272 matches
-
de Poet? Nu i-am defini însă destul de bine gândul dacă n-am spune că în căutările lui disperate Eminescu punea accentul, firesc, pe renovația morală, preconizată astfel în Geniu pustiu: "Schimbați opiniunea publică, dați-i o altă direcțiune, răscoliți, răscoliți geniul național, spiritul propriu și caracteristic al poporului, din adâncurile în care doarme; faceți o uriașă reacțiune morală, o revoluție de idei..." A crea un spirit public, o societate civilă, care să-și exprime voința la toate nivelele, în orice
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
veșniciei, în timp ce trecerea, ca durată, este specifică ființei umane"120: "De ce nu ne-am întoarce în livezi,/ În liniștea-ntreruptă doar de poame,/ Unde pe mii de ani-nainte vezi,/ Rostogolindu-se aceleași toamne,// Și orice spaime ar aduce norii,/ Din răscolite ceruri megieșe/ Ca-n cele mai de mult istorii/ Cireșii numără cireșe// Legile basmelor se schimbă/ zadarnic printre paradise,/ În doar de ei știuta limbă/ Caișii spun mereu caise// Și ca și cum nimic în lume/ Nu-i poate face să dispere
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Dor aproape stins de mine,/ Substantive și pronume/ Ale unei limbi străine// Dintre frazele căruia,/ Moi și vechi, de catifea,/ Verbe fermentând ideea/ Să visez în limba mea.// Singura din limbi pe care/ O murmur în somn și-n gând,/ Răscolită declinare/ Între leagăn și mormânt". (Morfologia). Morfologia vieții de poet este scrisul, iar morfologia Anei Blandiana, mai mult decât atât, este freamătul. Permanentul freamăt între viață și moarte, între leagăn și mormânt, care poate fi anulat doar prin trasarea "unui
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
înaintase până la Kargalîk, a fost lovită de aceeași soartă ca aceea a lui Yussuf: morți și muribunzi erau îngrămădiți în corturi. Martorii mai arată că "inamicul nu apăruse, dar cadavre zăceau la pământ în toate părțile; se săpau gropi, pământul răscolit răspândea la nesfârșit emanații pestilențiale; adeseori, mâinile ce săpau pământul se opreau din lucru și cel care ținea lopata cădea în tăcere pe marginea gropii pe jumătate săpată și nu se mai ridica. Cei care mai trăiau încă erau urcați
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de ape crescu și mai mult, apoi se preciza, pe măsură ce lanterna se apropia. Acum se putea vedea bine cercul de lumină gălbuie care o înconjura. Nimbul acesta se lărgi treptat, apoi se micșoră din nou, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers. E-o carte ce nimeni în veci n-o citește Cu semnele strâmbe întoarse-arabește: Sunt legile-n semne din ăst univers. Cu barba lui albă de vânt răscolită, Aruncă pe lume el ochii lui suri Și chiue vântul cu-aripa sburlită, Adună și sparge o turmă cumplită De nori ce aleargă trăsnind în păduri. Prin noaptea bătrână, ursuză, voinică, Prin nori ce se clatin, se luptă, se sparg
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
visul său. Din insulele sfinte străbat cântări ferice, Noroc și desperare le văd unite-aice... Acum pe-un stan de piatră din luntre el coboară Și barba lui cea albă pe piept se desfășoară Și-n două despicată de vânt e răscolită... S-aude glasul CĂLUGĂRULUI (basso) Răsai din a ta noapte, copilă mult iubită. (Intră în scenă) E un străin aice... și ca mărgăritarul E fața lui cea albă, de-argint îi e talarul, Pe umerii de marmur aripe se disfac
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voiu clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oiu face Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă rîuri-rîuri Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scînteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimînte de negrele-mi corăbii. Astfel răsboiu porni-voiu. Voiu arunca încalte O jumătate-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dezmățul pregătit de natură a căzut cu toate stelele din cer... se apropia furtuna întâlnirii cu astrul selenar. Iluzii pascale Ocean nesfârșit biruitor, pământ binecuvântat, oameni printre oameni, istorie milenară scump plătită! Întunericul izbucnește distorsionat din oceanul de necuprins; planeta răscolită de istorii macabre impregnate continuu în regnuri se împrăștie cu furie. Cine va ieși biruitor? Marea nesfârșită cu irizații sângerii amestecă suflarea delfinilor captivi care-și strigă stupoarea pe căi neștiute. Noaptea ninge cu flori mari de piersic vizionată prin
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le vede răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna... le scutură cum poate, însă nu le pasă, au numai de traversat înapoi magistrala, - Hai acasă... astăzi trebuie să merg și la serviciu, nu ca tine
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
atunci suliți de foc. Au căzut la două sute de pași de ei, nu i-au nimerit. Dar asta a fost numai o amenințare. Oamenii și robii au fugit. Eu nu știam și m-am dus azi acolo. Am văzut nisipul răscolit, nu ca de vânt, altfel. Și am zărit niște ulcioare mici care străluceau. Niciodată n-au fost acolo ulcioare care să strălucească. Am vrut să mă apropii și chiar atunci mi-a spus un rob: "Nu te duce!" Și mi-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
n-ai părăsit-o... - Chiar de nu s-ar mai vedea, gândul meu nu știu dacă o mai poate părăsi. - Dar se vede! Auta tăcu. Preotul îl străpungea cu privirea căutând să-l răscolească pe dinăuntru. Sclavul nu se lăsă răscolit: ochii lui erau reci, nemișcați. - Te-am chemat și ca să-ți spun o veste. Pe când ne aflam în Ta Kemet, sus, la întîiul prag al acestui râu, au mai căzut în nisipurile apusene alte pietre sticloase ca acelea care te-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de văpaie albă care țâșnea îndărăt. Se uită lung, însă nu pricepu. Ca și altă dată, iarăși îl cuprinse îndoiala că acești străini ar fi cu adevărat oameni, cum se laudă, și nu vrăjitori nemaipomeniți sau chiar zei. Văzîndu-i fața răscolită, bătrânul străin cu chip de copilandru încercă să-l aducă spre înțelegerea unui fapt care lui i se părea dintre cele mai obișnuite: Ai văzut cum cade o pietricică? spuse el. Când se lovește de pământ, dacă e ușoară sare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răsărit. Robii de pe corăbii socotiră că zeul lor, scufundat sub pământ, oprise soarele să mai răsară. Se îndepărtau tot mai mult de Atlantida, însă nici n-aveau cum stăvili puterea vântului, nici nu mai doreau să se apropie de muntele răscolit. După un număr de ceasuri (nimeni nu știa cîte), începu alt șir de bubuituri care acum parcă se auzeau din fundul mării. Călătorii văzură cu uimire că alte mănunchiuri de fum negru sau roșu începeau să se înalțe pe bănuita
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încă nerecunoscut, privește grupul acela de oameni agitați, adus de Ariel în crângul de tei și închis în cercul vrăjit pe care îl trasase magicianul. Privește și spune, mai mult pentru sine: „Solemnul cântec, cel mai bun balsam / Al minții răscolite, lecuiască-ți / Înfierbântatul creier!“ Așadar la componentele esențiale ale naturii lui Ariel trebuie adăugată muzicalitatea, și ea o formă a libertății care rânduiește lumea fără s-o încătușeze, dând încă un glas bucuriei. Tot ce este cântec și poezie în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
încă nerecunoscut, privește grupul acela de oameni agitați, adus de Ariel în crângul de tei și închis în cercul vrăjit pe care îl trasase magicianul. Privește și spune, mai mult pentru sine: „Solemnul cântec, cel mai bun balsam / Al minții răscolite, lecuiască-ți / Înfierbântatul creier!“ Așadar la componentele esențiale ale naturii lui Ariel trebuie adăugată muzicalitatea, și ea o formă a libertății care rânduiește lumea fără s-o încătușeze, dând încă un glas bucuriei. Tot ce este cântec și poezie în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
separate decât printr-un periculos și îngust ocean. Completați prin gândul domniilor voastre imperfecțiunile noastre; împărțiți un om într-o mie, și creați o armată imaginară. Imaginați-vă, când vorbim de cai, că vedeți cum își imprimă mândrele potcoave în pământul răscolit. Căci gândirea domniilor voastre trebuie să-i împodobească aici pe regii noștri și să-i transporte dintr-un loc în altul, străbătând timpurile și acumulând isprăvile a mai multor ani într-o oră măsurată de clepsidră." Figura 4 Teatrul elisabetan ("Swan
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ea este oarecum Timpul din drama pe muzică. Durata conține implicit Spațiul. Muzica ar fi în acest fel principiul regulator de care are nevoie regia." Muzica, pentru el, este un minunat instrument care permite structurarea, prin ritm, a spațiului scenic. Răscolit, foarte de tânăr, de opera lui Wagner pe care o va asculta la Bayreuth, el aspiră la reformarea scenei. Decorurile realiste în mijlocul cărora opera wagneriană este atunci interpretată îi apar inapte, chiar dacă au fost concepute cu acordul lui Wagner, să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Un salt fulgerător al Surului, urmat de un clănțănit metalic al colților și botul unuia din lupi fu sfașiat de la ochi până la falca de jos. Totul s-a petrecut atât de repede, atât de neașteptat... Fiara din el se simți răscolită. Se năpusti asupra lupului dungat cu o furie feroce... el era conducătorul haitei. Se năpusti atât de năpraznic, înfingându-și colții fulgerător, smuncindu-l scurt, rupându-i junghietura. Pe-al doilea îl înșfăcă de beregată, fu împroșcat cu sânge cald, când îi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un dezastru: lacrimi uscate, praf, ruj. — Tati nu-i tatăl meu adevărat și n-am făcut-o niciodată... deci nu-i nici un păcat. Atunci cine-i? am întrebat. Emmett se întoarse, împingând ușor arma în altă direcție. Nu părea deloc răscolit sau furios. Arăta ca un om de afaceri care se pregătește de negocierea unui contract dur. Visătorul de Georgie e tatăl lui Maddy, iar Ramona e maică-sa. Vrei și detalii sau te mulțumești cu atât? M-am așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
termen foarte pretențios. Îmi amintesc ce stare Îngrozitoare am traversat În adolescență, când, așa, din Întâmplare, am descoperit brusc că se poate muri; adică, la un moment dat, Într-o zi oarecare, poți să nu mai fii. Am fost complet răscolit. De ce am fost aruncat În existență, mă războiam eu cu Întrebarea hamletiană, dacă atât de ușor pot să nu mai fiu? Cine poate să se joace cu noi atât de sadic? A trăi este oare Întâmplarea cea mai banală cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pielea unor șerpi veninoși. Pretutindeni În jurul lor erau trupurile soldaților chinezi morți. Ele mărgineau drumurile și pluteau prin canale, adunate În jurul picioarelor podurilor. În tranșeele dintre movilele mortuare, sute de soldați morți zăceau unul lîngă altul, cu capetele pe pămîntul răscolit, ca și cînd ar fi fost cufundați Împreună Într-un vis Întunecat despre război. Jim ajunse la cazemată, un fort din beton cu deschizături pentru puști, care lăsau să pătrundă o lumină slabă În lumea lor umedă. Se cățără pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
să mai caute prin hârtii. Găsi o fotocopie a listei. Se gândi s-o lase acolo, dar În loc să facă asta o băgă În buzunar. Asigurându-se că restul hârtiilor erau așezate În ordine În cele două cutii, ca să nu pară răscolite, puse capacele cutiilor. Apoi le băgă Înapoi În cutia de carton și Închise capacul. Era convinsă că exista o explicație cât se poate de rațională. Nu se putea ca Sam să fie băgat În chestia asta. Era pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
femeie de cincizeci de ani, cu ochii umflați de somn, grasă și îndesată, se dete la o parte să ne facă loc. Avea un chip morocănos, de dobitoc. Desigur că tocmai se dăduse jos din patul de fier, cu așternutul răscolit și pernele făcute ghem, pe salteaua înfundată. Cearceaful era mototolit, cu pete în albul dubios la pânzei, ca petele gălbui de pe cămașa ei scurtă. Doamna Patanetschek își arăta gambele scurte și groase, cu venele răsucite de varice, în niște târlige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
putut fi demolat, care este numit, cu un termen mult prea comun, partea mea de răspundere. Să fii nevoit să trăiești cu asta în anii care au mai rămas, iată un lucru sigur. În spatele pădurilor și între ele, pe câmpuri răscolite. Zăpada împovăra copacii, acoperișurile barăcilor. La mare depărtare, turla în formă de ceapă a unei biserici. Nici un cuvânt în cehă nu se auzea pe terenul de instrucție, numai comenzi în limba germană care, pe ger, era purtată cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]