279 matches
-
nasc fără destin - / iar muza are veșnic fața plânsă" (p. 29). Cea mai bună caracterizare a personalității poetice a lui Mircea Petean este cea făcută de dascălul său, Mircea Zaciu: "Mircea Petean sfidează clișeele tradiționale legate de ființa (fragilă, maladivă, retractilă) poetului. El pare, deopotrivă, mai aproape de energetica înfățișare a luptătorului: amestec de forță și voință de a învinge în tot ce face. Bucolic și citadin, ingenuu și livresc, speculativ și direct, ironic și grav, sentimental și tăios, schimbând registre și
Tranșeele textualismului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6866_a_8191]
-
că Alexandru George, atît de apropiat de Goma în blamarea disidenței românești, tocîndu-i mărunt ca și emulul său pe exponenții acesteia, îl contestă pe cel cu care, azi, se învecinează măcar la acest capitol, prin forța lucrurilor. Devenit dintr-odată retractil, opac, își taxează astfel drept �scandal� destule observații proprii. E la mijloc un paradox involuntar. Să relevăm în final o particularitate formală a scriiturii lui Alexandru George. Om al polis-ului pestriț, aidoma oricărui balcanic ce se respectă, cu tot
Alexandru George show (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16113_a_17438]
-
odihnă, mișcările din arena mare a momentului și pe acelea din perimetrul mai restrîns al fenomenului artistic. Ziarist pînă în ultima sa fibră, cu o remarcabilă percepție a evenimentului în contextele și în semnificațiile sale mai largi, tăcut și, aparent, retractil ca prezență imediată, CRC se manifesta, în fața colii de scris, într-un mod nestăpînit și devastator. Avînd o perfectă proprietate a termenilor, o capacitate firească, și cu atît mai rară, de a distribui ironia, sarcasmul și spiritul polemic în construcții
Tăcerea lui CRC by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15612_a_16937]
-
Apoi, în anii 1929-'30, a avut ocazia să-l vadă personal, de patru ori. Evocarea acestor întîlniri conturează din patru secvențe un portret impresionant al poetului, pe atunci în vîrstă de 48-49 de ani - un personaj abstras, taciturn și retractil, foarte asemănător celui pe care-l va întîlni Eugen Jebeleanu cu aproape un sfert de secol mai tîrziu și despre care va scrie o pagină memorabilă în jurnalul sau (relatarea vizitei lui Eugen Jebeleanu și a soției sale acasă la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18145_a_19470]
-
în constituirea noii identități, în anularea alterității, condiție a reușitei integrării psihice. Același sentiment va ornamenta rapid locul natal cu varii mitologii și simboluri sacre. Pentru Dan Damiano nu mai există România, ci Dacia Felix, sub puterea lui Zamolxis. Situarea retractila a țării de origine într-o vîrstă precreștina, cu o soliditate simbolică greu de zdruncinat, oferă totodată fundament pentru refuzul noii paradigme existențiale. Inadaptarea se constituie treptat în teza, deseori e cultivata, si un oarecare eroism pare să marcheze rezistență
Literatura exilului si exilul literaturii by Alexandru Stefan () [Corola-journal/Journalistic/17948_a_19273]
-
optzecismul textualist, care s-a încheiat, într-o splendoare tragică, dictînd la un roman pe care nu-l mai putea scrie el însuși. Recitiți-i cărțile și vă veți convinge cît de nedreptățit a fost Ioan Lăcustă pentru singurătatea lui retractilă.
Singurătatea de după by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7836_a_9161]
-
notele dominante ale cântecului Anyhow. Piesă poate fi înțeleasă atât în notă particulară a tensiunilor din interiorul unui cuplu amoros, cât și sub spectrul mai larg al unei drame existențiale. Monotona, stinsa, devitalizata, partea instrumentala îngăduie vocii - la rândul ei, retractila, șoptita, înfrânta - să-și expună întreaga dramă și amărăciune a resentimentului adunat în cuvinte: „It’s a shame and it’s a pity/ The way you treat me now/ I know you cânt forgive me/ But forgive me anyhow./ The
Vechimea, adâncul (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4796_a_6121]
-
ochii zîmbindu-i amar pe fundalul unei fețe resemnate, Pillat aflîndu-se undeva între melancolia unui spirit care nu e în apele lui și dorința de a-i face pe plac ființei care îl fotografiază. E aici o stînjeneală politicoasă de ființă retractilă. A doua poză, din 1975, îl surprinde picior peste picior, zîmbind relaxat în obturatorul aparatului, cu o mimică ceva mai senină. Tenta pămîntie a feței e dată de cearcănele vinete, de proeminența sprîncenelor negre, ce par cu atît mai negre
Ochiul de muscă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4206_a_5531]
-
elitei, celor puternici, celor buni/.../ Dimpotrivă, vanitatea e șireata, versatila, plîngăcioasa. Vanitosul - calculationist prin definitie - se ipostaziază mereu în poziții umile, pentru a clama nedreptatea imaginara a lipsei de recunoaștere. Extins la nivelul unui neam întreg, el poate provoca retorici retractile, autarhice sau resentimentare. Vanitosul e mereu singur, în lupta cu toți ceilalți; dimpotrivă, orgoliul e o formă superioară de comunicare." * Dintre cei doi termeni puși în raport pe coperta revistei, Marin Tarangul și-l alege pe al doilea că tema
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17457_a_18782]
-
Cu câtă uimire ar privi la ei (futuriștii ruși - n.m.) Marinetti, distrugătorul Paraliziei și Podagrei, poetul-foc de artificii, poetul-mitralieră!” Concluzia... nepatriotică a lui Ciukovski e că cei din Rusia „doar în derâdere pot fi numiți futuriști”. În unison cu atitudinea retractilă a protagoniștilor futurismului rus erau și unele publicații periodice, care au reacționat energic până la duritate. Ziarul „Reci” („Graiul”) portretiza-comenta în modul următor: „...ca un adevărat urmaș al lui Cezar, Marinetti nu se poate mulțumi doar cu propria patrie, - el dorește
O vizită a lui Marinetti în Rusia by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/2806_a_4131]
-
cu mentalitate de securist. Că există și oameni normali. Un astfel de om este Jean Mattern. L-am descoperit citin-du-i romanul de debut, o carte despre căutarea identității ascunse. Cald, prietenos, plin de farmec și umor, politicos și timid totodată, retractil și de-o intensă emoționalitate, Jean Mattern întrupează un tip de intelectual care, la noi, a dispărut aproape cu desăvârșire: omul de lume care nu simte nevoia să-ți comunice, ritos, încă din primele minute, că el e de dreapta
Pariem că normalitatea există? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7421_a_8746]
-
granița austriacă, își va descoperi rădăcinile. Cartea e alcătuită sub forma unui dialog multistratificat al limbajelor și cuvintelor, în încercarea disperată de a construi o gramatică identitară. Desfăcându-se asemeni unor palete parțial suprapuse, secvențele narațiunii sunt, simultan, expansive și retractile, redând drama unui personaj incapabil să-și găsească locul în lume și în cuvinte. Rătăcirile sale se opresc nu în clipa când i se naște un copil, ci atunci când, într-o neașteptată iluminare, reușește să pună împreună trecutul și prezentul
Pariem că normalitatea există? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7421_a_8746]
-
clinic se observă următoarele modificări: Tegumente: la nivelul gambei stângi, pe fața dorsală a piciorului și perimaleolar extern: două ulcere superficiale, bine delimitate, cu margini neregulate, cu fundul acoperit de țesut de granulație și detritus, înconjurate de dermoepidermită; cicatrici atrofice, retractile; hipo- și hiperpigmentări (fig. 1-3); la nivelul toracelui posterior și pe brațe: papule escoriate, acoperite de cruste hematice, noduli eritematoviolacei, scuamoși, macule hiperpigmentate. Examen histopatologic din leziune de la nivelul toracelui posterior: fragment de tegument cu minimă hiperortokeratoză și acantoză, prezentând
Revista Spitalului Elias by O. A. ORZAN, C. I. NISIPAŞU, L. G. POPA, M. NICHITA, C. GIURCĂNEANU () [Corola-journal/Journalistic/92043_a_92538]
-
lucruri, adică la Livius Ciocârlie. Definire și autodefinire, în termeni, aici, aproape tehnici: „Așa cum presupuneți, la originea timidității este carența de energie. Această carență provoacă un reflex de conservare a energiei puține de care dispune individul, adică provoacă o atitudine retractilă, lipsită de îndrăzneală, deloc «bărbătească», în relațiile cu ceilalți. Starea de inferioritate accentuează complexul. Se pune în mișcare un sistem funcțional. Pentru că ești timid și pentru că timiditatea nu e trecută cu vederea, devii și mai timid. De pildă când ești
O carte de idei by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5989_a_7314]
-
personale. L-am cunoscut pe Rubin pe la mijlocul anilor ’60, la Ploiești, unde ne exersam fiecare, eu ca inginer, el ca avocat, noviciatul În „câmpul muncii socialiste”, cum se spunea pe atunci. Am fost frapat de la Început de prezența sa cordial-rezervată, retractilă efuziunilor, dar gata, la momentul și cu omul potrivit, la o abordare deschisă, iscoditoare, participativă, bogată În Întrebări esențiale. Pentru tânărul bucovinean care mai eram, Ploieștiul lui Caragiale reprezenta o provocare. Viteza mult crescută a gândului, expresia vivace, acidă adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
aceea, pentru ca asemenea „necazuri” să-mi pară, În context, frivole. Dar „definitivarea” exilării nu am avut puterea (nici inteligența, recunosc) a o opera decât - mărturisesc rușinat - abia În... 1991!!! Nu este Întâmplător că, În pofida firii mele mai curând retrase și retractile, am fost, deși deja departe de țară, din nou eroul unui scandal de proporții, În 1992. Simetrii semnificative... Candida mea interogație la Eliade mi-a adus delicioase injurii În presa română, liberă de data asta de tutela Direcției Presei. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
spre sfârșitul anilor ’70. Am „conectat”, cum se zice, instantaneu. Locuia la Iași, ne scriam uneori, ne vedeam când venea la București. Ne-am apropiat; prietenii mei, unul câte unul, aveau să-l adopte și ei. Mă cuceriseră delicatețea, ușor retractilă, cu care se apropia de oameni, calmul, logica stenică a reacțiilor sale mereu echilibrate. Când mi-a trimis, În 1979, cu dedicație, Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 1900, din al cărui colectiv de autori făcea parte, știam deja că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
o voință și inteligență puternică. Și lumea, prin egoismul și brutalitatea ei, prin nevoia ei de privilegii, trădează aceeași slăbiciune. Fragilitatea condiției umane este structurală și generală. Numai modalitățile de apărare diferă. Unii în mod expansiv, energic, alții timorat, prudent, retractil. Omul în primul rând, crede gânditorul, nu este făuritorul destinului său. Nu trebuie să reproșăm abulicului Ibrăileanu o asemenea concepție, căci am păcătui prin incoerență filozofică. Un om care smulge victorii prin chin și zbucium, un om terorizat de boală
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
XIX-lea, ai căror idoli erau materialiștii Moleschott, Vogt și Büchner, dar și Marx și Engels, Taine și Brandes în critică. Schopenhauer, Nietzche, psihiatrii sexologi Kraff-Ebing și Charcot sunt modelele lui Ibrăileanu în aforismele din Privind viața (1930). Solitarul și retractilul Ibrăileanu care, ca și Proust ă...î, primea vizite acasă numai după miezul nopții, așeza drept imperativ suprem al eticii sale delicatețea. Moralistul din Privind viața se revelă plenar în romanul Adela (1933), prezentat ca fragment din jurnalul de vacanță
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
una pasivă, când nu este chiar defensivă: Nu, adormitule, stai aici, (...) Pe mările Chinei bântuie un vânt rău, și tu n-ai nici un rost și e mai bine între lene și perini, la adăpost. Somnul este o compensație, o mișcare retractilă spre pântecul existenței: Prin al iepurilor somn speriat, Au trecut ogarii în lung și-n lat (...) Prin somnul profund al stejarilor Au trecut hoardele tătarilor O mie de toamne despletite Și o mie de ierni, care de care mai cumplite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în primul rând, o tentativă de neantizare a realului (înțelegând prin aceasta nu neapărat "vidarea" lui, ci devitalizarea, văduvirea de "duh"), în urma căreia poetul, precum luptătorii din Țiganiada, se sperie de pro-pria "vitejie"; are loc atunci o a doua mișcare, retractilă, absenței conferindu-i-se unele atribute ale prezenței, chiar dacă derizorii și vag romantice. Dar ce anume îl determină pe Emil Botta să invoce Absența? Mai întâi, am văzut, extraordinara ei putere de a concentra valențe poetice: Absența este incitantă, receptacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ieșire și al morții, țară străină, de necuprins, surprinzătoare prin diversitatea ei distonantă, Emil Botta se înstrăinează de sine, "loc al nimănui și al tuturor", pentru a se regăsi, fără bucurie, la capătul unui drum in esentia circular. IV Mișcarea retractilă a poeziei "Poezia modernă este romantism deromantizat"55, declară sentențios Hugo Friedrich. Romantism ar însemna expansiunea eului liric (pe care Novalis o numea "Romantis-ierung des Ichs") și, odată cu acesta, expansiunea simbolurilor, ca și cultivarea prin excelență a metaforei-simbol. Schelling afirma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
uitat să cânte, paserile refuză să zboare și în crâng s-a sinucis un pițigoi. Într-un univers atât de obosit, unde însuși Cuvântul "colindă prin veșnicie ca un fum, la întâmplare" (simbol al alterității artei), ele-mentele cunosc o mișcare retractilă ("câmpii nebune, strângeți-vă sul..."), o amnezie inexplicabilă ("greierul a uitat să cânte") ori un refuz ritos de a se implica ("paserile refuză să zboare"). Versul final piruetează, atât de caracteristic operei lui Emil Botta, întreaga dramă, descoperindu-i latura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
spunându-i parcă: Nu uitați, aici totul e numai un joc, nu luați în serios disperarea mea, încă mai există o șansă. Aveți grijă, nu vă lăsați prinși de mirajul jocului, nu uitați asta." Efortul de a implica o mișcare retractilă elementelor conferă o retragere spre interior întregului poem. Această mișcare, prezentă în Fantasmagoria, este evidentă și în Jaf. Implozia nu ar fi, deci, o catastrofă "în negativ", ci o explozie vitală, captatoare a Însinelui poeziei. "Înecatul" și "Spânzuratul" sunt, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mea de obiectivare slăbește, cu atât mai mare este lumea."64 Emil Botta lărgește lumea închi-zând-o în sine. Închiderea forțată a universului (în Absența lui, în interiorul acesteia, de nezdruncinat) lasă loc unor deschideri ipotetice, unei... "geometrii care visează".65 Mișcarea retractilă a poeziei este o mișcare de cucerire a Însinelui ei, dar, în același timp, o mișcare de cucerire a "ideii de univers". Când un lucru ajunge la extremitatea lui trebuie să se întoarcă înapoi" (Fung Yu-Lan). Prin regresiune a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]