1,038 matches
-
lui Passeron și Grignon (1989), să întreprindă o sociologie a denunțării care avea ea însăși denunțarea ca obiect sociologic și repunea în discuție rolul credinței la fundamentul jocului social (Hennion, 1993). Mai recent, el atacă negarea iubirii de artă și recuză deschis această sociologie critică: "[Aceasta] descalifică orice analiză sociologică a artei ca atare [...] își exprimă dezinteresul față de operă și experiența estetică [...]. Nu ne putem mulțumi cu explicația frumuseții în termeni de convenție, credință sau illusio". Antoine Hennion et alii, 2000
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
zidul gros al solicitanților și Republica franceză a apărut fără autorizație. Bastiat a publicat, în primele numere ale acestei foi, mai multe articole remarcabile asupra chestiunilor momentului: cerea guvernelor străine, și în mod special Angliei, să dea Franței exemplul dezarmării; recuza clientelismul funcțiilor și, ca remediu la această a opta plagă a Egiptului, indica în mod spiritual reducerea numărului de funcții. În sfârșit, unul dintre primii în această privință, lucra la oprirea invaziei torentului noroios al socialismului. Democrației Pașnice, care cerea
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Irlandei, Islandei sau Maltei, fie slăbe(te puternic această tentativă, ca în cazul Franței. Dacă partidele de centru prezintă afinități incontestabile cu dreapta și chiar cu dreapta autoritară ele nu prezintă deloc anumite trăsături specifice care să ne determine a recuza ca fiind simplist epitetul de conservator care li se atribuie cu atîta ușurință. 2. O anumită înclinație spre stînga. Inițial, partidele de centru au luat naștere sub forma unor "fronturi" sau "adunări" care aveau drept scop unirea cetățenilor cu ideologii
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
s-au simțit revigorați de ideile lui. Născut în 1782 la Saint-Malo, acest preot hirotonisit în 1816, imediat după Restaurație, a fost în primul rînd un campion al tradiționalismului, un reprezentant de marcă al concepțiilor contrarevoluționare. Fiind dezamăgit de Restaurație, recuzînd atît indiferența Statului în ceea ce privește religia, cît și galicanismul, el a cunoscut o evoluție pe care o cunoscuse anterior baronul Ferdinand d'Eckstein: acest israelit de origine daneză dar de naționalitate prusacă, convertit la luteranism apoi la catolicism, legitimist și tradiționalist
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
regenerarea catolicismului. În acest caz, el a ales calea răzvrătirii, replicînd, în 1834, prin lucrarea Cuvintele unui credincios, condamnată printr-o altă enciclică, Singulari nos (25 iunie 1834). El a murit în 1834, certat cu Biserica. Condamnîndu-l pe Lamennais, Papa recuza moștenirea revoluționară și așeza Biserica în tabăra adversarilor societății moderne. Pontificatul său, marcat și de scrisoarea papală Superiori annus din iunie 1832, care condamna revolta polonezilor catolici și consimțămîntul lor de a se supune puterii rusești, ancora catolicismul în conservatorism
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
y Mon, care prin fondarea Uniunii Catolice a provocat dezbateri aprinse în cadrul catolicismului, minat de problema dinastică, precum și o intervenție a papei. Acesta din urmă a dat o enciclică (Cum multa, 8 decembrie 1882) care să clarifice situația din Spania, recuzînd confuzia religie/ politică. Pragmatismul este deci principala caracteristică a poziției pontificale. De asemenea, nu trebuie uitate contradicțiile și evoluțiile în cadrul regimului de durată al lui Leon al XIII-lea (1878-1903) și, mai ales, trebuie acordată o mare atenție problemelor naționale
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
angajamente dintre cele mai diverse, deoarece principala caracteristică a temperamentelor și familiilor politice ale creștinilor este în primul rînd diversitatea. Găsim o întreagă paletă de comportamente de la intransigenți la concilianți, de la cei care acceptă Revoluția franceză la cei care o recuză. Răspunsurile catolicilor la problemele secolului al XIX-lea o dovedesc. În secolul XX, generalul de Castelnau în Franța, Antonio de Oliviera Salazar în Portugalia, cancelarul Dollfuss și Monseniorul Ignaz Seipel în Austria, Monseniorul Tiso în Slovacia și-au fondat toți
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
micii proprietăți rurale, legislație a solidarității sociale); programul prevedea o reformă agrară, desființarea latifundiilor, valorificarea terenurilor prin bonificație, în special în Mezzogiorno asupra căruia Sturzo reflectase îndelung 12. El mai dorea libertatea învățămîntului, votul femeilor, un rol crescut al sindicatelor. Recuzînd liberalismul și lupta de clasă, el relua tradiția mișcării catolice. Dar foarte curînd au apărut scindările în interior: părintele Gemelli, autorul unei mici lucrări împreună cu Francesco Olgiati, Il programma del PPI come non è e come dovrebbe essere, îi reproșa
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
vreun tratat cu "împărăția alături de care luptau, ei răspunseră cu cutezanță că acea împărăție nu putea să trateze cu un stat care este încă vasal" și că ei "nu fac insultă generosului țar a-i cere zapis, amanet etc." Eminescu recuză slăbiciunea diplomației guvernanților, fundată pe ideea că nu pot negocia din cauza "vasalității": Dacă eram un stat vasal cu care nu se poate trata, de ce Rusia a făcut cu noi tratatul de comerț subscris sub ministrul Lascăr Catargi de însuși Maiestatea
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Toți marii filosofi moderni au insistat asupra transcendenței dorinței: Pascal nota că nu iubim atât lucrurile, cât drumul care duce la ele; în filosofia hegeliană, dorința omenească e definită ca negativitate și dorință de a fi recunoscut de celălalt; Nietzsche recuza utilitarismul în numele „voinței de putere”. Aici se află cealaltă cheie a problemei. Să nu ne înșelăm. Idealul oamenilor nu se reduce la a dobândi - a poseda - a te bucura de lucruri; ceea ce doresc ei este și să acționeze, să lupte
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
se caracterizează prin reducerea de factură nihilistă a omului la un individ calculator, eliberat de orice grijă a valorilor și a idealurilor, motivat exclusiv de bani și de propriile interese 28. Alții subliniază barbaria blândă a unei epoci relativiste care, recuzând criteriul obiectiv al excelenței, refuză să stabilească o diferență ierarhică între cultura durabilă și cultura de consum pasageră 29. Michel Henry interpretează mijloacele de informare de masă, în special, televiziunea, ca fiind „practica prin excelență a barbariei”30. Bernard Stiegler
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu există mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o diferențiere între cetățeni și sclavi, între ființe de prima categorie și indivizi de mâna a doua, într-un cuvânt - mai exact, două: între greci și barbari
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
stigmatiza pe cel care nu le vorbește limba, decretată singură și unică, ci se mulțumește cu sunete greu de auzit și imposibil de înțeles - să reamintim că, etimologic, termenul barbar se referă la cineva care bolborosește niște onomatopee incomprehensibile -, grecii recuză pe oricine nu-i de-al lor. Departe de imaginea simplificată și excesiv de optimistă a unui grec cosmopolit, cetățean al lumii, tolerant, democrat - democrația greacă cuprinde mai puțin de o zecime din populație: cetățeni (cu excepția femeilor), străini, venetici... -, elenii nu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
timpul: ceea ce afirmă Diogene Laertios la trei secole după Hristos diferă uneori de fragmentele din doxologia stoică - din Cicero îndeosebi - ori din patrologia greacă sau latină: Lactanțiu, Grigore din Nazianz și Augustin însuși practică în mod intenționat caricatura: ei îl recuză pe Aristip în totalitatea lui, ca vinovat de a fi un magistru într-ale plăcerii pentru prea mulți oameni de pe acest pământ, apoi de a fi justificat și legitimat dezmățul, luxura, viciul animalic și grosier. Lipsesc nuanțele. Documentele țin deseori
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sau șiretenie ironică, dar concluziile ar rămâne aceleași: era vorba de a face elogiul physis-ului contra nomos-ului, de a arăta calea de urmat în practica unui bun filosof capabil să înțeleagă necesara indexare a comportamentului său în funcție de natură, de a recuza cultura, de a lua model de la animale și de a respinge reproșurile legii, ale moralei, ale binelui și răului, ale viciului și virtuții, reproșuri promulgate de ordinea socială și reluate în cor de mulțime. Demonstrația a fost făcută într-o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai curând să-și asasineze interlocutorul -, Protarh se trezește obligat să poarte niște haine care nu-i aparțin. După ce a opus aceste două feluri de viață și l-a abandonat pe primul în favoarea celui de-al doilea, Socrate răstoarnă situația recuzând alternativa, dar numai în favoarea lui. Pentru că el descoperă un al treilea fel de viață care recuză opoziția dintre plăcere și reflecție și presupune amestecul celor două, apoi își mărturisește preferința pentru această opțiune, lăsându-l pe Protarh să se marineze
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
-i aparțin. După ce a opus aceste două feluri de viață și l-a abandonat pe primul în favoarea celui de-al doilea, Socrate răstoarnă situația recuzând alternativa, dar numai în favoarea lui. Pentru că el descoperă un al treilea fel de viață care recuză opoziția dintre plăcere și reflecție și presupune amestecul celor două, apoi își mărturisește preferința pentru această opțiune, lăsându-l pe Protarh să se marineze în expectativă, înainte de a constata ralierea lui cu arme și bagaje. Formularea acestei alternative îl constrânge
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
unei opoziții care te lasă să alegi între două imposibilități (o viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ospețe, bând cantități mari de vin și plecând urechea la glume deocheate, ceea ce ar putea să însemne că a plecat și la brațul Fericirii, căreia nu-i va fi spus totuși Depravare! Lecția? Să refuzi închiderea în termenii alternativei, să recuzi obligația unei alegeri care exclude celălalt mod de existență, să vrei ambele vieți: trebuie să ni-l imaginăm pe Heracle bigam... MOMENTUL AL ȘASELEATC "MOMENTUL AL ȘASELEA" Sub semnul purcelului: epicurismul greco-romantc "Sub semnul purcelului \: epicurismul greco‑roman" XItc "XI
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
deci să luăm în considerare trupul care gândește o propoziție teoretică, apoi o încarnează în condiții istorice precise. Ideea, se înțelege, acționează eficient la antipozii unui platonism care șterge biografia, disimulează trupul ca și cum ar fi o dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure, cerul inteligibil și cauzalitatea ideală - cifre, numere, idei, forme... Realul epicurian pleacă de la pământ, de la o realitate încarnată, de la o cauzalitate fenomenală reductibilă la niște înlănțuiri raționale
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai aur” și recuzat în mod constant, așa cum o dovedește filosofia sa. Epoca este pe potriva statutului social al gânditorului: da, nu-i grozavă... Atena a pierdut bătălia de la Cheroneea (338) și își vede hegemonia contestată, apoi chiar dispărând. După ce Alexandru moare (323), generalii săi
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a compoziției materiei. Niciuna nu face apel la ficțiuni, fabulații sau alte povești pentru copii. Într-un îndemn conclusiv, el cere excluderea mitului. Gândire puternică, oricând de actualitate... Pentru a mai arunca o piatră în grădina platoniciană, filosoful atomilor îi recuză - fără să-i numească! - și pe cei care studiază natura plecând de la axiome vide, nesocotind complet observația. Ne gândim la evidența cifrelor și a numerelor, la formele arhetipale explicitate de Platon în Timaios, la zeu și la alți demiurgi, la
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Numai cei care se descurcă prost cu dorințele lor și obțin cu greu puțină plăcere au interes să refuze cuvântul și ocurențele sale, să-l caricaturizeze, să împiedice dezbaterile asupra lui, să umble cu șiretlicuri pentru a evita confruntarea, să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur ne instruiește nu atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și nu se supune unei dorințe pentru că este dezirabilă așa cum e. El consimte la ea și o angajează pe calea satisfacerii dacă și numai dacă suma neplăcerilor nu o depășește pe cea a plăcerilor. Ceea ce bucură pe moment va fi recuzat dacă presupune un preț ce va trebui plătit ulterior. Orice plăcere care pune în pericol ataraxia este declarată indezirabilă și ca trebuind îndepărtată. Renunțarea, privarea se numără printre căile de acces la plăcere când aceste alegeri permit păstrarea păcii sufletului
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
din acea perioadă. Neînțelegerea dăinuie. Pentru că nici al doilea epicurism, așa cum n-a făcut-o nici primul, pe care-l umanizează și-l rafinează, nu revendică desfrâul, plăcerea dincolo de orice măsură, indexarea oricărei practici conform satisfacției grosiere a animalelor. Campanienii recuză asceza austeră și dificilă a Magistrului în aceeași măsură în care refuză lăsarea în seama plăcerilor facile. Excesul le convine mai puțin decât definirea unei noi măsuri, a unui echilibru diferit, mai aproape de Aristip. Nici plăcerea redusă la bunuri dobândite
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]