547 matches
-
spiritual despre care, din nou, școala tranziției, această moștenitoare a sistemului de educație comunist, nu vorbea deloc. Vacanțele pe munte, convorbirile cu călugări, întâlnirea cu Ion Gavrilă Ogoranu și, indirect, descoperirea legendei Elisabeta Rizea- toate acestea nu făceau decât să relativizeze idolatria performanței școlare sau mitologia olimpiadelor pe țară. Prospețimea vocii lui Nicolae Steinhardt umbrea exercițiile pregătitoare pentru un banal examen de bacalaureat. Reflecția asupra crizei instituționale din cultură - gazete, biblioteci, edituri, școli, muzee - era secundară în raport cu nevoia stabilirii unor exigențe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
calea entuziasmului gregar și superficial față de ideologia fascistă a lui Hitler. Educația universitară în spiritul valorilor umaniste nu s-a dovedit suficientă pentru a denunța barbaria extremismelor din secolul XX. De bună seamă, istoria pe care o învățăm din cărți - relativizată de însăși trecerea timpului - poate servi, în imensa ei neutralitate, oricăror interese ideologice. Chiar redusă la tăcerea zguduitoare a unor cifre sau statistici, istoria reclamă contextualizări și dezbateri. Pentru cei care caută în istorie date, iar nu semnificații, Considerațiile inactuale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
liberă, deschisă, fără pierderea în prea multe detalii obsesive. Toate acestea le va face cu un spirit de încredere, acceptare necondiționată, disponibil de a oferi ajutor și ferindu-se de a judeca. Asemenea penitenți au nevoie să fie ajutați să relativizeze toate detaliile inutile, în sensul adecvat și potrivit contextului, și să trăiască cu curaj o relație de încredere și abandon în Dumnezeu. b) Penitentul cu tulburare de personalitate paranoidă. Acest tip de penitent poate fi recunoscut după convingerile și tipul
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
1994) să se întrebe dacă n-ar trebui cumva să-l includem în practica psihoterapică. Fără a merge până într-acolo încât să preconizeze o „psihoterapie umoristică”, ei presupun că un pacient care, cu ajutorul terapeutului său, ar putea să-și relativizeze prin umor propriile dificultăți (și „să înceteze de a mai percepe lumea exterioară ca fiind atât de periculoasă”) ar avea numai de câștigat. De altfel, s-a întreprins o trecere în revistă a locului acordat umorului în practicile psihoterapeutice existente
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fost o formă de socializare, nu este singura. Și că, rămânând stupefiați de ceea ce face ea, riscăm să fim incapabili să apreciem noile forme de socializare care apar sub ochii noștri. Da, să privim cu ochii larg deschiși pentru a relativiza Adevărul cu scopul de a înțelege adevărurile trăite. Pentru a vedea cum referința la Umanitate maschează, foarte des, oamenii concreți. Într-atât este adevărat că adevărul obiectiv, științific, cel care își reprezintă lumea, trebuie completat cu adevărul metaforic care se
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
rămas din puterea patriarhală se exprimă cu forță. Pentru marea majoritate, ceea ce este în joc este o logică a seducției. Iar "vălul" respectiv se aliază, în această logică, cu fustele cu șliț amplu și cu ciorapii de plasă. Toate acestea relativizând constrângerea religioasă. Fără să insistăm, pentru moment, asupra acestor exemple, este de ajuns să notăm că un asemenea relativism ar trebui să incite la prudență analitică și la un sens nuanțat. Reluând o tematică dragă lui Edgar Morin, într-o
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
unanim acceptate. Este tocmai ceea ce se petrece cu doctrina morală modernă. Raționalismul, examenul critic liber, rebel în timpul Renașterii, au devenit dogme inchizitoriale. Și este deplasarea moravurilor, a ideilor și a sentimentelor cea care, în sensul obișnuit al termenului, începe să relativizeze ceea ce părea un câștig intangibil al progresului umanității. Din ce în ce mai mult, universalismul modern (am putea spune occidental sau iudeo-creștin) este resimțit ca limitat, univoc. Mai ales prin faptul că nu vede și nu încearcă să valorizeze decât un aspect al ființei-împreună
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
etici într-un fel imorale. Excesul poate fi fondator. Anomicul este, întotdeauna, canonic, prin aceea că dă contururi neregulate, neliniștitoare, ciudate unei legături sociale în care afectele și emoțiile au partea lor: aceea a unei ordo amoris (M. Scheler). Ca să relativizăm neliniștile noastre față de aceste fenomene ciudate pe care le calificăm drept imorale și ca să le punem în perspectivă istorică, suntem îndreptățiți să ne amintim că în toate cenzurile epocale modurile de viață alternative au suscitat angoase și respingeri. Astfel, pe seama
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
toate obiectele pe care le propune aceasta, putem în aparență să ne prosternăm în fața vițelului de aur, dar inconștientul colectiv este mult mai detașat decât pare de multiplele sale propuneri. Plutește în spiritul timpului o generozitate de a fi care relativizează egoismele economice. De-tașare perceptibilă în multiplele căutări spirituale, în dezvoltarea sincretismelor religioase, în formele de solidaritate, chiar de ospitalitate care depășesc obișnuitele și raționalele "servicii sociale" ale providenței de stat. Utilizarea termenului "caritativ" merită în acest sens o atenție ce
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
mulțumi, pentru a descrie o astfel de stare de fapt, cu stigmatizarea așa-zisului "comunitarism" este o facilitate limitată, incapabilă să înțeleagă aspectul generos, creativ, eventual prospectiv, al modurilor de viață fondate pe un astfel de partaj al afectelor. Căci, relativizând paranoia modernității, care a prezentat valorile ei, elaborate într-un mic canton al lumii, ca fiind universale și intangibile, devenim capabili să percepem energia specifică ce animă creativitatea acestor mici "colegii" postmoderne. "Conventicule" sexuale, religioase, muzicale, sportive, culturale, sunt cu
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
pe transgenerațional. Este de asemenea ceea ce o gândire a socialului redescoperă arătând importanța imaginarului. Astfel, întreaga operă a lui Gilbert Durand subliniază eficiența "structurilor antropologice" ale căror rădăcini pătrund adânc în inconștientul colectiv. Sub diversele sale aspecte, această sensibilitate teoretică relativizează, fără a o nega, conștiința de sine și arată cum ea nu poate fi decât o conștiință nefericită de obediență morală. Nefericită prin aceea că, pe fondul "păcatului originar", totul este marcat de pecetea infamiei. Alienare structurală. Viața "adevărată" fiind
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
vorbesc despre aceeași carte, despre același spectacol, despre aceeași celebritate (artistică, politică, religioasă...) a momentului, cum altfel trebuie să interpretăm acest fenomen dacă nu ca expresie a unei fuziuni sau a unui mimetism animal? În orice caz, aceasta trebuie să relativizeze pretenția noastră la distincția sau la critica individuale! Poate că nu este inutil ca, regulat, să știm să repunem ideile și lucrurile la locul lor. Să știm să ne confruntăm nu cu un adevăr în sine, un Adevăr universal, ci
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
în serios a unei ordo amoris care îmbogățește funcționalitatea realului prin "luxul" propriu irealului. Oricât de șocant ar putea părea aceasta, fundamentele moralei universale: rațiunea, progresul, libertatea nu mai sunt ingredientele necesare în modurile de a fi contemporane. Rațiunea este relativizată prin imaginație, progresul este contrabalansat prin reîntoarcerea valorilor arhaice; cât despre libertate, aceasta nu face față sentimentului de apartenență, chiar de înfeudare, care pare să prevaleze în triburile postmoderne. Dusă la extrem, morala unui social complet aseptizat a evacuat, fără
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
în contact constant cu celălalt 79. Ce pulsiune ciudată aceast primum relationis a cărui dimensiune animală o uităm prea frecvent. Există în acest principiu vital un sens profund complet impersonal. Este vorba aici de un substrat, de o fundație ce relativizează tematica aceasta a "conștiinței de sine" pe care s-a fondat întreaga modernitate. Conștiință de sine care a dat naștere individului rațional și moralității contractuale care îi este consecința logică. În multiplele fenomene de mimetism, în efectele de modă, fie
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
însuși, spri-jinindu-se pe un evoluționism pe care nimic nu-l poate zădărnici și care, ineluctabil, va "depăși" toate relicvele unui obscurantism retrograd nu mai suscită o adeziune fără rezerve. Raționalismul, moștenitor al marii filosofii a Luminilor, este din ce în ce mai mult temperat, relativizat de alte viziuni asupra lumii. Și putem chiar să ne întrebăm dacă, în forma lui dogmatică, nu este pe cale de a deveni el însuși expresia unui obscurantism desuet. Astfel, progresismului care înmiresmează secolul al XIX-lea, acestui progresism ce explică
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
mai ales în dezinteresul juvenil față de diverse instituții "surplombante". Partide politice, sindicate și alte asociații cu fundamente raționale orientate spre realizarea unui program proiectiv. Această "lege a fraților" este făcută din coduri și rituri de utilizare internă și tinde să relativizeze sau chiar să împiedice acest constant libido dominandi care se exacerbează cu regularitate în toate adunările. Dar care, tot atât de regulat, este pusă în discuție atunci când devine o preocupare obsesională. Antropologul Pierre Clastres vorbește în această privință de "societatea contra statului
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
o integra homeopatic în viața de toate zilele. Moarte simbolică prin care ne integrăm într-un ansamblu mai vast, acela al comunității. "Mori și transformă-te", așa cum indică Goethe. Formulă ce poartă marca lucidității și a modestiei, prin aceea că relativizează individul, îl pune în relație cu cele și cu cei din trecut, cu cele și cu cei din depărtare, pe scurt, cu alteritatea din care este plămădit și care asigură în același timp, în durata lungă, rezistența spațiului și, în
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
renunțat la biologismul unilateral propriu metapsihologiei freudiene și s-a aplecat asupra condiționării valorico-atitudinale a eului, explicând funcționarea acestuia și etiologia nevrozelor în legătură cu modelul comportamental dintr-o societate dată21. Pe această cale, mecanismul constrângător al cenzurii și refulării a fost relativizat, în sensul că nu mai constituia o fatalitate naturală a omului dominat de pulsiuni, ci un complex de reprezentări structurate istoric și surmontabile prin cunoaștere și acțiune. Dacă înclinația către confruntare și violență irațională nu rezidau în natura umana, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
de la sine înțeleasă ca fundal al întregii corelații universale". De aceea continuă el "capacitatea acestei rațiuni de a se înstăpâni asupra realității prin puterea cugetului devine o ipoteză sau un postulat"121. Arnold Metzger apreciază că în acest fel Dilthey "relativizează <<atitudinea raționalistă>>, conceptul universal de cogito ca <<punct absolut>>"122. Noi credem mai degrabă că Dilthey nu face decât să constate, în spirit pozitivist, relativitatea unei asemenea atitudini, și nu s-o relativizeze premeditat. Este o relativitate pe care i-
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Metzger apreciază că în acest fel Dilthey "relativizează <<atitudinea raționalistă>>, conceptul universal de cogito ca <<punct absolut>>"122. Noi credem mai degrabă că Dilthey nu face decât să constate, în spirit pozitivist, relativitatea unei asemenea atitudini, și nu s-o relativizeze premeditat. Este o relativitate pe care i-o impune realitatea filozofică a oricărei epoci. "Metafizica sa imanentă" nu-i permite un act de voință unilateral, cum este cel al relativizării. Declinul conceptului de cogito, și o dată cu el al "atitudinii raționaliste
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Dilthey trage concluzia că, referindu-ne la "capacitatea rațiunii de a se înstăpâni asupra realității prin puterea cugetului", nu facem decât să avansăm "o ipoteză sau un postulat" (apud A. Metzger, op. cit., pp. 40-41). Astfel, comentează în continuare Metzger, Dilthey "relativizează <<atitudinea raționalistă>>, conceptul universal de cogito ca <<punct absolut>>" (ibid., p. 52), iar declinul acestui concept și o dată cu el al "atitudinii raționaliste" "legitimează interesul pentru om" și plasează conceptul de "viață" în centrul atenției, acolo unde acesta îi ia locul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mă învețe oricând și tot așa trebuie să-l învețe pe oricine, iar valabilitatea acesteia nu se limitează la subiect sau la starea lui din momentul respectiv", susținea Kant în Prolegomena...54, referându-se la condițiile de posibilitate a experienței. Istorismul relativizează însă acest cadru transcendental al cunoașterii. "Jede Epoche ist unmittelbar zu Gott", spune Ranke, în timp ce Wundt arată că orice epocă istorică "a devenit cu necesitate așa, și nu altfel". Comentând aceste afirmații, M. Florian vorbește chiar în spiritul lui Dilthey
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Dilthey are în vedere "contextul structurii sufletești" (seelischer Strukturzusammenhang), ceea ce dovedește mobilitatea și adaptabilitatea acestei categorii, a cărei configurație deschisă și variabilă ne trimite din nou cu gândul la faptul că istorismul se plasează într-un (post)romantism capabil să relativizeze apriorismul tradițional, fără a renunța la o abordare transcendentală. De altfel, pentru Dilthey, individul însuși, "ca esență izolată", reprezintă "o pură abstracție" (pentru întregul context vezi III, 3). Această idee constituie un argument în plus pentru relativizarea pregnantă a apriorismului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
momentele evocate de Riedel îl plasează pe Droysen încă în apropierea lui Kant; în schimb, la Dilthey care nu separă, ci identifică actul și obiectul cunoașterii la nivelul trăirii, suprimând distincția dintre subiect și obiect -, transcendentalismul în sens kantian este relativizat, iar dimensiunea etică nu este determinantă. 40 Apud H. Schnädelbach, Philosophie in Deutschland..., p. 57. 41 H. Schnädelbach, ibid., p. 58. 42 Apud M. Florian, Recesivitatea..., II, pp. 359-360. De altfel, începând cu p. 361 a acestei cărți, găsim o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
acesteia în raport cu idealul unei cunoașteri obiective atotcuprinzătoare. Propunând o Weltanschauungs-philosophie bazată pe modelul pluralității, Dilthey afirmă însă, deopotrivă, forța filozofiei de a regenera odată cu fiecare creator al unei autentice viziuni despre lume. 1. Presupoziție și inducție Am afirmat că Dilthey relativizează categoriile, conferindu-le o dimensiune istorică. Ele sunt "produse ale spiritului care se dezvoltă în istorie"1, susține filozoful german, însă nu în sensul hegelian al întrupării Spiritului obiectiv și supratemporal în istorie, ci în sensul unei comprehensiuni imanente, dezvoltate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]