709 matches
-
dar — în ciuda protestelor polonezilor — minoritatea germană a primit un sistem școlar separat. Până la alegerea unui rege al Poloniei, a fost instalat un Consiliu de Regență () ca guvern provizoriu. La 18 septembrie, au fost numiți următorii membri ai Consiliului: Consiliul de Regență a fost instalat printr-o ceremonie la 15 octombrie, la comemorarea morții lui Tadeusz Kościuszko, și la 26 noiembrie, l-a numit pe , un avocat care lucrase în guvern începând cu luna iunie, în funcția de prim-ministru. După criza
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
și sigur la mare”. Pe 3 octombrie, noul cancelar german, prințul Max de Baden, a anunțat acceptarea de către Germania a planului lui Wilson și desființarea imediată a administrației militare în țările ocupate de Germania. Trei zile mai târziu, Consiliul de Regență de la Varșovia a adoptat și el propunerile lui Wilson ca bază pentru crearea unui stat polonez. La 1 octombrie, generalul von Beseler a discutat cu Hindenburg la Berlin și, informat fiind de situația militară sumbră, s-au întors la Varșovia
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
militară sumbră, s-au întors la Varșovia bolnav și descurajat. La 6 octombrie, el a predat administrația funcționarilor polonezi și, pe 23 octombrie, a transferat comanda asupra forțelor poloneze (care atunci cuprindeau și regimentele poloneze din Armata Austro-Ungară) Consiliului de Regență. Cu toate acestea, un alt guvern polonez cu sediul la Lublin s-a ridicat să conteste autoritatea Regenței: la 6 noiembrie, a proclamat „Republica Populară Polonă” ("Tymczasowy Rząd Ludowy Republiki Polskiej" - traducere literală: „Sfatul Popular Provizoriu al Republicii Polone”), cu
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
polonezi și, pe 23 octombrie, a transferat comanda asupra forțelor poloneze (care atunci cuprindeau și regimentele poloneze din Armata Austro-Ungară) Consiliului de Regență. Cu toate acestea, un alt guvern polonez cu sediul la Lublin s-a ridicat să conteste autoritatea Regenței: la 6 noiembrie, a proclamat „Republica Populară Polonă” ("Tymczasowy Rząd Ludowy Republiki Polskiej" - traducere literală: „Sfatul Popular Provizoriu al Republicii Polone”), cu Daszyński (politician socialist și fost membru al parlamentului austriac), ca prim-ministru și colonelul Edward Rydz-Śmigły drept comandant
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
și fost membru al parlamentului austriac), ca prim-ministru și colonelul Edward Rydz-Śmigły drept comandant militar. Moderații din Varșovia, care acum sperau la revenirea de generalului Piłsudski, care era încă arestat la Magdeburg, a repudiat declarația de la Lublin privind desființarea Regenței și planurile acesteia de reforme sociale radicale. Deja în octombrie Consiliul de Regență solicitase eliberarea lui Piłsudski și, după negocieri ținute prin intermediul lui , generalului i s-a permis să se întoarcă la Varșovia, unde a sosit pe 10 noiembrie. În
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
drept comandant militar. Moderații din Varșovia, care acum sperau la revenirea de generalului Piłsudski, care era încă arestat la Magdeburg, a repudiat declarația de la Lublin privind desființarea Regenței și planurile acesteia de reforme sociale radicale. Deja în octombrie Consiliul de Regență solicitase eliberarea lui Piłsudski și, după negocieri ținute prin intermediul lui , generalului i s-a permis să se întoarcă la Varșovia, unde a sosit pe 10 noiembrie. În ziua următoare, Germania a semnat armistițiul și trupele germane din Varșovia au fost
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
generalului i s-a permis să se întoarcă la Varșovia, unde a sosit pe 10 noiembrie. În ziua următoare, Germania a semnat armistițiul și trupele germane din Varșovia au fost dezarmate, refuzând să tragă asupra insurgenților polonezi. Atât Consiliul de Regență cât și guvernul lui Daszyński au transferat toată autoritatea lui Piłsudski. Regența s-a autodizolvat trei zile mai târziu. Guvernatorul general german de la Varșovia, comandantul-șef al Polska Siła Zbrojna — (1 august 1915 - 11 noiembrie 1918) Guvernatori generali austro-ungari de la
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
sosit pe 10 noiembrie. În ziua următoare, Germania a semnat armistițiul și trupele germane din Varșovia au fost dezarmate, refuzând să tragă asupra insurgenților polonezi. Atât Consiliul de Regență cât și guvernul lui Daszyński au transferat toată autoritatea lui Piłsudski. Regența s-a autodizolvat trei zile mai târziu. Guvernatorul general german de la Varșovia, comandantul-șef al Polska Siła Zbrojna — (1 august 1915 - 11 noiembrie 1918) Guvernatori generali austro-ungari de la Lublin: În proclamația de 5 noiembrie 1916, Puterile Centrale au refuzat să
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
independența statului lituanian la 11 decembrie. Sentimentul polonez a reacționat puternic, deoarece considera că Polonia și Lituania sunt o uniune istorică și mai ales deoarece considerau orașul Wilna (Vilnius), propus drept noua capitală a Lituaniei, drept oraș polonez. Consiliul de Regență a solicitat admiterea la negocierile cu guvernul bolșevic în timpul călătoriilor la Berlin și Viena de la începutul lui 1918, dar a câștigat doar promisiunea cancelarului german de a recunoaște guvernul polonez cu rol consultativ. Reprezentanții bolșevicilor au refuzat și aceasta, ei
Regatul Poloniei (1916-1918) () [Corola-website/Science/337132_a_338461]
-
lui Maximilian, și au semnat un tratat cu Ludovic al XI-lea în 1482 care l-a forțat pe Maximilian să renunțe la Franche-Comté și Artois în favoarea coroanei franceze. Maximilian a continuat să guverneze teritoriile burgunde în numele fiului său. După ce regența s-a încheiat, Maximilian și Carol al VIII-lea al Franței au schimbat aceste două teritorii pentru Burgundia si Picardia prin Tratatul de la Senlis (1493). Astfel, o mare parte din Țările de Jos (cunoscut sub numele de Cele Șaptesprezece provincii
Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312146_a_313475]
-
fiica sa în cazul în care el nu se mai întoarce. Gustav Adolf a fost ucis în bătălia de la Lützen la 16 noiembrie 1632. Cristina nu are decât cinci ani, totuși, îi succede tatălui său sub tutela unui Consiliu de Regență. În timp ce regina mamă Maria Eleonora este îndepărtată de la putere, adevăratul stăpân al statului este cancelarul Axel Oxenstierna, numit un "Richelieu suedez". Înainte să moară, tatăl său decisese ca fiica sa să fie în grija surorii sale, Ecaterina a Suediei care
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]
-
lungul războiului, zona Poloniei Congresului a fost ocupată de Puterile Centrale, Varșovia căzând în mâinile germanilor la 5 august 1915. Prin Legea din 5 Noiembrie 1916, Imperiul German și Austro-Ungaria au proclamat reînființarea unui Regat al Poloniei ("Królestwo Regencyjne", "Regatul Regenței") pe teritoriul cucerit de la ruși. Acest nou stat-marionetă a existat până în noiembrie 1918, când a fost înlocuit de nou-proclamata Republică Polonă. Independența Poloniei fusese revendicată în Occident de Dmowski și de Ignacy Paderewski. Cu susținerea președintelui american Woodrow Wilson, independența
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
Prin înțelegerea semantă pe 7 mai 1832 între Bavaria și puterile garante, Grecia era definită drept un „stat monarhic și independent”, care era însă obligat să plătească o despăgubire Porții Otomane. Înțelegerea stabilea și modul în care urma să funcționeze regența elenă, până la majoratul lui Otto, precum și eliberarea unui nou împrumut în valoare de 2,4 milioane de lire. Pe 21 iulie 1832, ambasadorul britanic pe lângă Sublima Poartă, Sir Stratford Canning, și ceilalți reprezentanți ai marilor puteri au semnat Tratatul de la Constantinopole
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
lupta împotriva Franței. În plus, pentru a consolida legăturile dintre Hesse-Kassel și țara ei natală și-a căsătorit fiica, pe Elizabeth Henriette, cu nepotul ei, fiul cel mare al fratelui ei, viitorul Frederic I al Prusiei. În ultima perioadă a regenței sale, a încercat să întârzie preluarea efectivă a puterii de către fiul ei Karl, cauzând astfel tensiuni considerabile. În cele din urmă, ea a anunțat sfârșitul regenței la 8 august 1677. La 19 iulie 1649, la Köln s-a căsătorit cu
Hedwig Sophie de Brandenburg () [Corola-website/Science/334809_a_336138]
-
cel mare al fratelui ei, viitorul Frederic I al Prusiei. În ultima perioadă a regenței sale, a încercat să întârzie preluarea efectivă a puterii de către fiul ei Karl, cauzând astfel tensiuni considerabile. În cele din urmă, ea a anunțat sfârșitul regenței la 8 august 1677. La 19 iulie 1649, la Köln s-a căsătorit cu Wilhelm al VI-lea, Landgraf de Hesse-Kassel (1629-1663). Copiii lor au fost:
Hedwig Sophie de Brandenburg () [Corola-website/Science/334809_a_336138]
-
opt ani, Ioan, pe Georgios Muzalon și, potrivit tradiției, pe patriarhul Arsenios. Simțind că nu va fi în stare să-i țină în frâu pe magnați, care prinseseră curaj, după moartea autoruritarului Theodor II, Muzalon a încercat să renunțe la regență. Megaducele Mihail Paleologul a convins senatul, în mod intenționat, să nu accepte demisia, lăudându-l pe tutore cu vorbe lingușitoare. În a noua zi de pomenire a lui Theodor II, la parastasul de la mănăstirea Sosandra, Georgios Muzalon și cei doi
Ioan al IV-lea Laskaris () [Corola-website/Science/317079_a_318408]
-
carolingian de pe tronul Franciei răsăritene. Fiind minor, starea de nesiguranță în regat s-a accentuat, iar lipsa unui rege puternic capabil să reprime tendințele autonomiste ale ducilor locali a avut efecte negative. În locul lui Ludovic, de problemele statului se ocupau regență formată din Leopold, markgraful Bavariei și episcopul Adalberon de Augsburg și consilieri din timpul domniei lui Arnulf. Bavaria nu a mai reprezentat domeniul de baza al regelui, fiind transferată în zona Rin-Main. Între timp, maghiarii atacau și ocupau Pannonnia și
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
conducătoare. La moartea lui Genghis Han în 1227, Imperiul Mongol se întindea din Oceanul Pacific până la Marea Caspică. Borte a coordonat înțelegerea dintre cei trei fii ai săi. Genghis l-a numit pe al treilea fiu al său, Ogodai, ca moștenitor. Regența a fost menținută de fratele său mai tânăr, Tolui, până la alegerile formale ale lui Ogodau în cadrul Kurultai-ului din1229. Demnitatea de mare han era eligibilă, deci marele han era ales, această demnitate nefiind moștenită. Este ales însă numai dintre descendenții lui
Imperiul Mongol () [Corola-website/Science/298572_a_299901]
-
1902. Moartea sa însemna ca singurul său fiu, care era handicapat mental și fizic, să devină Prinț suveran Reuss de Greiz. Cum era clar că prințul nu ar fi putut să își îndeplinească îndatoririle, s-au făcut aranjamente pentru o regență. O ramură mai tânără a familiei Reuss ar fi fost următoarea în linia de succesiune la titlu, însă cum Heinrich nu-i plăcea, în cele din urmă a fost ales un văr îndepărtat al lui Heinrich, Prințul Heinrich al XXVII
Heinrich al XXII-lea, Prinț Reuss de Greiz () [Corola-website/Science/335890_a_337219]
-
dinastiei Arista a monarhilor Navarezi. Când Sancho a murit în 925, singurul lui fiu era încă destul de tânăr. Astfel, Sancho a fost urmat de fratele său, Jimeno Garcés, care după moartea sa, fiul lui Sancho, Garcia, avea să guverneze sub regența mamei sale. El a domnit de la 925 până la moartea sa în 931. În timp ce, uneori, se spune ca el a fost regentul nepotului său Garcia, într-un document contemporan apare numele său ca rege și nu ca nepot al său. Abia
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
s-au oferit terenurile care serveau ca bază pentru împărăția Aragonului și Gonzalo, care a primit Sobrarbe și Ribagorza. De asemenea, el a avut unele cerei de suveranitate asupra fratelui său, Ferdinand, care servea ca și Conte de Castilia sub regența Regatului Leon. În 1037, Ferdinand a solicitat ajutor lui García împotriva cumnatului său, Bermundo al III-lea de Leon, în bătălia de la Tamaron lângă Pisuerga. Cei doi frați l-au învins pe Bermundo, acesta murind în luptă și fiind ultimul
Dinastia Jimenez () [Corola-website/Science/331477_a_332806]
-
prin natura sistemului monarhiei constituționale antetul regelui, fără ca acesta să fi avut vreo contribuție la elaborarea lor; astfel de documente nu au fost incluse în prezenta listă. -------- 1927 Întrucât este un minor, atribuțiile regale și tutela copilului sunt asigurate de regența regală. Copilul este crescut de mama sa, principesa Elena, locuind în vila de la Șosea cunoscută și drept Palatul Kiseleff. Carol, aflat în Franța, speculează situația internă și tatonează terenul în vederea unei reîntoarceri. Politicianul Ionel Brătianu, artizanul și garantul îndepărtării de la
Cronologia regelui Mihai () [Corola-website/Science/330961_a_332290]
-
studia asiduu Biblia și, ca rege, a impus ca în armata lui luterană să se facă rugăciuni de două ori pe zi. Totuși, comportamentul său de adolescent zurbagiu a scandalizat Stockholmul. Desi s-a presupus că se va institui o regență până când tânărul rege va împlini 18 ani, curând s-a constatat că acesta era hotărât să conducă efectiv. Spre groaza suedezilor iubitori de libertate, s-a autoîncoronat public la vârsta de 15 ani. Pradă unor noi excese, Carol bea până
Carol al XII-lea al Suediei () [Corola-website/Science/318133_a_319462]
-
detestat de poporul rus și după ce el a amenințat-o cu exilul în Germania pe Anna și pe soțul ei, Anna Leopoldovna n-a avut multe dificultăți în îndepărtarea lui de la putere (8 noiembrie 1740). Apoi ea și-a asumat regența și a luat titlul de Mare Ducesă, însă știa prea puține despre caracterul oamenilor cu care avea de a face, și știa chiar mai puțin despre convențiile și politica guvernului rus. În scurt timp s-a certat cu principalii ei
Marea Ducesă Anna Leopoldovna a Rusiei () [Corola-website/Science/333079_a_334408]
-
fiu al lui Carol al V-lea al Franței și al Ioanei de Bourbon. La vârsta de 11 ani a fost încoronat ca rege al Franței în 1380 la Catedrala de la Reims. Mama lui murise la 6 februarie 1378, așa că regența trebuia încredințată unuia dintre unchii săi. În cele din urmă a avut loc guvernarea "seniorilor florii de crin", adică a celor trei unchi din partea tatălui: Ducele de Anjou, Ducele de Burgundia și Ducele de Berry, precum și a unchiului din partea mamei
Carol al VI-lea al Franței () [Corola-website/Science/317576_a_318905]