255 matches
-
și denunțată ca reminiscență burgheză, „decadentă”. În deceniul șapte, recuperarea estetică a avangardei interbelice s-a produs pe o linie ideologică marxizantă (în virtutea opțiunilor politice de stînga ale majorității avangardiștilor interbelici, dar și ca replică pozitivă la „dezumanizarea”, „alienarea” și „reificarea” artei în societatea capitalistă contemporană). Generația „destinderii” și criticii săi de prim-plan - impresioniști post-călinescieni sau adepți ai metodelor teoretice în vogă (structuralism, tematism, semiotică, tel-quel-ism) - au valorificat, în maniere diferite, „moștenirea” literară avangardistă, producînd defrișări semnificative ale domeniului (studii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
admită faptul că un public activ poate adesea crea propriile sale semnificații și utilizări ale acestor produse ale industriei de cultură. Și totuși, chiar focalizarea demersului critic asupra culturii media din perspectiva transformării acesteia în bun de larg consum, a reificării, a ideologiei și a intenției de dominare este cea care oferă un cadru corectiv foarte util la o abordare mai populistă și puțin mai relaxată a culturii media, abordare care tinde să renunțe la o poziție critică asupra fenomenului. Deși
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
de un anumit tip de abstractizare și de un gen specific de granițe ideologice, care legitimează dominația grupurilor sociale conducătoare. O formă a studiilor culturale care să fie critică și multiculturală trebuie așadar să realizeze o critică a abstracțiunilor, a reificării și a ideologiei care să urmărească categoriile și granițele trasate pînă la originile lor sociale și care să critice distorsiunile, mistificările și falsificările. Ca urmare, una din funcțiile principale ale culturii media este să mențină granițele și să legitimeze dominația
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
de un curent cultural pe cale de apariție și care se află în contrast cu valorile și practicile tradiționale reziduale care încă mai operează și domină în modernismul capitalist, definit ca proiect de hegemonie a capitalului în care bunurile de consum, individualismul, fragmentarea, reificarea și cultura de consum sînt încă constituienți principali ai epocii moderne 13. Pe de altă parte, această coexistență a stilurilor, acest amestec de forme culturale tradiționale, moderne și postmoderne pot fi descrise tocmai ca fiind "postmoderne". Poate că tocmai lipsa
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
durandiană respinge teoria psihologiei clasice care concepe imaginea sub forma unui dublet al percepției, o copie în miniatură a lucrurilor obiective, precum și poziția bergsoniană care face din imagine o amintire apărută în vis sau poziția sartriană care, pentru a evita reificarea imaginii, vorbește de o cvasiprezență în conștiință, un obiect-fantomă ce trimite la o viață factice 4. Spre deosebire de aceste teorii reducționiste și devalorizante ale școlii din Wurtzburg și Denkpsycologie, Gilbert Durand se situează în prelungirea fenomenologiei poetice bachelardiene care subliniază atât
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
acest element constitutiv al imaginii. Apariția sensului nu poate decurge decât din convergența unei rețele de semnificații. Imaginea ia naștere numai în cadrul traseului antropologic; ea nu are semnificație decât în prelungirea unui gest pulsional. Imaginile nu reușesc să scape unei reificări, unde se întâlnesc elementele primordiale ale lui Bachelard, arhetipurile lui Jung, ambele având a priori semnificația lor. Ca idee centrală, trebuie să reținem că imaginile au capacitatea de a se structura în constelații, căci ele sunt dezvoltări ale aceleiași teme
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
i se ceară aptitudini de scafandru, căutător de perle sau, Doamne ferește, vidanjor pentru a o regăsi, pentru a le reconstrui. Lucrurile și ființele sînt, la Patrick Deville, consubstanțiale, lor li se conferă același statut ontologic, fără ca asta să implice totuși reificarea, un concept la modă În discursul unei anumite ideologii. În ciuda faptului că Jérôme Lindon, legendarul editor de la Minuit, plecat dintre noi În urmă cu un an, i-a numit pe minuitiști impasibilii, putem spune că unii dintre ei participă la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lor. Honoré D'Urfé, Astrée Descrierea de natură derivă din topicile discursului juridic și ale discursului epidictic și pătrunde în literatură prin intermediul lui locus amoenus, iar aceasta de la Vergiliu încoace și după un model deja prezent la Homer. Prin urmare, reificarea toposului explică de ce conținutul său poate să nu varieze, în ciuda schimbărilor de context. Așa cum subliniază R. Barthes (1970, p. 208): "peisajul se deosebește de loc pentru că funcția sa este cea de a constitui un semn universal, cel al Naturii: peisajul
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
trad. fr., Gallimard, Paris, 1982, pp. 1056-1057. "Cultura", înțeleasă ca expresie (simbolică), este așadar determinată de tipul de regim economic, de raporturile de dominare și exploatare rezultate din diviziunea socială a muncii. Ea se manifestă prin intermediul fenomenelor de "fetișizare", de "reificare" sau de "alienare". Deosebit de inovatoare în această abordare este nu atât caracterizarea culturii, în continuare asimilată, în tradiție idealistă, suprastructurilor ideale, manifestărilor ideologice și imateriale, cât ideea că acestea pot fi "explicate" prin raportarea la bazele materiale și economice, la
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
cu propria valoare de schimb, fără a mai face referire la originea sa umană. Această viață obiectivă a mărfurilor este emblematică pentru modernitate: valorile lucrurilor care circulă și se schimbă sunt gândite în afara oricărei umanități. Se vorbește, de asemenea, de "reificare". La originea alienării stau raportul salarial și diviziunea intensivă a muncii, care exploatează omul și reifică marfa (Vandenberghe, 1997). Pista criticii alienării și tema reificării au fost urmate îndeosebi de gânditorii germani. Nu putem să întocmim aici o listă exhaustivă
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
care circulă și se schimbă sunt gândite în afara oricărei umanități. Se vorbește, de asemenea, de "reificare". La originea alienării stau raportul salarial și diviziunea intensivă a muncii, care exploatează omul și reifică marfa (Vandenberghe, 1997). Pista criticii alienării și tema reificării au fost urmate îndeosebi de gânditorii germani. Nu putem să întocmim aici o listă exhaustivă, însă putem să indicăm câteva referințe importante: • Georg Simmel (1858-1918), mare admirator al lui Marx, rămânând totodată critic față de acesta, dezvoltă în Tragedia culturii o
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
idee destul de similară. Cultura se obiectivează în instituții care autonomizează și pe care individul nu și le mai poate însuși, pentru că le-a pierdut sensul; • Georg Lukacs (1885-1971), care i-a fost elev lui Simmel, a generalizat teoria marxistă a reificării și a făcut din aceasta o cheie de interpretare pentru a înțelege evoluția formelor artistice (formele "epopee" sau "roman"). Transformarea omului în marfă, universalitatea formei comerciale au efecte asupra modurilor de povestire literară, a construirii intrigilor, a tipurilor de eroi
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
esențial în analiza critică a capitalismului la Marx și Engels. El trimite la pierderea sensului: individul nu mai este subiectul vieții sale, ci obiectul unui mare mecanism care îl depășește. Se învecinează cu noțiunile de "fetișizare" (a mărfii) și de "reificare" (transformarea subiecților în obiecte). Axiologie: discurs rațional care pune în evidență valorile ultime care motivează acțiunile noastre. Neutralitatea axiologică este atitudinea de suspendare a oricărei luări de poziție sau judecăți de valoare în materie științifică. Cognitiv: ansamblu de operațiuni ale
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
54, 61, 183, 213-214, 245, 249, 264-265, 285, 309. Raționalizare, 184, 192. Rațiuni, 46, 50-51, 54-55, 81, 85, 139, 142-143, 231, 306. Realism, 117. Reciprocitate, 226. Reconciliere, 218. Redistribuire, 218. Reflexie, 163. Regiune, 122, 204-206, 208-209, 228, 231, 233, 236. Reificare, 35, 147. Relativism, 36, 57, 217, 261, 305. Religie, 9, 13, 34-37, 61-62, 64, 73, 81, 114, 125, 140, 149-151, 162, 166, 181, 271, 273. Reprezentări colective / politice/ teatrale, 40-41. Reputație, 254, 257, 301. 305-306. Rețea, 14, 46, 49-50, 55-56
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
creator arghezian și pe tensiunile niciodată stinse ale acesteia - deși tinzând spre o concordia discors. Comentariul taxonomic al criticului recurge la tipologia carnavalescului uman, făpturile hibride, simbolistica măștilor, creaturi ca „junele decrepit”, „prostul solemn”, tehnica „desenului complex”, a zoomorfismului și reificării, poetica abstracțiunii etc., selectând din proza lui Arghezi tot ceea ce se raliază unui stil al exagerării, diformului, iregularului, grotescului, „absolutizării detaliului” etc. Achizițiile cercetării rezervate prozei se extind, explicit și mai ales implicit, și asupra poeziei, așa încât cartea definește lumea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
European al Violenței Școlare (www.obsviolence.fr) și vom publica în lunile următoare, Catherine Blaya și cu mine, rezultatele aprofundate ale anchetelor comparative empirice pe care le-am realizat în peste zece țări. În cadrul acestui comparatism internațional, calea între o reificare fatalistă sub fațada "revoluționară" și un exotism sau un romantism al comunității "calde" se dovedește îngustă. Mai ales că aceste valori "comunitare" pot acoperi și explicații ale (relativei) liniști școlare mult mai puțin agreabile. Astfel, în Brazilia, este cât se
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
digital, ultimul reacționând în mod activ la comenzile primului, precum un icon de pe desktopul computerului răspunde la mișcările și la acțiunile utilizatorului. Mai mult, obiectele de la interfața ordinatorului sunt „prietenoase” (termen aplicabil designului intuitiv al interfețeiă, angajate în medierea dintre reificare și procesualitate subiectivă și producând sisteme hibride, subiectiv-obiective, jumătate subiect, jumătate obiect. Un obiect computațional de acest tip nu (maiă este caracterizat prin pasivitate, închidere și autoreferință, stabilitate și integritate. Dimpotrivă, intră în dialog cu subiectul uman, devenind la rândul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
obiect sau dintre interioritate și exterioritate, binarismele sunt perpetuate și, mai mult, se produce favorizarea unuia dintre termeni. De pildă, dacă respinge perspectiva (fenomenologică aă trupului ca subiect, artistul privilegiază reversul, și anume trupul ca obiect supus manipulării, ca o reificare mecanologică. O ultimă dimensiune a teoriei artistului o constituie scindarea trupului uman în cadrul conectării la interfața Internet: corpul este acționat de la distanță de un alt corp prin intermediul unui simulator corporal computerizat, în timp ce mișcările trupului devin „involuntare”14. Recent, Stelarc s-
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
la păpușile de ceară ale panopticonului și, mai nou, la cadavrele digitalizate, se poate realiza o corespondență între fenomenologia și mecanologia morții. Fascinația pentru animarea inanimatului intră în proximitate și cu dubla raportare (atracție și repulsieă față de ideea morții, de reificare și de putrefacția cadaverică. Producând imagini digitale ale trupului, biotehnologiile transformă corporalitatea într-un puzzle de biți, având toate proprietățile necesare mutabilității și (reăcombinării, asamblării și plasticizării. Avem de-a face cu o imagine „curată”, clinică și pură a morții
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și a actanților politici și deci a puterii acestora de a controla definițiile situației. De altfel, cercetarea asupra inspirației cognitiviste, se străduiește să pună în evidență schemele antrenate de individ în prelucrarea informației. Construcția realității politice, cu mecanismele sale de reificare și de instituționalizare a sensului, se realizează prin comunicare; sub toate formele sale (informație, argumentație, narațiune, ilustrare etc.) se elaborează și se difuzează clasificările (Schütz), definițiile situației (Thomas), etichetarea (Becker) care vor orienta schemele percepției politice. Principalele curente care plasează
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
fiecare frază. Contradicția unei politici care pretindea că emancipează femeia, reducând-o în același timp la rolul de reproducătoare a națiunii, a produs o multitudine de efecte perverse, încă vizibile în neîncrederea reciprocă dintre femei și politic, ca și în reificarea femeii și în violența la care aceasta este supusă și azi în familie, pe stradă sau, simbolic, în media. Cu toate acestea, există elemente de progres în zone mai puțin pasionante pentru televiziune poate, dar care rămân semnificative: în afaceri
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
națională a muncitorilor, și ipso facto, la un separatism pe criterii naționale ale clasei truditoare, propunerea "autonomiei național-culturale" este denunțată ca falsă soluție la chestiunea spinoasă a națiunii în gândirea marxistă. Mai grav, această autonomizare pe criterii național-culturale duce la reificare liniilor verticale dintre națiuni, în același timp în care obscurează mult mai însemnatele clivajele clasiale pe orizontală - fronturile exploatării și liniile în care se poartă lupta de clasă. Organizarea naționalităților ca subunități culturale distincte în cadrul imperiului reclamată de austromarxiști pierde
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Minkowski, o importanță deosebită o au nu „temele” ci „mecanismele” care stau la baza fenomenului psihic morbid și care sunt reprezentate prin următoarele: a) legătura și disjuncția; b) fuziunea și denudarea; c) vagul și confuzul (ordinea, precizia, vidul, unitatea); d) reificarea și pierderea contactului vital cu realitatea (integrare, adaptare, dezadaptare, alienare). O precizare interesantă este făcută de H. Ey care, referindu-se la „tematica psihopatologiei”, afirmă că „boala nu este un corp străin, ci ea depinde de organizarea ființei vii, apărând
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
În general, autorii sunt de acord în a accepta existența a trei tipuri de personalitate obsesională. Acestea sunt următoarele: - personalitatea de tip psihastenic, caracterizată prin introspecție, scrupulozitate, sentiment de neîndeplinire, - personalitatea de tip obsesiv-compulsiv caracterizată prin îndoială, reținere emoțională, perfecționism, reificări repetate, - personalitatea de tip anal caracterizată prin ordine, parcimonie, încăpățânare. 6) Nevroza ipohondriacă Termenul a fost creat de Hipocrate. Boissier de Sauvage (1770) a denumit această afecțiune ca pe o „halucinație a omului privind propria sa sănătate”. J.P. Falret insistă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Cyert și J. March (1963) și continuând cu Scott (1998, 2001) afirmă că scopurile organizaționale sunt stabilite de o coaliție dominantă printr-un proces de negociere. Interesele și acțiunile „investitorilor” sunt recunoscute ca fiind date și considerate separat În analiză. Reificarea scopurilor organizaționale și supoziția identității dintre acestea și scopurile proprietarilor sunt astfel evitate; În organizație, stabilirea obiectivelor este mai degrabă rezultatul unui proces de negociere prin care se stabilesc cadrele normative de exercitare a controlului. Totuși, acești actori sunt „produsele
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]