2,564 matches
-
cu revolvere. Mașina opri Între ei, sărind peste prima linie și apoi rămânând nemișcată, ca o barcă eșuată. Unul din soldați spuse ceva și șoferul traduse În germană: — Dorește să vă vadă actele. Josef Grünlich se lăsă tăcut pe spate, rezemat de spătarul banchetei, picior peste picior. O mână i se juca leneșă cu lanțul de argint. Când unul din soldați Îi prinse privirile, el Îi zâmbi cu blândețe și salută din cap. Oricine l-ar fi luat drept un negustor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de ceea ce vedea cu imaginația. Ea se ridică și alergă spre ușă, vomând În timp ce alerga. Se așteptase să simtă ușurarea oferită de Întuneric, așa că atunci când dădu de strălucirea aspră a farurilor de-afară, simți parcă o lovitură În țeastă. Se rezemă cu fruntea de ușă și Încercă să se liniștească, simțindu-se infinit mai singură decât atunci când se trezise și-l găsise pe doctorul Czinner mort. Dorea cu disperare, cu durere, să fie Împreună cu Myatt. Cei de afară se mai certau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ceai cu gheață? Am turnat În două pahare și am răsturnat pe o farfurie o pungă cu prăjiturele cu ciocolată. Milton Înhăță una și se cocoță pe un scaun. —Mmmm, zâmbi el. —Te-ai distrat la Paris? l-am Întrebat, rezemându-mă de blatul de lucru. —O, da. Castelul de familie al Sophiei era suuuuu-per. —Hunter Îl folosește ca decor pentru o scenă, parcă? — Mda. A fost foarte deștept că a angajat-o. —A angajat-o pe Sophia? am Întrebat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Desculță. Are vârsta pe care ar avea-o și fata mea, dacă ar mai trăi. Helen se întoarce în cameră, clătinându-se. Își apucă limba între două degete, apoi face turul încăperii, stingând conurile de tămâie cu degetele umede. Se reazemă de consola șemineului și-și ridică paharul de vin la buzele roz. Se uită la Stridie, care-mi tot dă târcoale. Are vârsta pe care care ar avea-o fiul ei, Patrick. Helen are vârsta pe care ar avea-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că va mînca pe săturate cînd va ajunge la Valea Brândușelor. Ăsta-i arată șoferul cu privirea. Tovarășul, ia vino-ncoa'! Preocupat să-și aranjeze actele mai bine în portmoneu, bărbatul în haină de blană ridică privirea surprins. În fața lui, rezemați de botul Daciei negre, stau un milițian și cel care a intrat înainte la rînd. Da, ce s-a-ntîmplat? Actele spune milițianul. De ce? Actele! De ce? Lungim discuția?! se miră milițianul, smulgîndu-i portmoneul, din care, cu o mînă sigură, trage buletinul. -N-aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de la alimentara; am stat de cîteva ori la coadă după el... Și pe mine mă servește preferențial măcelarul rîde Paula, atentă la pahare. Mîna lui Radu se întinde violent spre femeie, prinzînd-o de capot, obligînd-o să se răstoarne, cu spatele rezemat de pat, în timp ce ridică brusc mîna dreptă în sus, să salveze sticla cu coniac. Stai încearcă Paula să rîdă. Te-ai culcat cu el?! strigă Radu, trăgînd-o spre trupul său. Coniacul arată Paula sticla scăpată din mînă peste blana așternută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aceea cu care a stat vreo opt luni în anul întîi de facultate; a cunoscut-o în foaierul unui teatru bucureștean; seara era plasatoare, ziua mătura culoarele și spăla scrumierele. Tot drumul pînă în oraș, retras în spatele cursei, în picioare, rezemat de bara de lîngă fereastră, Mihai încearcă un bilanț al femeilor cunoscute, un fel de retrospectivă pe un ecran aflat undeva în urmă, în care vîntul cu fulgi mici și reci se încurcă, ondulînd figurile, deformîndu-le. Pete de culoare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de casă... Sora ta... Ce trec anii, ce trec !... surîde Săteanu cu ochii aproape închiși, lovind cu verigheta în sticla de whisky, acompaniindu-se. Veneam de la secerat și treceam pe la pîrîu; sora ta păzea vițelul și cei cîțiva miei; stătea rezemată de răchită și învăța, nu reușise la liceu. N-o primise corectează Mihai -, că eram trecuți la chiaburi. Uite, vezi, se înflăcărează Săteanu asta înseamnă lipsa de orizont! Că dacă tat-tu dădea niște hectare la stat, vă erau toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scări! În clipa următoare, Mihai era deja la etajul de dedesubt iar peste încă două-trei secunde era afară, în viscol, fugind spre autobuzul care se apropia de stația din fața blocului, mulțumind cerului că a scăpat numai cu atît. În urma lui, rezemată cu fruntea de ușa închisă cu zgomot, soția lui Muraru tremură ca scuturată de friguri, continuînd să-și țină soțul de braț, să nu cadă. Cine mai e și individul ăsta? întreabă ea, vrînd să pară indiferentă. Unul... Unul de pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de etichetă! Dacă sufli o vorbă, te omor! Femeia aruncă scîndură pe stiva de lăzi, mai aruncă o privire încruntată fetei, apoi se întoarce și iese. Merge în bucătărie, bea o cană cu apă și urcă la etaj. În dormitor, rezemat cu șalele de pervazul ferestrei, soțul stă cu icoana în mînă, privind-o lung, în timp ce-i scoate cu grijă sticla, să vadă ce scrie pe marginea de jos a hîrtiei. Ia te uită, îl ia în rîs nevasta începi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de lehamite, retrăgîndu-se. Treziți iarăși de o lovitură mai puternică a viscolului în fereastră, cei doi copii încep să plîngă zgomotos. Haideți cu ei pe saltea spune Lazăr tatălui, arătînd salteaua adusă de el și de studentă. Părinții acceptă, așezîndu-se rezemați de perete, cu copiii în brațe. Cam frig jos, la sol spune tatăl -, dar o să-i ținem înveliți bine. Dă-le haina de blană spune Nina actorului. Eu o să mă învelesc cu o pătură. Actorul ia haina de blană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scuturat cu ură, în holul Universității, să se elibereze, lăsînd-o pradă deznădejdii: Nuu! țipă scurt Maria, înfigîndu-și cu sălbăticie coatele în abdomen, ca și cum ar fi fost înjunghiată; apoi se răsucește spre dreapta, cade lîngă calorifer, peste patul improvizat, cu tîmpla rezemată de elemenții fierbinți și rămîne așa un timp, înmărmurită, după care, cu mișcări de somnambulă, pătrunde sub cearșaf, cu fața în pernă, revărsîndu-se într-un plîns isteric, hohotind înfundat. În primele clipe, Mihai e îngrozit; se așteaptă la dezlănțuirea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ascultă, a tăcut și ea, mulțumindu-se să ofteze cînd și cînd. Cățelușa a mîrîit scurt, iar stăpîna a înțeles că vrea afară; s-a ridicat și a pornit spre grupul sanitar. Nina s-a culcat din nou, cu ceafa rezemată de brațul actorului, învelită pe picioare cu pătura aspră, înfrumusețîndu-și fața adormită cu un surîs de plăcere. Vîntul, doar el, ca un nebun, mai lovește ferestrele. Țăranul pleacă să aducă un nou braț de lemne, dar cînd ajunge în ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să privească aiurea, spre un tablou cu un peisaj din deltă. Mîine, la ora asta, voi ști cum arată piesa mea..." Se leagănă încet cu scaunul lăsat mult pe spate, pînă atinge uneori peretele. "Cristina! tresare scuturat de neliniște, rămînînd rezemat cu ceafa de perete. Ce-a fost cu fata asta?! De ce-a venit?! Din dragoste? Poate, florile... Și-atunci, toată comportarea ei, ciudată de-a dreptul, din clipa cînd am întrebat-o... Prea repede mi s-a dăruit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Cei rămași de la schimburile precedente dorm pe saltelele de burete așternute în vestiare, lîngă calorifere. Femeile de la mașinile din faza finală cară spre banda rulantă bobine mari, de zece-cincisprezece kilograme. Cîte una, obosită, stă pe vreo bobină goală, cu spatele rezemat de carcasa mașinii, cu bărbia lăsată în piept și doarme. Cele treze, care au terminat de încărcat mașinile și așteaptă să se umple bobinele, văzîndu-l pe Mihai, se grăbesc să-și facă de lucru, scoțînd bumbacul din buzunar, cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
hîrtiile din față, împrăștiindu-le, începînd să se plimbe furios, gata în orice moment să explodeze într-o avalanșă de înjurături, dar nu reușește decît să se manifeste prin gesturi, sub privirea calmă a lui Mihai, care stă cu bărbia rezemată în palmele puse una peste alta. Ce stai ca un cretin și te uiți la mine?! explodează Vlad,observîndu-l. Ei da, sînt un prost! Un tip crescut prin bîlciuri, trăit la marginea orașelor, un vîntură lume!, n-o să fiu niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aducînd a rămas bun și se grăbește spre intrarea în bloc, înspăimîntată de vorbele lui Mihai. "Trebuie să rup invitația! se înfurie, nervoasă că nu-și poate trage mănușa, în care a băgat biletul, dar, intrînd în apartament, se oprește rezemată de tocul ușii: În fond, n-am mai ieșit de mult cu Radu, chiar mi-i dor. Și-apoi, vreau să văd cum au realizat personajul feminin pe scenă; Mihai spunea că mi s-ar fi potrivit... Cît despre... ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
oprindu-se o clipă îngrozit, făcînd semn nevestei să se apropie. Stejarul de lîngă restaurant stă prăbușit într-o parte, spre mal, cu coroana în jos, către fundul iazului și cu jumătate din rădăcini ciuntite, aruncate spre cer. Lîngă el, rezemat de perete, cu cureaua de la pantaloni mototolită în mîini, stă profesorul și privește fix, cu ochii mari, gata să-i iasă din orbite. În fața lui, de la rădăcina smulsă, pornește o crăpătură ce se lărgește continuu, prelungindu-se pe lîngă restaurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care, dacă nu se stă mai bine, mai civilizat adică, măcar nu se aude pe sală ce discuți cu o prietenă. "Eah, la naiba! M-oi descurca eu..." gîndește Mihai urcînd încet treptele. Ajuns în garsonieră, se oprește la ușă, rezemat cu spatele de ea și se întreabă dacă toată zbaterea lui premiant în școală, bun în facultate, suportînd cu stoicism ("dar ce bine eram răsplătit seara, la culcare!") instrucția pe care i-a făcut-o Doamna Ana..., licență luată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Valea Brândușelor, n-o fi numai scornirea vreunor guri rele. Motorul cursei, pornit cu greu din cauza bateriilor descărcate, n-a reușit încă să încălzească interiorul. Geamurile stau acoperite de zăpadă, iar în partea dinspre nord un deal de omăt se reazemă de cursă. Toți tremură de frig, strîngîndu-și hainele la piept. Vine! strigă șoferul, oprind motorul. În liniștea din cursă, de departe, se aude zgomotul autofrezei. După vreun sfert de oră, cînd autofreza s-a apropiat destul, grupa de mecanici curăță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mama să mă ajute. M-am gândit că ea o să știe ce-i de făcut. Trimite pe cineva în seara asta, un individ pe nume Dave. O să mă ducă la un fel de întrunire. Dan lenevise în casă toată ziua, rezemându-și capul de tocurile ușilor și de cuverturile cu model. Dumnezeule, cât putea să o enerveze pe Carol privirea lui mahmură! Niciodată nu o mai scârbise în halul ăsta. Era atât de demoralizant. Și acum ceda în fața mamei sale, accepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
apăsare insistentă și repetată - ca apăsarea butonului de apel pentru lift de către un manager enervat -, ci de o stimulare ațâțătoare, sugestivă. O atingere mai curând ghicită decât simțită. Bull se ghemui pe vine, apoi se lăsă cu totul pe spate, rezemându-se de marginea de melamină a măștii de la chiuvetă. Masturbarea fusese intensă, penetrantă și non-penetrantă. Degetele i se arcuiau, se afundau și plonjau, avea sprâncenele ridicate, iar ochii îi străluceau. De data aceasta ejaculase într-un vârtej de senzații. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în avans experiența aceasta tristă. Nici măcar gândul la aluziile pe care i le va face lui Naipaul în dimineața următoare nu reușea să anuleze senzația neplăcută pe care i-o dădea frecarea cefei sale teșite de peretele de care se rezema. Miam, miam, miam, gâlgâia fata. Privind rădăcinile întunecate ale părului ei decolorat cu peroxid, Alan își dăduse seama nu numai că nu-și amintea numele ei, dar habar n-avea cum arăta la față, într-atât de plină îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cinema (nu la „Favorit“), frumos îmbrăcată și aranjată (așa cum se cuvine la o ieșire din Drumul Taberei în centru), cu razele aparatului de proiecție mângâindu-i cocul, încât spectatorii de pe rândurile din spate să admire sticlirile buclelor date cu fixativ, rezemată de umărul soțului, cu ochii umeziți de aparițiile pe ecran ale micuțului ochelarist, căutând și descoperind în gesturile lui ceva din străduința ei de dascăl, șoptindu-i lui Câsu, nu de la bun început, abia către final, uite, dragă, copilașu’ ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ăsta de la un joc de fațea, el avea șase ani atunci, iar eu vreo trei, în orice caz, jucam pentru prima oară în viață așa ceva, era noapte, întuneric beznă, dar nu mirosea defel a brânză, Bogdan se punea, capul se rezema de braț, iar brațul de un tomberon de gunoi, număra din zece-n zece până la o sută, evident, cine nu era gata era luat cu o lopată și mânca și niște ciocolată, bizară chestie, Bogdan nu vroia să-și plimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]