KorAP: Find »[drukola/base=recepționer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 10 ...34 >

830 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

să vorbim, înțeleg că nu mă poți ajuta. Nu mai ești ziaristul oficial de altădată, care să pună umărul lângă umărul nebunului Marga, doctorul de nebuni, și să mă salvați, să mă aduceți în ilustra capitală, în invidiatul post de recepționer la hotelul Pizdica. Iartă-mă, știu că nu agreezi argoul. Păsărica, să-i zicem. Păsărica, așa spune poporul. — Da, nu va fi ușor să-ți găsești un serviciu. Problema mai complicată e, însă, alta. — Ei, dacă există una și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
în branșa asta! Doar ai practicat toate meseriile, până și cea de revoluționar de profesie, nu? Nu-i așa? Spune, ei, spune că nu-i așa. Nu mai fă pe aiuritul. Nimeni n-o să te creadă că ai fost un recepționer care nu știa nimic altceva decât munca și salariul, tura de zi și tura de noapte și chenzina. Recepționer la acest hotel nu e cea mai bună recomandație, înțelegi. Doar dacă vrei să te angajezi pe post de lichea. Știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Spune, ei, spune că nu-i așa. Nu mai fă pe aiuritul. Nimeni n-o să te creadă că ai fost un recepționer care nu știa nimic altceva decât munca și salariul, tura de zi și tura de noapte și chenzina. Recepționer la acest hotel nu e cea mai bună recomandație, înțelegi. Doar dacă vrei să te angajezi pe post de lichea. Știi ce vreau să spun. — Înțeleg, înțeleg. Înseamnă că discuția noastră nu mai poate avea loc pe întuneric, tovarășe. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
mișcarea gazdei, dar se aprinse undeva un filament. Un bec îngust, cât o lumânare, prins cu o clapă metalică de coperta unui caiet care zăcea la piciorul mesei. O lumină firavă, cât să se întrezărească mutra de consul roman a recepționerului. Perfect ras și parcă prea palid... — Că tot veni vorba... până la urmă ai s-o pățești, musiu, cu epistolele alea de ziarist independent. Petiționar pentru binele omenirii! Nici chestia cu numele dumitale n-am înțeles-o... de ce să faci binele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
apartenența politică... Mai ales pentru cazuri speciale! Eu, caz special, Argentina, caz special. Circul Argentina, generalii care ne tot vizitează țara, doar suntem surori latine și menajerii surori, nu-i așa? Și-apoi, ce știi dumneata, gospodin, despre funcția de recepționer la templul futatorilor? N-ai cum ști, panie. Că până la sfinți și la Supremul lor Star, ne omoară curierii, intermediarii. Micii auxiliari, înlocuitorii, că doar și eu... Un înlocuitor, domnule, o știi prea bine. O lume de înlocuitori, circul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Ca să scape... credea că scapă, vinul e un combustibil mereu necesar. Și în vremuri de urgie, mai ales în vremuri de urgie. Uită-te în jurul nostru, cum se înghesuie toți la cozile pentru vinul ăsta puturos, din surcele și gunoaie. Recepționerului de hotel Vancea nu-i pasă dacă scapă sau nu! Nu-mi pasă de nimic, ține minte. Dar lui îi păsa. Filozof, Sorbona! Când a înțeles ce îl așteaptă în raiul unde se întorsese, s-a pitit. Relații, bani, depozitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
acțiunea, se cam sperie toți; într-o lume în care totul pare programat, până și haosul, hazardul, surpriza, trebuie să sfidezi logica, să provoci stupoare. Să-i faci pe nătăfleți să creadă că stăpânești relee tainice, inaccesibile lor. Prin scăfârlia recepționerului Anatol Dominic Vancea Voinov, zis Tolea, treceau gânduri, gânduri, circuitele lucrau non-stop, perpetuum mobile. Mai ales că primăvara... o, da, adevărată boală, adevărată agresiune, primăvara. Ceva în sfârșit real, puternic, pentru care șoriceii amorțiți nu mai aveau reflexe. — Instigatorii, locatari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
treceau gânduri, gânduri, circuitele lucrau non-stop, perpetuum mobile. Mai ales că primăvara... o, da, adevărată boală, adevărată agresiune, primăvara. Ceva în sfârșit real, puternic, pentru care șoriceii amorțiți nu mai aveau reflexe. — Instigatorii, locatari ai blocului! Poftim, spune și tu... Recepționerul tresărise, parcă. Brusc, cuvântul „instigatori“ îi amintise de taică-su... Ei bine, urmașul va proba că atunci când jocurile par pierdute, trebuie inventat unul nou, oricât de bizar ar părea, oricât de zadarnic ar fi. Bine, bine, vom proceda exact pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să-și scape pielicica? Va pleca la munte, în poieniță, să dezlege cuvinte încrucișate, poate se dezleagă și codul domnului Marcu, le père de la famille. Va pleca în concediu când nimeni nu se așteaptă: o astfel de imprudență arată că recepționerul Anatol Dominic Vancea Voinov, zis Tolea, are relee speciale, nu se sperie de bietele nevroze funcționărești, e stăpân pe situație. Până una-alta, chiar de mâine, va începe să reamintească tuturor amănunte dintre cele mai dezavantajoase ale biografiei sale: fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
terminat, mersi, mersi, mereu zâmbind, îndatoritor, aplecat deasupra revistei aceleia lucioase. Un adevărat domn! Liniștit, relaxat, la belle époque, un dandy colonial, venit să confere, pentru câteva clipe, stil și celebritate, uitatei stațiuni turistice, perla Carpaților. Anatol Vancea, legitimat ca recepționer la Hotelul TRANZIT din București, ramine două ore, impasibil, picior peste picior în falsa cofetărie de lângă gara Sinaia, așteptând, ce aștepta? nimeni n-ar fi putut spune. Cosmopolita valijoară alături, decadenta revistă colorată în față, aștepta, ce aștepta? Ora douăsprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ce aștepta? Ora douăsprezece, miezul zilei, ora oportună. Era în vacanță, fără gânduri, fără memorie, nimic, nimic,. In sfârșit, nimic, nimic, asta era, cum dorise. Când se va apropia de ora douăsprezece - ora de cazare, prea bine știută de orice recepționer de hotel-, se va îndrepta, așadar, spre hotel. Va comunica, din vârful buzelor, numărul 326 al camerei rezervate, va urca, își va face dușul și va muri, pentru câteva ore, într-un somn adânc, preistoric. A doua zi, marți, va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Bătrâna Fecioară Musaca, acolo am găsi de toate... Dar abia am fost, parcă, acum vreo trei zile am fost n-am fost, i-am vorbit boierului Marga despre scrisoare și despre cumnățica din Argentina și despre contul în valută al recepționerului Vancea... da, da, cu siguranță am fost la Cabaretul Hysteria și am dansatTangoul Macabru cu celebrii Bazil Belzebuth și Angelica Radioasa, și era seară și noapte și dimineață, aievea, da da. Pe scaun, pregătită costumația: ciorapi roșii, pulover alb, pantaloni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
destinul o scoate de sub uriașa pălărie roz a cerului. Devii, în sfârșit! în sfârșit! maneta, marioneta epicului, pac pac pac, șu șu șu, tropa tropa tropa, dum dum dum. Dominic Vancea, deținător la peste 50 de ani, al funcției de recepționer poliglot al hotelului TRANZIT străbate, cu pas rar și egal, Calea Victoriei. Pare să n-aibă nici o țintă precisă, nici măcar în clipa când își pipăie, precaut, a nu știu câta oară, buzunarul din spate al pantalonilor albi, de catifea. Da, plicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
în plus față de ceea ce știau deja despre aiuritul Anatol Dominic Vancea Voinov atunci când îl găzduiseră în camera disponibila a apartamentului? Nimic. Posedau până în cele mai mici detalii, cu siguranță, existența sa zilnică, își spunea, zâmbind, chiriașul, în fața pupitrului sau de recepționer pe care aruncase, cine știe de când, cosmopolitul plic pe care se făcea că nu-l observă. Colega Gina urmărea cu mare atenție fața impasibilă a profesorului, tabloul de bord cu cheile camerelor de păcătuire spre care acesta se întorcea, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de obicei, cu gândul în altă parte. Vecinul Matei își ritma discursul fără grabă, aplecându-se, din când în când, spre interlocutorul apatic. Știa că Tolea nu-l va întrerupe. Cât despre zâmbetul său plictisit, se obișnuise, zâmbetul arogant al recepționerului de hotel de mult nu mai era noutate. Țintind cine știe ce auditoriu virtual, domnul Gafton lăsa uneori impresia, pentru cine era dispus să remarce finele accente și artificii ale partiturii sale, că se imagina nu doar naratorul întâmplărilor despre care tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Amantissime! Domnul Gică Teodosiu, auzi! „Domnul“ Gică Teodosiu, îi prelua formulele?! Frater. Dulcissime. Amantissime. O candidă batjocură? Aluzie la moralitatea sa suspectă? O, nu doar suspectă! Rușinoasa vinovăție! Imoralul profesor eliminat din învățământ? Nici că-i păsa, nici nu auzea recepționerul Tolea Voinov otrăvitele avertismente. Aiura, damblagitul, se afla din nou în anul 1000. Apocalipsa. Saeculum obscurum. Ba despre Tacit, ba despre Hitler, ba despre primii creștini, ba despre acel nemaipomenit Otto al III-lea, „grec prin naștere, roman prin imperiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Marx.“ Dar nu, uite, nu. Afară soarele străluce, nu suntem decât într-o luni de aprilie, poate 3, poate 23, zi care îi aduce aminte de o fată și de un liceu și de obicicletă. Așa că: nici o iritare, deloc. Domnul recepționer poliglot are chef să răspundă, politicos, la întrebări oricât de nepoliticoase. Dacă îți face plăcere, Tirbușon, pot să repet. Veacul de fier, prin nefasta sa asprime. Veacul de plumb, al răutății generalizate. Al întunericului, din lipsă de înțelepți. Deci, anul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
se zăvorâse de-a binelea. Amâna, se juca de-a ploaia, de-a mărul păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
adolescentei. Nu vede decât pălării mototolite, sacoșe rupte, ciorchini de nasturi împrăștiați pe caldarâm. De ce evit închisoarea, de ce n-am curajul să fiu închis, de ce nu avem puterea de a umple, dintr-odată, închisorile, toți, toți, suprapopularea închisorilor, așa bombănea recepționerul, privind furnicarul oboist neobosit, să apuce clipa, într-o clipă, înainte ca imensa talpă neagră a surdomutului Gulliver să strivească brusc masa de nimicuri vibratile. Pașii pornesc greu și anapoda. Urcă într-un autobuz, într-un tramvai, în alt tramvai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
scrie, zilnic, sarcasticele rapoarte. Va limpezi, în sfârșit, parantezele... Accidentul, spitalizarea babei lovite de liceanul biciclist, moartea lui Marcu Vancea, Asociația surdomuților exemplari, omul nou Cușa, Fantoma Fotografului Octavian Cușa Spiridușa. Scandalul moral al profesorului Vancea Voinov, colegii polițiști ai recepționerului Vancea Voinov. Bufonul Vancea Voinov și vecinii Veturia și Marcel ai pribeagului Vancea Voinov. Totul, totul, până doctorul va dezvălui, în sfârșit, rețeta supraviețuirii în furnicarulcare aleargă și geme și devorează aproapele și spionează aproapele și îngroapă aproapele și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pioasă domesticitate? Toate păreau să anunțe plictisul contractului de proprietate, contractul de mariaj? Ce relaxare prelungită, în schimb, în refugiul adolescenței! Intre baieti! Încă în stare să vibreze, să se sperie, să se predea... Oricât ar părea de frivolă brambureala recepționerului Vancea, un fel de trivializare a bramburelii profesorului Vancea, era destul să urmărești în jur proliferarea înlocuitorilor, într-o lume de înlocuitori, ca să descoperi că Tolea se parodiază pe sine, nu pe alții. După ce a fost pedepsit și se află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
afrodiziace a zilei. Cobora treptele de la Universitate. Pelerina albă, pufoasă. Uriașă, zveltă, cu părul negru, lucios, vedeta vedetelor filmului mut. Se oprise, incredibil, în stația de troleu! Lumea din stație se holba la neobișnuita apariție, uitase de vehicul. De departe, recepționerul Vancea urmărea secvența. Vântul înșuruba rafale iuți, umezeala se îngroșa, totul plutea într-o ceață rece, muind oasele și gândul. Un bondoc transpirat, cu sacoșe doldora în fiecare mână, se apropie de vedetă. Vorbiră ceva, ca doi vecini sau ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și se înclina, transfigurat. Zâmbi, îl bătu ușor pe umăr, să-l liniștească și... îl mângâie pe capul rotund și ud. Își introduse cu precauție trupul lung lung în carcasă. O ultimă fracțiune a pelerinei, ușa făcu țac, motorul pornise. Recepționerul Anatol Dominic Vancea îndrăzni să se apropie de martorul miracolului. — Ce faci, nea Teodosiu? Dumneata, cu troleibuzul? Cum naiba, ce cataclism s-o fi... — Nu-i glumă, să știi. Dacă nici unul ca mine nu face rost de benzină, nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
altădată. Dacă au supraviețuit, înseamnă că, undeva, ceva nu e în ordine,deci nu mai știi cât când dacă și cui: suspiciunea generalizată. Normalitatea ține de adaptare, deci și adaptare la anormal, așa că... criteriile răsturnate interzic, de fapt, orice clarificare. Recepționerul de la hotelul TRANZIT procedase, deci, perfect. Dacă tot nu poți avea încredere în nimeni, atunci mai bine așa, toate ușile deschise, de la început, ca între oameni care se cunosc de când lumea. Pe această masă ospitalieră pe care aburește cafeaua este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
canari, șoareci, orice. Colegul Vancea zâmbi la amintirea colegei Vili, gata s-o întrebe pe gazdă dacă nu e, cumva, soră cu Vasilica Vasilică. Dar ar fi fost nepotrivit, o indiscreție, renunță a-și satisface curiozitatea. — Deci, la hotelul TRANZIT. Recepționer, ce să facem... Dacă nu era doctorul Marga, nici acest post nu-l obțineam. Azi doar ăștia te pot ajuta, oameni care lucrează cu publicul și au relații. Doctori, șoferi, coafeze, vânzătorii de legume, de carne, de pantofi, de benzină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]