244 matches
-
partea continentală a Chile care tot atunci a devenit o căpitănie generală în cadrul viceregatului. Datorită izolării sale, insula Chiloé nu a fost afectată decât foarte târziu de luptele pentru independența Chile, după decembrie 1817 insula rămânând ultimul bastion al forțelor regaliste din Chile. Insula a fost cucerită de forțele armate chiliene conduse de Ramón Freire abia în 15 ianuarie 1826. În vara australă 1834-1835, Charles Darwin a vizitat insula Chiloé, descriind impresiile sale despre această regiune în jurnalul său. În marele
Insula Chiloé () [Corola-website/Science/316875_a_318204]
-
era Arsène Lupin), tânărul amant al Clarissei d'Étigues, o salvează pe o anumită Joséphine Balsamo pe care tatăl și unchiul Clarissei au încercat să o ucidă la ordinul lui Beaumagnan, conducătorul unei organizații conspirative. Beaumagnan și prietenii săi erau regaliști angajați. Joséphine Pellegrini-Balsamo era contesă de Cagliostro, născută la Palermo la 29 iulie 1788 în urma unei relații amoroase a lui Joseph Balsamo cu Joséphine de la Pagerie. În vârstă de 106 de ani, dar părând de 30 de ani, ea era
Contesa de Cagliostro () [Corola-website/Science/326444_a_327773]
-
prin sancțiuni mereu mai dure ilustrează, pentru economistul Thomas DiLorenzo, caracterul nefast al unei politici de control al prețurilor. Prin urmare, se poate spune că asignatele au fost, din punct de vedere economic, un eșec. Jacques Bainville, scriitor și istoric regalist, explică astfel, în lucrarea sa "Histoire de France" că Revoluția Franceză a agravat criza financiară prin care ea se născuse. Din punct de vedere politic și social, asignatele au permis un masiv și larg transfer de proprietate într-un timp
Asignat () [Corola-website/Science/323591_a_324920]
-
să fie instalată ca regentă în timpul minoratului. Pretenția nu a fost acceptată de parlament. Helene a părăsit Franța pentru Germania împreună cu copiii. Ea a continuat din străinătate să pretindă în mod activ dreptul fiul ei de a deveni monarh însă regaliștii francezi de acasă au început să favorizeze fosta linie regală franceză sub conducerea Contelui de Chambord. Hélène a murit de gripă la Richmond; ea a trecut boala și fiului ei Robert care a stat alături de ea în tot acest timp
Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/323030_a_324359]
-
care a constituit unul din importantele evenimente ale Revoluției, la Tuileries s-a reinstalat o monarhie sub tutelă, total discreditată, care nu mai inspira poporului niciun respect, și care nu a mai regăsit puterea decât prin voința deputaților constituționali și regaliști din Adunarea Constituantă, dintre care s-a remarcat triumviratul: Barnave, Alexandre de Lameth, Adrien Duport, precum și la Rochefoucauld și La Fayette. Din acest moment, , care nu a acceptat niciodată pierderea puterilor sale absolute, nu a mai crezut că le va
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
să-l cedeze. Polonia a cedat Kievul Moscovei în 1868. Când regele Carol I al Angliei a fost decapitat de parlamentari sub conducerea lui Oliver Cromwell în 1649, ultragiat, Alexei a rupt relațiile diplomatice cu Anglia și a acceptat refugiații regaliști în Moscova. De asemenea, el a interzis comercianții englezi în țara sa și a oferit asistență financiară pentru "văduva neconsolată a gloriosului martir regele Carol I". Ca urmare a Rebeliunii Sării, Alexei a convocat Adunarea Pămâmtului. Adunarea a ales o
Alexei I al Rusiei () [Corola-website/Science/325597_a_326926]
-
mustața și barba falsă, pentru a scoate la iveală un Roundhead cu părul scurt și blond și o față proaspăt bărbierită. El este astfel de nerecunoscut, atunci când un Roundhead intră în cameră, și-l denunță pe Baldrick ca un "gunoi "regalist". Episodul se încheie cu un nefericit Baldrick, care-l ține încă în brațe pe prinț, fiind abordat de un Roundhead, cu sabia scoasă.
Blackadder: The Cavalier Years () [Corola-website/Science/324665_a_325994]
-
de York. Către seară, scoțienii și parlamentariștii au lansat un atac surpriză. După o luptă confuză ce a durat două ore, cavaleria parlamentaristă condusă de Oliver Cromwell a pus-o pe fugă pe cea regalistă și a anihilat restul infanteriei regaliste. După înfrângere, regaliștii au abandonat nordul Angliei. Au pierdut mare parte din resursele omenești din comitatele nordice ale Angliei, care simpatizau cu ei, precum și accesul la Europa continentală prin porturile de pe coasta Mării Nordului. Deși și-au revenit parțial, obținând câteva
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
continentală prin porturile de pe coasta Mării Nordului. Deși și-au revenit parțial, obținând câteva victorii în acel an în sudul Angliei, pierderea nordului s-a dovedit a fi un handicap fatal în anul următor, când au încercat să facă joncțiunea cu regaliștii scoțieni conduși de Montrose. În Anglia Nordică, regaliștii erau în avantaj numeric și erau predominant susținuți de localnici, cu excepția unor zone din Lancashire și din West Riding of Yorkshire, unde parlamentariștii erau susținuți în orașele cu industrie textilă, unde exista
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
pe trei linii către Londra, dar a fost obligat să își folosească mare parte din forțe pentru a asedia Hullul. Asediul a eșuat, întrucât corăbiile parlamentariste puteau aproviziona și fortifica portul, iar garnizoana inundase zone extinse din jurul orașului, unde detașamentele regaliste trimise în Lincolnshire au fost învinse în bătălia de la Winceby. Spre sfârșitul lui 1643, Războiul Civil Englez s-a întețit. Regele Carol I a negociat o „cedare” în Irlanda, ceea ce i-a permis să-și întărească armatele cu regimente englezești
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Fairfax întărită cu infanteria lui Sir John Meldrum, a pătruns în Selby, luându-l prizonier pe Belasyse împreună cu mare parte din armata sa. Aflând vestea, Newcastle a realizat că orașul York este în pericol. Yorkul fusese principalul bastion al puterii regaliste în nordul Angliei, și pierderea lui putea însemna o lovitură grea dată cauzei regaliste. El s-a retras acolo în grabă pentru a le zădărnici planurile Fairfacșilor. Leven a lăsat un detașament să mascheze garnizoana regalistă din Newcastle upon Tyne
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
prizonier pe Belasyse împreună cu mare parte din armata sa. Aflând vestea, Newcastle a realizat că orașul York este în pericol. Yorkul fusese principalul bastion al puterii regaliste în nordul Angliei, și pierderea lui putea însemna o lovitură grea dată cauzei regaliste. El s-a retras acolo în grabă pentru a le zădărnici planurile Fairfacșilor. Leven a lăsat un detașament să mascheze garnizoana regalistă din Newcastle upon Tyne, și a urmat armata lui Newcastle cu grosul trupelor. La 22 aprilie, Leven și
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
principalul bastion al puterii regaliste în nordul Angliei, și pierderea lui putea însemna o lovitură grea dată cauzei regaliste. El s-a retras acolo în grabă pentru a le zădărnici planurile Fairfacșilor. Leven a lăsat un detașament să mascheze garnizoana regalistă din Newcastle upon Tyne, și a urmat armata lui Newcastle cu grosul trupelor. La 22 aprilie, Leven și Fairfacșii au făcut joncțiunea la Wetherby, la circa vest de York. Împreună, au început asediul Yorkului. La început, asediul a fost o
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
22 aprilie, Leven și Fairfacșii au făcut joncțiunea la Wetherby, la circa vest de York. Împreună, au început asediul Yorkului. La început, asediul a fost o blocadă rarefiată, scoțienii și parlamentariștii concentrându-se mai mult pe capturarea unor mici garnizoane regaliste care le amenințau comunicațiile cu Hullul. La 3 iunie, ele au fost întărite de armata parlamentaristă a Asociației Estice, în frunte cu earlul de Manchester. Yorkul era acum complet încercuit și operațiunile de asediu au demarat. Leven a fost acceptat
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
pornit din Shrewsbury la 16 mai cu o mică forță. Primele sale mișcări aveau scopul de a obține întăriri pe drum pentru a-și spori armata și de a asigura Lancashire-ul pentru soldații care soseau din Irlanda să susțină cauza regalistă. A preluat conducerea unei mici armate regaliste cu cartierul general în Chester și condusă până atunci de Lord John Byron, ridicând numărul ei la 2.000 de călăreți și 6.000 de pedestrași. După ce a forțat o trecere a râului
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
o mică forță. Primele sale mișcări aveau scopul de a obține întăriri pe drum pentru a-și spori armata și de a asigura Lancashire-ul pentru soldații care soseau din Irlanda să susțină cauza regalistă. A preluat conducerea unei mici armate regaliste cu cartierul general în Chester și condusă până atunci de Lord John Byron, ridicând numărul ei la 2.000 de călăreți și 6.000 de pedestrași. După ce a forțat o trecere a râului Mersey la Stockport, el a asaltat Boltonul
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
ocolit fortăreața parlamentaristă Manchester, Prințul Rupert a abordat la 6 iunie Liverpoolul și a preluat controlul orașului după un asediu de cinci zile. Rupert ezita acum, nesigur dacă să acționeze pentru despresurarea Yorkului sau să rămână și să consolideze controlul regalist asupra Lancashire-ului, recrutând și întăriri între timp. El nu avea încredere în membrii consiliului de război al lui Carol și se temea să se îndepărteze atât de mult de rege. La 16 iunie, el a primit din partea regelui o depeșă
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
și a trecut Peninii la Skipton, unde s-a oprit trei zile între 26 și 28 iunie pentru a-și „repara armele” și a aștepta niște ultime întăriri din Cumberland și Westmoreland. La 30 iunie, el a sosit la garnizoana regalistă de la Castelul Knaresborough, la nord-vest de York. Aliații știau că Rupert se apropie și sperau că întăririle venite din Midlands sub comanda lui Sir John Meldrum și a earlului de Denbigh ar putea înlătura amenințarea, dar au aflat în scurt
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
York (de-a lungul vechiului drum roman denumit Ermine Street, astăzi A59), și puteau ușor manevra spre stânga pentru a-l împiedica pe Rupert să facă vreo mișcare spre sud prin Wetherby. În dimineața zilei de 1 iulie, unii călăreți regaliști au înaintat de la Knaresborough și au apărut pe pârloagă, iar aliații s-au pregătit pentru bătălie. Rupert însă efectuase un marș lateral de către nord-est cu corpul principal, traversând râul Ure la Boroughbridge și râul Swale la Thornton Bridge. Aceste două
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
de artilerie, permițându-i în schimb să atace brusc de la mică distanță. Când Rupert a cerut fie să se atace, fie să se retragă așa cum a sugerat Eythin, Eythin a declamat că este prea târziu pentru o asemenea manevră. Armata regalistă s-a pregătit să se cantoneze pentru noapte, în apropierea armatelor aliate. Covenantiștii și parlamentariștii au ocupat dealul Marston, o culme joasă dar proeminentă în întinsa vâlcea a Yorkului, între satele Long Marston și Tockwith. Ei aveau avantajul altitudinii, dar
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Hurry era secundul lui Byron. Spre deosebire de scoțieni și parlamentariști, Rupert și-a păstrat o rezervă de 600 de călăreți, inclusiv trupele sale de elită "Lifeguard of Horse", sub comanda sa personală. Această rezervă s-a situat în spatele centrului. Desfășurarea forțelor regaliste a fost prelungită de întârzierea garnizoanei din York, și abia seara târziu regaliștii au ocupat toate pozițiile. O serie de averse de ploaie și descurajarea lui Newcastle și Eythin l-au convins pe Rupert să-și amâne atacul până a
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
secundul lui, generalul Lambert, nu a putut ajunge la el, așa că a atacat în altă parte. O punte, denumită astăzi Atterwith Lane, traversa șanțul pe flancul lui și unele relatări sugerează că mai multe unități erau ținte facile pentru muschetarii regaliști în timp ce înaintau pe ea doar patru câte patru. Când un mic dig de lângă șanț a fost eliminat în anii 1960, au fost găsite acolo câteva sute de proiectile de muschetă. Când Goring a lansat un contraatac, parlamentariștii dezorganizați au fost
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a murit, iar el a fost luat prizonier. În spatele lor, generalul Lumsden a reușit să rearanjeze parte din centrul aliaților, cu două brigăzi scoțiene care rămăseseră. În spatele acestora, regimentul earlului de Manchester a respins și a împrăștiat brigada de cavalerie regalistă a lui Blakiston. În acest moment se întunecase cu totul, deși răsărea luna plină. Zona rurală din jur era plină de fugari din ambele tabere. Un curier din Irlanda care îl căuta pe prințul Rupert a scris: Cum nu mai
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
de retragere către York. Whitecoats au refuzat să se predea și au respins șarjele constante de cavalerie, până când au fost aduși pedestrași și dragoni să le rupă rândurile. Ultimii 30 de supraviețuitori s-au predat. Aproximativ 4.000 de soldați regaliști au murit, mulți în ultima apărare făcută de „Whitecoats”, și 1.500 au căzut prizonieri, printre care și Charles Lucas și general-maiorul Henry Tillier. regaliștii și-au pierdut toate tunurile, multe sute de arme și mai multe stindarde căzând și
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
scris o celebră scrisoare adresată cumnatului său, tatăl soldatului, și el pe nume Valentine Walton, în care a descris pe scurt bătălia și l-a informat pe acesta de moartea fiului său și de ultimele sale cuvinte. Noaptea târziu, generalii regaliști au ajuns la York, împreună cu numeroși soldați împrăștiați. Guvernatorul Yorkului, Sir Thomas Glemham, i-a lăsat să intre doar pe cei ce făceau parte din garnizoană (adică doar câțiva ofițeri care participaseră la luptă ca voluntari), de teamă că parlamentariștii
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]