11,500 matches
-
vocabular, întărește impresia că avem aici o pauză de respirație, un interludiu necesar între cele două secvențe dramatice. Fiindcă dorința regresivă a personajului e de fapt îmbibată de suferință, suferința neîmplinirii ei. Exaltările poetului, ca și extravaganțele sale, acoperă o rană nevindecabilă: aceea a expulzării, a tăierii fiului din mamă. Cele două capete ale cordonului ombilical flutură trist în lume și timp, retezate odată pentru totdeauna: ,după ce a născut, tot avea sindromul nașterii mele./ Sindromul nașterii mele în fiecare clipă./ Și
Copilul bătrân by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11539_a_12864]
-
-mi cadă,/ gingiile mele rămân fără dinți.// Pielea mea se face iarăși roză/ și neînchipuit de fină și de curată,/ că poate fi, lesne, ulcerată./ Fac iarăși cute și arsuri/ și nu mai sunt în stare să înghit hrana/ și rană din fața mea se face rana." (O, nu mă înjurați de mama!). Mihail Gălățanu are, pe lângă capacitatea de a șoca lingvistic, darul de a ne surprinde imagistic. Prima îndemânare e comună ,nouăzeciștilor" și ,milenariștilor", ambele generații introducând și reintroducând în poezie
Copilul bătrân by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11539_a_12864]
-
fără dinți.// Pielea mea se face iarăși roză/ și neînchipuit de fină și de curată,/ că poate fi, lesne, ulcerată./ Fac iarăși cute și arsuri/ și nu mai sunt în stare să înghit hrana/ și rană din fața mea se face rana." (O, nu mă înjurați de mama!). Mihail Gălățanu are, pe lângă capacitatea de a șoca lingvistic, darul de a ne surprinde imagistic. Prima îndemânare e comună ,nouăzeciștilor" și ,milenariștilor", ambele generații introducând și reintroducând în poezie cuvinte tabú, puse pe hârtie
Copilul bătrân by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11539_a_12864]
-
îmbină într-un suflet noian de flori pe cît de răzlețe pe atît de semețe Natură moartă cu pește Radiofrafia unei lumînări: o coastă A unui sfeșnic: o catedrală de argint Pe porțelan zvîcnind în sînge un lob al ficatului Rănile date cu sare mistuind nisetrul Galbenul lămîiei, aroma coajei Lucirea albă a farfuriei. Strălucirea cuțitului Picură brînză ca un cauciuc vegetal Rumene mere, pace biblică. În oglinda din casă - clipește sosia În flacăra lumînării - roiesc fluturi de noapte 1966 Visele
Danilo Kis - poeme by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11571_a_12896]
-
negativele unui film în care negrul e alb și viceversa. De aici, rezultă uneori scene de o frumusețe incredibilă, alteori de o cruzime atroce învăluită în faldurile minciunii ficționale (nu asta o fi metafora generală a cărții: ficțiunea care alină rănile sufletului etc. etc.?). Lumea pare a fi o grădină a raiului și chiar cînd răul se insinuează, el trece repede, ca un vis urît. Pe măsură ce personajul întinerește, femeile de pe stradă îi întîrzie pe retină, îi fură ochii cu rotunjimile lor
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
de carte Familia Popescu din 1987, volumul drastic cenzurat Cuvânt înainte din 1988) intră cu o tristă ironie în acest relief scriitoricesc accidentat, contextul neprielnic întâlnindu-se cu texte parcă mereu scrise și reluate, continuate și întrerupte, structuri formale și răni ce refuză să se închidă. O dublă disociere: față de autorii sterili, care își mobilizează în van energiile creatoare; și față de scriitorii incontinenți, pe care hârtia nu putea să-i mai încapă... S-ar zice că acest poet-prozator își construiește atent
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
ce a scris Arta Popescu scrisul îl implică în cea mai mare măsură; și, implicându-l, îl consumă. Literatura nu mai e o colecție de floricele stilistice, dar o experiență extremă, în care spiritul creator își adâncește și își explorează rana, lărgind ,jungla mentală" a maladiei reale. Aproape firesc, în această ordine răsturnată a lucrurilor, imaginile devin pedepse: ,scriind și ca să las pe hârtia spiritual-igienică lestul, mizeria, jegul păcătoșeniei, de multe ori Ťimaginileť sunt pedepse; sancțiuni pe care mi le aplic
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
crearea unui Celălalt într-un rol peren de țap ispășitor, prin intermediul unei voci feminine care comentează imaginile. Următorul "episod" (Godard le numește regate și le separă prin intertitluri) e purgatoriul, plasat într-un Sarajevo care încă nu e vindecat de rănile războiului, vizibile pretutindeni. "Încrederea lumii pe care o distruge teroarea e ireparabilă", afirmă un personaj. Mai mulți oameni de cultură s-au reunit aici pentru o conferință literară. De remarcat că printre ei se numără și romancierul Juan Goytisolo sau
European și nu chiar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11681_a_13006]
-
mișcare a mînuței sale". Dar, pentru că "duelurile-s proibate ș= prohibiteț", tinerii găsesc o chichiță legislativă: "Legile opresc numai duelurile cu pistol, cu sabie, cu rapieră șspadăț, ele nu prevăd nici o pedeapsă pentru dueluri cu carabină". Duelul imaginar produce o rană imaginară. Protagonistul "rănit" este înfășurat la cap de un doctor prieten și drogat cu "afion". La vederea falsului rănit, duduca leșină de emoție: "Mamuca a căzut în capcana lui Toderiță în însăși ziua închipuitului duel". Și, pentru că tot tîrgul vuia
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
După care continuam: "Nu datorită patrupedelor din Mid-West-ul american am dat acestui articol titlul de mai sus. Încerc, pur și simplu, să arăt cât de ridicol e pentru un intelectual să inventeze formule lipsite de sens pentru a-și exhiba rănile. Evident că există o clară trimitere ideologică în sintagma Ťboierii mințiiť. Evident că urlă în ea colectivismul și nostalgia gloatei." Pentru deplina limpezire a minților înfierbântate, sublinez: "patrupedele" erau oi, iar nu oieri... În absența acestei construcții, tot eșafodajul trio
Nu trageți în patrupede! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11712_a_13037]
-
perverse, dușmănoase. Și nasc monștrii. Chiar dacă textul lui Denis Dinulescu este inconsistent în destule puncte, el îi dă lui Tocilescu și întregii sale echipe posibilitatea de a construi acest joc terapeutic. De a întoarce timpul. De a răsuci cuțitul în rană. Cel puțin în rana mea. Este o formă de exorcizare. Susținută impecabil, în reprezentația pe care am văzut-o eu, de Florin Călinescu, Coca Bloos, Mihai Dinvale, însoțiți permanent de Cor, un personaj fantastic, autentic, de scenograful Puiu Antemir, de
Gaura din steag by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11729_a_13054]
-
monștrii. Chiar dacă textul lui Denis Dinulescu este inconsistent în destule puncte, el îi dă lui Tocilescu și întregii sale echipe posibilitatea de a construi acest joc terapeutic. De a întoarce timpul. De a răsuci cuțitul în rană. Cel puțin în rana mea. Este o formă de exorcizare. Susținută impecabil, în reprezentația pe care am văzut-o eu, de Florin Călinescu, Coca Bloos, Mihai Dinvale, însoțiți permanent de Cor, un personaj fantastic, autentic, de scenograful Puiu Antemir, de Nicu Alifantis, de Gabi
Gaura din steag by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11729_a_13054]
-
realism relaxat și în bună măsură dezideologizat, dar numai pe partea poveștii de dragoste a medicinistului simpatic ca tânăr din lumea nouă, indiferent la trecut. Pe măsură ce unchiul înțelege ce s-a întâmplat în Basarabia după plecarea lui, descoperă și nepotul rănile trecutului. Dramele sunt estompate în vagi sentimentalisme și subînțelesuri, dar romanul, victimă a conjuncturilor, iese iremediabil din raza de interes a actualității, atât în România, cât și în Basarabia. Interesant în 1973 prin conflictele mocnite și prin dezvăluirile lui, Unchiul
Un romancier basarabean by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11748_a_13073]
-
la Paris, Viena sau Berlin. Pe la 1810-1820, de pildă, tînărul boier moldovean Iancu Russo (tatăl lui Alecu) a învățat să se dueleze în Occident, unde a stat vreo 15 ani. În urma unui duel în Franța el a rămas cu o rană la picior, motiv pentru care a umblat toată viața ajutîndu-se de un baston.10 De fapt, una dintre poreclele depreciative date tinerilor "moderniști" din prima jumătate a secolului al XIX-lea era aceea de duelgii. "Boierii cei mai tineri - își
DUELUL LA ROMÂNI de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11679_a_13004]
-
uit la pereți și o stradă/ acum ar trebui să vină cineva să-mi explice că nu e bine/ ce fac că așa și pe dincolo mai bine m-aș duce acasă (...) pun sare pe marginea halbei ca pe o rană deschisă/ spune-mi mai spun dar ea e deja în metrou/ și ascultă cu nesaț poezia atenție se închid ușile/ care o duce acasă". E ca și cum ar întocmi paginile unui abecedar liric. Ori ca și cum ar ancora într-o descripție albă
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
ajunge până acolo. Nu datorită patrupedelor din Mid-West-ul american am dat acestui articol titlul de mai sus. Încerc, pur și simplu, să arăt cât de ridicol e pentru un intelectual să inventeze formule lipsite de sens pentru a-și exhiba rănile. Evident că există o clară trimitere ideologică în sintagma "boierii minții". Evident că urlă în ea colectivismul și nostalgia gloatei. Evident că ar dori să fie ei înșiși beneficiarii succesului, "boieri" relaxați, destinși, plini de farmec. Dar nu sunt. N-
Oierii minții by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11805_a_13130]
-
români, sau bulgari, sau cehi, sau ciprioți nu existăî! Orice națiune conține un procent de oameni incapabili să-și trăiască prezentul pentru că nu reușesc sub nici un chip să-și încheie socotelile cu trecutul. Blocați în suferințe ancestrale, ei sunt o rană vie ce urlă de durere la orice rememorare a nedreptăților trecutului - chiar dacă istoria le-a reparat demult. E genul de oameni ce-și plâng cu lacrimi gigantice strămoșii căzuți la Mirăslău, la Trăznea sau la Ip, dar n-au nici o
Prea târziu pentru Europa Centrală ? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12886_a_14211]
-
în țărîna căințelor/ și-n pulberea cîndva răzvrătită/ prin pierzania umbrei” (Strigarea). Mai curînd decît eliberarea din vasalitatea umbrelor, poetul experimentează o “schismă”, o erezie, pe care îngerul nu e în stare a o spulbera: “norul schismatic/ izbucnind dintr-o rană a raiului/ mă poartă/ îndoit îndoielnic/ prin răsuflarea apocalipsei// se face asupră-mi/ cînd ziuă cînd noapte/ timpul tot mai sfîrșelnic mai bate din aripi// parc-aș fi/ umbra cuvîntului/ pe care îngerul meu rătăcit/ stă să-l rostească” ( Timpul
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
în tonalitate impresionistă, ce recurge la tehnici repetitive sau improvizatorice. Rând pe rând diarist, grefier, martor, avocat, judecător, ucenic sau maestru, Valentin Petculescu ia act, se miră, se confesează, operează și, ceea ce este poate cel mai important, pune degetul pe rană, în așa fel încât entuziasmul ușor exasperat și exasperarea puțintel entuziastă sunt ca niște arcuri misterioase ce nu-și prea greșesc ținta. În fond melancoliile autorului, alături de verva spumoasă, ca o șampanie bine frapată a scriiturii dilată interesul față de majoritatea
Grația ca o săgeată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13070_a_14395]
-
adie apropierile morții Nici urmă nu se mai aude nici urmă de umbră pe șoapta târzie a rugăciunii de seară un foșnet de aripi din al șaptelea cer desfășoară alaiul de înstelări cohorta de duhuri ce mi-au fost date Rana uitării pe cărări de mătrăgună mă las purtat de pași orbi șovăitori către un meleag pecetluit de taină pe istmul tăcerii vipere cresc flori de otravă guri mușcătoare adâncind în coapsa nevinovată rana uitării Rugina foșnitoare de din frunza depărtării
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/8930_a_10255]
-
de duhuri ce mi-au fost date Rana uitării pe cărări de mătrăgună mă las purtat de pași orbi șovăitori către un meleag pecetluit de taină pe istmul tăcerii vipere cresc flori de otravă guri mușcătoare adâncind în coapsa nevinovată rana uitării Rugina foșnitoare de din frunza depărtării rugina foșnitoare trecând prin frăgezimea firii răpune timpul și-ascunde clipa drumeției fugitive unde-i steaua ce-ar fi să cadă arătând ruinelor de vreme adâncul ascunziș în care stau la pândă începutul
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/8930_a_10255]
-
Piața României, al cărei creator era. A scăpat de suferință pe 12 decembrie, În anul nefast 2008. Când l-am vizitat la București ultima oară, acum un an, nu mai putea vorbi. La gât, avea un bandaj care acoperea o rană ce nu se mai vindeca. Avea corzile vocale distruse. Cu numai un alt an Înainte, când l-am vizitat la atelier Împreună cu poetul George Filip, făcea vin din strugurii pe care tocmai Îi culesese din curte. Nu pentru el, ne-
2008 - AN AL MARILOR PIERDERI. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1558]
-
mult mai târziu m-a înspăimântat gândul. Ce-aș fi ajuns, ce s-ar fi ales de mine dacă aș fi trăit cu această insuportabilă povară? Chiar și azi întrebarea mă înfioară. Apoi, însă... La fel de inconștient am provocat, poate, alte răni. Răni pe care nu le-am observat niciodată sau prea târziu. Rănile în care pietrele erau înlocuite de cuvinte. Trecerea Ca s-ajungă aici trecuse un braț de mare. ...Acum privea seringa înfiptă în vena brațului și răspundea la întrebări
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
mai târziu m-a înspăimântat gândul. Ce-aș fi ajuns, ce s-ar fi ales de mine dacă aș fi trăit cu această insuportabilă povară? Chiar și azi întrebarea mă înfioară. Apoi, însă... La fel de inconștient am provocat, poate, alte răni. Răni pe care nu le-am observat niciodată sau prea târziu. Rănile în care pietrele erau înlocuite de cuvinte. Trecerea Ca s-ajungă aici trecuse un braț de mare. ...Acum privea seringa înfiptă în vena brațului și răspundea la întrebări: "Cum
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
s-ar fi ales de mine dacă aș fi trăit cu această insuportabilă povară? Chiar și azi întrebarea mă înfioară. Apoi, însă... La fel de inconștient am provocat, poate, alte răni. Răni pe care nu le-am observat niciodată sau prea târziu. Rănile în care pietrele erau înlocuite de cuvinte. Trecerea Ca s-ajungă aici trecuse un braț de mare. ...Acum privea seringa înfiptă în vena brațului și răspundea la întrebări: "Cum te numești?, Când te-ai născut? Unde locuiești?..." Vocea se îndepărta
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]