449 matches
-
și diferit valorizată, rămâne eronat circumscrisă tărâmului ierarhiei, ca „parte“ a ei. Așezarea sacrului, a principiului ultim undeva, într-un „acolo“ sau „dincolo“, și reprezentarea lui în manieră grafică (ori altfel) sunt semne ale „idolatriei“ așa cum au răstălmăcit-o și reinterpretat-o pentru noi teologiile religiilor monoteiste „non idolatre“. Pretenția „non-idolatriei“ este absurdă, întrucât e ferit de idolatrie doar cel care reușește să se așeze adecvat în legătura cu Unul. Toate celelalte „așezări“ vor identifica principiul ultim ca fiind unul dintre
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
vii ale unei culturi, deoarece, în fond, fiecare cultură este constituită din o serie de interpretări și valorizări ale «miturilor» sale sau ale ideologiilor sale specifice. Dar nu numai creatorii stricto sensu sunt aceia care revalorizează viziunile primordiale și care reinterpretează ideile fundamentale ale unei culturi, ci și «hermeneuții».“ „Nu ești istoric al religiilor pentru că stăpânești un număr de filologii diverse, ci pentru că ești capabil să ordonezi faptele religioase într-o perspectivă generală. Istoricul religiilor nu se com portă ca un
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
ar trebui, dimpotrivă, să se regăsească în generozitatea de a împărtăși rezultatele cercetării, pentru ca semințele fructului primit să dea rod prin și pentru ceilalți. V.3 „Perspectivism“ Termenul „perspectivism“ are începând cu Nietzsche o istorie conceptuală proprie, fiind redefinit și reinterpretat diferit în contexte diferite. Voi utiliza acest termen nu în accepțiunea lui tare filozofică, ci pornind de la o reformulare, semnificativă, pe care o propune Moshe Idel: „Desemnez cu acest termen [perspectivism] posibilitatea de a interoga o anumită literatură religioasă din
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
trecerea către înțelegeri mai profunde și cu relevanță din ce în ce mai extinsă. Evidențierea structurilor proprii umanului se poate face nu atât la nivelul perceperii și analizei diferențelor, pas necesar în orice demers integrator, ci la nivelula ceea ce ne unește după ce diferențele sunt reinterpretate și așezate în armonia lor. Această unitate nu poate fi dedusă și înțeleasă pornind de la un singur context de cercetare, întrucât acesta va privilegia anumite trăsături sau dimensiuni în defavoarea altora, putând impune ca ultimă treaptă un registru care ține doar
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
în aceste propoziții este și o dovadă că subiectul verbului predicativ nu este nominalul la plural, ci întreaga sintagmă, care poate fi considerată o propoziție redusă. În unele enunțuri cu propoziții reduse este acceptabil și acordul la plural, deoarece vorbitorii reinterpretează nominalul din propoziția redusă ca subiect al verbului-predicat și fac acordul cu acesta: (111) a. Trei mere pe zi îți va fortifica organismul. b. Trei mere pe zi îți vor fortifica organismul. (112) a. Trei mere pe zi îți face
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cu N2, care este tolerat în GALR, sunt propuse explicații semantice și sintactice: "acceptarea construcțiilor cu predicatul la plural - a acordului cu adjunctul grupului nominal subiect - presupune reorganizarea semantică și sintactică a grupului nominal: substantivul în nominativ, sărăcit semantic, se reinterpretează ca un determinant cantitativ, iar poziția dominantă în grup revine substantivului / pronumelui (atribut) la plural" (II, 378). Așadar, acordul cu N2 se face pentru că (i) N2 este centrul grupului, prin reorganizarea sintactică a acestuia și (ii) N2 este mai puternic
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
el disprețuiește trecutul, pentru că, în goana după estetizarea și esențializarea intelectualistă a literaturii, după noutate cu orice preț, el s-a îndepărtat de la adevărata și marea tradiție literară a secolelor trecute. Această tradiție (adică adevăratul trecut) se cuvine recuperată și reinterpretată în spirit ludic, ironic și parodic, adică postmodern, ceea ce presupune întotdeauna, de cealaltă parte a baricadei lui Moebius, solidaritate și nostalgie. Postmodernismul în această manieră slabă este deci o reacție la izgonirea din poezie, de către moderniști, a plăcerii lecturii, a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
o instanță în sine, care concurează, la modul cel mai serios, realitatea (de fapt, poate că altfel nici nu ar fi fost posibilă popularitatea de care se bucură în prezent lumea/ lumile virtuale ale Internetului). De fapt, chiar trecutul este reinterpretat, redescoperit la modul parodic. Chiar Umberto Eco: "[...] abordează problema aducând un element nou: el subliniază că redescoperirea postmodernistă a trecutului, a ceea ce a fost deja spus nu poate fi inocentă (...). Ironia, buna dispoziție, nostalgia parodică și atuoparodică sunt câteva dintre
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
coasta estică a Italiei, și la doar două secole mai târziu după ce Constantin I o părăsise, Ravenna îi transmite acesteia prin imagini pentru ce a fost uitată. Filtrul creștin transformă puterea imperială într-un actor subordonat divinului, hieratic și auster; reinterpretează critic antropomorfismul păgân, reducându-l de la multiplu la unu, de la natură la cultură și la instituții; simbolistica se simplifică, devine riguroasă, iar reprezentarea, severă. După Ravenna, în mozaicurile căreia regăsim totuși personaje reale din suita imperială (dat fiind, poate, spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Classe de la Ravenna (realizate în secolul VI) sunt încă tributare artei portretistice romane, ulterior, cele din spațiul oriental al lumii creștine și în special frescele sau icoanele pe lemn vor abandona complet noțiunea de mímēsis în spirit aristotelic și vor reinterpreta imaginea mai curând într-un spirit pseudo-platonician, tinzând către o formă unică, i-reală și, ca soluție grafică, hieratică și impersonală (după canonul icoanei, transcris de Dionisie din Furna în Erminiile sale). Recuperarea esteticii artei antice se va realiza abia
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Christos de mai târziu, și datorită unor trăsături preluate din credințele păgâne (regele−soare), nu poate fi decât basileul; el are o cunoaștere specială a naturii christice, fiind un "trimis", "vicar" sau "uns al divinității". Acest concept politic al împăratului-sacerdot, reinterpretat în spiritul creștinismului, a fost în perioada iconoclasmului una din cauzele conflictului politico-religios dintre Constantinopol și papalitate și chiar, în interiorul imperiului roman de răsărit, a înfruntării fără precedent dintre instituția basileică și instituția monahală iconodulă (cum spuneam mai devreme). Cele
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Spinoza și recunoaștem totalitățile și inter-conectivitatea. În termenii lui Naess, recunoaștem unitatea universului și legăturile multiple dintre toate părțile sale. Drept urmare, omul devine o parte a universului sau a naturii, iar vechiul accent antropocentric, înțeles ca iubire de sine, este reinterpretat cu ajutorul tezei inter-conectivității în modalitatea identificării omului cu natura, ceea ce înseamnă că prin identificarea cu universul iubirea față de sine devine iubire față de univers, simțământ care își găsește expresia în grija față de acest univers unic în care locuiește omul. Ecologia profundă
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
neapărat prin preluarea puterii. Adeziunea lor la mișcarea „alter” vizează în primul rând transformarea acesteia în internaționalism*, ba chiar într-o a V-a Internațională care să poată să-i adune sub calificativul de „muncitori” pe toți „dezmoșteniții sorții”. Neomarxiștii reinterpretează corpusul marxist în lumina lui Michel Foucault, Gilles Deleuze, Rosa Luxemburg, Walter Benjamin sau Pierre-Joseph Proudhon. Pentru federalizarea grupurilor, până mai ieri dușmance, fără să rupă cu moștenirea comunistă, aceștia privilegiază în familia marxistă partizanii materialismului istoric care au refuzat
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Pe de o parte, „principiul Conducătorului”, caracterul inițial, creator, exclusiv al voinței îndrumătorului, singur interpret legitim al intereselor poporului german sau ale celor ale proletariatului și revoluției mondiale, cu condiția, pentru cercurile imediate și cele îndepărtate ale Conducătorului, de a reinterpreta în permanență intenția mai mult sau mai puțin explicită pe care acesta o formulează. Pe de altă parte, pulverizarea statului în sensul său clasic, „dedublarea sistematică” a structurilor puterii, distincția între „organismele de fațadă”, ce mențin o legătură mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
oferă, în română (și în alte limbi romanice) două serii de forme simple pentru trecut. Astfel, perfectul simplu prezintă un proces trecut realizat și incluzînd limitele inițiale și finale, în vreme ce imperfectul îl redă fără reprezentarea acestor limite. J. Bres a reinterpretat, în 1997, această opoziție ca o ascendență și o descendență, perfectul simplu inversînd fluența timpului universal, în vreme ce imperfectul o confirmă. Această diferență de perspectivă asupra timpului implicat și raportarea subiectului sintactic la fluența lui este cea care produce diferitele efecte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în teatru, fiind justificate de prezența publicului, căruia personajul nu i se poate adresa direct, dar care trebuie în același timp informat despre stările interioare, ceea ce se poate face în roman prin monologul interior sau prin comentariile naratorului. De altfel, reinterpretînd modalitățile de reproducere a discursului identificate de G. Genette, într-o lucrare din 1981, Dorrit Cohn a propus, în loc de discurs repetat, denumirea monolog raportat, iar, în loc de discurs transpus, denumirea monolog narativizat (acesta avînd denumirea veche stil indirect), indicînd prin aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cartea întâi, care are funcția programatică de a face distincția, printre feluritele lucruri, între cele de care omul se bucură (frui) și cele de care omul doar se folosește (uti): o distincție de origine păgână, dar pe care Augustin o reinterpretează conform credinței, în virtutea distincției platonice între realitatea durabilă și lucrurile trecătoare. Adevărata sursă de bucurie sunt numai Trinitatea și adevărul credinței și al moralei, pe care scriitorul îl explică în același context. În schimb, de lucruri trebuie să ne servim
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scăzuse interesul pentru structurile literare tipice pentru limba latină clasică. Tot anonim este și Poemul contra Marcioniților (Carmen adversus Marcionitas), în cinci cărți, care reia polemica împotriva acelei erezii bazându-se în întregime pe opera analoagă a lui Tertulian, dar reinterpretează într-o manieră modernă unele aspecte ale credinței. Și acesta pare să provină dintr-un mediu cultural african posterior lui Draconțiu. Anonime sunt și cele două poeme, transmise fie sub numele lui Ciprian, fie sub numele lui Tertulian, Sodoma și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ai neocalcedonismului și acest lucru e dovedit chiar de efortul său de a reuni formula despre unica natură a Logosului întrupată și pe cea calcedoniană “în două naturi”; el poate face acest lucru în virtutea unei clarificări terminologice prin care este reinterpretată, în prima formulare a lui Chiril și în general în textele acestuia, physis ca hypostasis, ceea ce îi permite să reformuleze lucrurile astfel: „o singură ipostază a Cuvântului întrupată”. Chiar și unirea ipostatică, tipic chiriliană, este considerată de el în concordanță
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
involuntară, guvernarea instinctivă, iar legile tind să rămînă neschimbate. O societate civilă, din contra, este o comunitate de actori ale căror modele de asociere înscrise în lege sînt voluntare, ceea ce înseamnă că membrii săi sînt înzestrați cu puterea de a reinterpreta și de a transforma structurile sociale și politice în cadrul cărora interacționează. Distincții Toate aceste evenimente sugerează că limbajul societății civile este folosit acum mai mult decît oricînd în istoria timpurilor moderne, mai mult chiar decît în secolul nașterii și al
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
Premiul Nobel în același an. Niels Bohr, Werner Heisenberg și Wolfgang Pauli În 1928, matematicianul fizician britanic P.A.M. Dirac 205 descrie pozitronul, iar americanul Carl David Anderson 206 îi dovedește existența cu ajutorul fotografierii de raze cosmice. În 1936 Heisenberg reinterpretează câmpul magnetic, utilizând ecuația descrisă de Dirac pentru particulele cu spin de h/2, în condițiile cuantificării și alte posibilități de a crea sau distruge particule din câmpul cuantic. Este președintele Consiliului german de cercetare (al Comisiei de fizică atomică
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
reconsiderare a principiului suveranității sub toate aspectele, o reconsiderare care este parte a procesului mai larg al globalizării. În ambele cazuri, redefinirea suveranității naționale are un impact direct asupra acțiunilor internaționale.622 Astfel, în scopul promovării securității umane, suveranitatea este reinterpretată ca responsabilitate de a proteja.623 4.1.4. Dilema securității societale Conceptul de securitate societală a apărut în cadrul școlii europene de securitate din anii 80 în contextul dezbaterii privind redefinirea securității, dezbatere inițiată de Școala de la Copenhaga. Conceptul este
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
Ca și în alte rânduri, versiunea românească, înfăptuită de Udriște Năsturel și rămasă multă vreme în copii manuscrise, închipuia capătul unui drum de-a dreptul excepțional, egalat, se pare, doar de mersul prin timp al Sfintei Scripturi. Călătoria cărții, care reinterpretează biografia lui Buddha, pare să fi început în India, așa cum au crezut cei mai mulți cercetători ce s-au aplecat asupra acestei chestiuni, sau începutul ei ar trebui așezat în Asia Mică, potrivit unor opinii recente, care propun un loc mai apropiat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290432_a_291761]
-
practicile sociale. Pentru Thompson, această situare a problemei ideologiei este importantă întrucât evidențiază contextul instituțional în care ea se manifestă, indicând inseparabilitatea de modul în care sunt susținute aranjamentele sociale 388. Pe de altă parte, maniera în care Paul Hirst reinterpretează critic viziunea cu privire la ideologie a lui Althusser este considerată de teoreticianul american ca făcând parte dintr-o abordare ce urmărește demonstrarea imposibilității cunoașterii în cadrul de manifestare a practicii politice. Dacă Althusser a subliniat structura de tip obiect/subiect a cunoașterii
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
din ultima clădire și luă drumul spre casă, Evelina care privea cum se lasă seara. Dar „Consimțise să plece.... Oare făcea un lucru cuminte?” este altceva: [Această informație] se recunoaște deîndată ce un element structural important și ne permite [să reinterpretăm materialul anterior]... și să îl structurăm. (Culler, 1975 b) Culler își încheie discuția referindu-se la o ierarhie pe trei nivele a acțiunilor (de caracterizare, de atribuire și de construcție a intrigii), enumerate în ordinea inversă a importanței: Cînd citim
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]