fevruarie 1866, când sosi la prefectura de Iași telegrama oficială din capitală, prin care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Odobescu. Dar culmea nu-i aici. Catrințaș, care ședea în picioare și ne asculta cu mâna la gură, avea în fața lui un aer de reculegere, de nedomerire, parcă să creadă, parcă să nu creadă cele ce auzea. Eu care mă rădicasem prin ultimul pahar dat pe gât la un diapazon de veselie mai presus de ceilalți tovarăși ai mei, mă sculai în picioare și, adresându-mă lui Catrințaș, îi zisei: Măi Catrințaș!... Ia spune și tu ce întâmplări ai avut în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la munte să culeg zmeură. Era o zi frumoasă ca astăzi; liniște mare în pădure; numai ciocănitoarele se auzeau lovind cu pliscul coaja bradului. Umplusem coșarca pe jumătate, când iată mă trezii la spate cu un afurisit de urs zburlit, rădicat în două labe, care venea spre mine mormăind și scuipându-mă, parcă vroia să mă mustre că de ce i-am călcat răzășia. Caut să fug, dar în fața mea se deschide o râpă adâncă peste care numai doar în zbor aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de garafă de căciulă. Unde merge mia să meargă și suta! Să trăiești, Manolucă!... Pune și gărăfile la socoteală. Bine, bine. Iar după ce se goliră și celelalte blide 150 precum și cele trei gărăfi de vin vechi, Manolucă, care se simțea rădicat la o temperatură neobicinuită, deoarece el ca stăpân pe vin, rățe și găini, a băut și a mâncat mai mult decât noi, zise cu un aer de galantomie: Știți una, băieți! Nu vă cer nimic pentru baș-buzuciile voastre. Halal să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cuvintelor, o artă în alegerea expresiunelor, încât nimene din tot cuprinsul județului nu era în stare pe terenul glumelor și al păcălelelor să susție lupta cu el. Ș-apoi, ce fine erau toate aceste glume. Parcă contactul cu dânsul te rădica; parcă te molipseai de spiritul și veselia lui. Un an de zile de-ai fi stat de vorbă cu el, nu ți s-ar fi urât, căci în fiecare moment găsea altă ceva nou să-ți spuie, care să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unul, dacă mi-ar fi dat să aleg, aș opta cu ochii închiși pentru cea din urmă. Eram, deci, în acei ani binecuvântați, când nu te îndoiești de nimic, când te crezi calare pe noroc și în stare de a rădica lumea cu umărul. Intram în viață cu toată oarba încredere a unui copil neștiutor și căutam, firește să mă țin la nivelul tuturor celor care aveau pasul înaintea mea; prin urmare, eram cum e omul mai bun pentru a face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vreme m-a urmărit spaima acestor câteva momente de strașnică emoțiune în care am fost așa de aproape de desperare, de fugă, de sinucidere chiar. Așa-i când te iè gura pe dinainte și te gurguți 173 mai sus decât te rădică călcăile. Atunci am văzut eu că e mai bine să fii sărac și curat decât să te mândrești cu ce nu ai. Dar, în sfârșit, slavă Domnului, că am scăpat așa. Această tragi-comică aventură mi-a servit de lecție, astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ajuns în vârf. Dar odată ajunși acolo, Doamne sfinte, ce panoramă! De o parte, cât străbați cu ochiul, șesul îmbracat cu ogoare, strălucitor de lumină și de verdeață, împodobit cu nenumărate sate și livezi; de ceilaltă parte, munții care se rădică împrejurul cetăței, negri, fioroși, acoperiți cu păduri seculare și care parcă anume au fost clădiți ca să străjuiască în jurul ei. Iar din vechea și falnica cetate n-au mai rămas în picioare decât zidurile exterioare, câteva rămășiți de bastioane și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
munții din înălțimea nourilor, fără a-și spune cuvântul. Maiestatea acestui străvechi cuib de viteji, tăcerea misterioasă ce îl învăluia, legendele care parcă dădeau viață zidurilor ne țineau pironiți în loc și, deși soarele asfințise și umbrele nopței începeau a se rădica de la poalele munților spre vârfuri, totuși stăteam nemișcați acolo, duși pe gânduri, cu inima strânsă și cu ochii închipuirei ațintiți asupra trecutului. Nu se mai vedea acum decât o dungă subțire roșietică la apus, semn că împaratul zilei plecase din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cetăței, care s-au deșteptat din somnul lor cel vecinic, pentru a lua parte la danțul stihiilor. Iar eu, care stam culcat și priveam la toate aceste fără ca lucrul să-mi pară neînțeles sau peste fire, m-am simțit deodată rădicat în sus și luat în neștire de vârtejul danțului. Ș-atunci, Dumnezeule!... S-a stârnit o furie de joc nepotolită, o orgie turbată, satanică; râdeau munții, se strâmba luna, crâșneau din dinți plăieșii, arcașii, pușcașii și se zbuciumau a peire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
văile dormeau încă în umbră. Am regăsit cararea, dar, înainte de a pleca, eu unul mi-am făcut cruce ca omul care mulțămește lui Dumnezeu că vede încă o dată lumina zilei. Apoi, în momentul îndrumărei 191 noastre spre târg, mi-am rădicat pălăria în sus, m-am înmtors cu fața spre cetate și am salutat-o cu cuvintele solemne adresate de Volney ruinilor Palmyrei: Vă salut, ruini singuratice, morminte sfinte, ziduri tăcute! Și, la revedere! adaose unul dintre prietinii noștri. De atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
faci în trăsură sau calare, căci într-un vagon închis cum l-am făcut noi n-ai putința de a gusta frumusețea priveliștei. Calea ferată șerpuiește de-a lungul Rhonului între două șiruri de munți mari, deasupra cărora în stânga se rădică La Dent de Morclés (2936 metri), adică aproape o mie de metri mai sus decât Ceahlăul, și la dreapta, La Dent du Midi, și mai înaltă (3285 metri), acoperită de zapadă vecinică. Natura pe aicea începe a deveni cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
munte patru sănii, pe care le-am și găsit și cu care aveam să ne scoborâm. Săniile nu erau propriu-zis sănii, ci niște schelete de sănii, reduse la cea mai simplă expresiune, și așa de ușoare, că ai fi putu rădica câte două într-o mână. Pe două tălpi era fixată o scândură pentru ședere cu o răzămătoare îngustă așazată curmeziș la spate; în loc de oiște erau două hlube 198 pentru călăuz, care n-avea trebuință să tragă sania la vale, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Gouter, le Mont-Maudit etc. Impresiunea ce simți când ai ajuns acolo e zdrobitoare. Fără să vrei, îți vine în minte marea problemă a începuturilor planetei noastre, și te întrebi ce actaclisme au trebuit să frământe atunci coaja pământului ca să se rădice astfel de munți la așa colosală înălțime. Închipuiți-vă peste Carpații noștri alt rând de Carpați și veți avea abia altitudinea acestor munți. Sunt 37 de ani de când n-am mai pus piciorul în acea vale a marilor minuni pământești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și totuși mi-a rămas viu întipărită în memorie întreaga siluetă a munților ce o înconjoară cu vârfurile lor ascuțite cu boldul 200, care răsfrâng lumina soarelui în nenumărate nuanțe. Iar în fundul văiei, acolo unde se încheie cercul munților, se rădică maiestuos, mai presus pe toți, Mont Blanc, învăluit cu mantia lui albă ca un sahastru bătrân de când lumea, căruia toți se închină. Dar aceste mari scene ale naturei nu se pot descrie cu condeiul sau spune prin viu grai; ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mea acum treizeci de ani, prin luminișurile cărora zăresc colo în vale așternându-se întreg orașul Iași, de unde îmi vine întocmai ca glasul ritmic al mărei, freamătul mișcării, vuietul vieței acestui furnicar omenesc. Dincolo de oraș, pe al doilea plan, se rădică capricioase dealurile înconjurătoare, acoperite cu vii și livezi, presurate cu monastiri vechi: Galata, Cetățuia, Hlincea, Măgura, care răsar din bogăția frunzișului, albe, sclipitoare, marture vii ale unor timpuri asfințite. Apoi mai departe, tocmai la orizon, se profilează un șir de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Deși desfigurată prin o decorațiune recentă, lipsită de gust, ea păstrează încă în liniile sale aspectul atrăgător al vechilor noastre case boierești. În ea a locuit, mult timp, Gh. Mârzescu, jurisconsult, profesor și om politic. (Foto-Regal) Pag. 161. Obeliscul leilor, rădicat din voința prințului Mihail Gr. Sturza, puțin după urcarea lui pe tronul Moldovei, pentru comemorarea redactărei și aplicațiunei Regulamentului Organic. Monumentul se găsește pe aleea principală din grădina Copou. (Foto-Regal) Pag. 163. Un colț în Sala pașilor pierduți, la Palatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
poți! Pentru o palmă, pe tine, mare boier, te târăște la pârcălăbie, cot la cot cu mojicii, să dai socoteală de "drepturile de om"! răbufnește Alexa. Nu mai e rușine, nu mai e frică de Dumnezău!... Înainte vreme, țăranu' nu rădica ochii de pe opincă... Acu', se trage cu tine de brăcinar și-ți râde în nas, fluturând hrisovu' cu pecete domnească! fornăie Isaia ca un taur întărâtat. Niciunde, nicicând, nu s-a pomenit să dai puterea în mâna prostimii! "Oastea boierească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a fugi, lăsând pleanul și tot ce au prădat. Iar Ștefan Vodă s-au întors înapoi cu izbândă... Minunat lucru: că așa iaste Ștefan Vodă după poticala dintâi, unde biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei C VALEA ALBĂ. ISPĂȘIREA. BUCIUMĂ!!! Un bucium buciumă răgușit. "Fugi!! Fugi Măria ta!! Fugi", aude el răsunându-i ca un ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! Sabia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căutat a fugi, lăsând pleanul și tot ce au prădat. Iar Ștefan Vodă s-au întors înapoi cu izbândă... Minunat lucru: că așa iaste Ștefan Vodă după poticala dintâi, unde biruia alții, nu perdea nădejdea , că știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Principii creștini și vecinii... cu toată nădejdea mea într-înșii, deși aveam cu ei jurăminte și învoieli... m-au înșelat și m-au lăsat singur... Turcii, tătarii și muntenii, m-au înconjurat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu se îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Mijlocul de care dispunea Ștefan cel Mare, pentru a îngenunchea marea boierime care, în interesul ei, tindea să ia în mână toată puterea, spre marea pagubă a țării este, firește, o represiune sângeroasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]