948 matches
-
lectură a operei Hortensiei Papadat-Bengescu, contestând ruptura dintre narațiunile scurte, de debut, și marile romane, ca și evoluția scriitoarei către obiectivitate, sub influența lui G. Ibrăileanu și a lui E. Lovinescu, general admisă de critici. La origine teză de doctorat, Recapitularea modernității. Pentru o nouă istorie a literaturii române (2000) abordează modernitatea literară românească din perspectivă postmodernă: pornind de la contribuția marilor critici interbelici - E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Perpessicius, G. Călinescu -, L. deduce un concept de
LEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
București, 1982; Globul de cristal, București, 1983; Alexandru Ivasiuc. „Păsările”, București, 1986; Experimentul literar românesc postbelic (în colaborare cu Monica Spiridon și Gheorghe Crăciun), Pitești, 1998; A Guide to Romanian Literature. Novels. Experiment and the Post-Communist Book Industry, Pitești, 1999; Recapitularea modernității. Pentru o nouă istorie a literaturii române, Pitești, 2000; Postmodernism. Din dosarul unei „bătălii” culturale, Pitești, 2000; Scriitori români din anii ’80-’90. Dicționar bio-bibliografic, I-III, Pitești-Brașov-București-Cluj-Napoca, 2000- 2001; Alexandru Ivasiuc, ultimul modernist, Pitești, 2001; Bacovia - un model
LEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
române), astăzi atribuirea este de circulație aproape generală, deși oponenții (unul dintre ei, Ion I. Ionașcu, propunând chiar un „contracandidat”, pe Dumitrașcu Dumbravici) n-au lipsit. După cum nu au lipsit nici luările de poziție în favoarea paternității lui L. asupra cronicii (recapitularea probelor o face Liviu Onu). L. și-a luat numele de la moșia Ludești din Dâmbovița, pe care a dobândit-o mai târziu, după ce urcase câteva trepte pe scara rangurilor. Trebuie să fi avut ceva avere, căci bunicul său, Leman, fusese
LUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287878_a_289207]
-
în Gallia, este considerat de Claudian un gînditor care trebuie urmat), Ieronim și, în sfîrșit, apostolul Pavel. A treia carte își propune să preîntîmpine obiecțiile ulterioare și să confirme unele subiecte propuse deja în prima; scrierea se încheie cu o recapitulare a cărților precedente. Condiția sufletului a fost elogiată cu multă căldură de către Sidonius Apollinaris, poate nu în mod dezinteresat, în timp ce judecata lui Ghenadie, care era prieten cu Faustus, se limitează la sublinierea elocvenței și subtilității operei. Fără îndoială, aceste caracteristici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
generat zeci de interpretări. Am putea stabili, grosso modo, trei tipuri de soluții: simbolice, algebrice și gematrice. Tipul de interpretare simbolică este cel mai bine reprezentat de Irineu. În viziunea episcopului Lyonului, numărul 666 sugerează simultan două idei: cea de recapitulare a răului în persoana Anticristului și cea a imperfecțiunii, prin analogie cu 888, numărul perfecțiunii cerești, și 777, numărul perfecțiunii pământești. De altminteri, cifra 7 joacă un rol esențial în economia simbolică a Apocalipsei: 7 trâmbițe, 7 plăgi, 7 x
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cele de pe pământ, să fie iarăși unite întru Cristos (<∀6γν∀8∀4φΦ∀Φ2∀4 ϑ Βς<ϑ∀ ƒ< ϑ⎝ ΟΔ4Φϑ⎝, ϑ ƒΒℜ ϑ≅℘Η ≅⇔Δ∀<≅℘Η 6∀ℜ ϑ ƒΒℜ ϑ↑Η (↑Η)”. E. Scharl distinge trei momente în teologia recapitulării lui Irineu: proiectul recapitulatio, prezent deja în creația originară; împlinirea acestui proiect în centrul istoriei prin întruparea lui Dumnezeu în persoana lui Cristos; încheierea lui la finele istoriei. Acest proiect va fi imitat sau, mai bine zis, contrafăcut de diavol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cine are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. [...] Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase” (13,14‑18). Irineu propune o interpretare extrem de rafinată a termenului c£ragma. El vede în numărul 666 expresia simbolică a teoriei recapitulării (recapitulatio) tuturor apostaziilor pe care le‑a schițat la începutul monografiei sale anticristologice. În același timp, înscrie demonstrația sa în scenariul „săptămânii milenare”, realizând încă o dată o faptă temerară din punct de vedere teologic și exegetic. Istoria omenirii de la Adam
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
privindu‑le ca pe niște „elucubrații” fondate pe asocieri arbitrare și coincidențe aleatorii. El preferă să se limiteze la cadrul unei simbolici cristologice. Numărul Anticristului îi oferă ocazia să invoce, într‑o lumină diferită, ideea‑forță a teologiei sale, ideea recapitulării (<∀6γν∀8∀∴ΤΦ4Η). Anticristul - ca oponentul prin excelență al lui Cristos - va recapitula, printr‑o imitație perversă, tot răul „săvârșit de‑a lungul a șase mii de ani” scurși de la crearea lumii. El va fi deci întruparea însăși, simbolul viu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel al „mileniului pământesc”, împrumutat din literatura apocaliptică iudaică (fără legătură cu Apocalipsa lui Ioan) și cel al „săptămânii milenare”, propriu mediilor iudeo‑siriace - fuzionează pentru prima dată în fragmentul din Aduersus haereses având drept element catalizator teoria irineică a recapitulării: totul se va relua în Cristosul slavei; cei o mie de ani de fericire petrecuți de Adam în rai vor fi retrăiți - de această dată pe pământ, noul rai - de sfinți în jurul Împăratului. În consecință, durata apostaziei va fi de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se regăsește în cele mai vechi manuscrise ale Apocalipsei; b) dispunem chiar de mărturii din partea celor care l‑au cunoscut direct pe Ioan; toate aceste mărturii susțin varianta 666; c) testul logic confirmă, la rândul său, autenticitatea cifrei 666; pentru ca recapitularea răului împlinită în Anticrist să fie completă, este nevoie de un 6, simbol al imperfecțiunii, pentru fiecare fragment al istoriei: început, cuprins și sfârșit; d) eroarea se datorează unei greșeli de transcriere (i în loc de x). 2) există două categorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu ar fi 666, ci 616. El pare să acorde o importanță deosebită acestei dezbateri. Într‑adevăr, dacă acceptăm varianta 616, prezentă într‑un anumit număr de manuscrise ale Apocalipsei, întregul eșafodaj anticristologic al exegetului se năruie; criteriul principal, al recapitulării (recapitulatio), nu mai funcționează. Antonio Orbe avansează o altă ipoteză, conform căreia numărul 666 ar face aluzie la salus carnis - materia va fi salvată prin a doua venire a Mântuitorului -, în timp ce numărul 616 implică mai degrabă salus spiritus siue animae
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o listă de șase motive: - acest nume conține numărul 666; - este alcătuit din șase litere și fiecare dintre cele două silabe este alcătuită, la rândul său, din trei litere (3 x 2 = 6), corespunzând perfect criteriului metafizic oferit de teoria recapitulării; - este un nume vechi și ieșit din comun (uetus et semotum); - este un nume divin (romanii numeau astfel zeul Soare); - face aluzie la ideea de răzbunare, a evreilor, bineînțeles, împotriva creștinilor; Irineu aplică etimologia substantivului Teitanos verbului ϑ∴<<Λ:4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pozitivă a lui Dumnezeu. Teolog optimist, Irineu se dovedește de asemenea un fin utilizator al paradoxurilor, calitate indispensabilă oricărui polemist. În plus, el cultivă un umor discret și savant, uneori ironia, calitate, trebuie să recunoaștem, destul de rară printre coreligionarii săi. Recapitulare și concluzie Cartea a V‑a din Adu. haer., în care este inserat mitul Anticristului, se adresează unui grup de clerici din Asia Mică, atrași de exegeza spiritualistă a Scripturilor. Firul roșu al demonstrației sale este constituit de ideea armoniei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
istoria chiar). În plus, am putea spune fără a exagera prea mult, acest pasaj reprezintă „carta” teologiei politice/antipolitice a lui Hipolit. El însuși lasă să se înțeleagă acest lucru, prima dată în capitolul 28, în care face o scurtă recapitulare a tuturor punctelor interpretării sale și din nou, în capitolul 29, atunci când face apel la prudența și inteligența lui Teofil în transmiterea descoperirilor. Să reluăm schematic principalele date ale exegezei: I. leoaica - babilonienii/Nabucodonosor - aurul; II. ursul - perșii/Darius - argintul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de aceea apocalipsă înseamnă revelație; acum pecețile cărții lui Moise sunt ridicate” (5, 2). De asemenea, Apocalipsa recapitulează toate profețiile anterioare: per hanc scripturam coniungit omnes priores prophetas. Dar Cristos este și Cuvântul întrupat în cuvintele Scripturii. Doctrina teologică a recapitulării presupune deci, în egală măsură, o doctrină hermeneutică, perfect complementară. În cazul lui Irineu, hermeneutica se subordonează teologiei, prin aceea că justifică, o dată în plus, unitatea divină (Dumnezeul lui Isus vorbește de asemenea prin gura profeților). În cazul lui Victorin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o dată în plus, unitatea divină (Dumnezeul lui Isus vorbește de asemenea prin gura profeților). În cazul lui Victorin, lucrurile se schimbă, în sensul că hermeneutica dobândește o oarecare autonomie în raport cu teologia. Deși derivat originar din principiul teologic, principiul sau teoria recapitulării devine într‑o oarecare măsură autosuficient, funcționând la nivelul strict al textului. De aici și posibilitatea unui discurs metodologic. Regula hermeneutică a recapitulării sau a repetării, sistematic invocată în cadrul comentariului, este definită astfel: „Autorul nu are intenția de a spune
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că hermeneutica dobândește o oarecare autonomie în raport cu teologia. Deși derivat originar din principiul teologic, principiul sau teoria recapitulării devine într‑o oarecare măsură autosuficient, funcționând la nivelul strict al textului. De aici și posibilitatea unui discurs metodologic. Regula hermeneutică a recapitulării sau a repetării, sistematic invocată în cadrul comentariului, este definită astfel: „Autorul nu are intenția de a spune că aceste evenimente s‑au petrecut de două ori; ci, dat fiind că acestea se vor petrece o singură dată, este hotărât de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
10-11: îngerul cu cartea în mâini; Isus deschide cartea; 5) cap. 11-19: secvența eshatologică; Anticristul‑Nero; 6) cap. 20-22: cele două învieri, judecata și împărăția de o mie de ani. În această secțiune este ilustrată pe larg teoria hermeneutică a recapitulării. Potrivit acesteia, pasajele în care se vorbește de martorii săptămânii eshatologice sunt nu mai puțin de trei: 7, 2; 11, 2‑4 și 14, 6‑8. În primul verset (7, 2) citim: „Și am văzut un alt înger, care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
h 113 HYPERLINK \l " Toc125451252" Falșii taumaturgi PAGEREF Toc125451252 \h 115 HYPERLINK \l " Toc125451253" C. Alte elemente pentru recunoașterea Anticristului PAGEREF Toc125451253 \h 117 HYPERLINK \l " Toc125451254" Funcția teologică a mitului la Irineu PAGEREF Toc125451254 \h 128 HYPERLINK \l " Toc125451255" Recapitulare și concluzie PAGEREF Toc125451255 \h 134 HYPERLINK \l " Toc125451256" Capitolul III. HYPERLINK \l " Toc125451257" Anticristul tiran și katechon în scrierile lui Hipolit PAGEREF Toc125451257 \h 137 HYPERLINK \l " Toc125451258" I. Enigma Hipolit PAGEREF Toc125451258 \h 137 HYPERLINK \l " Toc125451259" II
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
multă înțelepciune și bunătate ce făcea în toate părțile”. Sunt adunate aici, într-o aglomerare pe care repetițiile anaforice o ritmează obsedant, cadențându-i fluxul de litanie, toate calitățile care făcuseră și urmau să facă gloria perenă a marelui bărbat. „Recapitularea” aceasta - prin care Anonimul Cantacuzinilor se singularizează între cronicarii secolului al XVII-lea - esențializează, asociind repetiția, insistența și plasticitatea, secvențe evenimențiale existente în text care putea distila una sau alta dintre trăsăturile elogiate. La Stoica Ludescu (dacă el va fi
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
199 și urm. 18. „Sistemul medial” (scr. suÌumn³!) propus de autor, vom vedea, nu e foarte articulat și e vădit dependent de experiența sa medicală, ca o tentativă de Îmbinare a alopatiei și homeopatiei. Nicăieri nu am găsit Însă menționată recapitularea lui Nand Raj, „The medium system of Honigberger”, Bulletin of the Indian Institute for the History of Medicine 7 (3-4), 1977, pp. 164-168. 19. Se știe că, dincolo de egiptomania consistentă a Europei galante și romantice, a existat și o egiptofobie
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ale nuvelelor târzii, deja este aici o metaforă cu diferite ramificații, chiar și În cazul În care semnifică stricta uitare, inclusiv cea observată de Culianu. Însuși Eliade se depărtase prea mult de perioada 1930 pentru a nu-și revendica o recapitulare a eșecurilor și cauzelor sale secrete (În sensul În care yoga este o formă de acțiune). Tot ceea ce va descrie ca ținând de experiența senzorială asiatică, despre care vorbise și În Șantier, este o explicare corectă și completă În care
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
materialele cu tematică profesională semnalabile sunt În jurul organizării muncii intelectuale, Învățământul românesc în complectă descompunere, Profesori universitari „fără rușine” și profesori universitari „cu”, Premiile literare la noi, apărute fără semnătură. Pagina a treia, intitulată „Critica săptămânii”, purta un chenar de recapitulare punctuală a săptămânii culturale încheiate; urmau rubrici de recenzii - „Cărțile”, de cronică teatrală și muzicală - „Teatrele” -, artistică - „Expozițiile”-, „Revista revistelor”, asigurate, uneori prin rotație, de Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, F. Aderca, Perpessicius, Tudor Mușatescu, Sergiu Dan, Petre Cătunaru, Ion Negulescu
SAPTAMANA MUNCII INTELECTUALE SI ARTISTICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289482_a_290811]
-
Pop, Modernismul românesc în istoria poeziei, ST, 1986, 12; Nicolae Manolescu, Vârsta modernă a poeziei, RL, 1987, 1; Mihai Niculescu, Neîncetatul studiu, LCF, 1987, 52; Nicolae Manolescu, Cultul muncii și al valorii, RL, 1987, 52; Dimisianu, Subiecte, 229-234; Mircea Mihăieș, Recapitulare, O, 1988, 2; Petru Poantă, Mircea Scarlat, istoric și critic literar, ST, 1988, 2; George Popescu, O viziune energetică integratoare, R, 1988, 3; Ioan Holban, Altfel despre Bacovia, CRC, 1988, 7; Z. Ornea, „Climat poetic simbolist”, RL, 1988, 15; Piru
SCARLAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
89-2000, văzute ca „ravagiu” al ispitei carierelor politice, pentru care s-au abandonat activități teoretice și artistice marcante și s-au declanșat campanii acerbe de invalidare morală a competitorilor. Expunerea urmează cronologic temele-vedetă ale fiecărui an, punctată de concluzii și recapitulări, iar un aparat abundent de note bibliografice recuperează în extrase o materie subsidiară dar revelatoare. Cercetarea își propune să obțină un dosar de istorie literară „cât mai bine întocmit, cât mai complet”, bazat exclusiv pe spectacolul publicistic al unei culturi
SELEJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289609_a_290938]