312 matches
-
instalat cu evidente caracteristici ale mitului: imperialismul și opacitatea la lecțiile schimbărilor. "Obiectivitatea a devenit, în mod paradoxal, cult fanatic și pasionat care refuză confruntarea cu obiectul." Idem, Structurile antropologice ale imaginarului, p. 428. 266 Ibidem, p. 29. Dacă pentru raționaliști mitul și știința sunt incompatibile, pentru romantici mitul nu poate fi dislocat, arta, ideologia, visul, literatura, știința, fiind varietăți ale mitului și nu alternativă la acesta, afirmă Robert Segal, Theorizing about Myth, p. 137. Ilustrativ, Gilbert Durand vorbea de Gaston
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
1967, în timpul papei Paul al VI-lea. "Evenimentul desfășurat la Novara, legat de beatificarea lui Rosmini, a fost caracterizat drept un "triumf al rațiunii". Și nu putea în nici un caz exista o coincidență mai potrivită între viața și preocupările filosofului raționalist și o rațiune care a triumfat în cazul reevaluării și beatificării gîndito-rului din Rovereto. De la investigarea rațiunii a plecat Rosmini în tinerețea sa cînd și-a desăvîrșit studiile în filosofie și teologie la Universitatea din Padova, pe unde cu 500
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Este vorba despre "Noul eseu al originii ideilor". Cu această scriere, foarte mult apreciată, el va pune bazele unei gîndiri care, spriji-nindu-se pe tradiție, va deschide căi noi și originale. Afectat foarte mult de consecințele și implicațiile politice ale "iluminismului", raționalistul Rosmini îi reproșează lui Kant (deși îi apreciază demersul metodologic) afirmația potrivit căreia intelectul uman este autorul ultim sau legislatorul mișcării gîndirii. Procedînd în acest fel, spune roveretanul, Kant mută subiectivitatea din omul individual la omul universal, neieșind totuși dinăuntrul
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
politică sau economică. Dimpotrivă, așa cum atestă Sorin Cucerai, "regimul tradițional de stări se întemeiază (...) pe o grandioasă viziune ierarhică asupra lumii. Viziunea aceasta este una organică, generată de un mod de gândire pictural și analogic și nu de unul mecanic, raționalist. Este evident că un astfel de regim se bizuie pe principiul inegalității de drept dintre oameni. Conservatorismul dezvoltă, așadar, un tip specific de raționalitate, care se opune oricăror măsuri radicale ce nu convin manierei tradiționaliste de a interpreta lumea. Așa cum
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
să știm cum va arăta viitorul. Nu există posibilitatea unor analogii raționale între trecut și viitor, căci, după cum sublinia Burke, "omniprezența faptului-surpriză este rezultatul firesc al caracterului schimbător al tuturor lucrurilor"; e) antiintelectualismul cunoașterea nu poate fi universală, așa cum consideră raționaliștii, deoarece a susține această idee înseamnă a avansa o pretenție nejustificată. Nu este vorba, în cazul gândirii empiriste și conservatoare, despre prezența unui pesimism gnoseologic. Dimpotrivă, empiriștii sunt optimiști, dar manifestă un optimism gnoseologic moderat, bazat pe așa cum am văzut
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
Paralaxa gândirii etc. Savuroase și pline de conținut, pornind uneori de la anecdotic sunt și numeroasele schițe și nuvele publicate În paginile Însemnărilor Ieșene Între care: Aporii, Izul Pământului, Ironia Vieții, Dibuiri Sentimentale, Cei plecați, sunt doar câteva exemple. Scientist și raționalist prin excelență, Gr. T. Popa se va Înscrie cu toată ființa În rândul celor care promovează adevărul științific, considerând rațiunea umană atotputernică și chiar admirând realizările socialismului și comunismului sovietic În domeniul construcției, edificării și educației noii societăți. Grozăviile războiului
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
ap]rut în contextul acelor timpuri. Uneori, omenirea încearc] s] transforme uzanțele obișnuite în enigme extrem de greu de elucidat, atribuindu-le o anumit] rigoare formal]. Nici Buddha însuși nu s-a declarat a fi de partea tradiționaliștilor sau a metafizicienilor raționaliști, care considerau c] logică poate da un r]spuns tuturor problemelor; dimpotriv] a fost un adept al experimentalismului, percepând faptele așa cum acestea ap]reau în lumea real]. Dar în opinia sa, faptele reale prezint] o semnificație aparte în virtutea doctrinei budiste
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] puterea uman] de a realiza acțiuni nu aparținea individului, ci venea de la Dumnezeu. Ființele umane „dobândesc” responsabilitatea faptelor lor, care îi face responsabili. Trebuie subliniat faptul c] gânditorii tradționaliști nu se opuneau utiliz]rii rațiunii, chiar dimpotriv]; ei contraziceau raționaliștii doar în ceea ce privește valoarea atribuit] rațiunii. Considerând-o un ajutor și un mijloc de a afirma probleme legate de credinț], dar având un rol secundar în aportul s]u la definirea obligațiilor etice. Rezumând poziția tradiționalist], George Makdisi a subliniat faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
doua interpret]ri, înzestrarea relevant] este cea a unei facult]ți a simțului moral cu ajutorul c]reia, oamenii pot s] intuiasc] ceea ce este bine și r]u. Împrumutând din vocabularul teoriilor mai târzii, putem s] descriem aceste perspective ca fiind „raționalist]”, respectiv „intuiționist]”. Dup] introducerea termenului de c]tre Sfanțul Ieronim (347-420), scriitorii de la începutul și mijlocul Evului Mediu se refer] la puterea înn]scut] de a deosebi binele de r]u prin synderesis. Ieronim însuși o descrie ca fiind „scânteia
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o persoan] prin viat] f]r] o capacitate specific] care s] faciliteze distingerea acțiunilor bune de cele rele, iar aceast] capacitate, pe care Sfanțul Toma o folosește respectând tradiția, se identific] cu conscientia. Mai mult, ținând cont de relatarea să raționalist] legat] de cunoașterea moral] (pe care o voi discuta mai jos), nu ar trebui s] constituie o surpriz] faptul c] el consider] conștiința că un echivalent pentru rațiunea practic] sau „corect]” (recta rațio). În perioada prescolastic], tendința era de a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
si anume, binele colectiv. Dac] nu exist] obiecții legate de aceste condiții, sunt de dorit îndeplinirea și p]strarea lor atâta vreme cât ele asigur] atingerea telului moral prin promovarea binelui absolut. A patra și a cincea versiune - egoismul etic și cel raționalist - înf]țișeaz] egoismul că pe un ideal pragamatic de natur] moral] sau rațional]. În ceea ce privește egoismul psihologic, putem fi convinși de inconsistenta să, prin încercarea de a demască și a denigra în mod voit natură uman]. Cu privire la a treia form] a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fost câștigat cogito-ul și prin el, libertatea, lumina rațiunii libere. Ca urmare a raționalismului său Descartes ar putea fi trecut în rîndul “filosofilor increduli” dar ar fi o greșeală, căci filosoful nu poate să nu creadă. Atunci cînd se numește raționalist pur, el își retrage credința la nivelul rațiunii, dar credința lui rămîne întreagă. El crede în principiile lui, are încredere în intelect. Cu Descartes apare o “încercare de a întemeia în mod radical rațiunea pe ea însăși, cel puțin în
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
umană nu este “compartimentabilă” pentru că, finalmente, omul este un întreg în care și corpul poate avea calitatea de subiect, tocmai pentru că nu este pur și simplu un corp, ci corpul unui om, corpul meu. De aceea Descartes nu este un raționalist pur. El nu a separat radical rațiunea și credința; motivele acestei separări sunt doar metodologice, explicative. În fond el a înțeles limitele rațiunii și necesitatea ghidării ei prin credință, ceea ce-i permite omului să trăiască într-o manieră justă a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
se predau la una din facultățile de teologie din țară!). Ce fel de știință e asta? Și de la cine deține, în cadrul religiei noastre ortodoxe, o școală dreptul și delegația de a învăța pe alții? Nu de la Biserică? Atunci? Atunci suntem raționaliști protestanți și trebuie să constatăm că aici ne-a dus patronajul statului român modern și oblăduirea Ministerului de Instrucție asupra facultăților noastre de teologie". 12 Ibidem: Faptul că cea mai înaltă școală de teologie scapă de sub controlul și supravegherea Bisericii
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Pentru Spinoza, Dumnezeu, adică natura, nu este transcendental imposibil de necunoscut, el este tangibil intelectului omului prin rațiune. Gândirea, pasiunile, sentimentele și conștiința sunt transformări ale corpului care aparțin naturii și care pot fi dominate de rațiune. Spinoza este un raționalist ca și Descartes, dar fără componenta teologică. Ajuns în 1665 la Voorburg, o suburbie a orașului Haga, trăiește sub protecția prietenului său Johan de Witt21, care-i acordă o mică pensie. Începe să scrie cartea De intellectus emendatione ("Despre ameliorarea
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
cauzei determinante. Bacon descrie în Novum Organum (Noul Organon) 27 de situații în care fenomenele își evidențiază importanța. Filosoful este un umanist și afirmă că cercetarea științifică este singura cale de a preveni mizeria umană; el este, deci, scientist și raționalist. Scrie un lung tratat de medicină, intitulat Istoria vieții și morții, care-l face cunoscut contemporaneității și posterității. Ideile sale liberale ies în evidență în cartea Noua Atlantidă, apărută în 1624 în limba latină, în care descrie utopia unei noi
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
păgâne. Prin Meditationes de prima philosophia in qua dei existentia et animæ immortalitas demonstratur (1641), René Descartes a provocat una din cele mai puternice crize pe care le-a traversat conceptul de imaginar. Acuzația care i-a fost adusă de către raționaliștii post-descartes-ieni, cum că ar reprezenta "copilăria conștiinței" (Alain 89-90), nu a constituit altceva la timpul respectiv (secolele XIX-XX) decât o continuare într-un nou limbaj problematizant a puternicei tendințe de devalorizare declanșate încă din antichitate prin atacul asupra imaginii − una
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de a mai re- constitui vreodată suprafața familiară și liniștită care să ne aducă pacea inimii. După atitea secole de căutări, după atâtea abdicări ale atâtor ginditori, știm prea bine că acest lucru e adevărat pentru întreaga noastră cunoaștere. Cu excepția raționaliștilor de profesie, nimeni nu mai speră azi în adevărata cunoaștere. Dacă ar fi să se scrie singura istorie semnificativă a gindirii omenești, ar trebui alcătuită aceea a pocăințelor ei succesive și a neputinței ei. Într-adevăr, despre cine și despre
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
am propus să examinez caracterul patetic al unei gândiri sau al unui act de credință. Pentru asta am înainte întreaga viață. Știu că gânditorul raționalist este iritat de atitudinea șestoviană. Dar simt, de asemenea, că Șestov are dreptate împotriva gânditorului raționalist și vreau doar să știu dacă rămâne credincios exigențelor absurdului. Or, dacă admitem că absurdul este contrariul speranței, vedem că, pentru Șestov, gândirea existențială presupune absurdul, pe care însă nu-l demonstrează decât spre a-l spulbera. Această subtilitate de
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
armonia intereselor, legile economiei, comerțul liber și comunicațiile moderne; este de datoria justiției să le aplice acolo unde nu se impun în mod spontan; este responsabilitatea negocierilor și a compromisului de a le descoperi în substratul conflictului aparent. Pentru asemenea raționaliști, atavismul politicii de putere ascunde și deformează armonia intereselor care reprezintă adevărata natură a relațiilor internaționale. Părintele fondator al liberalismului clasic și al economiei clasice, Adam Smith, a descoperit o astfel de armonie a intereselor dincolo de manifestările componentelor economice interesate
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
aceasta să fie o variabilă exogenă; devine ceva existent acolo, măsurabil și independent de activitatea politică directă. În mod similar, teoria formalistă trebuie să considere preferințele actorilor ca exogene jocului jucat. Astfel, prin materializarea puterii, realismul este „raționalizat” atât pentru raționaliști, cât și pentru criticii lor (vezi, de exemplu, Legro și Moravcsik, 1999; Wendt, 1999). Discuția anterioară implică faptul că puterea este un element central și comun al teoriei realiste. Dintre cele patru concepte incluse în definițiile contemporane ale realismului, centralitatea
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
din bazele mecanicii calculatoarelor. Este inventatorul "calculatorului râșniță" (pinwheel calculator) în anul 1685. A utilizat un aritmometru care a servit la prima producție în masă a calculatoarelor și care a fost depășit odată cu sistemul numărului binar. Ca filosof este un raționalist, ca Descartes, și un optimist ca Spinoza; consideră universul ca una dintre cele mai minunate creații ale lui Dumnezeu. Anticipează filosofia analitică, dar respectă tradiția scolastică. Este foarte fertil în diferite domenii ca biologia, geologia, psihologia, lingvistica și medicina. 15
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
la adresa firii și artei mele de atunci, „la Început”, am extras profețiile... cele necesare mie. Nu găsim decât ceea ce posedăm deja, „nu cunoaștem decât ceea ce știm deja”; și Goethe, parcă primul În arta și filozofia modernă, este cel care, În ciuda „raționaliștilor”, a „logicienilor”, a inșilor „de bun-simț”, mută accentul de pe „cunoaștere” pe „recunoaștere”. Sau, după un adagiu latin, nihil cognitum quin prevolitum, nu cunoaștem decât ceea ce am știut, „am iubit”! Iată, Încă o dată, forța enormă a intuiției, a metaforei, a „neînțelegerii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
avute în vedere, ci și o alta, râsul-plânsul. O mărturie evocată de autorul eseului spune că Nenea Iancu era o fire veselă, mereu pus pe râs, asta presupunând o predispoziție venită din necunoscut; deși nu era un sentimentalist, ci "un raționalist de o inteligență debordantă" (p. 44). Oglinda caragialiană este deformatoare, motivând propria lui afirmație: "simt enorm și văz monstruos", de aici imaginile mereu caricaturizate; are oroare de "strâmb". Adăugăm însă că râsul provocat de strâmbătură ascunde în el plânsul. Toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
părți, ei devin subit apărători ai lui Moș Crăciun, aflat în pericol. Moș Crăciun, simbol al necredinței, ce paradox ! Căci, în povestea aceasta, totul se petrece ca și cum Biserica ar adopta un spirit critic însetat de onestitate și de adevăr, în timp ce raționaliștii se fac apărătorii superstiției. Aparenta inversare a rolurilor este de ajuns pentru a sugera că această poveste naivă acoperă niște realități mai profunde. Ne aflăm în fața unei manifestări simptomatice pentru o evoluție foarte rapidă a moravurilor și a credințelor, în
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]