333 matches
-
masiv, cu mustăți lungi care se vărsau în mari favoriți creți, ușor încărunțiți, îmi inspira și încredere, și spaimă. Dar spaima era mai puțin agresivă decât curiozitatea. Avansam alunecând încet. — Cât e ceasul? Iată-mi și vocea, pentru prima dată. Răgușită la cât și înfundată la ceasul. De un’ să știu? E devreme! M-am sculat cu noabtea-n cab. Mata’ n-ai ceasornic? L-ai bierdut la cărți, ca baltonul și căciula, ai? Uite, ia baltonul de colo, voiam să-l
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
băieții, pe la diverse case, traistele au început să se umple cu mere și nuci, dar Nicu n-avea traistă și, după ce și-a burdușit buzunarele, l-a rugat pe conducătorul corului, un băiat înăltuț, cu plete ondulate și voce prea răgușită pentru un corist, să i le țină și lui. Pe Alexandru l-au găsit în prag, fumând, și l-au înconjurat imediat. Era cu capul gol și vântul îi răscolea părul moale și castaniu. Repertoriul corului format din cinci inși
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
din umeri și se îndreptă spre bucătărie. Nucu Scarlat o opri cu un gest. ― Ceaiul îl preparați aici, doamnă! ― Adică ce-i în capul dumitale? Cum am să car aragazul în sufragerie? ― Modalitatea vă privește. ― Florence! glasul lui Șerbănică era răgușit, ai putea folosi fierbătorul electric. Îl găsești în sertar... Căruntul își privi ceasul. ― Vă dau două minute ca să vă întoarceți cu tot ce vă trebuie: apă, zahăr și celelalte. Un zâmbet rău strâmbă trăsăturile doamnei Miga. ― Vă e frică, nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
n-aveam cum să mai revin la țărm. Am renunțat prin urmare să mai vâslesc și m-am lăsat în voia valurilor, așteptând. Poate, nedîndu-le atenție, mă vor lăsa în pace, mă gândeam. Și chiar atunci am auzit un sunet răgușit de sirenă. "Doamne mulțumescu-ți", am suspinat fericit. Venea o șalupă. Eram salvat. Am strigat ca să semnalizez locul unde mă găseam deoarece, între timp, ceața se îndesise și mai mult, când un val, stârnit de șalupă, a fost gata să mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bine dispusă ca să facă rău cuiva. Pe când cerceta cu privirea linoleumul, se auzi sunând telefonul de pe holul îngust. Doamna Reilly puse dopul la sticlă și o ascunse în cuptorul rece. — Alo! spuse ea la telefon. — Hei, Irene? întrebă o voce răgușită de femeie. Ce faci, fetițo? Sunt Santa Battaglia. — Tu ce faci, drăguțo? — Sunt ruptă de oboseală. Tocma’ am sfârșit de desfăcut patru duzini de scoici, afară, în curtea din spate, o informă Santa cu vocea ei tremurată de bariton. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
l-au arestat pe Angelo și n-a putut veni. — Ce-ngrozitor! Poliția s-aresteze chiar pe unu’ de-al lor. — Așa-i. Săracu’ Angelo! I-așa de drăguț. Multe a mai pățit și el cu poliția aia. Santa tuși răgușit în telefon. Oricum, a fost în seara cân’ ai venit tu să mă iei cu mașina și ne-am dus singure la popicărie. Azi dimineaț-am fost la piață să cumpăr scoicile alea și-a venit un bătrân la mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trântindu-se, afară în stradă. Câțiva oameni veneau spre casă pe alee. Ignatius trase jaluzelele și stinse lumina, ascultând cum vorbește mama lui cu cineva. Agentul de stradă Mancuso tocmai spunea ceva când trecură pe sub fereastra lui și o voce răgușită de femeie adăugă: — După mine, suntem în siguranță, Irene. Luminile nu-s aprinse. Trebe să se fi dus la cinema. Ignatius își îmbrăcă pardesiul și alergă prin hol la intrarea din față, pe când ei deschideau ușa de la bucătărie. Coborî treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
e teamă că Ignatius a intrat într-o-ncurcătură mult mai mare decât o poză-n ziar, șopti doamna Reilly. Nu pot să-ți spun la telefon. Santa, ai avut mare dreptate! Ignatius trebe dus la Caritas. În sfârșit! Am răgușit de când ți-o tot spun. Claude tocmai a sunat puțin mai ’nainte. A spus că Ignatius a făcut o scenă teribilă la spital când s-au întâlnit. Claude spune că-i e frică de Ignatius, că-i așa mare. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
au silit-o să cânte. S-a dovedit că nici Asya nu era mare cântăreață. Au ascultat-o pe mătușa Zeliha acompaniindu-i pe lăutari cu o voce dulce de contraltă - o voce care nu aducea deloc cu vocea ei răgușită de atâta fumat. Armanoush a observat că Asya se uita În direcția mamei ei cu o privire iscoditoare. Când șeful formației a Întrebat dacă voiau să ceară un cântec anume, mătușa Zeliha l-a Înghiontit cu cotul pe Aram și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ar avea existență. Cipriano Algor nu se așeză pe banca de piatră, trecu mai departe, apoi, după ce trase unul după altul cele trei mari zăvoare de bronz instalate la înălțimi diferite, sus, la mijloc, jos, deschise ușa cuptorului, care scârțâi răgușit din balamale. După primele zile de cercetări senzoriale care mulțumiseră curiozitatea imediată a celui care tocmai ajunsese într-un loc nou, cuptorul încetase să-i mai atragă atenția câinelui Găsit. Era o construcție de piatră, veche și greoaie, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
aveam cum să mai revin la țărm. Am renunțat prin urmare să mai vâslesc și m-am lăsat în voia valurilor, așteptând. Poate, nedându-le atenție, mă vor lăsa în pace, mă gândeam. Și chiar atunci am auzit un sunet răgușit de sirenă. „Doamne mulțumescu-ți”, am suspinat fericit. Venea o șalupă. Eram salvat. Am strigat ca să semnalizez locul unde mă găseam deoarece, între timp, ceața se îndesise și mai mult, când un val, stârnit de șalupă, a fost gata să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
casă, l-am amenințat cu cuțitul și am început să-l leg. După aia l-am întrebat: „Unde sunt banii? „I-am mai dat câte-o palmă, câte-un pumn. Eram sigur că sunt banii în casă dar ca să nu răgușesc. I-am dat câteva sfaturi altădată cum să facă. Să n-aducă banii-acasă, că mai pățește și altă dată. Mormăia, așa. Da din cap, mârâia. I-am cheltuit aiurea. Într-un an de zile s-au dus toți. Pe distracții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
îmi ghicesc soarta din palma unei frunze tomnatice. Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt, pe unde apuci? Pașii mei răsuna în umbră, parcă-ar fi niște roade putrede ce cad dintr-un pom nevăzut. O, cum a răgușit de bătrânețe glasul izvorului! Orice ridicare a mânii nu e decât o îndoială mai mult. Durerile se cer spre taina joasă a țărânii. Spini azvârl de pe țărm în lac, cu ei în cercuri mă desfac. BUNĂTATE TOAMNA Pomi suferind de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o duminică, a venit acasă la mine: avea ochii roșii și tremura din tot corpul. Uitasem motivul secret ce-l mânase să vină cu noi la Cividale, și la început n-am priceput ce vrea să spună; glasul îi era răgușit, adânc tulburat. - Sunt aproape zilele de sânge, de lacrimi și desfrâu. M-am uitat la el mirat, drept care a stăruit: - Prevestirea, visul ce l-am avut înainte de a pleca de la domenii. Ți-aduci aminte? Erai și tu în visul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sala de dans și-i ascultaseră discursul - răbdători ca Iov În așteptarea momentului când aveau să se așeze la masă pentru brunch-ul (ce dracu’ o mai fi și asta?) pe care Îl oferea cu atâta amabilitate candidatul. Când vocea Îi răgușea și i se stingea, transformându-se Într-un șuierat, când gâtul i se usca și un spasm de tuse ruina efectul ultimei replici, Elio Înghițea câte un pahar de apă și o lua de la capăt. Transpira, gesticula, clocotea, se bâlbâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
prima mișcare: Hmm, se pare că nu sunt singurul refugiat. Râse, dar un râs fals, forțat, ochii îi erau ciudați, parcă și el observă că râse singur. Îl priveam în ochi și nu spuneam nimic. Shen. I se auzi glasul răgușit printre bătăile frunzelor. Angela. La rândul meu i-am răspuns. Frumos nume, zise neîncrezător. Apoi parcă mă privi altfel; parcă nici nu mă privi pe mine, ci ceva din mine. Se apropia cu pași mărunți și calculați, mai aproape, mai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acul pe placă, și i-a spus lui Jancsi să se ocupe de gramofon, nu mai auzisem un gramofon atât de vechi cântând, suna strident, cu hârâituri și scârțâieli, dar se puteau auzi clar fluierul, vioara, acordeonul și o voce răgușită de femeie, cântecul zicea despre un codru des, umbros și întunecat, atât de des încât ucide bunătatea și dragostea, nu prea-mi mai aduc aminte textul, numai cum făcea cântăreața să-i vibreze vocea, era ca atunci când vântul se izbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
iar peste câteva luni a primit o scrisoare de la prietenul său, care-i scria că în acea zi, la doi metri de casă, descoperise niște urme de schiuri, așa-i deci ceața, înșelătoare și periculoasă. Pe-atunci vocea tatei era răgușită de-atâta fumat și nopți pierdute, dar ceața i-o învăluise, făcând-o să pară aproape catifelată, de parcă nici n-ar fi fost vocea lui, și eu îl țineam de mână și mergeam și mă gândeam că precis ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
trag eu răsuflarea. — N-am prea mult timp, spune Nathaniel. Trebuie să mă întorc la pub. Coboară mâna ușor pe spatele meu și îmi simt corpul atrasă ca un magnet de al lui. Nu-mi trebuie mult, spun, cu glasul răgușit de dorință. Când naiba am devenit atât de directă ? — Serios, chiar n-am mult timp. Se uită la ceas. Cam șase minute. — Șase minute sunt arhisuficiente, murmur cu o privire ademenitoare, iar Nathaniel zâmbește, de parcă aș glumi. — Serios, zic, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vreau... Și în clipa aceea intră pe ușă un bărbat chel, gras, belicos, în mână cu o sacoșă de cumpărături. Ne-a dat la o parte cu umărul pe Resi și pe mine din fața cutiilor de scrisori, rostind cu glas răgușit de huligan o scuză care numai a scuză nu suna. — Scuze, zise el. A citit numele de pe cutii ca un copil în clasa întâi, punându-și degetul sub fiecare nume, studiind fiecare nume timp îndelungat. — Campbell! exclamă el în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
o asasină ordinară, pe amărâta aia. Să-l creadă, tocmai pe el, în stare să trăiască cu o croitoreasă... Și azi-dimineață năvălise să-i mai spună, ca pe o veste nemaipomenită, că îl va face tată! Urlase la ea până răgușise. Noroc că nu avusese pistolul la el, că cine știe ce s-ar mai fi întâmplat. Îl descărca în ea, mai mult ca sigur. Așa impertinență, oricât te-ar chinui amorul și setea neostoită de pițiroanca ei (și ce margaretă, înfoiată, nesătulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
scap de el. Eu știam de atunci - știam de la început - că fericire fără ea nu se putea. Am ajutat-o. Am rămas cu amintirea copilului ce nu a fost să se nască. Grasă a strigat la noi cu glas răgușit de ultragiu: - Acest copil v-a adus în Canada și voi îl ucideți! Fără el nu va chemăm, nu vă ajutăm... Copilul este cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu. Nu va atrageți mânia Lui - nimic bun nu o să iasă
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
mișcă buzele, dar nu răspunse nimic. - Eu sunt Felix, adăugă tânărul, uimit de această primire,nepotul dumnealui. Omul spân păru tot așa de plictisit de întrebare, clipi de câteva ori din ochi, bolborosi ceva, apoi cu un glas neașteptat de răgușit, aproape șoptit, duhnind a tutun, răspunse repede: - Nu-nu-nu știu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc... Buimăcit, tânărul stătu locului nemișcat, așteptând o revenire asupra tăgadei. Dar bătrânul, după ce-l privi clipind, cu acea deferență hotărâtă cu care îndemni pe un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
l-a trimis peStănică la dumneata tocmai ca să te roage să-i vinzi casele, i-a dat și bani pentru asta. I-a dat și mai înainte două sute de franci de față cu mine, ca să-i prelungești contractul. Moș Costache răguși brusc și ridică mâinile spre Felix, ca spre singurul vinovat. - Pungaș, ticălos, să nu-l mai văd în casa mea! i-am datcinci franci, înțelegi! i-am dat cinci franci pentru trăsură, să mi-l aducă pe Iorgu aici, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că știu eu unde-l ții. În chesea, pe scrin! Dispăru numaidecât pe ușă. Costache, alarmat, voi să alerge și el după Stănică, dar fu oprit de glasul domnișoarei de la pian: - Dar pentru cine ții dumneata pianul ăsta? Dumneata cînți? Răgușit de îngrijorare, bătrânul răspunse cu glasul său cel mai stins: - Cântă fata mea! G. Călinescu - Aha! va să zică, ai o fată! Mare? - Domnișoară, șopti pe ghimpi Costache, cu ochii la ușă. - Ce curioasă extincție a vocii ai dumneata! observă domnișoara de la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]