1,185 matches
-
protejată fiind de instinctul animalic al conservării materiei vii. Mă uit pe cer, Doamne cât iubesc soarele, cine nu-l iubește, mă tot întreb, de ce nu-l pot atinge cu sufletul? Nu eram eu bine de vreo 4 săptămâni, ușor răgușita fiind, mi-a explicat că poate fi o anumita patologie combinată și că trebuie să mă grăbesc. Așa am și făcut, m-am internat în dimineta următoare la Colțea un spital greu de descris, în care o asistentă deosebit de corpolenta
CELULA MEA NEBUNA CONTINUARE IX de SILVANA ANDRADA în ediţia nr. 1943 din 26 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384978_a_386307]
-
ASALTUL Liniștea ajurul clipelor goale tivite cu stridentele note de certuri conjugale ce se scurg repezit prin învechitele plafoane Ochiul broaștei de ușă se cască larg privind neclintit pe geam se scurge gălbenușul lunii pline și-o latră un maidanez răgușit. Motoare ambalate în parcare o alarmă auto țiuie iritată ca de-un pantof cu tocul cui călcată. Trosnete zumzet astmatic de aspirator cu zel de subaltern oropsit că-i iar peste orele de program corvodit. Ceasul numără-n ritm tahicardic
ASALTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2049 din 10 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382499_a_383828]
-
pamânt care, abia acum îndrăznesc să se prindă-n cuvânt. Tabloul nouăsprezece În țărână se-ntorc ființele de pământ și lumina o storc făcând din ea mormânt. Tabloul douăzeci Femeile cad prăbușite în albul chircit, să moară cu oasele falsând răgușite, în vreme ce timpul a-nceput să doară. INIMI ROȘII ÎN FACEREA NOPȚII Somn albastru de inimi născător, suspendare întru' neființă în patul tămăduitor, aplecare către biruință. Frida Kahlo și-a dăruit sângele lumii de ieri, de azi și de mâine, au
POEME (2) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2084 din 14 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382483_a_383812]
-
Antonel informațiile. Văzuse aceeași năzbâtie pe zidul unei grădinițe. Menționă și numele străzii unde se găsea. Și tot mai mulți vigilenți recenzori ai desenelor similare se-adunară, până când, o tânără îndoliată extravagant, care fuma lângă intrare, adăugă c-o voce răgușită că remarcase desenul când își înmormântase bărbatul. Da, ăsta era! Doar l-a văzut zilnic în vremea tămâiatului, că i se părea chiar indecentă așa glumă azvârlită la poarta cimitirului din zona... Antonel plecase, lăsându-i pe dornicii de socializare
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
încântă privirile și inspiră poeții, pictorii, muzicienii, dar și cu capriciile sale, cu vremea tristă și mohorâtă. Deodată, la miezul nopții, de la poartă răzbate un strigăt: - Pătrule!... Pătrule!... Tânăra familie plutea în lumea fascinantă a viselor. Din nou acel glas răgușit tuși de două ori de se zguduiră pereții și geamurile de la ferestre: - Pătrule!... Trezește-te, bre, odată!... Pătrule!... Prin somn bărbatul auzi chemarea și dintr-o dată deschise ochii speriat. Bezna îl învăluia și, răsucindu-se brusc, se trezi pe podea
IX. UN MUSAFIR CIUDAT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384104_a_385433]
-
a-i pune piedică, s-a uitat cu dispreț la cel care voia să-l doboare și și-a continuat drumul până a găsit un pat liber. -Tu ăla care ai venit acum, vino la mine! Mișcă-te odată! -Glasul răgușit, de adolescent cu vocea-n schimbare, care se dorea să sune a poruncă, nu l-a impresionat pe Pleșoiu. -Ce vrei? -Vino bă aici, când îți spun! Vrei să sparg pereții cu capul tău?-Tânărul începuse să se agite, nu
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ IX de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385344_a_386673]
-
cugetul. Criști, cu fiecare escapada, se apropia tot mai mult de diafana Carmen. Acum, pe jumătate amorțit de țigară, simțea cât îi este de dor de picioarele minunate ale iubitei, de gură ei ce săruta sălbatic, de glasul ei puțin răgușit dar care părea că plin de mister. — Timbrul glasului tău îmi aprinde imaginația, ai imprimat în inima mea glasul tău iubito! — Doctore, cum vorbești? Poate în creier a ajuns și a rămas acolo, glasul meu! Ce știi tu, iubito? Inima
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII ROMAN---CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383258_a_384587]
-
măi frate! / Nu e mămuca! Nu se poate Să fie ea! Îi știu și pasul / Și îi cunosc prea bine glasul! Mama are un glas frumos, / Mângâietor și drăgăstos. Glasul pe cari l-am auzit, / În schimb e gros și răgușit!” Lupul la ușă-a ascultat / Și-a auzit ce-a cuvântat Iedul cel mic. Atuncea dar, / Mers-a degrabă la fierar Să își ascută colți-ndată / Precum și limba, ca să poată Să aibă glas melodios, / Ca și al caprei de frumos
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
care ar Încerca să o treacă cu forța. Dar mai bine ar fi fost să pună acolo patru balauri, ca strajă pentru acea văgăună infamiei. Bărbatul părea cuprins de o emoție violente. Pe neașteptate, Începu să cânte cu un glas răgușit și distonat. «Per te venit hac tribulatio O quam pravo ducti consilio Exierunt Duces in praelio Damiata tu das exilio Maledicta fatorum series.» Încă de la primele cuvinte, o tăcere neașteptată se așternu În tavernă. Dante văzu nu puțini ochi umezindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un șoim, dar care se vădi mai aproape a fi un papagal uriaș, cenușiu. Pe ochiul drept papagalul avea o bentiță neagră, cum au pirații. La vederea domnului, călugării căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului, Măria-Ta! - ciripi deodată papagalul zvâcnind din aripi. Ia uită-te cum i-ai mai speriat! — Taci, Alfred! - spuse la fel de domol Sima-Vodă. Nu-l luați în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
perfectul, a propozițiilor simple formate din subiect, predicat și lector. La fel ca buhul chirurg care înaintea oricărei despicări a bolii în patru are acel răgaz de concentrare în care-și săpunește îndelung netremurătoarele mâini, povestitorul își drege glasul oleacă răgușit, face o gargară cu substantive calme, la locul lor, însoțite de serviabile, credincioase, adjective. Un moment de respiro, un armistițiu: povestitorul scotocește în traistă, scoate merindea. De partea cealaltă cititorul deja înghite primul dumicat. între ei flutură steagul alb al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ore, când egipteanul le transmise cuvânt cu cuvânt mesajul lui Turki Al-Aidieri, atât imperturbabilul Alex Fawcett, cât și agitatul Yves Clos reacționară ca și când ar fi primit o lovitură în frunte. — Glumești? exclamă în cele din urmă Alex Fawcett cu glas răgușit. — Crezi că mi-aș pune în joc slujba glumind cu o problemă atât de serioasă? spuse Amed Habaja, pe un ton care nu mai lăsa loc nici unui dubiu. Așa a spus și așa are de gând să facă. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să cad în orice zi în mijlocul deșertului și să devin hrană pentru hiene, și nici măcar nu am o casă a mea. Blestemată soartă! Și acum, cară-te până nu mă răzgândesc. Pe când ziaristul se îndepărta, îl preveni cu un glas răgușit: — Și nu uita!... Târăște-te pe sub camioane dacă e nevoie, dar încearcă să-ți pierzi urma dacă te urmărește cineva... — N-ai nici o grijă! Du-te să faci un duș... Hans Scholt nu trebui să se târască pe sub camioane, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fiu vânat, pentru că știu că dacă n-o fac acum, niciodată n-o să mai pot pune mâna pe o armă. De acord! Haide! Bruno Serafian deschise radioul, așteptă ca Julio Mendoza să răspundă și-i dădu un ordin cu glas răgușit: — Înainte până-n vârf cu orice preț! — Pornim acum. Și trageți în tot ce se mișcă! — Am înțeles! — Și încă ceva...! - îl preveni armeanul. Ia-ți adio de la binoclurile de noapte! Jigodiile astea au și ei. Folosește rachetele de semnalizare. Zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Dar pentru a treia oară, ceva luci printre pietre. Grăbi pasul și se îndreptă direct spre acel loc, nutrind un soi de imperceptibilă speranță - dar când ajunse la locul cu pricina, căzu în genunchi, lăsând să-i scape un geamăt răgușit. Vântul capricios se distra cu o cutie de răcoritoare și, de fiecare dată când fundul ei argintat reflecta razele soarelui ce începuse să apună, arunca scânteieri violente. O simplă cutie de răcoritoare! Fusese ultima și zadarnica lui speranță de salvare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Să ne trăiești, bătrîne, și noroc, lovele, gagici!“ Se pleacă la urechea domnului D., care a Încremenit În fotoliu, și-i șuieră „Să trăiești cu cine-ți place!“ Doamna E. dă tonul de Începere cu vocea ei de altistă ușor răgușită și pe rînd se adaugă tenorii, bașii și sunetul cristalin În falset al Wandei „Mulți ani trăiască! Mulți ani trăiască!“ țo delegație de șapte tineri purtînd cocarde la rever se apropie, mă Încercuiesc căpitanul e chiar În fața mea mă Îmbăloșează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
O femeie rotundă, rotundă și rumenită ca un purceluș la tavă, pe care cineva din joacă l-a Îmbrăcat cu slip roz și sutien. Are și o coamă blondă, numai zulufi căzîndu-i dezordonat pe ochi, peste urechi, și rîsul ei răgușit, gîdilat, spărgînd ritmul egal al locului ca Într-o compoziție de Pink Floyd. O nimfă de cincizeci de ani alergînd În jurul unui faun de șaizeci cu șapcă de marinar, cu barbă, cu pipă și ochelari. Romeo și Julieta - Întîlnirile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Ochii noștri s-au întâlnit. Respirația ni s-a sincronizat; se auzea de parcă ar fi fost o singură persoană în cameră. Ne holbam unul la altul peste ultima treaptă a scării, în tăcere, la doar un metru distanță. Avea vocea răgușită. Gâjâia prin trahee ca și cum nu ar mai fi folosit-o de ani de zile. De ce nu ai putut să o lași așa? Mi-am auzit și mie vocea, urlând, din văpaia sângelui. — Știi bine că nu aș fi putut. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Euripide, ai lui Maro și ai mei, căci restul persoanelor erau ca în transă, bătând încontinuu din palme, acest fabulos personaj începu să cânte o melodie pe care nu o pot uita nici acum: - Eu sunt Bobby Giordano!! urlă el, răgușit. Mama-i din Ploiești, tata din Milano.../ Stilul meu inconfundabil și versul trohaic fac victime pe unde mă duc.../ Cuceresc orice femeie în metru iambic și fut tot ce-apuc... Bravoo! se auzi strigătul unui tânăr din sală. Bine, Giordano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
partea din față a saniei, curbată ca un semn de întrebare. Când ne-am apropiat, a ieșit din nemișcare și, după ce ne-a cercetat de parcă ar fi luat la ochi un vânat care nu stătea locului, a răpăit cu glas răgușit: - Domniță, haideți să vă plimb. Și, convins că a nimerit ținta și că nu-i rămâne decât să-și ridice vânatul, a coborât din sanie - o namilă măreață, verde, fără picioare, cu mănuși albe uriașe, cât un cap de copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Volkman avea această calitate că-ți puteai da seama dacă tușește sau râde numai dacă știai ce s-a întâmplat anterior. Observând că, după ce pronunță cele de mai sus, profesorul deschide gura larg și dă drumul unui torent clocotitor, bolborosind răgușit, văzând cum capetele roșcate ale mustăților lui se ridică de parcă le bate un vânt puternic și cum pe chelia lui purpurie se umflă o vână liliachie, groasă cam cât un creion, toată clasa a izbucnit într-un hohot sălbatic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
e imposibil să-l mături; tot aici e un pisoar care pare un pachet neterminat și dinspre care vine un miros înțepător. Seara, aici ies bătrâne în zdrențe, dar sulemenite, care, pentru doi bănuți, își oferă iubirea cu un glas răgușit, de gramofon. Ziua, pe aici trec oameni, dar nu în pas de plimbare, ci grăbiți, așa cum se merge pe stradă, trec fără să se uite la inelul rupt și la frumoasa în tricou, fixată în perete cu un cui, bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
udă, oamenii șed și stau în picioare înghesuiți unul în altul, învăluindu-și vecinii în aburul respirației matinale, urât mirositoare. În fața mea merge un bătrân cu un baston. Se oprește des, se sprijină cu pieptul în baston, după care tușește răgușit și îndelung. Când se oprește și tușește, ochii lui privesc zăpada cu o privire care parcă descoperă în ea ceva îngrozitor. De fiecare dată scuipă ceva verde, iar eu simt un spasm în gât și mi se pare că înghit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sublime ca, pe loc, chiar acolo, la teatru, să se jertfească pe sine în numele celor mai înalte idealuri ale omului. Dar iată că, în întunericul tensionat al sălii, vibrând de trăirile spectatorilor, vecinul lui Ivanov începe să tușească tare și răgușit. Ivanov stă alături, vecinul continuă să bubuie, iar acest zgomot îi pătrunde insolent în urechi; Ivanov simte că ceva de fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el, crește și-l copleșește. „Lua-v-ar dracu’ cu tușea dumneavoastră, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
e teamă de câini, Nu sunt vrăjitoare, v-am observat când ați fost acasă la mine, Se vede atât de mult, Se vede destul, cuminte, ultimul cuvânt se adresă câinelui, care nu mai lătra, acum producea în gâtlej un sunet răgușit și continuu, un mârâit și mai neliniștitor, de orgă dezacordată la notele grave. E mai bine să vă așezați ca să-și dea seama că n-o să-mi faceți rău. Comisarul se așeză cu toată precauția, păstrând distanța, Cuminte e numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]