332 matches
-
înaintea noastră a fost ori un deșert, ori un pre-postmodernism etc." Critica lui Daniel Cristea Enache pune mereu față-n față valorile verificate cu acelea recente încercând să despartă "ce e rău de ce e bine". Amendând excesele, propune lectura și relectura. Clasicismul, olimpianismul lui Tudor Vianu, dar mai ales romantismul criticii lui G. Călinescu. Că este așa o poate proba chiar și un fragment desprins parcă din Cronica mizantropului : "- Hopa, să știi că omul acesta are principii, țin minte că mi-
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
Cand nu e geloasa pe muzele poetului (a căror identitate reală o caută în spatele poemelor), tânăra văduva bovarizează la dueluri între cei doi sau închipuie intrigi menite să recupereze scrisorile de amor dintre ea și Caragiale. De efect e tehnică relecturii biografiei eminesciene prin suprapunerea clișeelor operei. Florina Iliș dublează, cu mult umor, vizita metafizica a Luceafărului la Demiurg printr-o scenă în care Eminescu cere sfatul „tătucului” Maiorescu pentru consfințirea căsătoriei cu Veronica. La fel ca în poem, cenzură metafizica
Codul lui Eminescu by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4035_a_5360]
-
lui I. Negoițescu (Ora oglinzilor, Istoria literaturii române etc.). Volumul se încheie cu un articol din 1943 despre criticul Școlii de la Sibiu scris de nimeni altul decât însuși Lovinescu: "Planetă de scriitor tânăr". Primul lucru care atrage atenția la o relectură este "fidelitatea" cu care Negoițescu reconstituie diferitele ipostaze ale criticului. Memorii este, paradoxal, cartea cea mai citată - Lovinescu este, și nu în ultimul rând, propriul său comentator. Tocmai această latură este pusă discret în evidență - patronul Sburătorului și-a construit
O reeditare binevenită by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17296_a_18621]
-
n-am. Este, oricum, prilejul de a-i cunoaște pe Estragon și pe Vladimir, Gogo și Didi, doi vagabonzi bătrîni, ciudat dependenți unul de celălalt. Este momentul de a citi o piesă specială - care continuă să rămînă așa după multe relecturi - pusă în pagină de un domn atipic, taciturn și oarecum retras, un scriitor mare, Samuel Beckett, care a refuzat, într-un fel, gloria și mondenitățile - nu se poate uita gestul de a nu merge să-și primească, la Stockholm, Premiul
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
mai publică, astăzi, eseu. Atunci când nu se mărginesc să facă doar magistratura săptămânală a cronicii literare, comentatorii activi preferă să se dedice cercetărilor academice. Care încurajează studiul, priza directă asupra documentului adică, punând în schimb în carantină nobila plezanterie a relecturii. Dar aceasta e numai una dintre posibilele explicații. O alta provine din caracterul cumva inerțial al prozei lui Sadoveanu. Masivă și destul de unitară ca viziune, aceasta a creat mai degrabă certitudini decât nedumeriri. Nu mă refer la valutare, ci la
Sadoveanu pentru toți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5145_a_6470]
-
Mihai Zamfir), dar fără să aibă exclusivitate. Mai mult, erau, cu toții, scriitori pe care, în principiu, nici o panoramă responsabilă nu-și poate permite să-i ignore. Oricum, minorii lipseau. Odată apărută, această Scurtă istorie se înfățișează, printre altele, drept o relectură orientată stilistic a întregii literaturi române. (Chiar dacă momentan vorbim doar despre un prim volum, al cărui prag cronologic de sus e reprezentat de Octavian Goga, cel mai tânăr și, totodată, mai longeviv dintre autorii luați în discuție. Vor urma și
Stilul intelectual (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5253_a_6578]
-
subaspecte, spre a vorbi astfel, raportări nenumărate la personaje din epoca lui Creangă și la situațiile în care acestea s-au aflat, la împrejurările istorice și din spațiul cultural, toate îndreptățindu-l pe Mihai Cimpoi să vorbească în prefață despre „relectura fascinantă a operei crengiene“ întreprinse de Eugen Simion. Inițiativa cea mai plină de interes a lui Eugen Simion mi se pare și mie că este aceea de a-l fi legat pe naratorul Creangă, pe povestitor, de „provocările biograficului”, într-
Alt Creangă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5301_a_6626]
-
pare, înainte de orice, în selectarea autorilor, iar miza criticii de înaltă clasă - în descoperirea acelui moment în care textul apare ca un întreg organic, viu, funcțional la toate nivelurile sale. Din această perspectivă însă, orice lectură inteligentă devine, inevitabil, o relectură. Paradigmatică pentru acest mod de "a citi", mi se pare odiseea unui text de Nerval (e vorba de Sylvie), căruia Eco îi consacră și aici un sclipitor studiu intitulat La brume de Valois. Pentru cei familiarizați cu opera autorului, nu
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
parțiale. Spre deosebire de ei, Monica Spiridon are plăcerea generalizării. Discutându-l pe gazetarul Eminescu, ea îl are în vedere și pe scriitorul cu același nume, în ambele ipostaze, de poet și de prozator. Analiza publicisticii reprezintă numai un posibil model de relectură completă, pe care de altfel autoarea o schițează în primele două părți. Aici se și războiește cu criticii care n-au văzut în articolele eminesciene punctul de plecare pentru o proiecție care să acopere întreaga operă. Singurul exeget care pune
Convergență și divergențe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6432_a_7757]
-
p. 150) Întorsătura e, încă o dată, călinesciană. Transpusă în coloane de ziar, istoria tot o sinteză epică rămâne. Oricâte astfel de puncte de divergență (sau de inflexiune) am găsi, teza Monicăi Spiridon își păstrează nealterat interesul. Ea vorbește despre o relectură a publicisticii lui Eminescu și, vorbind, nu ezită s-o pună în practică. Înainte de a fi citate și antologate, textele acestuia sunt citite până la virgulă: fără digresiuni fastidioase, fără preambuluri teoretizante, în fine, fără încărcate referințe de subsol. Cu o
Convergență și divergențe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6432_a_7757]
-
lectură, din 1997, acest tip nou de text sorescian m-a marcat, ca și pe ceilalți comentatori ai cărții (Gabriel Dimisianu puncta „tragismul integral al unei viziuni”, iar Eugen Simion califica versurile ca „sublime prin tragedia pe care o exprimă”), relectura face posibil ceea ce părea imposibil: și anume, dezmembrarea și a acestei structuri lirice de o apreciabilă esențializare. În Puntea, Sorescu nu-și mai ghidează cititorul, nu se mai explică, nu se mai „traduce” prin constituenți raționali, distincți de cei vizionari
Cartea morții by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2750_a_4075]
-
La Ondaatje și Rushdie memoria devine prezent. În ambele cazuri, cele două momente trăiesc în simbioză, nu pot exista unul fără celălalt. Textul Desperado e o simultaneitate de înțelepciune (trecutul) și confuzie (prezentul). Efectul acestei simbioze se simte abia la relectură: cititorul nu mai e sigur pe memoria lui, nevoia de poveste devine de fapt o nevoie de trecut. În locul finalului intrigii în viitor, lectura tânjește acum după simultaneitatea cu trecutul. Finalul Desperado nu poate fi altul decât explicarea prezentă a
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
explice trecutul împotriva logicii cronologiei, după tiparul, posterior lui, al prezentului. Romane ca Un artist al lumii plutitoare (Kazuo Ishiguro) modifică trecutul, în vreme ce prezentul e imobil. Lectura, concentrată - cum e și firesc - asupra prezentului, care nu duce nicăieri, e insuficientă. Relectura nu e o repetiție a primei lecturi, ci adevăratul început al textului în mintea lectorului. Starea de spririt a romanului Desperado e un amestec între: ironie (prezentul), lirism (trecutul) și dorința de a amâna distopia (viitor). Implicarea afectivă a lectorului
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
de stînga, firește!) cu spiritul critic. l în REVISTA ROMÂN| de la Iași, din martie, Florin Faifer încearcă să descopere în dramaturgul Victor Eftimiu un "virtuoz al discursului scenic". îi dorim succes! Cronicarul recunoaște că articolul i-a deschis gustul pentru relectura unor piese care i s-au părut dintotdeauna ușurele, ușurele... l Pe lîngă o trivialitate generalizată, limbajul public românesc devine pe zi ce trece și tot mai, acesta e cuvîntul, vai, rasist. Au fost luate deja primele măsuri, deocamdată în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11781_a_13106]
-
gândirea politică, mă opresc și la un mic eseu, Caragiale, politolog, apărut în „Dilemateca”, nr. 1, 6 octombrie 2006. „Una dintre operele lui Caragiale care pot fi recitite mereu, până la învățarea pe de rost, și care rezervă surprize la fiecare relectură este farsa într-un act Conu’ Leonida față cu reacțiunea (1880). Forța extraordinară a acestui text vine din aceea că fiecare replică din dialogul dintre Efimița (vocativ: «Mițule») și Leonida (vocativ: «Leonido» sau, mai generic, «soro», ca în «Ce spui
Matei Călinescu despre politică by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3829_a_5154]
-
Milorad Paviș (Ed. Nemira, 1998), ce a revoluționat specia romanului, l-a propulsat în secolul XXI, situându-l pe scriitorul sârb între înnoitorii prozei contemporane. Lectura cărții a însemnat atunci o experiență răvășitoare, pulverizând obișnuințele și orgoliile de cititor. Toate relecturile ulterioare s-au dovedit exerciții de fericită umilință în fața bogăției unei scrieri inepuizabile. Inovarea formulei narative se dezvăluie tot mai ingenioasă, mai surprinzătoare de la o carte la alta: rebus în Peisaj pictat în ceai (Univers, 2000), clepsidră în Partea lăuntrică
Palimpsest inițiatic by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7050_a_8375]
-
arată altfel, dar care rămîne de o eleganță simplă, clasică. Și, ca orice obiect, se dezvăluie privirii în calitate de întreg. În calitate de întreg se dezvăluie acum privirii critice poezia lui Mircea Cărtărescu. Prilej pe deplin favorabil jocului simplu și întotdeauna surprinzător al relecturii, al confirmărilor și infirmărilor lucrurilor deja spuse, deja crezute definitive. Nimic mai firesc decît senzația de contrariere pe care o manifestă oricare cititor în fața unui text știut cu care se reîntîlnește în alt context. Și probabil primele semne ale relecturii
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
relecturii, al confirmărilor și infirmărilor lucrurilor deja spuse, deja crezute definitive. Nimic mai firesc decît senzația de contrariere pe care o manifestă oricare cititor în fața unui text știut cu care se reîntîlnește în alt context. Și probabil primele semne ale relecturii critice a poeziei lui Mircea Cărtărescu le găsim în postfața lui Paul Cernat, subtilă analiză a poeziei cărtăresciene. Paul Cernat e convins că tot ceea ce părea, la cea dintîi citire, "subversiune", "demitizare" sau "frondă polemică" la adresa tradiției se vede astăzi
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
cel care afirmă că o operă nu poate deveni modernă decît dacă este mai întîi postmodernă. În cazul lui Mircea Cărtărescu, reciproca începe să devină, simultan și într-un sens deloc restrictiv al cuvîntului, la fel de valabilă. Surprinzător jocul acesta al relecturii! Subscriu pe deplin la cea de-a doua constatare de relectură a lui Paul Cernat: intensitatea experienței recitirii poeziei cărtăresciene depășește în intensitate experiența recitirii oricărui alt poet din generația optzecistă. La nivelul limbajului, al imaginii, al ingeniozității parodice, al
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
dacă este mai întîi postmodernă. În cazul lui Mircea Cărtărescu, reciproca începe să devină, simultan și într-un sens deloc restrictiv al cuvîntului, la fel de valabilă. Surprinzător jocul acesta al relecturii! Subscriu pe deplin la cea de-a doua constatare de relectură a lui Paul Cernat: intensitatea experienței recitirii poeziei cărtăresciene depășește în intensitate experiența recitirii oricărui alt poet din generația optzecistă. La nivelul limbajului, al imaginii, al ingeniozității parodice, al inteligenței intertextuale, Cărtărescu rămîne fără rival. Singure, volumele își fac concurență
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
mai mult, hazardul a știut iarăși unde să-mi deschidă cartea. Mai mult ca oriunde, poezia cărtăresciană e aici, totul mă încîntă, concretețea ei seacă, lumea fantastică a Bucureștiului pe care o instituie avid și real în imagini stranii, mute. Relectura îmi descoperă familiarul unui oraș pe care-l cunosc abia acum. L-am învățat de la Mircea Cărtărescu, îl știu, e un oraș poetic. Dar ca să descopăr că-l știu a fost nevoie de Plurivers. Încă unul dintre efectele secundare ale
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
îmi descoperă familiarul unui oraș pe care-l cunosc abia acum. L-am învățat de la Mircea Cărtărescu, îl știu, e un oraș poetic. Dar ca să descopăr că-l știu a fost nevoie de Plurivers. Încă unul dintre efectele secundare ale relecturii. Către final, poemul Bere și frig trece în proză: "ah, v-ați dus visuri, v-ați dus! de unde să încep acum să explic lucrul ăsta? ce să spun mai întîi? am fost un visător, n-am priceput nimic niciodată din
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
Mircea Mihăieș Pentru Salinger am avut, de la primul rând citit, o simpatie hard, aproape contondenta, solidificata apoi prin lecturi și relecturi periodice. Îmi place totul la acest scriitor zgârcit, care a reușit să se oprească atunci când a simțit că nu mai are nimic important de spus. Mă încântă, desigur, faptul că suntem născuți în aceeași zi, pe 1 ianuarie, și că
Singurătatea Capricornului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6542_a_7867]
-
despre care am scris aici și eu, și, la două numere distanță, Paul Cernat), Liiceanu este pe cale, iată, să mai realizeze un eveniment editorial în jurul lui Mircea Ivănescu. De astă dată nu omul, ci poezia lui, trecută prin filtrul unei relecturi angajate, este cap de afiș. Încercarea e mai mult decât meritorie și se cuvine discutată amănunțit. Dar mai înainte să fixăm câteva accente. Precauțiile lui Gabriel Liiceanu nu sunt nici inocente, nici neîntemeiate. Atunci când își declină competența în favoarea criticilor literari
Studii introductive (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4622_a_5947]
-
reinterpretat, adulat, blasfemiat - au zis unii, mai poate exista un Eminescu necunoscut? Cu siguranță da și afirmația aceasta e în primul rînd una teoretică. O carte citită de o mie de oameni devine o mie de cărți, spunea Emerson. Fiecare relectură e descoperirea unui text necunoscut. Constatarea rămîne valabilă oricît de clasic ar fi autorul citit, oricît de tocit-clișeizate căile de acces la opera lui. Poemele lui Eminescu poartă, vor purta, în orice moment, pentru oricare cititor, surpriza necunoscutului. Lectura lui
Surpriza necunoscutului by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13035_a_14360]