7,813 matches
-
Tablou de iarnă). Ne putem întreba dacă o asemenea criză, o asemenea deplețiune a eului care nu se mai poate sprijini decît pe umbrele irealității, ar putea avea parte de o contrapondere, de o consolare. În măsura în care existența eșuează, în care realul se lasă mistuit de gol, cuvîntul poetic își ia avînt, își arogă libertatea, o libertate solară ce-l echivalează cu sine într-o teurgie estetică: „Prea important Cuvîntul prea izvodit din sine/ prea neînvățat cu nimeni” (Soare). Sina Dănciulescu se
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
idei, la spital, să-i lași urme pe față, pe spate, pe ochi. Fără milă. Să pulverizezi într-una, nu contează ce, dar să pulverizezi. Să rîcîi.“. Un astfel de crez artistic sugerează poate un grad înalt de conștientizare a realului. Paradoxal, absența acestuia definește proza lui Răzvan Petrescu. Experiența trăită, incidentul banal și lipsit de orice sens - acesta e subiectul prozelor sale. În povestiri nu se întîmplă nimic, nimic semnificativ cel puțin. Realitatea se dezvăluie necontenit sub formă de șoc
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
în opera ficțională nu mai are nevoie de jurnal”. Îndată îi apare însă în minte exemplul lui Tolstoi, care îi contrazice teza. „Da, dar nu total”, îi răspunde Breban cititorului grăbit. Și încă: „Tolstoi «o face» ca o formă de real, personal și radical dialog cu sine, simțindu-se «amenințat» de «bolile morale și pulsiunile» ce-i asaltau raționalitatea sau echilibrul moral”. Și chiar și în cazul lui Tolstoi, „creator absolut”, „sinceritatea profundă, reală” nu în jurnal ar fi mai întâi
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
sufletul” operei într-o metaforă»”. Așadar, Nicolae Manolescu e pe o latură un „gînditor” asupra creației, iar pe de alta un creator grație verbului critic ce-și asumă opera în temeiul inefabil al „talentului”. În ambele ipostaze figurează abstragerea din real, în favoarea ficțiunii, a convenției. Atît ideea cît și imaginea artistică reprezintă spații ale autarhiei spiritului, disociat de existențial. Într-un eseu din șirul Temelor, criticul își mărturisește disprețul față de autorii ce se nutresc din substanța evenimentului biografic, atît de lesnicios
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
pentru destinul postum al autoarei. Cu o furie documentaristică izvorîtă din chiar îndoielile ei asupra realității, Aglaja a încercat, urmînd în parte și exemplul dat de tatăl ei, să fixeze pe peliculă sau pe banda de magnetofon, fragmente palpabile ale realului; alteori le-a suprimat, înlocuindu-le prin obiecte și gesturi simbolice. Prezentare și interviu de Rodica Binder R.B: Domnule Ludwig Metzger ce v-a determinat să realizați un film despre Aglaja Veteranyi? L. M.: Cînd am aflat din ziare
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
articol 2), din deja celebrul număr special L’Herne din 1964, al lui Maurice-Jean Lefèbvre care, la rându-i, descoperea în Tlön... un mit al civilizației și culturii, în sensul că la Borges fantezia creatoare a spiritului devine agent al realului. Pe cât de cunoscută, metafora din Tlön... este pe atât de superbă: savanții de pe planeta inventată de cei din organizația care nega existența lui Dumnezeu scriu o enciclopedie la fel de fictivă (ficțiune de gradul doi) care invadează realul pământean. „Și lumea toată
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
spiritului devine agent al realului. Pe cât de cunoscută, metafora din Tlön... este pe atât de superbă: savanții de pe planeta inventată de cei din organizația care nega existența lui Dumnezeu scriu o enciclopedie la fel de fictivă (ficțiune de gradul doi) care invadează realul pământean. „Și lumea toată va fi Tlön”, căci ficțiunea generează realul. Povestirea face legătura cu a doua temă esențială a creației lui Borges: lumea ca bibliotecă. Pe această planetă fictivă, creată după chipul și asemănarea autorului, „subiectul cunoașterii e unul
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
este pe atât de superbă: savanții de pe planeta inventată de cei din organizația care nega existența lui Dumnezeu scriu o enciclopedie la fel de fictivă (ficțiune de gradul doi) care invadează realul pământean. „Și lumea toată va fi Tlön”, căci ficțiunea generează realul. Povestirea face legătura cu a doua temă esențială a creației lui Borges: lumea ca bibliotecă. Pe această planetă fictivă, creată după chipul și asemănarea autorului, „subiectul cunoașterii e unul și etern”, deci literatura nu poate avea decât „un subiect unic
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
e un intermediar care nu poate decât să regrupeze, ca într-un simplu joc, frânturi de interpretări ale realității pentru a forma lumi ideale, posibile în condiția lor de substitute. Creatorul există doar din necesitatea de a demistifica credința în real sau de a mărturisi realitatea artificiului. Anarhist și arhitect în același timp, Creatorul lui Borges este primul teoretician al culturii simulacrului. Trăind cu „spaima de a multiplica gesturile inutile” - căci „a inventa înseamnă a descoperi” - argentinianul spulberă credința într-un
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
Cristobald. Dacă despre un roman, cum este cel intitulat Cohortele morții, plasat în timpul războiului prim mondial, s-a afirmat că descrie acest timp într-o manieră „aproape reportericească”, Buga se desprinde din peisajul său romanesc în chip de cronică, între real și legendă, detaliile reale și elementele de mit se îmbină până într-atâta, încât ajung până să fie grea deosebirea unora de celelalte. Fondul romanului se sprijină pe felul cum crește Moldova pe trunchiul viguros prin lege, datorat lui Ștefan
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
în interior. Peisagistica lui Bochiș este o creație eminamente mentală, un produs pur al ficțiunii și al puterii de imaginație. Spre deosebire de cea clasică - o formă de celebrare a lumii ,,obiective” - , această peisagistică este, de fapt, o antipeisagistică, o fugă din real, un substitut ideatic și o proiecție ideală. Asemenea unui copil care, prin fabulația jocului, evadează cu adevărat din contingent, Mircea Bochiș, prin fabulația din spațiul luxuriant al imaginației, își construiește un alt areal, o grădină fantasmatică și un vis paradisiac
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
în structuri irepresibile și forțează, pînă la anulare, limitele pînzei. Există în această dorință de organizare și de acoperite a suprafețelor mari, a spațiilor din tablou și de dincolo de ramele sale, o puternică tentație a posesiunii, a supunerii simbolice a realului, a codificării lumi vizibile în totalitatea ei, dar și o spaimă profundă de vid, un disconfort ontic în fața golului, a acelui gol prin care nu răzbate nimic în afara foșnetului mătăsos al aripilor morții. Între convenție și viață, între privirea ludică
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
caracterelor individuale într-o anumită tipologie abstractă. Cum o asemenea tentativă nu putea fi dusă prea departe din pricina riscului major al eșuării în rețetă, sculptorul încearcă o altă soluție, și anume supradimensionarea, ieșirea din scară ca procedeu de subminare a realului. Înlocuind frumosul cu realul, avem în proiectul lui Paciurea ilustrarea cea mai fidelă a unei observații pe care Aristotel o făcuse de multă vreme în Poetica. Anume aceea care privește justa organizare a elementelor și dimensiunea potrivită. Spunea Aristotel: Ființă
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
anumită tipologie abstractă. Cum o asemenea tentativă nu putea fi dusă prea departe din pricina riscului major al eșuării în rețetă, sculptorul încearcă o altă soluție, și anume supradimensionarea, ieșirea din scară ca procedeu de subminare a realului. Înlocuind frumosul cu realul, avem în proiectul lui Paciurea ilustrarea cea mai fidelă a unei observații pe care Aristotel o făcuse de multă vreme în Poetica. Anume aceea care privește justa organizare a elementelor și dimensiunea potrivită. Spunea Aristotel: Ființă sau lucru de orice
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
ar realiza dintr-o dată, iar privitorul ar pierde sentimentul unității și al integrității obiectului, ca înaintea unei lighioane de zece mii de stadii” (Poetica, Ed. Academiei, Buc. 1965, pag. 63, 35). Giganții lui Paciurea tocmai aceasta sînt, adică o ficționalizare a realului, o perturbare a percepției, cu alte cuvinte ,, o lighioană de zece mii de stadii”. În cel de-al treilea moment, revolta în fața figurativului și a particularului se rezolvă prin fuga în fabulatoriu, prin dezertarea definitivă în metafora himerei. Între erezie și
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
lirism pentru burțile care așteaptă la coadă/ cu o hazlie răbdare mioritică// Scriu numai pentru morți - ei sînt singurii/ care mai deslușesc ceva” (Numai pentru morți). Cu o indenegabilă justețe e indicată și cauza oneroaselor inerții, ale monstruoaselor cinisme ale realului care e blestemata moștenire a dictatorului. Din păcate respirăm încă o atmosferă insalubră, restauraționistă: „De atîta vreme deasupra orașului nostru/ plutește o duhoare pestilențială// greu se descompune duhul tiranului!” (Banală). Așadar „desuetudinea”, „demodarea”, „perimarea” pe care le cultivă cu un
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]
-
replica: Dar Șerban cel Rău a fost el însuși departe de o postură a satisfacției depline în raport cu viața, nu exclusiv cu cea literară. E adevărat, însă pozitivismului său (fără de pragmatism, înecarea eventualelor dubii de natură principială în implacabila dinamică a realului) îi răspunde o mai apăsată, mai "filosofică" neîncredere, o mefiență ce se propagă cu predilecție (alt simptom al despărțirii dezolate de existențial) în masa unor texte cu alură preponderent literară. Fiind mai incredul, Barbu e mai artist. Să urmărim cîteva
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
pânză, deopotrivă străine și familiare: Ne-am apropiat cu pași silențioși, pentru a nu deranja ordinea aparentă. Fiecare imagine are o istorie, spune o poveste, iar actorii lui joacă o bucățică de viață." Tema lor este limita perceptibilului, oscilația între real și butaforie, sentimentul palpabil al artificialului. "Suntem lipiți de viață ca două muște în spatele unei vitrine. Privim lumea cu naivitate și cinism", spun cei doi. Altfel, de la Edward Hopper au preluat aproape totul: puținătatea personajelor și a detaliilor, scenele urbane
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
de esență metafizică de-a conserva geometria ordinii. Ca urmare, contingentul epocal e resorbit de spațiul vizionar al unui absolut geometrizat, inspirator precum o supremă paradigmă. Idealul e intangibil, ireductibil aidoma oricărui mister profund, aflat într-o irezolvabilă neconcordanță cu realul, "sediul" său fiind transcendența: "Castelul în apă/ Cu cît mai înalt/ Cu atît mai adînc,/ Bătut de vînturi/ Și mișcat de valuri,/ Neexistînd pe pămînt,/ Numai în cer/ Și în apă,/ Mult deasupra/ Sau mult dedesubtul realității./ Sfîșietoare comparație/ în
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
-și asuma roluri mesianice". Oare nu conține notificarea acestui "eclectism" o recunoaștere a relativității cu rol de frînă, întrupate de-o anume conformație psihică? A posturii dilatorii dictate de-o idealizare a actului critic, neconcordante, la urma urmei, cu condiționările realului? "Dinspre partea sa, a sufletului său, E. Lovinescu ar fi preferat să amîne încă, să aștepte, să mai vadă ce se întîmplă, decît să opteze pentru atitudinea integral Ťmodernistăť". Criticul nu s-a grăbit și dinspre partea sufletului nimic nu
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
materialele ingenue, neprelucrate, prelevate nemijlocit din natură, în special de lemn și de piatră, asupra cărora se poate interveni aproape organic, prin tehnici care au rămas, practic, neschimbate de la începuturile lor, cum ar fi cioplirea directă, sculptorul nu a adăugat realului forme noi, nu a civilizat amorful, ci doar a eliberat ceea ce materia însăși ascunde misterios în sine, ceea ce este înscris fatalmente în codul ei genetic. Prin vîrsta viziunilor sale și prin firescul desăvîrșit cu care se așază în lumea elementară
George Apostu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12188_a_13513]
-
prezentată în același sens: "Un mănunchi de istorii cu femei așadar, spuse simplu, de un povestaș a cărui viață seamănă ca două picături de apă cu a lui Mircea Cărtărescu." Este și jocul naratorului care când jură pe realitate ("Era real real."), când recunoaște mai mult în glumă "deformarea sfruntată a faptelor". Orice scriitor este "alunecos" prin însăși natura îndeletnicirii, dar parcă Mircea Cărtărescu știe să dea scrisului său cu atât mai mult o familiaritate înșelătoare, îți câștigă încrederea repede și
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
ne întoarcem la Holstebro, actorii se agită umblând de colo-colo cu recuzita, zoriți să-și facă bagajele pentru iminentul turneu al Visului. Ritmul lent al sărbătorii aniversare contrastează cu această accelerare și cu graba impusă de sarcinile zilnice, rapel al realului. Noi, dimpotrivă, suntem ceremonios poftiți în sala neagră. Călătoria se apropie de sfârșit, dovadă nisipul care s-a scurs în întregime... clepsidra s-a golit! Însă fiecare primește în dar o sticluță umplută cu nisip, reproducând imaginea inițială, de acum
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
Pavel Șușară Claudia Todor a deschis, de curînd, în spațiile Galeriei Simeza, o nouă expoziție de pictură. Consecventă cu sine însăși, dar și cu programul enunțat de mai multă vreme, ea propune acum același amestec de real și de ficțiune, de relație brutală cu lumea și de trăire la limita imaginarului în substanța imanentă a acestei brutalități. Fragilă prin condiția sa umană și nesupusă pînă la răzvrătire prin aspirații, artista și-a găsit în propria sa ființă
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
încă propria sa feminitate, fluctuațiile conștiinței de sine și visul unei alte ordini morale. Din această întîlnire fatală a exteriorului cu interioritatea, a indiferenței cu forța de germinație spirituală, se naște întraga mitologie a unei existențe în care imaginarul și realul trăiesc în același plan. Femeia concretă și principiul feminității, revolta față de precaritatea materiei și încrederea în puterea mîntuitoare a imaginației, fuga din concret în reverie și din episodic în absolut sînt simultan repere ale izbînzii și semne ale disperării.
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]