1,192 matches
-
după acest telefon, îi dăduse și fiica lui telefon, și ea foarte fericită, spunându-i că găsise telemea fără coadă - un noroc! - și că luase mai mult și pentru el. Întâmplarea era comentată de Nicolae Cajal drept un exemplu de „relativism” existențial. Fiecare copil era fericit în felul lui, adică în funcție de context. Cât de relativ este deci norocul era exemplificat prin însăși întâmplarea povestită. Accesorii permanente unisex: plasa și sacoșa Constrângerile vieții, obstacolele cotidiene mobilizează și dezvoltă resurse nebănuite. Imaginația, creativitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
explicații cauzale ale relațiilor dintre fenomene și procese, pe baza cărora pot fi făcute generalizări și predicții. Valorile și concepțiile proprii ale cercetătorului nu trebuie să afecteze investigația; „cercetarea trebuie să fie imparțială, iar cercetătorul detașat” (Rosenau, 1992, p. 114). Relativismul nu este agreat în contextul metodelor guvernate de reguli și procedee algoritmice. Modelul standard al științei moderne este bazat așadar pe un sistem de clasificare și testare a ipotezelor prin confruntarea cu „realitatea obiectivă”, de interpretare a rezultatelor (obținute de
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
dovedit limitele nu doar în științele socioumane, ci chiar în interiorul științelor „tari”, întemeietoare (științele pozitive). „Toate științele omului sau ale culturii trebuie să descopere, mai devreme sau mai târziu, ideea de valoare, tocmai pentru a putea depăși dificultățile propriului lor relativism științific”, aprecia George Uscătescu (1987, p. 53). Întrucât valoarea este un principiu ordonator inevitabil, atât la nivel individual, cât și social, conceperea oricărei activități umane care să transgreseze raportarea la valori și impregnarea axiologică a demersului în sine devine problematică
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
științific”, aprecia George Uscătescu (1987, p. 53). Întrucât valoarea este un principiu ordonator inevitabil, atât la nivel individual, cât și social, conceperea oricărei activități umane care să transgreseze raportarea la valori și impregnarea axiologică a demersului în sine devine problematică. Relativismul absolut s-a dovedit a fi la fel de contraproductiv ca obiectivitatea absolută. El a fost o reacție de contrabalansare care, potrivit și lui G. Vattimo (într-un interviu din 1992), trebuie depășită ca moment al istoriei ființei. Relativismul extrem conduce la
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
sine devine problematică. Relativismul absolut s-a dovedit a fi la fel de contraproductiv ca obiectivitatea absolută. El a fost o reacție de contrabalansare care, potrivit și lui G. Vattimo (într-un interviu din 1992), trebuie depășită ca moment al istoriei ființei. Relativismul extrem conduce la căderea în realul precar, în cadrul căruia cunoașterea devine precară la rândul ei și se „creează o lume care va fi fiind, dar care nu-și află, când rămâne precaritate, determinațiile potrivite” (Noica, 1981, p. 179). O lume
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
ghilimele pentru a-i releva conotația nemarcată de sensul obișnuit peiorativ. O „pramatie” hrănită de manii, capricii, violențe, rea-voință Ă dar acesta e Cioran în persoană! În fine, iată cum admirației pentru Schopenhauer i se adaugă o penumbră, căci scepticismul, relativismul, histrionismul devin semne ale unei neputințe. Fără „avantajul” umorului, Nietzsche era mânat numai de acel suflu tragic la care, în realitate, Cioran însuși jinduia. Numai că Cioran nu era inocent, n-avea acea inocență oarbă a naturilor originare, apte să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că există două forme de organizație birocratică: una centralizată și una descentralizată. Mintzberg spulberă astfel conceptul de model-tip al birocrației, drag clasicilor. 5.2. Rolul variabilelor personale Interesul abordării contingente a fost așadar să introducă în analiză un anumit "relativism structural". Însă abordarea contingentă a primit critici deoarece acorda foarte puțin loc "actorilor". Child (1972) consideră că un veritabil model explicativ al structurării trebuie să ia în considerare alegerile strategice ale celor aflați în poziție dominantă. El subliniază, de asemenea
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
să degaje factorii care-i împing pe indivizi să producă (nevoile, de exemplu). Teoriile alegerii cognitive sunt interesate de procesele cognitive care conduc la acțiune. Ele acordă un loc central alegerilor raționale ale diferiților indivizi și, astfel, introduc un anumit relativism. 2.1. Modelul VIE: valență, instrumentalitate, expectanță Această teorie a fost inițiată de Vroom (1964), care se poziționa în prelungirea lui Lewin. Ea a fost apoi dezvoltată de diferiți autori (Campbell, Lawler). Comportamentul este dirijat spre un scop: de exemplu
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
a ajuns la un exces, pe care-l numim „tracomanie” și care era în fond o apologie a barbariei. Cei din generația mea, care acceptând și asimilând ideea de conștiință tragică, ignorată în genere de părinții noștri, repudiam chietudinea și relativismul lor lipsite de simț metafizic, dar nu acceptam totodată și iraționalismul, alergia la critică și refuzul îndoielii cartesiene pe care le proclamau unii dintre noi. În ce mă privește, mă simțeam mai aproape de Paul Zarifopol, de pildă, (deși nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Relativiștii sunt convinși de „renașterea cosmologiei secolului XX și triumful ei În acest sfârșit de secol ce marchează o eră nouă a gândirii privind locul omului În univers”1. Cei care lucrează În prezent la elaborarea teoriei care să unească relativismul cu cuantica Într-o „teorie cuantică a gravitației” au aceeași certitudine că aceasta „va da noi răspunsuri la Întrebările despre spațiu și timp ș...ț, va fi o teorie a materiei” și „va fi, de asemenea, o teorie cosmologică”2
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
atribut al literaturii. Literatura are ca exercițiu superior ficționalitatea, și este de discutat În ce fel și cum o aplică criticul și teoreticianul, ori cum ar folosi-o criticul cultural. Mihaela Ursa susține că ficționalizarea ne poate debloca din criza relativismului cunoașterii, ne poate salva din naufragiul deconstrucției. Cu toate acestea, există, cred, o anumită contingență, ori rezistență, ce reține acest zbor de imaginare a unei matrice structurale. Și anume, e vorba de experiența mereologică, cum ar spune Doleäel, de transformare
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a oglinzii În subiect: „istoria literaturii și literatura istoriei” sau orice sintagme de acest tip. Ajungând În epoca de azi, mie mi se pare că păstrăm gândirea analogică atunci când gândim lumea, dar o mutăm de la nivelul termenilor la nivelul funcțiilor. Relativismul mi se pare că a acționat În această direcție: a schimbat termenii cu funcțiile și a transferat analogia În omologie. Meditația mea pornește Întotdeauna dinspre discursul științific, al fizicii și al cosmologiei, iar partizanatul meu e că Încă aștept răspunsuri
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
naivă. Ea este mai degrabă o formă de deconstrucție foarte lucidă a prejudecăților, Înțelese nu neapărat În sensul unor preconcepții malefice, ci În sensul stereotipurilor prin care gândim În mod curent. Aceasta este, probabil, atitudinea ideală, care se Încadează În relativismul postmodern, cea de scepticism față de scenariile explicative proprii sau colective, care induc un răspuns Înaintea unei Întrebări sau pun o Întrebare În vederea unui răspuns pe care l-a dat deja. Problema este cum să nu te lași automanipulat sau manipulat
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fii mai concret? În altă ordine de idei, mă gândeam adineaori că textul tău, deși vorbește mereu despre situarea În timp, de asumarea timpului și a relativității interpretărilor, În mod paradoxal pledează În subsidiar pentru regăsirea esențelor și despărțirea de relativism. Mai este aceasta o căutare În sensul postmodernismului, al cărui adept erai până nu demult, sau nu? Horea Poenar: Sau Într-un sens clasic? Anca Hațiegan: Nu cred că Marius Jucan a făcut o trimitere Întâmplătoare la romantici comentându-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și contra-reeducare, considerând că aceștia nu pot desemna ceva pozitiv. O primă rezervă era aceea că termenii respectivi puteau fi Înțeleși ca o acțiune simetrică aceleia de falsificare a conștiinței; o a doua rezervă era că acești termeni țin de relativismul postmodern. Am solicitat și opinia lui Marius Oprea, care m-ar fi interesat În mod aparte (pentru calitatea lui de istoric și cercetător al acțiunii sistematice a Securității În perioada comunistă și postcomunistă), dar luat cu treburile sale și mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
luare În posesie a locurilor memoriei; prin urmare, nu mai suntem foarte siguri că locurile memoriei pot fi, prin validare „obiectivă”, chiar un loc al memoriei. Asta a trecut odată cu marii romantici ai istoriei, cel puțin ca stil al scrisului. Relativismul... lasă loc Întrebării: chiar nu mai există tragism În istorie? Nicolae Turcan: Asta vine să Întâlnească o altă Întrebare pe care voiam să o pun, În legătură cu geneza locurilor memoriei. Există personaje privilegiate care pot, printr-o anumită forță, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
care depășește topoi lui Curtius, instrument predilect pentru un studiu de tematologie. Nu cred că ceea ce propuneți ar fi un studiu de tematologie aplicată pe istorie; mi se pare că e mult mai mult, tocmai datorită faptului că acceptă acest relativism, această perpetuă modificare a obiectului de studiu de la o epocă la alta, de la o zi la alta, locurile memoriei aparținând unei geografii mobile și acvatice, nu stabile și terestre. Ovidiu Pecican: Răspunsul meu e foarte simplu și o să sune ca
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mine una mă derutează faptul că În discuțiile românești aceste definiții sunt rapid aruncate În afara contextului, nu ca niște bombe deja activate, ci mai degrabă ca niște vechituri pline de bacterii nocive. Marius Jucan: Reîntoarcerea subiectului se datorează, cred, crizei relativismului. Dar nu e vorba doar de teoreticieni ori autori ai „culturii Înalte”. Modernitatea a Însemnat - Înseamnă, mai cu seamă acum - cultură de masă. Apropo de această percepție a românului, televiziunea și mass-media oferă o foarte bună doză de percepție a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
preoți și de agenți ai acestei ideologii a renunțării. Contează numai afirmarea, sănătatea deplină, voluptatea împărtășită, schimbată la troc cu altă voluptate. Simon inaugurează o gândire pe care filosofia alternativă o preia adesea ca fiind a sa: negarea liberului arbitru, relativismul și arbitrarul moralei, ideea de a te folosi de trup ca de un prieten, indexarea existenței cu pulsiunea trăirii celei mai radicale și în formele sale cele mai primitive: dorința statornicită în plăcere. II VASILIDE și „dezmățul” Râsul sardonic al
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fi întotdeauna vorba de un adevăr... Montaigne ia pe cont propriu opțiunile adversarilor emblematici ai lui Platon, sofiștii, pentru care omul este măsura oricărui lucru. Opinia prezentată ca o certitudine definitivă cristalizează o stare de lucruri punctuală, repede perimată însă. Relativism, perspectivism: nu poți găsi o altă armă mai eficientă contra pretențiilor la adevărurile eterne. Cele ale lui Platon, firește, dar și - mai ales - cele ale Bisericii. înțelegem că el a putut vorbi despre „grosolana impostură a religiilor” - o frază rămasă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nemișcării nu ne împiedică să considerăm adevărul ca pe o formă luată la un moment printr-o percepție, o afirmație relativă: este adevărat ceea ce pare adevărat momentan, înaintea unei depășiri posibile și probabile. Pretinsul pyrrhonism al lui Montaigne asunde un relativism și un perspectivism sofist - în sensul filosofic al termenului: Protagoros și Gorgias, relativiști și perspectiviști susțin și ei niște adevăruri. în primul rând: omul este măsura oricărui lucru. Dar când, în Eseuri, sunt condamnați creștinii care distrug civilizațiile din Lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ansamblul dialogurilor lui Platon se plasează sub semnul acestei gândiri, fără de care n-ar mai fi fost același: sofiștii creează, cel puțin din câte putem aprecia, formulează cu acuratețe tezele esențiale contra cărora autorul dialogului Phaidon luptă în mod reactiv: relativismul, individualismul, perspectivismul, omul ca măsură a tuturor lucrurilor, realismul empiric, materialismul fenomenalist, imanența monistă, dispensarea de o lume nevăzută, folosirea agonică a retoricii, scepticismul politic, refuzarea cultului legii, democratizarea culturii, coborârea filosofului în arena publică. Și adică ei n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă școală cu discipoli fideli și zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip face școală dăinuind, citat în semn de complicitate și de bunăvoință în operele câtorva filosofi ca un punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
analizei, reflecției, gândirii și intelectului de vreme ce trăgea concluzia sumară a excelenței unei vieți de armăsar sau de taur? Se va fi înflăcărat el cu definițiile plăcerii - catastematică, dinamică și pozitivă -, își va fi pus întrebări în legătură cu modalitățile cunoașterii - perspectivism și relativism -, se va fi aplecat oare asupra subiectului aparenței și adevărului - subiectivitate și individualitate - de vreme ce făcea din porc un model etic? Nu cred... Interzicându-le hedoniștilor să-și apere teza, atribuindu-le o inconsistență teoretică a priori, caricaturizându-i, prinzându-i
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de altfel, pierdute în cea mai mare parte -, el a și trăit! De asemenea, Aristip a făcut și altceva decât să traverseze istoria filosofiei între două vorbe de duh, deghizat în femeie și parfumat în agora, el a propus un relativism etic, un subiectivism metodologic, un nihilism epistemologic, o patetică senzualistă, o înțelepciune existențială, o politică critică, tot atâtea mici surprize, dacă a te bucura de clipă e de-ajuns! Numai viața și opera concepute în contrapunct pot pune într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]