265 matches
-
dispărut într-o direcție imperceptibilă, spre un loc intangibil din adâncurile oglinzii fictive... Weber se trezi devreme, dintr-un somn agitat. Făcu un duș ca să se scuture de amorțeală, amintindu-și, cu o tresărire a conștiinței în timp ce apa fierbinte îl redeștepta, că mai făcuse unul în urmă cu doar câteva ore. Își pregăti un bol de cafea la filtrul care intra în dotările camerei, așezat, dintr-un motiv sau altul, chiar lângă chiuveta din baie. Apoi se așeză la masa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu se lega. Pe undeva, viața ei o luase la fel de prost ca a lui. Ea trăise deja vidul în care el de-abia intra. Ceva imens, ascuns. Ea știa ceva de care el avea nevoie. Ceva din ea îl putea redeștepta. Dar exista și o explicație mai meschină. Ce diagnostic ar pune studenții ăștia, dacă li s-ar expune faptele? O banală criză de vârstă mijlocie? Biologie pură, autoiluzionare clasică sau ceva mai spectaculos? Vreun deficit care ar apărea la scanare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
deopotrivă eroică, de mare folos sufletului său. Păcatele vieții lui întregi ar fi trecut cu toatele asupra celor care l-ar fi omorât. N-or fi fost deloc ușoare păcatele alea, de vreme ce simțea cum îl trage ața spre școală. Frica îi redeștepta dorul de madam Ortansa. Fugea spre școală, și fuga lui prevestea parcă o ejaculare nesfârșită, susținută de o vagă părere de rău. O parte din el rămânea acolo și-i spunea să revină a doua zi dimineață, să vadă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
tău decât chiar acea iubire nespusă de// care îți plăcea să-mi vorbești atât de mult; sau poate că acea iubire a redus-o timpul la o simplă 619 {EminescuOpXVI 620} și neînsemnată amintire, pe care poate ț-o mai redeșteptă numai această scrisoare, în cazul acesta chiar te aș ruga să nu te duci din București, căci acolo ești în societatea unui om care trebuie să-ți ajungă și să te despăgubească de orice alte pierderi. // Cred că știi de
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
te năvălește urâtul. Ne-a fost silă de viață, am vrut să prelungim clipa în eternitate. Lui Felix Weissmann i se păru cam prea teatral de subtil, dar seriozitatea cu care își făcea tragedii strict gratuite îl încînta. I se redeșteptau în suflet emoțiile nopților de dispută de la Liceul Internat. - Mă întrebi de ce am voit să ne sinucidem? continuă Weissmann. Tu ai citit Weininger, marele Weininger, cel mai teribil gânditor contemporan? Felix trebui cu ciudă să mărturisească că nu citise nici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
voi muri în vecii vecilor. Cel ce se-nchină mie și tatălui meu, acela se va mântui. - Papa, găsi cu cale Olimpia să intervină, domnul îți vreabinele, de ce să nu mergi? Toată inimiciția irațională a lui Simion pentru Olimpia se redeșteptă: - Nu vorbesc cu dumneata! Să nu-mi zici papa, că nu tecunosc. Nu ești fata mea! Copiii mei sunt cei ce mă urmează și se închină mie. - Eu îți sunt fiu adevărat, fiindcă cred în învățăturiledumitale! zise Weissmann. Simion îl
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
chip: prin căsătorie. Vorbele lui Weissmann i se părură calambururi din Furnica. Felix avea în sufletul lui un fond de gravitate. Se despărți sub un pretext oarecare de Weissmann și se întoarse acasă, unde se închise în odaie. Discuția îi redeșteptase amintirea Otiliei. Singura întrebare era dacă Otilia îl iubește sau nu, lucru de care se îndoia din ce în ce mai mult, dar că el iubea pe Otilia și că era drept s-o iubească, orice s-ar fi întîmplat, după zece-douăzeci de ani
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de niște drumuri zilnice pe care le făceai la Casa Scînteii. Spuneai că ți se va juca, în toamnă, o piesă la cîteva teatre din țară... Mihai a rămas cu privirea asupra Lilianei, fixînd-o continuu. Brusc, în el s-a redeșteptat o stare de sentiment pe care o uitase încet-încet, așa cum numai timpul-dușman, sau prieten, poate să macine amintirea marilor trăiri. În primăvara acelui an, în vremea festivalului de teatru pentru tineret, o redactoră de la o revistă l-a prezentat unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
focul. Numai aparent și pentru momente scurte poți face abstracție de context. Doar idioții și nesimțiții trec pe lîngă context. Evident, mai sînt și oportuniștii notorii. Oricum, schimbă el tonul și surîde, uitîndu-se către pick-up, sper ca Respighi să-mi redeștepte amintiri plăcute. Liliana a rămas locului și-și mușcă buzele cu putere pînă trece arsura băuturii. Se așază apoi pe canapea, făcîndu-i semn lui Mihai să tragă mai aproape fotoliul. Se privesc. Nici unul nu găsește subiect de discuție. Și tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
nu. Dar sigur ar fi mărit numărul punților de legătură. N-aș mai fi fost doar cenușăreasa de nicăieri, înșelată în tot ce are mai de preț, pe care o mai lega de trecut numai amintirea unei stări de sentiment redeșteptată de acordurile beethoveniene. Vara, eu nu eram dusă la bunici. Mă trimiteau în tabere. Despre străbuni am auzit ceva, dar nu le știu groapa, în care să fi descoperit generații de oase. Am deschis ochii sub tutela unui tată adoptiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fruct... Ai să bei și-ai să te culci. Mîine merg cu tine la hotel să-ți iei bagajul și te ajut să urci în tren. Mașinal, mîna lui Mihai prinde paharul și-l duce la gură. Gustul vinului țărănesc redeșteaptă în el senzații tari, uitate. Lasă paharul gol pe masă și-și șterge gura cu dosul palmei într-un gest de țăran aflat la ceas de taifas cu vecinul ori cumătrul, în fața ulcelei cu vin. Cînd i se pune în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
punctual! Ar vrea să caute în buzunare un tranchilizant, dar se întreabă la ce bun. În fond, n-are de ce să fie emoționat. Se simte mai stăpîn pe sine ca niciodată. Înțelege că amintirea ultimei întîlniri cu Simona s-a redeșteptat în sufletul său și l-a înfuriat. O urăște sau numai o detestă pentru agresivitatea cu care ea și-a mărturisit inapetența pentru cultură, mergînd pînă la negarea greierașilor. Că-i duce flori acum, la urma urmei, poate accepta: e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fetele au fugit în altă cameră și s-au culcat. Eu am rămas lîngă el. În noaptea aceea mi-a fost drag cu adevărat drag!... Mihai îi ia paltonul de pe umeraș și i-l ține. O clipă, simte cum se redeșteaptă în el amintiri vechi: o femeie tînără, cu capul brumat, intrînd în camera lui în seara de Ajun... Se rotește brusc pe călcîie și-și ia haina de blană de pe pat. Apoi adună puținul bagaj în servietă și coboară împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
nu e străin) rămâne fără ecou din partea celei incapabile să pună adorării masca iubirii (III 7). O dată ce Getta regăsește manuscrisul Artei poetice, temporar pierdut, Horațiu se poate însă consola cu arta sa nepieritoare pentru eșecul lui sentimental : O ! Carte/ Mă redeștepți din visuri târzie și deșarte.../ Din bunurile vieții cu tine mă aleg (III 9). În Ovidiu, toate femeile sunt seduse de versurile poetului, căci berbantul are un farmec de plăcere/ Ce-n veci adimenește o minte de muiere, după cum constată
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
exilat, Iulia rememorează prima lor întâlnire, când s-a lăsat prinsă pe vecie în mrejele poeziilor lui : De atunci în exaltare,/ Gândind la tine numai, la tine, poet mare,/ Mi-am îmbătat simțirea cu-a tale poezii/ Ce pot să redeștepte pe morți între cei vii (V 7). Ca și celelalte curtezane cucerite de arta poetului, Actea e gata să-l urmeze pretutindeni : Unde-i voi să mergem, noi mergem bucuroase,/ Ovidiu, de-a ta liră suntem prea amoroase (II 7
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mărturisirea sentimentelor față de omenire. Dat fiind că tragedia se naște din faptă, relevantă este întâlnirea cu Io, altă victimă a lui Zeus, condamnată la veșnică rătăcire. Prezența fetei transformate în junincă precipită dramatic figura lui Prometeu care îi prezice viitorul redeșteptându-i conștiința (p. 168). Puterea de anticipare, lăsată în umbră de mitografi, definește personajul eschilian. Tragicul se naște din întâlnirea cu destinul survenită când eroul își împlântă privirea limpede a cugetului în bezna nepătrunsă a soartei (p. 170). Prevestirea viitorului
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
În italiană: eram altă rasă. Ieși În față șeful, pe nume Martineti, care atunci mi se păru cât un turn, strălucind de măreție și desculț. Hotărî că trebuia să suport o sută de șuturi În șezut. Probabil că voiau să redeștepte șarpele Kundalini. Am acceptat. M-am așezat la perete, ținut de brațe de doi adjuncți, și am suportat o sută de lovituri cu piciorul gol. Martinetti Își făcea datoria cu forță, cu entuziasm, cu metodă, lovind cu talpa și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
anume și de a vizita pe cineva anume. Fără o țintă absolut precisă. Doar așa, singur, cu propriile mele amintiri. Și fiecare locșor din acest sat și din întrega zonă îmi spune ceva; peste tot sunt amintiri care vorbesc, cheamă, redeșteaptă - pentru o clipă - sentimente, gânduri, zâmbete, dureri pe care le credeam uitate, dar care n-au murit, nu pot muri, ele trăiesc atât cât trăiește omul și o veșnicie pe deasupra... Cu fiecare pas făcut, o peliculă nevăzută proiectează în minte
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
nesemnat În care vor fi expuse atrocitățile poliției, care arestase și hăituise douăzeci de marinari). „Scoate-ți pălăria“, Îi zise Bandura interlocutorului său. Johan sau Jan Valtin (cred că așa se numea), Într-un acces de jelanie, căuta să-și redeștepte chipul Marietei. Își aminti doar trupu-i firav și zîmbetu-i stins. Iar pentru o clipă Îi apăru În minte zîmbetul ei, umbra chipului ei, ca apoi să i se șteargă brusc. „Fii fără grijă“, zicea Bandura, „nici o altă domnișoară de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
putea fi Priska lui cu care se legase pe vecie, putea fi o altă femeie cu numele ei, aidoma ei, doar că ea nu putea fi Priska, chiar dacă avea Înfățișarea ei, tot nu putea fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într-unul singur, Într-o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să-l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să-i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gîndurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care-i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și-și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să-i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vedeau, trecând pe jos pe Podul Mogoșoaiei, puțin cam încovoiat și târând piciorul. Lumea îl privea cu mirare căci, în adevăr, atât prin vârsta cât și prin uniforma lui, era o arătare din alte vremuri, un fel de strigoi care redeștepta în minți o epocă de înjosire și de toate umilințele naționale. Când omul acesta, îmbrăcat în uniforma străinului, trecea pe străzi, îți trecea pe dinaintea ochilor trecutul. Dar Bucureștii aveau și nota lor veselă. Un om al zilei era și poetul
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
zărită ba la Bratislava, ba la Budapesta precedaseră, ce-i drept, sosirea ei. Nu le putea da crezare cîtă vreme aceleași vorbe se auziseră și-n legătură cu cei trei băieți ai lui, dar nici unul nu apăruse. I s-a redeșteptat și această speranță, se gîndea că poate măcar băiatul cel ager la minte, nădejdea familiei... Dar, cu muchia palmei În dreptul gîtului, Clara Îi făcu semnul prin care se retează orice vis. Nici ei nu i-a fost ușor. Apariția sa
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
îl căuta pe băiatul care a părăsit orașul într-o vreme în care acesta stătea încă în picioare, zdravăn, cu toate turnurile și frontoanele lui. Cum am învățat să mă tem Oare în timpul călătoriei la Berlin mi se va fi redeșteptat, cât de cât, amintirea primului meu drum în această direcție, întorcându-mă astfel în timp până la a redeveni copil? A fost în ‘36, anul Jocurilor Olimpice, sau în anul care a urmat? Încă pe când eram elev la școala primară, un transport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
întotdeauna să găsească cuvintele potrivite, eșuează în propriul lor orgoliu. Atunci n-am făcut decât să ne uităm. Mai mult n-am îndrăznit. Din cauză că tu veneai, protejată, din țarcul ocrotit care era Elveția, spaima era nouă pentru tine; a mea redeștepta o alta, prescrisă. Tipul de tanc îmi era cunoscut: T 34. Când văzuserăm destul am considerat necesar să plecăm. Violența ne înspăimânta. Să faci ceva, să arunci cu pietre în tancuri, ne reușea eventual în gând. Că doar noi aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]